Valea Argesului- vatra de legenda si istorie

Situat într-o depresiune intracolinara, la o altitudine medie de 450 m., municipiul Curtea de Arges este atestat documentar – ca asezare domneasca – în anul 1330. Din ultimii ani de domnie a lui Basarab I a fost resedinta domneasca pâna în timpul lui Mihai I (1418-1420), fiul lui Mircea cel Batrân. Aici, la Curtea de Arges si pe Valea Argesului în sus, legendele se îmbina cu istoria, iar trecutul si prezentul se întrec în maretie. Daca monumentele istorice si de arhitectura uimesc si astazi prin frumusete si prin valoarea lor pentru istoria neamului românesc, unele înfaptuiri contemporane stârnesc de-a dreptul sentimentul sublimului. Ma refer doar la Hidrocentrala de pe Arges si la Transfagarasan. Valea Argesului este vatra stramosilor nostri daci, urmati de daco-romani, iar dupa anul 600 (acum circa 1400 de ani) a devenit adevarata vatra de istorie a românilor. Istoricii antici vorbesc despre vestitul trib dacic al argessensilor (care a dat si numele râului Arges), de castelul Argias – puternic centru de romanizare a spatiului de la sud de Carpati, de Dromihete (sec. IV-III I.Hr.) – conducatorul unei uniuni de triburi geto-dacice din stânga Dunarii, care a stapânit si pe aceste plaiuri. Dromihete l-a învins pe Lisimah – general macedonean. Tot pe Arges, mai spre sud, a existat si Argedava – una dintre cetatile de resedinta ale regilor daci (sec. I î.Hr.). Pe aici a trecut, desigur, si Burebista – întemeietorul primului stat unitar al geto-dacilor, care se întindea din Muntii Slovaciei si Dunarea de Mijloc pâna la Hemus si Marea Neagra (70-44 î. Hr.) Asadar, traseul Curtea de Arges – Barajul Vidraru – Cumpana – Transfagarasan – Bâlea-Lac este un izvor de încântare spirituala, de întelepciune si de mândrie nationala, iar fiecare popas devine pentru orice calator un cântec de bucurie si un prilej de reflectie.
În Evul Mediu timpuriu, Valea Argesului a devenit cuib de vulturi în vremea migratiilor (a navalirilor barbare) si loc prielnic pentru organizarea de cnezate si voievodate românesti, primele în spatiul dintre Dunare si Carpati. În epoca formarii si consolidarii statului independent Tara Româneasca (sec. XIV-XV), voievozii de la Curtea de Arges au fost cei care au unificat tara si au aparat-o de invazii si stapâniri straine, asigurându-i independenta. Aici, la Curtea de Arges, si-a cladit cetatea de Scaun si si-a statornicit centrul de aparare Basarab I Întemeietorul (1310-1352), fiul lui Tihomir). El a unificat voievodatele din dreapta si din stânga Oltului, punând bazele statului feudal Tara Româneasca. Prin înfrângerea regelui ungur Carol Robert de Anjou, în noiembrie 1330, în locul numit Posada, Basarab I a consolidat independenta Tarii Românesti. Itinerarul spiritual începe chiar de la intrarea în oras prin partea de sud unde ne întâmpina Biserica Botusari/ Batusari, construita de Petru Cercel în secolul al XVI-lea si refacuta în sec. al XIX-lea. În continuare se afla Biserica Drujesti – monument de arhitectura, construita de fratii Drujesti în sec. al XVIII-lea. Lânga parcul din centrul municipiului se afla Casa memoriala „Stefanescu-Goanga” – monument de arhitectura construit în sec. al XVIII-lea în stilul arhitecturii locale de bunicii psihologului Florian Stefanescu-Goanga – fost rector al Universitatii din Cluj, întemeietorul primului institut de psihologie experimentala din România, înfiintat în anul 1921. A fost membru al Academiei Române din anul 1937. În mijlocul parcului se afla statuia lui Vlaicu-Voda, ridicata în anul 1969. Tot aici, la Curtea de Arges, Basarab I a construit o bine întarita curte domneasca si a ctitorit „Biserica Domneasca” (1352) – unul dintre cele mai vechi monumente de arta feudala, construit în stil bizantin. Biserica a fost începuta sub Basarab I, continuata de fiul acestuia – Nicolae Alexandru-Basarab si apoi de Vlaicu-Voda – fiul lui Nicolae Alexandru. Pictura s-a efectuat sub Radu I – tatal lui Mircea cel Batrân. În fata Bisericii Domnesti, pe deal, se afla ruinele Bisericii Sân Nicoara, atribuita, dupa legenda, doamnei Marghita – sotia lui Basarab I. Pe strada Cuza-Voda se afla Biserica Olari, inspirata din arhitectura taraneasca locala. Se apreciaza ca a fost construita în sec. al XIII-lea. Din descoperiri arheologice rezulta ca pe Arges a fost resedinta voievozilor Seneslau si Tihomir în a doua jumatate a sec. al XIII-lea. Aici, la Curtea de Arges a stapânit si Mircea cel Batrân care, prin întelepciune si vitejie a obtinut celebra biruinta de la Rovine.  