Motto: „lacrima/ unui vis/ si/ visul/ unei lacrimi.” („Poezie”)

„Poezia mi-a fost un tovaras de drum care m-a insotit din primii ani de viata, un prieten foarte drag fara de care existenta nu ar fi atat de frumoasa si nici atat de complicata” spune poeta Cornelia Balan Pop, cunoscuta sub pseudonimul literar Corina Petrescu. „Dar, ce este si ce inseamna poezia pentru mine ? Am definit-o, aproape involuntar,in cateva dintre versurile mele. Poezia este una dintre rarele posibilitati de a pastra clipa, ba chiar de a o reinventa. Este o unitate infima, o monada. Este analiza de sange la zi. Este refugiu si binecuvantare si blestem. Este strigat de bucurie si hohot de plans. Este apa si foc. Este perla din scoica de mare. Un ciob de oglinda. Este speranta si regret. E deznadejde si bucurie si lacrimi si vis. E viatain viata. E viata si moarte. E chin si izbanda. E clipire de gene. E val, furtuna si raza de soare”, afirma aceasta.

Premiul I la Festivalul International „Lucian Blaga”

Copil unic, Cornelia Balan Pop a crescutintr-o familie formata din oameni cu mare atractie fata de muzica, poezie, dans, o familie cu un imens respect pentru arta, pentru frumos. Acasa a auzit rostindu-se multe versuri – de exemplu,in timp ce gatea sau spala, mamaii recita din poemele lui George Cosbuc. Tatal, ofiter de profesie, un om deosebit, foarte disciplinatin tot ceea ce facea si foarte sever, a educat-oin stil spartan. Desi nu a laduat-o niciodata, se mandrea cu fiecare realizare a ei, oricat de mica. Tot el a fost si cel dintai cititor al versurilor viitoarei poete, versuri compusein primii ani de scoala. Inainte de ea, nimeni din familie nu mai scrisese poezie, de aceea Cornelia Balan Pop nu a visat niciodata sa ajunga poeta si mai mult, o poeta cunoscuta, ci doar sa urmeze o carieraininvatamant. Licentiata a Facultatii de Filologie la Universitatea Babes Bolyai din Cluj-Napoca, ea sustine ca poezia ainsotit-oin multe momente din viata, dar nu s-a impusin aceeasi masura ca siindeletnicirea de profesor, din care si-a faurit un adevarat crez.

Cornelia Balan Pop scrie de dragul de a scrie si traieste cu certitudinea ca versurile sale se adreseazain mare parte cititorului de rand si mai apoi criticului (contemporan), de aceea si-ar dori ca stihurile sa-i fie lecturate de cat mai multa lume. „In ceea ce priveste contributia mea la dezvoltarea poeziei romanesti, daca ar fi sa cern, asindrazni sa spun ca am cateva texte frumoasein vers clasic, cateva acrostihuri, cateva texte umoristice si cateva creatii mai scurte, pseudo-haiku-uri care au prins la cititori. Impresiile acestora si ale catorva critici literari, precum si promtitudinea cu care am primit semnale pozitive din partea cititorului obisnuit si din partea specialistilor, din partea redactorilor de reviste literare, m-au convins ca poezia aceasta ar putea avea un rol pozitivin contextul poeziei romanesti”, spune poeta.

De curand, Cornelia Balan Pop a obtinut loculintai la Festivalul International „Lucian Blaga”, de la Alba Iulia, unde a participat cu ciclul „Creion” din cartea cu acelasi nume. Poeta s-a nascut pe 10 martie 1955, la Dej,in judetul Cluj.

