CENACLUL LITERAR VIRTUAL «ESENTE» SI-A DESEMNAT CASTIGATORII LA CONCURSUL DE CREATIE «TOAMNA 2010»

Nicolae STANCU prezinta:

CONCURSUL DE CREATIE cu tema „TOAMNA” si-a desemnat castigatorii.

Acesta a evoluat pe doua sectiuni:
• Poezie
• Proza scurta

Participantii au trimis pentru concurs o poezie sau proza scurta  pana la data de 15 noiembrie 2010

Au fost acceptate toate lucrarile chiar daca au mai fost publicate.
Proza scurta s-a limitat la cel mult 2 pagini.
Lucrarile participante au fost trimise la adresa de mail nicu_stancu484@yahoo.com

Dupa strangerea voturilor a fost desemnata poezia castigatoare si locurile 2 si 3.
Toate lucrarile acceptate vor fi mentionate intr-o carte virtuala pe coperta caruia vor fi afisate primele trei  locuri.

http://nicustancu48.ning.com/group/concursdecratieliterarapoezieiprozscurt

Lucrarile premiate vor fi publicate in mai multe reviste si difuzate pe 2 posturi de radio la o data prestabilita.

Prezentem mai jos poeziile castigatoare:
 
LOCUL I:
POEZIA NR 48- ALTER-EGO
 AUTOR: MARIA CIUMBERICA

Alter Ego

Un vant usor adie, in prag de dimineata
Si-mi mangaie obrazul cu gest ocrotitor.
Mi-aduce Ziua Noua. Si-un Dor nebun de Viata
Sa ma refac din cioburi, din visuri si din dor.

Sorbind nectarul Clipei. Vreau sa traiesc Momentul
Ce sta-ntr-un colt… in Suflet. Si-asteapta sa ii dau
Iubirea-mi clocotinda… Sa piara sentimentul
De grea neimplinire!… Parfum din Fruct sa iau!

O Raza de Lumina strapunge stratosfera
Furtunilor din Suflet… Frustrarilor din gand,
Si-o sete de-nnoire inunda atmosfera.
Traiasca Alter Ego! La bratul sau mergand

Ma simt atat de bine!… Si sunt asa ferice!
Cum n-am fost niciodata! Mai vreau sa zabovesc!…
Si rog Eternitatea, Minunea sa nu strice…
Si pentru Darul Sacru… Oh, Doamne!… Multumesc!

Un vant usor adie, in prag de dimineata,
Imi mangaie obrazul cu gest ocrotitor.
Aduce-o Zi de Toamna. Si-un Dor nebun de Viata…
Si ma Renasc din ganduri…. Sa pot Trai usor.
LOCUL II
POEZIA NR:44 – CU TRUPUL DESFRUNZIT
AUTOR-ELENA GLODEAN

Cu trupul desfrunzit

Sub semnul gandului
ce-a-ncaruntit
e valea dintre noi
tot mai adanca,
copaci suntem
si trupul desfrunzit
un vant taios
in palma ni-l descanta.

Norii cerniti
o lacrima-si destrama
pe chipul nostru-mpovarat
de ceata,
roiuri de fluturi
cu sclipiri de-arama
in suflete agonice
ne-ngheata.

Prin bruma deasa
clipa se grabeste
in toamna sa ne-mbrace
pe-amandoi,
privindu-ne
tacuta-ngalbeneste
cand departari se surpa
intre noi.
LOCUL III
POEZIA NR: 53 – STIHURI DE TOAMNA
 AUTOR:TEODORA POPESCU

Stihuri de toamna

La crama se vinde uitare
In ulcele galbene, reci:
E-un vin tulburat de-ntristare,
De gandul ca maine-ai sa pleci.
Ciudat: nu e nimeni in crama
Si clopotul ploii sta mut;
Paianjeni de-arama destrama
Privirea intoarsa-n trecut.

Cu frunze, cu aripi cazute,
Incet, ne rotim spre pamant
Noi, inimi brumate, pierdute,
Desprinse de-al umbrei vesmant.
LOCUL III
POEZIA NR:1
IN PARC RAPCIUNE
AUTOR-OVIDIU OANA-PARAU

In parc, Rapciune

In parc, langa o banca rebegita,
sub prima bruma data de Rapciune,
un biet tufis inalta rugaciune
sa-nmoaie vremea asta brusc racita.

Un tei intinde ramuri disperate
spre frunzele in ocru ponosite,
cercand sa nu le stie ravasite
de vant si-n zarea larga aruncate.

Doar un castan falos cronometreaza
venirea toamnei, picurand in iarba,
bile cu tepi si isi sopteste-n barba:
”E tot pustiu, si e deja amiaza!”

Anemic, peste toate risipeste
un soare raze, parca rusinate
ca si-au pierdut caldura, ca sedate
de frigul ce treptat se inteteste.

In aer suna triste alaute,
cri-cri-uri scartaite la-ntamplare,
vreo cativa greieri, canta fiecare,
prohodul lui si-al frunzelor cazute

CONCURSUL SFARSITULUI DE AN va evolua pe doua sectiuni:

1;Poezie
 2:Proza scurta.

Concursul va avea urmatoarele teme la alegere sau impreuna:

Iarna, Craciunul, Anul nou

Fiecare participant va trimite o poezie sau proza scurta pana la data de 10 decembrie

Vor fi acceptate toate lucrarile chiar daca au mai fost publicate

Proza scurta se va limita la cel mult 2 pagini

Lucrarile participante vor fi trimise pe adresa de mail
nicu_stancu484@yahoo.com

Toate lucrarile acceptate vor fi mentionate intr-o carte virtuala pe coperta caruia vor fi afisate primele trei locuri

Lucrarile premiate vor fi publicate in mai multe reviste si difuzate pe 2 posturi de radio la o data prestabilita. Vom reveni cu detalii

SUCCES PARTICIPANTILOR!
Pentru mai multe informatii accesati
REVISTA ELECTRONICA „ESENTE”
http://nicustancu48.ning.com/

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.