ROMÂNIA MEA: „TARA MEA”

CONCURSUL DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011


 

Andreea MAXIM – Liceul Teoretic “Emil Racovita” Vaslui

(eleva in clasa a XI-a)


ROMÂNIA MEA: „TARA MEA”

 

 

E greu de spus ceva despre România atâta timp când nu iesi din tara, cât nu ai termeni de comparatie. Odata iesit de 2-3 ori începi sa privesti altfel lucrurile, vezi partile bune, vezi partile rele, ti se schimba modul în care gândesti si apreciezi lucrurile. Spun acest lucru deoarece am fost plecata în strainatate si mi-am dat seama cât de mult sunt evoluate tarile din Occident, în comparatie cu România.

Ca imagine de ansamblu, România este o tara ce merita a fi apreciata. Natura ne-a înzestrat cu locuri absolut superbe, muntii, marea, lacurile-locuri apreciate în întreaga lume. România privita din exterior este o tara demna de invidiat pentru aceste locuri frumoase, variate… un loc superb pentru „o vacanta” sau pentru un „tur” prin cele mai interesante locuri din fiecare regiune. România îmi da ocazia de a ma putea bucura de peisajele ei minunate, de atmosfera placuta. Îmi place tara în care locuiesc pentru ca îmi ofera mereu noi experiente. Este mereu surprinzatoare, mereu te lasa sa îi mai descoperi o taina sau o frumusete. ?i când crezi ca nu mai ai nimic de vazut, hop apare misterul unei noi descoperiri. Pot spune ca îmi iubesc poporul doar pentru oamenii pe care i-a creat, oameni care ne-au facut cunoscuti în lume prin perfomantele lor: Ilie Nastase, Nadia Comaneci, Gheorghe Hagi, Ivan Patzaichin si altii… Dracula, este renumit peste tot, la fel si Nicolae Ceausescu sau alte personalitati marcante ale istoriei romanesti. Iubesc România pentru cultura, pentru unii oameni pe care i-a dat si pentru oamenii pe care am credinta ca îi va da în continuare. O iubesc pentru Caragiale, Bacovia, Eliade, Creanga, Arghezi.

Eu îmi iubesc tara, dar din iubirea mea face parte si disperarea mea de a vedea ce traim si cum traim. Este totusi tara mea, tara în care m-am nascut, locul în care am crescut, locul în care ma formez ca om… Nu pot sa aduc injurii la adresa ei, însa nu sunt nici foarte multe aspecte pe care sa le pot lauda în afara de ce am amintit mai sus. Sentimentele mele pentru aceasta patrie sunt contradictorii, si de ura si de iubire.

Urasc tot ce se întâmpla rau în tara asta. De ce mi-as iubi tara în care m-am nascut, dar care nu ma sprijina în ceea ce vreau sa fac si ma motiveaza tot mai mult sa o parasesc în viitor pentru alte meleaguri mai bune? Tara la care tot mai multi tineri renunta si pleaca în strainatate pentru a le fi apreciate cunostintele la adevarata lor valoare, pentru a se integra într-o comunitate studenteasca adevarata.

 

De ce mi-as iubi tara în care valorile culturale sunt marginalizate si în locul lor sunt promovate vedetele de carton care nu fac altceva decât sa contribuie la imbecilizarea romanilor? Tara în care mediocritatea si incultura sunt promovate de catre televiziuni ca standarde si manipularea a ajuns la cote alarmante.

De ce mi-as iubi tara înzestrata cu relief, locuri si peisaje dintre cele mai diverse, pe care însa nu le stim pune în valoare si le distrugem pe zi ce trece tot mai mult fara a tine seama de consecintele pe care le pot avea faptele noastre? Este un semnal de alarma pentru oamenii cu suflet adevarat care fac diferente si din pacate realizeaza ca suntem cu veacuri în urma altora.

