by Laurențiu Balcan
Parchez astăzi undeva în Geneva și, când mă întorc la mașina, mă abordează un cetățean de vreo 75 de ani, în limba română: ”Ce fac românii la Geneva, domnule?” Probabil mi-a văzut numărul de România și era curios care-i treaba cu mine pe aici.
Intru în vorbă cu el, aflu cu plăcere că avem cunoștințe comune, că a fost președintele comunității de români din Geneva și, din vorbă în vorbă, ajungem la subiectul ”religie”. Mă întreabă dezinvolt, dar am sesizat – din limbajul trupului – șmecheria pe care o pregătea, dacă noi suntem ”ăia cu regele Cioabă” și dacă ”ne schimbăm sângele.” Mă prefac surprins de întrebare și îl întreb la ce se referă. ”Păi”, îmi spune cetățeanul curios, ”voi nu sunteți secta aia unde adepții își pun cagule albe pe cap și, pe bâjbâite, își aleg alt partener pentru sex?” Îi explic politicos că noi nu suntem ”nici cu regele Cioabă și nici nu facem orgii sexuale”.
Și acum mă surprinde ignoranța pe care o adoptă unele persoane. În secolul XXI, când tehnologia a atins culmi inimaginabile și când poți dovedi foarte ușor orgiile publice, să crezi că pocăiții își schimbă sângele este o dovadă de rea credință și de ignoranță crasă. Bineînțeles că, la un moment dat, cetățeanul curios și-a dat pe față interesele. El era îngrijorat de faptul că noi, ca evanghelici, vom atrage convertiți de la biserica ortodoxă. Îmi sugera direct să-i evanghelizăm doar pe musulmani și pe cei de alte religii, dar nu pe ei, pe ortodocși. I-am spus să stea liniștit că scopul nostru nu e să facem adepți ci să-i conducem pe oameni la Dumnezeu. A râs ironic și disprețuitor.
Din punctul meu de vedere, aceste acuzații false despre pocăiți sunt lansate de anumiți lideri ortodocși care încearcă să ne discrediteze. Și nu sunt acuzații noi, dar au devenit plictisitoare, serios. Sunt convins că cetățeanul curios cu care am vorbit nu credea astfel de bazaconii – că e la mintea cocoșului, cum de, Doamne iartă-mă, sunt scandaluri publice cu preoți filmați cu pantalonii în vine, dar nu sunt filmări cu așa zisele orgii ale pocăiților? – dar le folosea ca arme pentru a ne jigni. Să-i dea Dumnezeu minte și sănătate, ca să se poată bucura de viață.
Deși ne-am despărțit amical, cetățeanul curios m-a făcut să mă întreb, încă odată, cum suntem noi – pocăiții evanghelici – priviți de semenii noștri. Există atâta intoleranță, ignoranță, ingratitudine și infatuare în modul în care alții ne privesc! Dar vai, Doamne, de multe ori și noi îi privim pe ceilalți în același mod disprețuitor. Isus Hristos a venit să ne umanizeze, să readucă respectul pentru condiția de ”om”. Să respectăm și noi omul și să lăsăm deoparte prostiile!
Revista ARMONIA - Saltmin Media 