A traduce si a scrie poezie

„Cornelia Balan Pop s-a afirmat maiintai ca traducatoare de poezie din siin limba franceza, mai nou si din maghiara, semnatura ei regasindu-sein “Poesis”, “Nord Literar” si “Citadela”, „Tribuna noastra” (Canada), „Agora literara”. A tradus poezie, nuvela, roman, texte filozofice, etc.”, spune Ioan Nistorin prefata la volumul „Creion”, cea mai recenta creatie a autoarei. „Lista “tradusilor””, continua acesta „este remarcabila (autori din Franta, Canada, SUA, Belgia, Ungaria, Romania: Yves Broussard, Jean-Max Tixier, Jacques Lovichi, Dominique Sorrente, Fernando Pessoa, Marcel Moreau, Denis Emorine, Philippe Jaccottet, Marie-Christine Masset, Daniel Leuwers, Jean Pierre Védrines, Bernard Mazo, Marise Rossi, Edmond Jabès, Alain Grandbois, Gérard Bayo, Charles Beausoleil, François Charron, Alexandre Voisard, François Dumont, Albert Roseau, Pierre Reverdy, Georges Henein, Dominique Grandmond, Alain Suied, Richard Rognet, Thierry Dimanche, José Gabriel Valdivia, Andrea Moorhead, Waldermar Deona, Henri Meschonnic, François Ewald, André Hughetto, Anne Hébert, Antoine Tudal, Arnault, Gérard Blua, Eugène Guillevic, Léo Lubéit, Thierry Herbin, Patricia Holz, Serge Bec, Yves Vicciani, Paulina Popa, Lucian Blaga, George Bacovia, Nichita Stanescu, Felician Pop, Aurel Pop, Ion Bala, Gaal Aron) si s-a concretizatin doua aparitii editoriale: „Un creion pentru curcubeu” de Dominique Sorrente (Editura Princeps Edit, Iasi, 2008) si versiuneain franceza a volumului „Scrisori catre onia snaider” de Paulina Popa (Editura Paula, Deva, 2006)”.

Ca autoare, Corina Petrescu debuteazain 2001, cu volumul de versuri ”Pentru ca tu existi” , aparut la editura „Timpul”, Resita. Au urmat antologiile colective: «Cuvinte din Nord, I», editura „Solstitiu”, Satu Mare, 2003, «Cuvinte din Nord, II», aparutein 2004 la aceeasi editura si «Ce enigmatica esti, femeie! », editura „3D”, Drobeta-Turnu Severin, 2008. Volumul «Creion» a vazut lumina tiparuluiin anul 2009, la editura „Citadela”, Satu Mare, avand lansarea la Centrul de Creatie din aceeasi urbe.

“Creion”

Vorbind despre volumul „Creion”, poeta spune: „”Creion” este prima mea carte scrisain stil modern. Versurile din acest ciclu sunt, dupa parerea multora, niste pseudohaiku-uri. Nu a fostin intentia mea sa folosesc aceasta forma literara care pare foarte simpla, desiin realitate nu e deloc asa. Dar pentru mine, creatia literara este o idee de moment, pe care o transcriu pe hartie. Rar revin asupra textului, pentru ca nu cred ca as putea modifica ceva atunci cand acel „fulger” a trecut. ?i nuimi impun o anumita structura si nici o anumita forma, decatin acrostihuri.”

„Creion” include mai multe cicluri: „Apartenenta”, „Monade”, „Creion”, „Poveri de zapada”, „Spatiul scrierii: albul paginii mele”, precum si poeme de sine statoare. Facand referire la temele si motivele din volumul „Creion”, Ioan Nistor spunea ca acestea „sunt din sfera omenescului din noi. Voi pomeni doar cateva: singuratatea, durerea, aspiratia. Registrele dominante apartin liricii intimiste, altele se combinain acelasi poem, cum seintampla cu satira si duiosia.”

„Ars poetica”

„Am gustatintotdeauna poezia profunda, textele careiti spun ceva si care au darul de a te opri pentru o clipain loc, acelea cu care ramaiin gand si dupa ce aiinchis cartea si dupa ce o puiin biblioteca, aceea la care revii dupa cateva saptamani, luni, chiar ani.” In lumina acestor ganduri, autoarea traseazain „Ars poetica”, principalele linii ale liricii sale – o lirica moderna,in care zapezile aduc nota de mister si vorbesc despre un univers poetic prin excelenta subiectiv. Eul liric este clar definit, iar evocarea anotimpurilor sugereaza intrareain universalitate si dorinta de a atinge prin scris, perfectiunea. „Zapezile acestea/ Ningintotdeauna/ In chip poetic./ Nu ramane decat/ Sa trec puntea/ Anotimpurilor/ ?i sa le deznod.”