Pacat ca locurile în care ne-am nascut si am crescut, încetul cu încetul devin-datorita mentalitatilor grobiene – zone detestate si, încerci cu disperare sa visezi macar daca nu, chiar, sa pleci în alta tara. Când constati ca bunul simt este un defect major, mai poti dori sa ramâi în tara? Când la tot pasul vezi câini vagabonzi, mizerie si agresivitate, te mai poti gândi la patriotism? Poate altii sunt în stare sa o faca, eu una nu. Istoria este acum o poveste, interpretata, adaptata, înflorita de înaltii demnitari. Iar în baza acestei istorii sarbatorim „diverse”. Mai mult, România este îngrozitor de grozava de ziua ei. Ca atunci când moare un om si, de abia dupa aceea, este cel mai tare, cel mai talentat, cel mai bun din tot Universul, însa trebuie sa moara sa fie ridicat la acest grad.

Nu ma mândresc ca sunt românca. Nu cânt imnul national. Nu duc mâna la inima sa arat ca îmi iubesc tara, doar de ziua ei. Nu ma înflacarez cu stegulete, pe care nu le flutur. Nu explic ce înseamna 1 Decembrie pentru mine. Nu pot iubi în fals. Nu iubesc România în cântece, în tancuri si în parade militare. Poate pentru ca sunt sunt de etnie rroma, si doar pe jumatate românca. Nu îmi este rusine sa recunosc adevarata mea identitate. Chiar ma mândresc, desi etnia mea nu este bine vazuta în aceasta tara. Acesta este un alt motiv pentru care îi acord României o bila neagra!

As iubi mai mult România daca nu m-as lovi la orice pas de nesimtirea si prostia unora, de comportamentul specific al romanilor. Ma enerveaza coruptia si cum se musamalizeaza totul. Ma irita ca nimic nu merge cum trebuie si aliantele politice de peste noapte din politica. Stânga se ia de mâna cu dreapta si se ard dosare dupa placul inimii. Poate ca nu e asa, dar faptul ca în România se poate orice tinde sa devina un adevar.

Am ajuns sa traim în tara lui Papura-Voda si degeaba exista o mâna de oameni de valoare, care se straduiesc sa schimbe imaginea României, în special peste hotare, unde suntem atât de prost vazuti, când pe de alta parte sunt mult mai multi care au ajuns sa faca de rusine numele de român, în sensul ca atunci când spunem „român” deja îl asociem cu anumite caracteristici ale acestui neam (ca de exemplu smechereala, mica învârteala, mica ciupeala, sau „timpul trece, leafa merge”… parerea gresita ca romanii sunt mult mai destepti comparativ cu cei din alte tari! Exista altii mult mai buni decât noi!

Ce e mai rau e ca aproape în orice problema suntem toti bagati în aceeasi oala, mai ales din punctul de vedere al strainilor. Orice tara are probleme, dar diferenta dintre România si alte tari e ca noi aratam orice prostie si orice e în neregula si… ramânem cu aratatul. Tarile dezvoltate nu arata tot ce se petrece la ei, însa în schimb cauta sa rezolve cât mai repede problemele negative care apar.

 

Am obosit de tara care ma transforma în victima sau complice. În victima, fiindca oricât de multe rele s-ar  întâmpla în tara asta, oricât de multa coruptie ne-ar taia rasuflarea cu duhoarea ei, statul, legile, functionarimea, judecatorii, guvernul, parlamentul par cu toate ca exista într-un univers  diafan, paralel cu al nostru, din care arunca, din când în când, o ocheada catre noi, sa ne supravegheze.