Tot pe aici, pe la Curtea de Arges a trecut si Vlad-Tepes, dar cel care a stralucit în acest spatiu binecuvântat de Dumnezeu a fost voievodul Neagoe Basarab (1512-1521), pe care B.P. Hasdeu l-a numit „Marc Aureliu al Tarii Românesti”, pornind de la lucrarea fundamentala a acestuia „Învataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie”. El este ctitorul Bisericii Episcopale, începuta în anul 1514, dupa dorinta voievodului si terminata în 1517, fiind târnosita la 15 august. Biserica Episcopala s-a înaltat pe temeliile Mitropoliei din 1359, fapt consemnat de cronicarul Gavril Protul, prin cuvintele: „ …sparse Mitropolia den Arges den temelia ei si zidi, în locul ei, alta Sfânta Biserica, tot de piatra cioplita si netezita si sapata cu floriu”.
Zugravirea acestei biserici a fost executata de catre pictorul Dobromir din Târgoviste în timpul domniei lui Radu de la Afumati – ginerele marelui voievod Neagoe Basarab. În timpul domniei lui Matei Basarab, acest monument a fost vizitat si de învatatul calator Paul de Alep, care a numit-o ca fiind „una dintre minunile lumii”. Aici se afla mormintele lui Neagoe Basarab si ale familiei sale, ale regilor Carol I (1866-1914) si Ferdinand I (1914-1927), ale reginelor Elisabeta si Maria. În anul 2003 au fost aduse, din Portugalia, osemintele regelui Carol al II-lea. În apropierea Bisericii Episcopale se afla Fântâna lui Manole, construita, dupa legenda, pe locul unde a cazut din zbor Manole. În partea de nord a municipiului se afla un alt monument istoric – Biserica „Sfintii Voievozi”, datând din sec. al XVII-lea, fosta bolnita a Manastirii. Aici se afla mormântul arhitectului francez Lecomte de Nouy – restauratorul Bisericii în anul 1875, în timpul regelui Carol I. Capitala Tarii Românesti a fost mutata la Târgoviste în timpul domniei lui Mihai I, fiul lui Mircea cel Batrân, dar Curtea Domneasca de la Arges si-a pastrat gloria de „Vatra a Basarabilor”.
Calatorind pe Arges în sus pâna la Bâlea-Lac, drumetul va fi încântat de varietatea si armonia formelor de relief. De la sesurile linistite din zona orasului, trecând prin unduirea lina a dealurilor si a colinelor se ajunge la Barajul Vidraru, apoi se traverseaza culmile Negoiului prin cel mai înalt drum din tara – Transfagarasanul – sosea alpina, situata la altitudinea de 2055 m. – lânga lacul Bâlea. Tunelul  de 845 m. leaga judetele Arges si Sibiu. Lungimea soselei alpine este de 91 km., strabate 27 de poduri, viaducte si tuneluri în lungime totala de 878 m. Soseaua a fost construita între anii 1970-1974 si inaugurata la 20 septembrie 1974, în prezenta presedintelui de atunci al tarii – N. Ceausescu. Barajul lacului de acumulare Vidraru a fost construit între anii 1961-1966, având o înaltime de 166 metri, lungimea lacului fiind de 14 km., suprafata de 870 de hectare, iar volumul lacului este de 465 milioane metri cubi. Pe platforma barajului se afla Statuia electricitatii, construita de sculptorul C. Popovici. Pe drumul care urca spre baraj, pe muntele Cetatuia, la o altitudine de 860 metri se afla Cetatea lui Vlad Tepes, cunoscuta si sub numele de Cetatea Poienari. A fost folosita ca cetate de refugiu si aparare de catre Vlad Tepes. Scara pe care se urca la cetate are 1480 de trepte. A fost restaurata în perioada 1968-1972.
O particularitate a acestui mirific spatiu geografico-istoric al Argesului consta în întinderea pe patru vai paralele, care pleaca din munti, strabat dealuri, coline si vai, iar râurile respective îsi duc cântecul în Olt, în Arges sau în Dunare. Cele patru vai sunt: Topologul, Argesul, Vâlsanul, Râul Doamnei. În asezarile de pe aceste patru vai, locuitorii si-au pastrat traditiile, costumele, cântecele si dansurile populare în formele lor autentice, iar pe chipurile lor, cu un surâs aparte, identificam ceva din maretia locurilor în care traiesc.

