Tag: FLORICA BUD

TEXTE CU NUME: DAN-SILVIU BOERESCU

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

Florica BUD

L-am cunoscut în toamna anului 1994 sau 1995 pe criticul Dan-Silviu Boerescu, patronul spiritual al femeilor urâte, dupa cum se poate deduce simplist din titlul volumului sau Chef cu femei urâte. Am facut cunostinta cu ocazia Festivalului de Poezie de la Sighetul Marmatiei, mai precis la Serile de la Desesti, în curtea Mamei Dochia, unde se face popas în fiecare an, la un blid mare de pancove. Mama Dochia este în primul rând mama poetului Gheorghe Pârja si apoi mama partcipantilor Serilor de la Desesti. Acel eveniment s-a încheiat cu un recital de poezie sustinut de poetii prezenti la festival în sala Muzeului „Nichita Stanescu”, amenajat la Caminul Cultural din localitate.

 Am pornit spre Desesti cu poetul Vasile Radu Ghenceanu si criticul Ion M. Mihai. Dumnezeu sa îi odihneasca! La întoarcere, l-am adus la gara din Baia Mare pe criticul Dan Cristea, grabit sa ajunga la Bucuresti. Pe vremea aceea îmi placea sa conduc autoturismul. Tot atunci i-am cunoscut pe scriitorii Ioan Es. Pop, Leo Butnariu, George Vulturescu, Mihail Galatanu, Horia Gârbea, Lucian Vasilescu si multi altii pe care i-am ratacit în memorie, patrunsa de importanta evenimentului. Pot sa va spun, în schimb, cum eram îmbracata: cu un costum din stofa barbateasca, de culoare neagra, cu dungi albe si dese, un deux pieces cu fusta lunga, cu revere din satin rosu si o bluza din acelasi material. De altfel, costumul respectiv mai traieste ajustat la noile dimensiuni mai generoase ale stapânei. Îmi plac foarte mult deux pieces-urile care îmi dau un aer decent de pofesoara de pension, mai putin vara, când rigiditatea lor ma încalzeste prea tare si atunci prefer frou-frou-ul rochitelor pline de feminitate.

 Scriitorul baimarean Vasile Radu Ghenceanu, primul meu redactor de carte, a fost cel care m-a învatat ce înseamna o corectura. Corectura… vorba vine! Ea se multiplica, ajungând ca pentru o singura greseala sa fiu nevoita a citi tot manuscrisul… o data, de doua ori… Domnia sa m-a sfatuit sa ies în lume, sa cunosc scriitori din tara, asa ca m-am conformat.

 Asadar, l-am cunoscut pe Dan-Silviu Boerescu în vremea când era unul dintre cei mai harnici critici si mare iubitoriu de scriitori. Altfel nu îmi închipui de ce ar fi târât dupa el sacose pline ochi de carti, per pedes prin toata capitala, cu oprire pe Bulevardul Dacia, la Muzeul Literaturii, pentru a le oferi celor care citeau la Cenaclul de Joi. La aceste întâlniri i-am cunoscut pe scriitorii: Ioana Dragan, Saviana Stanescu, Ioan Flora, Stefan Caraman, Catalin ?ârlea, Daniel Banulescu, Marius Tupan, Iolanda Malamen. Si, bineînteles, l-am reîntânit pe neobositul Horia Gârbea. La respectivele sedinte de cenaclu puteai sa-i întânesti pe Mihai Galatanu, Gheorghe Iova si Mihai Gramescu.

 Dan-Silviu Boerescu mi-a dat ocazia sa public, alaturi de ceilalti colaboratori, unii în formare, altii deja consacrati, în revista literara „Artpanorama”, patronata cu sârg de catre domnia sa. Am primit si un premiu al acestei reviste; unul pentru literatura dedicata tineretului si copiilor. În acest mod, refuzul meu de a ma maturiza prin înregimentare în universul scatologic – pe atunci mai putin frecvent, acum devenit un mod curent de exprimare, din pacate – mi-a fost rasplatit din plin.

 Prin prietenia care îl lega pe Dan-Silviu Boerescu de Nichi Draghici, poet si inspector la Inspectoratul de Cultura a Judetului Calarasi – mort într-un accident nefericit împreuna cu sotia sa si soferul institutiei – Dan-Silviu a putut organiza la Calarasi colocvii de literatura pentru copii si tabere de sculptura pentru artistii plastici. Am participat la doua dintre colocvii, unde l-am cunoscut pe regele neîncoronat al copiilor, scriitorul Mircea Sântimbreaunu, pe doamna Silvia Kerim, pe Iuliu Ratiu, pe Mihai Gramescu, pe scriitorii locului, respectiv Liviu Capsa si Laura Mara, de asemenea si inimosul colectiv al Inspectoratului de Cultura Calarasi. Au fost unele dintre actiunile care m-au facut sa ma simt ca la mine acasa, întâlniri de neuitat cu elevii liceelor din Calarasi. Ce vremuri frumoase!

