Brusc, totul s-a luminat si mi-am adus aminte cum rezolvam problemele de geometrie, pe timpul liceului. Ce extraordinar trebuie sa fi fost intregul, cat de exact si de armonios se imbinau teoremele si cum ajungeam, cateodata, cu uimire si devotament, la demonstrarea unei simple propozitii!
Pentru moment, am vazut in fata ochilor cearceaful alb si infirmitatea sa: Exista cel putin trei puncte necoliniare. De ce nu a intins cineva patul? Ceva se intamplase cu mine daca ma simteam atat de bine… si cosmarurile toate, acum priveau mirate la subiectele comune de lectura.
As manca o bucata de pepene verde, asta in cazul in care as putea descrie geometric forma sa. Altfel, cum ar putea Utzon sa construiasca, ideatic vorbind, scoica din Golful Circular? Este adevarat, nu vazusem niciodata atat de multe vase cu panze, iar traficul din bay parea o strada aglomerata din Bucuresti. Tangentele volumelor arhimedice se intalneau intr-un punct din adanc, de acolo de unde rasarea fortul: tunurile si steagul. Apoi calculul longitudinii se putea face cu usurinta folosind compasul, busola si telescopul. De unde stiam toate acestea? si cine ma rasfata cu ganduri abstracte, facandu-ma sa uit?
Pana aici! Hai sa ne intoarcem la Eliade si la strazile din copilarie. Mai bine asa decat reculegerea testelor de algebra. Niciodata nu am vazut limpede matricele, precum nici tuburile de deasupra patului. La ce folosesc ele? Un omen care distribuie o substanta transparenta, aproape invizibila, picatura cu picatura, pana in timpul mitic al originilor, dincolo de spatiul profan cu valoare limitata, geometrica, divizabila si previzibila.
Ei da, geometria, vizuala sau nu, inainte de Potop sau dupa, stransa in caietele de scoala sau in gradina lui Socrate, se poate percepe ca model iranian. Mult prea departe, fiindca doar cu geografia nu pot concepe material proiectele. Mai bine mai tarziu si mai corect, decat acum. Nu am atins alegerea perfecta, nu stiu care din urmatoarele viziuni este adevarata: Printr-un punct se pot duce o infinitate de paralele la o dreapta. Sau niciuna. Sau numai una. Punctele astea de vedere, desi fascinante, sunt daunatoare.
Totusi, unde ma aflam? Cate o clipa de luciditate ar da credinta momentului, ar face, poate, mai plauzibil zborul printre cald si frig, printre lichid si fenomenul de evaporare aditional. Miturile, ca adevar absolut despre timpul primordial, au rostul lor, concret si traditional in alegerea viitorului, acelasi viitor repetabil, inceput in fiecare an, in fiecare transport activ de substanta. si cum luciditatea nu poate fi atinsa decat in viata reala, aceea de care ne amintim in biserica, o rugaciune nu ar avea cum sa determine o situatie negativa: Tatal nostru Carele esti in ceruri…
Sa ma gandesc, in parte, cat de implinit trebuie sa fi fost Omar intre demonstatiile stiintifice si cupa de vin – atat cat putea salva dintr-o clipa petrecuta pentru prezent, in contextul cunosterii ambivalente. Alegerea, aceea pe care o facem constienti, are, cu siguranta, valoare in sine, nepunand la socoteala efectul. Viata, asa de nesuferita cum pare, are intelesul sau. In cazul de fata, cunoasterea venea de la sine, in singuratatea izvorului de munte. Viata se grabeste, rapida caravana./Opreste-te si-ncearca sa-ti faci intensa clipa./Nu ma-ntrista si astazi, faptura diafana, /Mai toarna-mi vin! Amurgul m-atinge cu aripa…
As fi putut misca cu usurinta mainile, picioarele, doar intelegeam ca nu este nevoie: mintea, atat de limpede, ma lasa sa traiesc libertatea absoluta. Privirea, odata atarnata in varful unui triunghi (de preferinta, isoscel, asa cochet cum mi s-a parut intotdeauna) cu mari eforturi ar fi putut fi mutata. Doar ca, in fond, nu vedeam mai nimic concret, eram deturnata de patratul putere al teoremei lui Pitagora si realitatea se transformase in vis. Da, numai cateva minute si as fi putut jura ca aud pe cineva mergand pe caldaram. Poate mama, mi-am spus cu incredere. Imi aduce ceaiul, asa cum il beau in fiecare dimineata. De mult timp simteam nevoia sa fiu acasa.
„Cred ca ar trebui sa chemam doctorul. Vedeti? Se trezeste.”
Cata relaxare in demonstratiile cu dublu sens: daca si numai daca. Totul e perfect pus la punct. In esenta, am realizat dreptatea lui Khayyam, teoremele lui curate, locul comun de intalnire a geometriei cu algebra: Vreau sa traiesc. Caci mortii nu isi aduc aminte.
Mihaela Cristescu

Paralele – Ilustratia este realizata de Luminita Serbanescu, Ottawa, Canada