Prof. Constantin VOICULESCU

ZIUA DOBROGEI

Tinutul dintre Dunare si mare a fost locuit din cele mai vechi timpuri. Despre locutorii lui,  cunoscutul „parinte al istoriei” Herodot a facut afirmatia ca erau „cei mai viteji si mai drepti  dintre traci”(1) chiar in conditiile in care au fost infranti totusi de oastea lui Darius I, imparatul persan, care in 514 i Hr a trecut peste aceste meleaguri.

In timpul marii colonizari grecesti din secolele VIII-VI i Hr, la tarmul Pontului Euxin au fost intemeiate emporiile: Histria, Tomis si Callatis, ale caror ruine se vad si astazi. Marele rege dac Burebista, creatorul primului stat dac ce reprezenta o forta politica si militara in epoca, „primul si cel mai mare dintre regii din Tracia”(2),  a stapanit aceste teritorii dupa cucerirea lor in anul  55 i Hr.

Dobrogea a fost primul teritoriu din spatiul carpato-danubiano-pontic integrat in lumea romana, intai prin foedusul din 72-71 i Hr incheiat cu cetatile grecesti de reprezentantii Romei, care le transforma astfel in aliati, apoi prin cucerire efectiva si integrare in provincia romana Moesia in anul 46 d Hr.(3) Crestinismul a patruns in acest spatiu prin intermediul misionarilor si mai ales pe cale apostolica prin prezenta Sfantului Apostol Andrei, cel care a locuit, se pare, in vestita pestera din sudul Dobrogei.(4)

Etnogeneza romaneasca a cunoscut si aici doua etape, cea a formatiunilor prestale, amintite de Ana Comnena(5) in Alexiada, opera sa, numind conducatorii locali Tatos, Satza si Seslav, ori mentionate de  inscriptiile care ii amintesc pe jupan Dimitrie si jupan Gheorghe, precum si o a doua etapa, a statului feudal propriu zis, Tara Cavarnei, statul lui Balica despotul, a lui Dobrotici, apoi Ivanco.

Mircea cel Batran se pare ca a alungat vremelic pericolul turcesc devenind „singur stapanitor pana la Marea cea Mare”(6), la sfarsitul domniei lui (1418) sau a urmasului sau Dan al II lea(1420), Dobrogea devenind parte componenta a Imperiului Otoman, integrata pasalacului Rumelia, pastrata sub administratie turceasca timp de patru secole si jumatate. Razboiul de Independenta (1877-1878) a fost prilejul recuperarii Dobrogei prin jerta de sange a ostasilor romani pe campul de lupta. La finele razboiului, conform prevederilor Tratatului de Pace de la Berlin s-a hotarat reintegrarea Dobrogei in Romania.