 Dan-Silviu Boerescu are darul de a descoperi si a forma condeie, talentul acestora fiind confirmat în timp. Plecarea lui la o revista pentru adulti a lasat un gol, dar era îndreptatit sa plece spre mai bine, spre o redactie care îi rasplatea cum se cuvine munca. Pentru ca Dan-Silviu Boerescu a girat cândva pentru mine, am raspuns prompt atunci când el m-a invitat sa scriu pe blogul sau http://www.bucatarescu.ro, la sectiunea Retete de Scriitori. Înainte de aceasta, am dat curs invitatiei sale de a pregati o scurta povestioara, legata de copilaria mea pe malul Somesului, împthistrata cu feluri de mâncare din acele locuri, pe care ni le pregateau mamica si bunica si pe care le pregatesc si eu, material cuprins în cartea sa si a lui Catalin Paduraru, Retete de alta data.

 I-am avut musafiri si pe Dan si pe Horia Gârbea. Prin anul 1998, la Sarbatoarea Castanelor, cei doi, Dan-Silviu si Horia, au fost invitati în juriul Cartile Anului. În acel an, invitat de onoare al sarbatori a fost caricaturistul Stefan Popa Popa’s. Am întrebat, într-o doara, pe una dintre organizatoare, cine îl invita la masa pe maestrul Popa’s. Raspunsul a fost socant. Nu l-a invitat nimeni. Asa ca l-am invitat cu placere daca tot aveam musafiri. Eu si Horia ne-am ales cu câte o caricatura. În schimb, Dan-Silviu nu a avut aceasta favoare, pentru ca maestru spunea ca nu poate sa-l prinda sau surprinda. Dan-Silviu Boerescu nu s-a suparat nici când i-am facut în ciuda, fluturându-i schitele noastre prin fata ochilor. Credeam ca, maestrului placându-i mâncarea, m-a facut mai frumosa decât eram, dar acest lucru nu îl stim decât noi, cei prezenti la masa.

 Bineînteles, Preaînteleptilor Ordinatori de Gânduri, Dan-Silviu Boerescu nu a trecut înca în lumea dreptilor, ca sa fiu nevoita sa îi fac un Laudatio. Dar… fiindca viata este scurta si cu final neasteptat, mi-am spus ca poate este cazul sa îmi platesc datoriile… si celor care mi-au adus bucurii si celor care m-au facut sa ma simt prost. Atât unii cât si altii au procedat în acest mod, probabil din exces. Lucrul acesta se întâmpla pur si simplu, pentru ca exist si le sunt fie simpatica, fie… mai putin. Fiecare a daruit din suflet ceea ce îi prisosea; unora… generozitatea, iar altora… egocentrismul.

  iulie 2011

——————————————-

 Date despre autor:

Florica BUD s-a nascut la 21 martie 1957, în localitatea Ulmeni, judetul Maramures. Este membra a Uniunii Scriitorilor din România din anul 1998. A debutat în anul 1993, cu volumul de proza scurta: Iubire, sînt un obiect nezburator (Editura Gutinul). Autoarea intra cu adevarat în literatura cu romanul Barbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi (Editura Dacia, 2005, Premiul ASB), asa cum semnaleaza prefatatorul acesteia, Horia Gârbea. În Mariatereza sunt eu (Editura Rao, 2007) romanciera pastreaza aceeasi arhitectura ce da o nota distincta volumelor sale. Ulterior, hotarâta sa îsi seduca permanent cititorii, potrivit afirmatiei criticului Alex Stefanescu, ea separa amalgamul de genuri din cartile anterioare, dând nastere culegerii de pamflete Reparam onoare si clondire (Editura Limes, 2009). Apoi abordeaza tarâmul poetic în Pierd monopolul iubirii si Crucificat între paranteze, ambele aparute la Editura Ramuri, în anul 2010. Florica Bud este o aparitie constanta în peisajul revuistic contemporan, fiind prezenta si în antologia Bookataria de texte si imagini.

SARBATOAREA POEZIEI SI A POETILOR

On By nelursIn News, RomaniaLeave a comment

Cenaclul Scriitorilor din Maramures a sarbatorit, în cadrul întâlnirii din 26 martie 2011, Ziua Internationala a Poeziei, zi fixata de catre U.N.E.S.C.O pe data de 21 martie. Sarbatoarea Poeziei si a Poetilor a fost deschisa de mai tinerii nostri colegi, Anamaria Polgar si Mihai Egli, care si-au marcat astfel si debutul. Dintre membrii traditionali ai cenaclului, au lecturat poetele Adela Naghiu, Rodica Dragomir, Claudia Tomescu, Ioana Ileana Stetco, Florica Bud. Au urmat poetii: Valeriu Sabau si Ion Georgescu, care au citit si din lirica lui Dumitru Fanatean si a lui Gelu Dragos. Un moment aparte a fost recitalul poetului Mihai Ganea, recital pregatit în colaborare cu criticul literar Virginia Paraschiv. Ne-a încântat cu câteva epigrame poetul Ion Bogdan. Nu au lipsit nici poetii Nicolae Scheianu, Dragomir Ignat, Aurel Pop, Ioan Voicu, Ioan Calauz, Vasile Muresan. Oaspete de onoare a fost artistul plastic Ioan Marchis, directorul Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniu, Maramures, care ne-a prezentat o elocventa lectie de istorie a culturii reflectata în comorile arheologice descoperite cu ani în urma în localitatea Suciu de Sus. Ioan Marchis a venit printre noi dupa sustinerea cu brio a lectiei sale de istorie maramureseana integrata european, în mediile culturale de la Bruxelles.

