*Spatiul tarziu dintre cuvintele mele durute –  foc sacru jucand fascinant pe dinaintea privirii.

*Astazi eu insami fiind, – moartea mea ce-a murit – e o legenda, un mit…

*Sufletele noastre, iluminandu-se unul spre celalalt se rotesc, devorand aerul inaltat dinadins…

*De cealalta parte a zidului – Absoluta Lumina…

*Sangele nu mai intra in panica si e gata oricand sa primeasca duhul alb si tremurator al transfuziei de Lumina…

*Ma adumbresti, asa cum stai dinainte-mi, precum lumanarea, drept in lumina…

*Suntem ca doua fregate, una pe cealalta – niciodata ajunsa…

*Iubirea ne cladea in crucea Luminii, zidindu-ne in aceeasi chinovie…

*Iubirea ne adancea in zenit si ne statornicea intr-un fruct dintr-un sambure inflorit…

*Privesc cum secunda pe buze, ma intinereste…

*Si numai in rug de Cuvant pot sa ma invesnicesc…

*O, tu iubire, ce prin aorta imi curgi ca o apa fara intoarcere…

*Iubirea patrunde in mine, ca o mireasma fara de floare…

*Iubirea – aceasta agheasma – izvoditoare de alb…

*Aripa fara de pasare esti, zbor fara aer, raza decupata din soare…

*Iubind, iubirea Iubirii deprind, in numele Ariondei, mama mea din departe…

*Inca traiesc in dor de ceresc, cu spaima de moarte ca nu pot sa zbor spre crucea mea de lumina…

*Amintirile din viitor  inca ma dor si-mi confirma faptul uitat ca nu am sa mor, decat atunci cand nimeni nu ma va iubi.

*Iar tu, ducandu-te, vino – de vrei sa-mi urmezi, din plamada Luminii sufletul sa-mi inventezi…

*Sufletul de acum: Masura masurarii mele, Tu se numeste.

 *O, Sublim revelat in noi pe deplin, precum Cerul – de stele – puzderie!

*Cel pururi fiind si acelasi fiind – Fiinta mai presus de fiinta…

*Cuvantul iesit din tacere se nimiceste pe sine in noi –intr-o kenoza sublima…

*Spune-mi, daca nu Tu, cine mai e izvorul de mantuire?

*Doar uneori, chipul semenilor ia chipul Tau, prietenos si uimit, cautandu-ma…

*Pentru sufletul de mai tarziu scriu, scriu, scriu…Estimp, cel de acum naste prunci si asteapta porunci…

*Eliberat de iubire, iubirea mi-a ramas unicul drum spre eternul acum…

*Sunt o farama de tina insufletita de iubirea  divina…

*Privesc lumea prin crapaturi de lumina…

*Tu, Incepatorul meu si ancora mea aruncata-n tarie!

*Cuvinte oarbe impiedicandu-se in bastonul meu alb, pe prundul amintirii…

*Am nostalgia urcarii-n genunchi pe muntele fericirii niciodata atinse…

*Cu Trup si Sange si Rana, asa mi Te-ai dat, Tu, Cel ce esti Insusi Fiindul.

*Din bobul de grau incrustat cu-al Tau Chip continui sa cresti lastar din seva pamantului meu ingrasat cu Lumina…

*Frica de dupa cadere rasunand in adancuri, pe lespezile de granit ale Inceputului…

*Ah, cum vuiesc in aval ramasitele de cuvinte!

*Lumina explodeaza in ochi de paun pe pagina stearpa…

*O lume necunoscuta ivita din scrumul – fara suflare – al pietrei arse din inima…

*Sa intram in rau cand apa incepe sa se valureasca, albi la trup si la suflet, cum numai Lumina neinceputa…

*Calc pe spinii presarati pe poteci, ca pe sufletul sfant al Luminii aprinse in veci.

*Nu te uita inapoi, fiindca lujerii goi ai sfintei Lumini se vor preface in spini, pe trandafirii ce sunt, fara altoi.

*Vino, tu, Lumina surora si preschimba-ma in aurora, atunci cand ma nasti, din fitilul  plapand de lumina…

*Merg de la mine la eu, sa-L intalnesc pe Dumnezeu.

*Un Dumnezeu in mine? Ce fel de eu se vede de-aici, din Empireu?

*Prin ceata, ca pe o straina ma priveste uituca Lumina, pe mine care i-am fost poem de-nvatat pe de rost…

*Tii minte, lumino, tu, cat m-a durut, in mine cand te-am  nascut? Si cat plansei si ma duru ca nu m-ai nascut tu?

*Mai lasa-ma doar o secunda,  sa-ti fiu masa de-altar unde Fiul Luminii ti se nascu…

*Doar o gura de aer intre noi, un caus de lumina, inseptit curcubeu  izvorat din salbatice ploi…

*O gura de stele intre gandurile noastre, dirijabile fara nacele…

*Negraita durere ca starea de gratie mi-a fost data, doar cat sa ating cu mainile absolutul…

*Lacrima unei lumanari cade lin peste icoana clipei…

*Ce mult ma doare Lumina cand imi izbesc privirea de stea!

*Ce mult ma doare mana ce scrie in loc de ESTE – era…

*Ma scalda tu, fecioara lumina in albia ta de nevina…

*Tu, duminica mea de taina, izvodita din duminica mea de lumina…

*Bat piroane in aer cu un ciocan de lumina pana sufletul meu cade si se ridica singur in mine.

