“Da, frate, sunt nevrednic, sunt vinovat in toate ; 

Un biet batut de patimi si de pacate plin”.
Moliere

Despre neobrazare as vrea sa scriu astazi, fiindca mi se pare ca a atins cote inalte.  Prezenta in toate mediile, cel politic, cel cultural, in spatiul strazii, ma rog, unde te invarti in aceasta societate dai de oameni obraznici, plini de ura, sentiment care musteste in sufletul lor, gata oricand sa rabufneasca sub forma unei spume  pentru a murdari suprafetele din jur. Ori ceea ce musteste in sufletele acestor oameni nu beneficiaza de nici o calitate umana necesara. Ori fac „spume” la gura cand vorbesc, dovedind o mare doza de neseriozitate, de multe ori de incultura, ori isi reveleaza orgoliul in cel mai dibaci mod. Vreau sa spun ca printr-o atitudine de neobrazare, de vulgaritate, multi isi apara prostia, necunoasterea, ravnesc sau isi apara puterea, dar nu si tara. Devin dintr-o data demagogi si vorba lui Nicolae Balcescu, niciodata un demagog nu poate fi un adevarat om de stat, dar nici un adevarat om de cultura, nici un adevarat functionar public care sa deserveasca oamenii constiincios si corect, nici, nici… Cand vorbesc, politicienii de exemplu, uita ca reprezinta o particica din acest popor  si vorbesc de cele mai multe ori in numele lor propriu, aparandu-si interesele. Uita ca sunt alesi unii pentru a avea grija oamenilor din jur si a fi preocupati de viata lor, de destinul tarii.
   Aristotel spunea ca omul prin natura sa este un animal politic, iar Jean Jacque Rousseau spunea ca viata fiecarui om este politica. Bun, deci politica sta la baza vietii noastre! Dar atunci cand ea se amesteca cu cultura, la loc nepotrivit si timp nepotrivit, totul devine dizgratios. Cred, totusi, ce nu au invatat in scoli oamenii si ar fi trebuit sa invete, este ce si cum sa vorbeasca in fata unui public. Un politician, sau un om de cultura, din moment ce se afla in fata unui public, reprezinta o particica din poporul sau si trebuie sa aiba mandria sa (a nu se confunda cu vanitatea!), curajul sau, dar si demnitatea sa. Se dovedeste insa ca neobrazarea, vorba proverbului romanesc, este boala fara leac si poate ca este raspandita in numele democratiei prost inteleasa, in orice parte a globului. Democratia cu libertatea ei o fi ea un mod de regim politic, dar este un mod de viata pe care ni l-am dorit si pe care l-am dobandit. Nu am dobandit usor! si acum ne batem joc de ea? Einstein spunea ca „Bunul simt este o colectie de prejudecati dobandite pana la varsta de 18 ani”. Nu cumva ele ne lipsesc?
   Lipsa bunului simt loveste in intentiile bune ale libertatii din sistemul democratic. O fi rezultatul conceptiei de viata formata de copiii crescuti in fata blocurilor cu cheile legate cu un snur de gat, la un loc cu cei coborati din vilele conducatorilor politici, pentru a cunoaste viata, si vocabularul strazii, a invata sa dea din coate?
   Pana aici, inca toate bune si-ntelese sau oarecum intelese, la modul general. Dar, ma intreb cum a fost posibil ca intr-un local public reprezentativ pentru cultura romana, sa fie judecata pleiada oamenilor de cultura a acestei tari? A fost poate confundat cu un tribunal? Fara sa cunosc persoanele respective, dar citindu-le cartile, pot afirma alaturi de multi alti cititori ca am avut si avem cativa oameni de valoare ai culturii noastre, cativa de viata carora si de cartile carora ar trebui sa ne bucuram, sa fim fericiti ca-i avem, fiindca astfel de oameni cu dragoste de cultura, cu daruire, se nasc rar si se formeaza greu. Era locul si momentul sa-i dojenim? si cum s-a putut, ma intreb in continuare, la incercarea unuia dintre ei (poate si cel mai valoros!) de a se realiza un dialog civilizat, respectand invitatul si cautand cu diplomatie si finete sa-i trezeasca putina posibila dragoste de tara (doar venea din afara!), putina posibila prietenie fata de cei care reprezinta cultura noastra, sa se prefere de catre invitat o discutie pe linie exclusiv politica, sa continue acuzele, sa fie considerat un spectacol de circ ceea s-a incercat a se organiza in onoarea invitatului si sa se foloseasca cuvinte nedemne pentru localul pe care noi il consideram a fi bijuteria tarii, simbolul culturii nationale? Chiar: „De ce nu v-ati enervat” si ati continuat sa fiti politicos? si cum a fost posibil ca publicul sa aplaude prosteste? Politete? Tartufism? Oare publicul a venit pentru a lua cunostinta de talentul omului invitat sau a venit sa auda un cuvant pe care-l poate auzi in locuri unde nu i-ar face placere sa stea prea mult? De curiozitate am cautat acel cuvant in dictionarul limbii romane. El nu exista! Luati aminte academicieni, introduceti – l urgent! A fost exprimat de un inalt invitat al tarii noastre! si cum s-a putut ca unui om de cultura, cu multa sensibilitate, cu mult, prea mult bun simt care „a indraznit” un dialog civilizat, sa i se spuna, intr-un articol, cu o oarecare satisfactie, ca a fost umilit?
   Mi se pare ca fraiele comportamentului uman, a judecatii noastre, a bunului simt au fost complet abandonate. Constantin Noica in cartea sa „Pagini despre sufletul romanesc” incepe astfel un articol: „Avem noi, romanii, un proverb curios: Unde e multa minte, e si prostie multa.” O fi adevarat?
Vavila Popovici – Raleigh, North Carolina