„O sansa pentru poezie” se remarca prin totala transparenta, prin concentrare, prin spiritualitate. Ramanemin cotidian,in lumea obisnuita, conditia poetului fiind redata simplu, prin starea de a izbuti libertatea si de a depasi obstacolele. „?i daca scrii/ ?i daca ai curajul/ Sa intri-n prapastie/ Cu capulinainte/ ?i daca potiintinde mana/ Celui ce-ti striga:/ „Mai scrie acum!”/ ?i daca tasnesti/ Izbutind libertatea/ (O alta efemera prapastie)/ Atunci/ Propriul tau vertij poate deveni/ O sansa pentru cuvant.”

„Poezia dospeste undeva,in sufletul meu.

In viziunea Corinei Petrescu, poezia este “latenta sinucidere/in timp;/ cap plecat pe/ propriul umar,/ bolovan atarnand/ de funia sinucigasului…/ descatusare…/ dureroasa povara;/ duminica uneori;/ fantana a singuratatii,/ gand spre ceea ce ar fi putut fi,/ rar de tot,/ o zi de maine;/ cer albastru de adanc,/ poarta/ spre neuitare,/ spre libertatea/ de aimpiedica timpul sa curga/ cu nonsalanta/ unui fulg de nea/ ratacit/ si/ fara rost” („Poezia”). Prin marea putere de abstractizare de care da dovada, stilul Corinei Petrescu aminteste de cel al lui Nichita Stanescu si Ion Barbu. Iata o definitie a poeziei,in viziunea celui dintîi: „…poezia nu este lacrima/ ea este insusi plansul,/ plansul unui ochi neinventat,/ lacrima ochiului/ celui care trebuie sa fie frumos,/ lacrima celui care trebuie sa fie fericit.”

Firul comun al stihurilor Corinei Petrescu si ale lui Nichita Stanescu este marcat de acelasi dramatism al afirmatiilor, ce tine de realism, de aceeasi complexitate a trairilor. “Poezia e dor dupa ziua de ieri si spaima fata de ziua de maine”, afirma poeta. „Este clipaincremenitain timp sau zbor cu iuteala de fulger. E imposibil si posibil. Este bir. ?i dar. ?i ofranda. Este ura si capcana a pasiunii. E dimineata si noapte. E regasire si ratacire. Este cantec si piatra. ?iinca ceva: cel mai importantin poezie este ca ea sa nu se identifice cu o barieraintre creator si cititor, ci sa fie o punte de legaturaintre oameni. Nuimi aleg temele si,in general, nu scriu. Poezia se scriein mintea mea aproape singura si dospeste undeva,in sufletul meu”, marturiseste aceasta.

Intre „Impas” si „Destin”

„Am certitudinea ca as fi putut face mult mai mult(e)in viata. E adevarat ce se spune ca niciodata nu e prea tarziu. Uneori e doar…imposibil! Cand ajungi la acest adevar al trecerii, cand realizezi ca eternitatea nu tine de semantica vietii, canditi dai seama ca ai fi pututincepe atatea si atatea drumuri si ca nu ai apucat sa o faci, nu te simti prea confortabil. ?i e foarte greu sa recunosti ca la greu, de cele mai multe ori, ramai singur”, declara Corina Petrescu. In acest sens, poemul „Impas” se detaseaza prin nota nostalgica, dand impresia de mister, de „spiritintemnitatin lucruri”, cum spune Nichita Stanescu. ?i aceasta pentru cain viziunea poetei, fiecareinceput este identic cu un altul, astfel ca viata este vazuta ca spatiuinchis, cainchisoare, motiv consacratin literatura contemporana de Dostoievski,in romanul „Crima si pedeapsa”: „O noua pagina/ o noua zi/ ale carei culori/ inevitabil/ ar trebui schimbate…/ O noua zi/ la fel de/ veche…”