23 noiembrie 1878 reprezinta ziua intrarii oficiale a autoritatilor civile si militare romane in orasul Constanta, dupa ce la 14 noiembrie Carol I emisese doua documente fundamentale si anume „Proclamatia catre dobrogeni“, respectiv „Inalt Ordin de Zi catre Armata“, prin care se arata ca „Dobrogea de astazi, vechea posesiune a lui Mircea cel Batrin, face parte din Romania”.

Numita in zilele nostre, din ordinul prefectului Danut Culetu, „Ziua Recunostintei Constantenilor”(7), Ziua Dobrogei merita sa fie sarbatorita in fiecare an ca data importanta in devenirea noastra ca natiune moderna.

De fapt, ziua de 14 noiembrie ar trebui marcata ca zi a Dobrogei, dupa spusele bine cunoscutului istoric conf.univ.dr. Stoica Lascu, presedintele Filialei Constanta a Societatii de Stiinte Istorice din Romania, cel care intr-un articol din ziarul „Telegraf” preciza: „14 Noiembrie 1878 este una din orele astrale ale Romaniei, fara de existenta careia cu greu ne-am putea imagina evolutia moderna si contemporana, independenta si prospera a tarii noastre. Este ceea ce putem numi Ziua Dobrogei”.(8)

„Ziua Dobrogei” se datoreaza cu precadere vizitei lui Carol I la Constanta si a faptului ca „Proclamatia Domnitorului Romaniei catre dobrogeni”, datata 14 noiembrie 1878, era o afirmare, era o asigurare si era un indemn: „Locuitori de orice nationalitate si religie, Dobrogea – vechea posesiune a lui Mircea cel Batran – de astazi face parte din Romania. Voi de acum atarnati de un Stat unde nu vointa arbitrara, ci numai legea dezbatuta si incuviintata de natiune hotaraste si ocarmuieste. Cele mai sfinte si mai scumpe bunuri ale omenirii: viata, onoarea si proprietatea sunt puse sub scutul unei Constitutii pe care ne-o ravnesc multe tari straine. Religiunea voastra, familia voastra, pragul casei voastre vor fi aparate de legile noastre si nimeni nu le va putea lovi, fara a-si primi legitima pedeapsa…  Armata romana, care intra in Dobrogea, nu are alta chemare decat a mentine ordinea si, model de disciplina, de a ocroti pasnica voastra vietuire. Salutati dar cu iubire drapelul roman, care va fi pentru voi drapelul libertatii. drapelul dreptatii si al pacii. In curand provincia voastra, pe cale constitutionala, va primi o organizatiune definitiva. care va tine seama de trebuintele si moravurile voastre, care va aseza pe temelii statornice pozitia voastra cetateneasca.   Iubiti tara la a carei soarta este lipita de acum si soarta voastra”.(9)
——————————-
(1) Adrian Radulescu, Ion Bitoleanu, Istoria romanilor dintre Dunare si Mare, Editura Stiin?ifica si Enciclopedica ,Bucuresti, 1979, p 50
(2) Idem, p 73
(3) Ibidem, p 77
(4) http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-pestera-sfantului-apostol-andrei-67904.html
(5) http://www.fordham.edu/halsall/basis/AnnaComnena-Alexiad.html
(6) Istoria Romaniei in date,( coordonator Horia C Matei), Mica intreprindere editorial- poligrafica „Crai nou”, Chisinau, 1992, p 234
(7) http://www.telegrafonline.ro/1195682400/articol/40867/prefectul_culetu_si_modelul_american.html
(8)  http://www.telegrafonline.ro/pdf/1be744933c7293bcd05d5d94d4979113.pdf
(9) http://moldova.go.ro/pagini/istorie/undobrogei.htm

—————-
Prof. Gigi STANCIU
Constanta
Noiembrie 2010