Urasc foarte multe aspecte negative din aceasta tara: saracia, lipsa interesului acordat de stat si guvern oamenilor, circulatia rutiera de cosmar care face extraordinar de multe victime, sistemul sanitar depasit, educatia din scoli si licee… toate acestea plecând de la lipsa alocarii fondurilor acolo unde e nevoie. Se investesc miliarde de euro în campanii electorale pentru a se putea fura înmiit dupa ce se vor fi ales. Pentru asta si pentru multe altele pot spune ca urasc viata din România. Pentru ca ne batem pur si simplu joc de ce avem: poluam marea, distrugem parcurile nationale… Nu numai ca nu valorificam bogatiile cu care am fost înzestrati: ape minerale, namoluri sapropelice, etc. Dar le distrugem constiincios, zi de zi. Pentru ca taiem paduri doar pentru ca e mai usor sa tai lemne decât sa ai rabdare sa astepti sa creasca ce ai plantat. Pentru ca exploatam pâna la ruina orice lucru facut de altii, fie ca e vorba de statiuni, hoteluri, drumuri, etc însa nici nu ne gândim sa le reparam, întretinem, sau doamne fereste sa le modernizam.

Urasc tara asta pentru ca nu mi-a dat niciodata mai nimic. N-am avut niciodata tot ce mi-am dorit, si asta nu pentru ca parintii mei nu erau suficient de muncitori; ci pentru ca meseriile de la buget nu erau prea bine platite.

Urasc România pentru sistemul penibil de învatamânt. Urasc faptul ca elevii nu sunt îndrumati înca de pe bancile scolii în directii potrivite pentru abilitatile fiecaruia. Asa am ajuns ca în ziua de azi oricine sa poata termina o facultate, iar când cei cu adevarat talentati îsi cauta un loc de munca în domeniu, n-au loc de uscaturile care, întâmplator, au si ele o diploma.

România a fost o tara frumoasa si probabil înca mai are potential sa fie o tara frumoasa, dar pe drumul pe care l-a apucat nu prea vad motive pentru care sa zic „iubesc efectiv România, pentru ca e România!”. România are o istorie frumoasa, dar asta apatine trecutului, pacat ca viitorul este sumbru si murdareste si trecutul. M-am nascut aici si probabil îmi va fi greu sa plec.

Cu toate ca relatia mea cu România este una cu suisuri si coborâsuri, simt ca am ceva pastrat în inima mea si pentru aceasta tara. „Traim în România si asta ne ocupa tot timpul!” Iubesc România pentru cultura, pentru unii oameni pe care i-a dat… si pentru oamenii pe care am credinta ca îi va da în continuare. O iubesc pentru Caragiale, Bacovia, Eliade, Creanga, Arghezi…

 

Andreea MAXIM

iunie 2011


ROMÂNIA MEA: „CUM ESTE TARA MEA…”

CONCURSUL DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011

 

Manuela BURGHELEA Grupul Scolar Industrial „Stefan Procopiu”, Vaslui

(eleva in clasa a XI-a)

 


ROMÂNIA MEA: „CUM ESTE TARA MEA…”

 

 

Nu este prima data când ti se pune aceasta întrebare – cum este tara ta? Ai mai citit un Noica, un Cioran, un Draghicescu, ba poate si ceva Ovidiu, te-au câstigat si ti-au format convingeri sau, alteori, ti-au provocat dezaprobari profunde. Dar niciodata nimeni nu te-a întrebat, atât de direct, ce este cu tara ta, si iata ca ramâi geniu pustiu în fata foii goale.

 

Dupa amar de vreme de chibzuinta si lectura, îti vine în minte ca România ta este o cutie neagra. Nu ca asa i-ar fi sufletul, negru si gaunos, si nici c-ar fi ca în povestea aceea a Pandorei, de s-au îngramadit în ea toate pacatele lumii; ar putea fi, mai curând, cutia neagra a unui avion, în care s-ar gasi informatia esentiala ce te-ar ajuta sa întelegi cum de a razbit atâta vreme prin furtuni tara ta. Cert este ca înca nu ai cheia si, poate, nici n-o vei avea vreodata. Poate esti prea tânar, poate nu ti-ai luat ragazul sa o privesti în fata sau poate ca, pâna acum, ai încercat sa crezi ca îti este indiferenta.