Asemenea lui Nichita Stanescu, Corina Petrescu pune un foarte mare accent,in versurile sale, pe vizual. In poezia „Destin” de exemplu, imaginea clepsidrelor „uitatein nemiscare;/ sticle/in care/ nisipul/ curge numai/ o/ singura/ data/ si numai/intr-un/ singur/ sens” aminteste de picturile lui Salvador Dali. Poetaintelege, la fel ca si Nichita Stanescu,in „Cu o usoara nostalgie”, zadarnicia luptei cu timpul. Clepsiderele Corinei Petrescu sunt la acesta clipe „mari ca niste lacuri/ de campie/ … Oraisi punea o coroana de nori, liliachie.” Dincolo de tenta trista,insa nu dramatica, specifica ambelor poezii, finalul, desi identic ca forma – o interogatie retorica – difera ca mesaj. Daca Nichita Stanescu spune: „?i-aduci aminte suflete de-atunci, tu, gandule ?”, ceea ce denota neputinta si regret, Corina Petrescu are intuitiaintoarcerii spre Divinitate, singurain masura sa gaseasca o solutie la orice neliniste si durere: „Unde e mana/ Ta, Doamne,/ sa le maiintorci/ din candin cand/ aceste uitate/ si totusi,/ cat deinsemnate/ clepsidre?”

„Cantec si ruga fierbinte”

In „Nimicnicie”, poeta se afla „în cautarea nepretuitei chei/ a izbavirii”, a acelei pietre filosofale din poemul „Cu o usoara nostalgie” al lui Nichita Stanescu. Dezamagirea, tristetea, durerea, amaraciunea culmineaza „într-o disperare fatalista”. „Inspre amurg,/ viata,/ continuu balans/intre bine si nebine,/ se uitain piata de vechituri/ dupa un toiag/in care sa-si alinte aniiin plus/intr-o disperare fatalista.” In „Sens interzis”, imaginea este de-a dreptul socanta – „Pustiul din mine/ nimeni nu stie cu exactitate/ cand a venit si cand a plecat” – sugerand drama creatorului, a omului neînteles, sfartecat de framantari interioare, dornic de a cunoaste absolutul, dar neputinciosin fata vietii. Despre aceeasiinsingurare, despre cautari, despre setea de cunoastere si imposibilitatea implinirii, Corina Petrescu discuta pe larg,in poemul „Geografia existentei”. „In haine de calatorie/ alergam mereu/in cautarea luminii de la/ capatul unui tunel/ inexistent./ Parere,/ iluzie,/ dorinta,/ taram/ spre care/ nu ne putemimpiedica/ sa neindreptam din ziuain care s-a auzit/ primul strigat./ Atractie fatala/ spre un spatiu/ neconventional./ Cantec si ruga fierbinte/in aceleasi/ haine de calatorie/ pe care le purtam neîncetat/ de la rasarit spre apus./ Doua lumanari dantelate/ si, dincolo de stele,/ o singura stea,/ doar una.”

„Apus de soarein oglinda fantanii”

Odata cu poezia naturii, Corina Petrescu ne invita sa patrundemintr-un nou univers, romantic prin esenta,in care elementele cosmice si terestre se aflaintr-o perfecta armonie. In „Instantaneu”, antiteza dintre imaginile calme din debutul poemului, menite sa sugereze vesnicia naturii, si versul final evoca din nou, nelinistea, anxietatea, imposibilitatea de a accepta stereotipiile. „Stele galbene/ se odihnesc pe umarul noptii,/ frunze sfioaseintarziatein muguri,/ fluturein petale de magnolia,/ apus de soarein oglinda fantanii,/ vaietul marii tanjind dimineti,/ o muzica rebelainvaluie totul.”