*Cu lumina de sine cerul imi scrie pe inima cu aldine…

*Scriu pe (vaz)duh un autograf cu verzale.

*Inainte de nunta amurgul inchide silentios fereastra Luminii.

*In cerul majestuos nins cu beteala, stelele miros foarte frumos…

*In cuibul pasarii Lyra ninge albastrui. E clipa cand mortii vin sa bea Lumina…

*Stelele joaca in fata mea hore adancate.

*Doamne, ce ganduri uituce! Ca o acvila din Inalt Lumina cade pe foaie sub forma de  cruce…

*In palme de lut, cu suflu ceresc, plamadesc lumina din paine…

*Umbrele se incolacesc din pamantesc spre ceresc precum iedera zana pe gatul Luminii…

*Din lemn de esenta amara, un cioplitor anonim imi sculpteaza pe inima troita jumatatii de veac irosita…

*Purpura toamnei strabate cealalta jumatate de veac de singuratate.

*Crugul privirii se sparge iar eu calc pe vipere ca pe lumini sangerande…

*In nopti selenare coboram in sine ca sa incep urcusul launtric pe trepte onirice…

*Cuvintele – bijuteriile mele secrete – pe care le port agatate cu ace de aur pe inima.

*Lumina cuvintelor – abur mijit – o aura miscatoare…

*O litera talisman sta agatata de gatul prezentului. Intre timp, dragostea lastareste…

*Cum de ma recunosti in multime, de parca n-ai avea ochi decat pentru mine?

*Doamne al meu, Singurul Dumnezeu ce –a invelit in straiele de nemurit!

*O parcela de cer, Doamne-ti cer sa am unde sa-nviu in spatiul tarziu…

*Ma-oglindesc in ape crunt si nu stiu cine mai sunt…

*Un ceas de lumina mai mult, mai da-mi un ceas de lumina, caci bezna adanca m-ajunge si ma intina…

*In rugaciune mi-s manurile innodate. Doamne a toate, eu te astept cu privirea incremenita…

*Stau in cumpana daca sa pun comprese cu paine si vin pe obrazul tumefiat al Luminii launtrice..

*Cu lumanarea aprinsa pornesti sa strabati golul iscat intre doua trepte spre abisul cel nascator de Lumina…

*Stinghera si tacuta, cum a ancia fara fagot, in astrul diminetii te caut peste tot.

*Din necuprins in cuprins, si din departe-n aproape, Lumina cea de nestins imi cerne azurul pe pleoape…

*Pierd tot mai des intelesul, pierd calea spre luminisul de unde survine Fiinta…

*Ma-ntorc obosit, vlaguit, in locul de unde plecasem cu o tinerete in urma…

*Pana la os ma strapunge Lumina in chip dureros.

*Sufletul mi-i de duh adumbrit in trupul de zgura si devin risipitor si risipit in aceeasi masura…

*Priveam in aerul incremenit, cum prin urechile acului curge lumea…

*Fara crutare Timpul sufla naprasnic in lumanare…

*Strazile lichide au gauri spre infinit si parca ma-nghit…

*Cu prisosinta Lumina smerita din mine devine Fiinta…

*Stau rastignita pe aerul cast si nu indraznesc sa adast nici cu gandul la mirele meu, Cuvantul.

*Candela inimii – singura lumina smerita in aceasta bezna din ce in ce mai cumplita…

*Ne cuminecam unul din tacerile celuilalt ca din vinul si painea iubirii…

*Incremeneam de cat te iubeam. De-atata iubire plecasem din fire.

*De lume visam sa ma dezlogodesc ca sa te privesc, caci numai atunci cand muream te vedeam…

*Inceputul Luminii divine in noi, binecuvantare de duh, litera scrisa pe cer cu propria respirare…

*Abia apuci sa-l atingi si sufletul, dintr-o data invie…

*Sunt amutit de cat frumos ma paste in timp ce moartea in dureri ma naste…

*Ca sageata de foc trece prin inima mea eternitatea…

*In petecul azuriu cineva scrie cu o mana nevazuta un sonet indescifrabil…

*Ia-ma de mana iti strig, stai aproape de mine pana o fi sa se inlumine ca sa ma insenin…

*Tu singur imi dai intregire fiind pentru mine suport si menire…

*Pe ce temeiuri sufletesti mai poti sa zidesti si cum sa devii fire decat in amintire?

*O, bietele mele pietre de rau, de cate ori v-am mangaiat cu genunchii!

*Dar unde-mi sunt aripile, migalite cu grija, care sa ma ajute sa nu ma prabusesc in acest abis in spirala?

*E posibil ca lumina si umbra sa te agreseze in aceeasi masura? Apa sa-ti faca rau, aerul sa te prigoneasca?

*Ah, acest insuportabil rau de viata!

*Suvitele tacerii, apa salcie a lacrimilor debordand peste scheletul din vertebre de greieri!

*Inima: amestec de zgura si de pamant proaspat sfintit cu agheasma, bun de plamadit o amfora sacra…

 *In rest, idoli de tinichea, luna scoasa la licitatie, vami peste vazduhul deja impozabil…

*Si cateva brate doar, ori cativa causi, din pamantul – al nimanui – in care m-as putea sapa, cu mainile goale, un loc inverzit de odihna…
23 noiembrie 2009
Cezarina Adamescu