Mai mult, sa-ti definesti tara înseamna sa o limitezi, sa o închizi în niste tipare, pe care ea le refuza si peste care sare ca o caprioara, râzând de nesocotinta ta. Nu încerca s-o întelegi; România nu poate fi înteleasa, ea trebuie doar simtita si traita, asa, ca o poezie. Nu este loc sa te complici sa îi cauti o filozofie, cât timp sufletul românesc este atât de simplu si atât de putin predispus la problematizare. Ia totul cu seninatate si vezi în tot ce te înconjoara simple aparitii ale firii; sa faci altfel ar fi curata blasfemie.

Când spui ca îti este imposibil sa îti limitezi tara, te gândesti, cumva, ca România este în tine, oricât de în afara granitelor ei te-ai duce. Te ascunzi tu în vreo gaura de sarpe, îti mai cauti adapost în bârlog, cu ursul, dar sa nu crezi ca sentimentul acela românesc al fiintei nu vadetecum!

Nu stii altii cum sunt – (ba poate ca stii, dar nu despre ei este vorba aici), dar tu chiar te complaci în românire. Tu îti duci zilele aici de când cei doi batrâni buni înca mai umblau prin lume… Ar fi trebuit ca pâna acum sa românesti la fel cu toti ai tai, dar unii sunt mai români decât altii si, acum sincer, n-ai putea spune ca toti românii românesc în acelasi chip. Tu, de exemplu, moldovenesti în tihna, fiindca te-ai nascut pe meleaguri vasluiene. Tu nu accepti sa-ti spuna nimeni ca tinutul acesta al Vasluiului, care nu este nici la munte, nici la ses si care se împartaseste de o neasemuita frumusete, nu este barem un picior de Paris.

Românul este, fara îndoiala, mioritic pâna-n maduva oaselor. Dimensiunea aceasta mioritica este ampla, ea înglobeaza fatalismul existentei, resemnarea, împacarea, fiind sintetizata de expresii precum? „lasa ca merge asa”, „se putea si mai rau”, „înca e bine”, „ce-o fi, o fi”. Românismul este patrimoniul tau stilistic, un ansamblu conturat mai mult din latente decât din realizari. Poporul românesc este ancorat în posibil, în latenta; el nu traieste plenitudinea în istorie, a carei framântare o considera irosire si pierdere oarba de energii. Aceleiasi fibre românesti îi datorezi dragostea de pitoresc, simtul masurii si al întregului, simtul nuantei si al discretiei, cumpaneala gândului si un necesar scepticism. Te afli aici într-un câmp nuantat, aproape inefabil, calator sub zodii dulci-amare, refacând în tine o infinita pendulare între ursita si har divin. Nu te lasi coplesit nici de fatalism iremediabil, dar nici nu te încrezi definitiv sortii, pentru ca stii ca poate sa îti fie si potrivnica.

Situati pe un pamânt de cumpana, românii au stat aninati de munti si au demonstrat o extraordinara forta de rezistenta la mereu „aceste cumplite vremi de amu’ ’’, cum ar fi spus Costin. Geografia a orientat istoria. Consideratia este agravata extrem de Cioran, care afirma ca România este geografie, nu este istorie, ca mai mult a îndurat istoria, decât a facut-o. Totusi, tu nu poti sa te dezici de unele rabufniri ale trecutului si, în apostazia ta, sa te consideri curat ca un ghiocel, pentru ca stii ca, din dulapul tau de acasa, te-ar privi mustrator scheletele stramosilor. Tu porti în tine ecoul faptelor de arme glorioase ale unui Fane Babanu sau ale unui Mihai Viteazul si ale Pestilor Buzati, pe care, pentru posteritate, ar fi bine sa nu le renegi.

