[pullquote]

„Forma se exprima prin dans; eliberarea prin forma în timp se exprima tot prin dans – dansul timpului etern vibreaza în fiecare atom al universului.” Rabindranath Tagore

[/pullquote]

 

 

 

 

 

A început Festivalul American de Dans Modern – 2011, în Statele Unite.

Este sarbatorita cea de a 78-a stagiune a dansului modern. Spectacolele se desfasoara, conform traditiei dobândite, în lunile iunie si iulie ale fiecarui an, în salile: Performing Arts Center si Reynolds Industries Theater – Duke University, din orasul Durham, Carolina de Nord.

În data de 9 iunie a avut loc spectacolul de Gala, la Centrul Artelor Performante, iar în zilele 10, 11 si 12 iunie pe scena Teatrului Universitatii din Duke s-a desfasurat spectacolul ROSAS, primul din suita de spectacole ale acestei sesiuni, reprezentatii ale culturii coregrafice care fac parte din cultura noastra spirituala.

Pentru spectacolul din seara zilei de 12 iunie am plecat de acasa pe o vreme de furtuna. Dintr-o data cerul devenise mohorât, trist, iar noi ne doream sa învingem aceasta tristete cu muzica si dans. A plouat intens pe o portiune a soselei, dar asa cum ne-a obisnuit vremea în acest spatiu al lumii, furtunile vin rapid, se desfasoara turbulent, si foarte curând trec, cerul înseninându-se, nelasând loc tristetii sa patrunda în suflet.

Spectacolul intitulat ROSAS DANST ROSAS îl are coregraf pe Anne Teresa De Keersmaeker cu studiile de dans absolvite la scolile de Arta din New York si creatori pe Adriana Borriello, Anne Teresa De Keersmaeker, Michele Anne De Mey, Fumiyo Ikeda.

Dansul este executat de patru tinere dansatoare : Tale Dolven – nascuta în 1981 în Norvegia, Sue-Yeon Youn – nascuta în 1981 în Coreea de sud, Elisaveta Penkova – nascuta în1981 în Rusia si Sandra Ortega Bejarano – nascuta în1984 în Spania.

ROSAS DANST ROSAS a dobândit un imens succes international, a devenit clasic si a ramas un numar permanent în repertoriul trupei Rosas. De la debutul acestui dans – 1983, el a fost învatat de noi grupe de dansatori. În 1997 Tierry De Mey a realizat un film despre desfasurarea interpretarii dansului respectiv, în fiecare varianta de distributie a generatiilor de interpreti.

Dansul începe cu cele patru femei care stau pe scena cu spatele la audienta; primul moment al miscarii este caderea pe spate a dansatoarelor (în ordine inversa) si imediata rostogolire totala, adica facuta aproape ca o rasturnare si înaintare. În primele momente de rostogolire muzica executa bataile din ce în ce mai intense ale ceasului, dansatoarele realizând necesitatea trezirii la lucru, dar oboseala le prelungeste chinul scularii. Ceasul a încetat sa mai sune, trupurile se rostogolesc executând superbe figuri de gimnastica, femeile realizeaza ivirea zorilor, „gimnastica diminetii” continua. O singura muzica se aude, este cea a trupurilor umane, rasuflând din greu, în timp ce ele gliseaza pe pardoseala scenei. Apoi începe ritmul instrumentelor, lovind perpetuu, obsedant, sincronizându-se astfel cu miscarile trupurilor. Muzica din cea de a doua parte este compusa de Thierry De Mey, nascut în 1956, compozitor si producator de film si Peter Vermeersch – compozitor, clarinetist, saxofonist. Este o muzica intens ritmata, adecvata perfect miscarilor de dans. Dansul prefigureaza tensiunea caracteristica acestei piese, contrastul dintre structura rationala si cea emotionala, dialectica dintre agresiune si sensibilitate, interactiunea dintre unison si contraargument, dintre uniformitate si individualitate. Unele femei obosite de ritmul intens al vietii adorm, se trezesc, îsi reiau activitatea, zâmbesc celor din jur pentru comunicare, încearca sa iubeasca si sa multumeasca pe toata lumea; dansând energic si gratios în acelasi timp, exprima felul cum sunt antrenate în ritmul vietii (îl putem numi „dansul vietii”). Energia le invadeaza din nou fiinta, dar egoul simte alte chemari, el doreste si altceva de la viata: îmbracamintea, oglinda, frumusetea, distractia… Egoul este cel care cauta satisfacerea poftelor, în general strict materiale si totodata cauta impunerea individualitatii în fata semenilor. Dorintele sunt cele ce-l hranesc în permanenta, urmând a se resimti consecintele. Ele sunt cele care blocheaza, de cele mai multe ori dezvoltarea în continuare a fiintei, dar fiinta, se pare ca nu este înca pregatita a se descotorosi de ele. Egoul este plin de ambitii, dorind sa fie mai presus decât ceilalti din jurul sau. Pe masura ce nivelul dorintelor creste, el se manifesta mai puternic, mai energic. Se traieste într-o fericire iluzorie. Si… dorinta nu e satisfacuta nicicând, ramâne mereu ceva neatins, neexperimentat, apare constientizarea neîmplinirii, oboseala, suferinta, durerea, frustrarea, uneori conflictul, nebunia etc. În acest dans, încercând sa faca fata tuturor chemarilor din afara si din interiorul fiintei lor, femeile îsi consuma toata energia, si în final, una dintre ele, reprezentând o parte a fiintelor, clacheaza… fiindca asa este în viata, mai sunt si învinsi pe lânga învingatori, sau mai bine zis, printre supravietuitori.

Daca stam sa ne gândim, dupa cum fiecare cuvânt scris este o clipa de viata, fiecare poem sau pagina scrisa – un timp daruit inimii, tot asa dansul este poemul, pagina de viata transcrisa în miscare, fiecare miscare exprimând un gând sau un cuvânt, în limbajul sau ascuns, dar atât de expresiv! Si fiecare întelegând, în felul sau, expresia dansului, imaginatia celui care l-a creat.

În sala a fost o liniste perfecta, în timpul celor 45 de minute în care s-a desfasurat dansul, fara pauza.

Dupa terminarea spectacolului, întorcându-ne spre casa, noaptea se oprise în parbrizul masinii, aducând cu ea misteriosul oaspete al cerului, îmbracat în odajdii albe, transparente, sa-l putem privi o clipa, sa putem gândi asupra acestei vieti pamântene, acest dar, aceasta „nebunie” de a trai într-o lume în care ordinea a fost perturbata de haos, în care se amesteca naucitor luminile cu umbre, în care drumul spre descoperirea adevaratei noastre fiinte este înca departe…

 

Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de Nord