Referindu-se la volumul „Creion”, Ioan Nistor spunea: „Corina Petrescu ne supune acum atentiei un nou volum, pe care si-l intituleaza arghezian „Creion”,in care autoareain cea mai mare parteisi ia ragazul de a zabovi gratios langa imagini, spre a le surprinde poeticitatea.” Un exemplu elocvent de poeticain imagini este si „Trecere”. „Numai nuferi albi/ miscandu-se/ ireversibil/in oglinda timpului.” Cadrul este feeric, senin, paradisiac, de basm, iar detaliile sunt precise. In „Primavara” – „vant/ zburand/ printre papadii” – sauin „Melc” – „roua/ sclipind/in dimineti/ si dare” – oriin „Mai” – „ninge cu papadii/ lumina/ si ti-e bine/ ai oprit pentru putin/ timpulin loc” -descrierile sunt estetice,in nuante luminoase, elevate, rafinate si subtile.

„Frunza canta singura”

In poezia erotica, autoarea „refuza extremismul verbal al unui erotism contaminat de bolile vulgului, resimtindu-l ca trecator, superficial si capabil sa degradeze fiinta. Devenirea fiintei presupune si rafinamentul artei de a iubi, sentimentul acesta, asezat inclusiv sub razele spiritului, nu doar sub cele ale carnalului,inalta fiinta. Un poem carpit cu slove desucheate, pare sa ne spuna poeta, ar suna ca o repriza de maneleintr-o catedrala. Ca atare,in ogorul poemului ea nu admite expresia buruienoasa pe care o taie pana curge sange. Chiar daca,in plan artistic, libertatea nelimitata e calea, contand doar textul, mai putin morala si moralitatea viziunii”, scrie Ioan Nistor.

Stihurile de dragoste ale Corinei Petrescu au la baza sugestia. Evitand referirile directe, aceasta dispune de capacitatea de a reda prin instantanee, o iubire marcataintotdeauna, de durerea despartirii. „Frunza canta/ singura/ fara tine/ si/ fara vant.” („Minune”) Autoarea nu traieste acea dragoste ce sta sub semnul casatoriei si implicit, al statorniciei. Erotismul Corinei Petrescu include deceptia si dezamagirea ca aspecte ce tin de normalitatea relatiei barbat-femeie. Chiar dacaisi doreste sa experimenteze statornicia, poetaintelege ca singuratatea si dorul raman un dat pentru ea. In „Dor” – „Neatins buchet/ de liliac/in nopti de/ septembrie” – siin „Inca dor” – „Ai batut/ la porti/ si erau/ ale singuratatii” – aceasta accepta cu o intelepciune resemnata infrangerea in iubire, redand prin elemente din natura ce dau impresia de tablou, propriile trairi interioare.

Dragostea nu este o imagine luminoasain poemele Corinei Petrescu. Fidelitatea este o trasatura proprie doar poetei, care tanjeste sa seintoarca si sa retraiasca momentele fericite, ce se dovedesc a fi acum, hrana pentru gand si suflet. Prezenta apei, a elementului fluid denota, la fel ca si natura, starea sufleteasca a autoarei, iar senzatia de sete coplesitoare sugereaza ideea de gol interior, de singuratate. „Mi-e sete uneori,/ o sete navalnica,/ nebuna,/ si atunci/ maintorc sa mai sorb o data/ minunea/ din causul palmelor tale/ am baut candva/ si-mi este dor/ sa fac din apa/ Fantana/in care doi banuti,/ zbor de porumbei,/ii amintesc apei sa cante.” („Daca”)

„Vers”

„Autoarea volumului „Creion” are credinta ca adauga un pilon liric la echilibrul lumii”, afirma Ioan Nistor. „Dupa numeroase tsunami ale uratului”, completeaza acesta, „o astfel de infuzie este bine venita. Volumul se impune prin febrilitatea cautarii unui timbru dezinvolt, autoarea captandu-si izvoarele de pe versantul realului,isi aduna discret materialul de inspiratiein albia unui torent. Inspirate, cu originale si memorabile expresii, suntemincrezatori ca poeziei pe care o scrie Corina Petrescu i se va distinge tot mai clar rasunetul viguros, distinct, prin adaugarea unor noi “creioane””. Pana la aparitia acestora, nu ne ramane decat sa mai lecturam cu aceeasi bucurie estetica, un „Vers”: „Numai ingerii/ au invatat/ sa zboare/inainte chiar/ de a fi fost/ingeri.”