Câteodata, constati si tu, cu bucurie, gând la gând cu Noica, faptul ca poporul acesta, care, într-un document din trecut, în „Unio Trium Nationum”, Universitatea ungurilor, sasilor si secuilor din Transilvania, cu câteva sute de ani în urma lor fata de cele câteva milenii de dainuire româneasca, aproape ca nu era mentionat si nu avea niciun drept, el, poporul acesta, anonim în istorie, se va ruga la Judecata de Apoi pentru mântuirea celor trei natiuni care l-au nesocotit – unguri, sasi, secui -, asa cum, la fel de bine, se va ruga pentru mântuirea pâna si a turcilor, care l-au stapânit, jefuit si abatut de la viata în veac, sau cum se va ruga, deopotriva, pentru mântuirea slavilor, care au amenintat sa-l înghita, cu valul lor urias. Poporul român a rabdat toate acestea în istorie, ca o simpla maicuta de mânastire, si a ramas pe aceste plaiuri, ca popor cu obiceiuri slave si cu constiinta de romani.

– Cu bucurie, spuneai, îti gândesti tara.

– Cu bucurie, pentru ca ce alta zabava poate fi mai de folos românului si mai cumplita razbunare decât iertarea dusmanilor?…?!

– Arrêtez-vous, Belle Infidèle, vous faites dire à Noica des choses qu’il n’a jamais dites!!!

Alteori, te uiti la voi, cât sunteti de mici, si simti enorm si vezi monstruos, si mai ca-ti vine sa-l întelegi pe Caragiale, de ce va uraste. Alta data, citesti, ca si Cioran, în formula costiniana „nu este vremea sub om, ci bietul om sub vremi’’ (preferata de Xenopol ca motto la „Istoria Românilor’’), formula fatalismului national si, într-un glas cu cronicarul moldovean, îti deplângi tara-ti înlacrimata si pe bietii locuitori. Îti dai seama ca poporul tau este bun facator de planuri, admirator de straini si suspinator dupa caractere, dispretuitor al urmarilor faptelor sale (ce-o fi o fi!).

În asemenea conditii, ar fi de mirare sa-i ajunga cuiva o viata de om sa înteleaga de ce esti multumit, de ce nu te revolti si de ce nu darâmi România aceasta din temelii, ca pe ruinele ei sa recladesti una nou-nouta. Tu chiar te încapatânezi sa simti pentru aceasta tara si pentru biocenoza ei, dincolo de un interes stiintific bine justificat, tandrete, chiar duiosie, asemenea unui naturalist fascinat de o colonie de bacterii pulsând în ritm si în contraritm pe lama de microscop.

 

Filozofând si poetizând, observi în tara aceasta a ta un „spiritus loci”, un ce indicibil, criteriu intuitiv de recunoastere a spiritului românesc. Matricea pamântului de aici este indefinit ondulata, ti-ar spune Blaga, si ea te determina sa te consumi într-o simpatie masiva fata de alternanta ritmica deal-vale, în solidaritate cu orizontul tau spatial.

România este ombilicul lumii, punctul de sprijin în jurul caruia se învârte universul tau si la care raportezi orice alt spatiu, iar pentru tine oamenii se împart în români si în non-români. Ia, însa, aminte, sa nu-i vorbesti unui non-român despre aceasta, ca nu te-ar întelege, si pastreza-ti convingerea, chiar daca s-ar putea ca desteptii sa încerce sa-ti contracareze acest adevar cu argumente care se topesc la prima raza de luna. Nimeni nu poate spune mai autentic decât tine cât este dulceata si cât este amar în conditia de român.

 

Tu ai constiinta ca memoria colectiva uita ce ai scris, dar retine tâlcul. Înca mai cauti neodihnit cuvântul sa exprime România ta si îl gasesti, dupa o furtuna feroce în creier? oh! oh! oh! si vai! vai! vai! di tara. Si trec anii cu roata si tu vezi, prin spuma marii si prin fum, matca neamului si plaiul verde cel neadormit, si nu mai este dulce afara si nici în bârlog, pentru ca cineva a uitat cutia deschisa si te-a razbit dorul…

 

Manuela BURGHELEA

Grupul Scolar Industrial „Stefan Procopiu”, Vaslui

30 mai 2011