Sarbatorirea Poeziei si a Poetilor a continuat, miercuri, 30 martie 2011, cu Seara de Poezie de la Teatrul Municipal din Baia Mare, unde au citit scriitorii Florica Bud si Radu Ulmeanu, programati pentru seara respectiva si prezentati de profesorul Saluc Horvat. Dupa o scurta pauza, au citit în premiera, elevi de la Colegiul ”Vasile Lucaciu” coordonati de profesoara Emilia Mihnea. Seara s-a încheiat cu un recital de poeme al membrilor Cenaclului Scriitorilor din Maramures. Întregul program a fost primit cu entuziasm de spectatorii prezenti.

Serile de Poezie desfasurate la Teatrul Municipal din Baia Mare au loc din doua în doua saptamâni la orele 18.00 sub genericul Poezia de Miercuri. În editiile anterioare si-au prezentat poemele scriitorii maramureseni: Vasile Muste, Echim Vancea, Vasile Morar si Viorel Muresan. Miercuri, 13 aprilie 2011, se vor prezenta în fata publicului, scriitorii Mihai Ganea si Ion Bogdan, prezentati de Virginia Praschiv. Acordurile de pian ale maestrului Petru Damsa însotesc armonios lectura poetilor. Acest eveniment cultural se desfasoara sub egida Centrului Creatiei Populare Maramures, în parteneriat cu Teatrul Municipal Baia Mare, în colaborare cu: Directia pentru Cultura, Culte si Patrimoniu, Maramures, Cenaclul Scriitorilor din Maramures, Asociatia Scriitorilor Baia Mare si Revista Nord Literar.

Conducerea Cenaclului Scriitorlor din Maramures aduce multumiri cu acest prilej scriitorului Radu Macrinici, director artistic, precum si întregii conduceri a Teatrului Municipal Baia Mare.

Florica BUD
Presedinta Cenaclului din Maramures
Baia Mare
Aprilie 2011

INTERVIU CU SCRIITOAREA FLORICA BUD

On By nelursIn InterviewLeave a comment

„Nu ma cred o printesa,
[…]ci un salahor literar”
Florica BUD
Baia Mare, 27 iulie, 2010

Daniela SITAR-TAUT: Doamna Florica Bud, sunteti in continuare, o adolescenta rasfatata. De obicei, apropierea de poezie se petrece mai devreme. In cazul dvs., drumul a fost invers. Ce v-a determinat sa va schimbati, inca o data, haina scriitoriceasca? Si, cum a fost primita aceasta schimbare de catre colegii de condei?

Florica BUD: De fapt… nu este chiar o schimbare, ci doar o intoarcere in timp… o intoarcere la copilarie, cand frecventam „Cenaclul elevilor din Ulmeni” si scriam poezii. Prima mea poezie s-a intitulat „Rau”: „Raul curge lent… o cale… si cu el curg anii mei”.  Aveam atunci mari probleme existentiale. Iubind-o foarte mult pe bunica mea, Valeria, ma preocupa petrecerea noastra scurta prin lume. Rezolvand – prin acceptarea neputintei – problema inca de atunci din copilarie, acum ma gandesc la moarte mai putin. Ulmeni, fosta comuna, astazi oras, asezat pe malul stang al Somesului, este locul in care m-a adus… barza. Noi, ulmenii, ne mandrim cu Tohatul lui Petre Dulfu, Chelinta lui Emil Gavris, de asemenea  cu… casa parinteasca unde a vazut lumina zilei profesor doctor Florian Ulmeanu, fondatorul Societatii de Medicina Culturii Fizice din Romania si detinatorul Premiului Boullard al Academiei de Medicina a Frantei. Suntem patru membri ai U.S.R., din Ulmeni: Radu Ulmeanu, Viorel Muresean, Vasile Morar si subsemnata. Primarul orasului, Lucian Morar, a tinut sa marcheze aceasta realizare si, impreuna cu poetul Ion Vadan, ne-a sustinut in demersul de a tipari o antologie cu titlul Ulmeni – cuvant zidit in vitralii. Ma intorc la timpul prezent si spun cu mana pe inima ca poetii m-au primit cu multa caldura in randurile lor, chiar si cei grupati in «Poetas del Mundo».Tin sa le multumesc si pe aceasta cale.

Daniela SITAR-TAUT: Unul dintre ultimele volume poarta un titlu socant – „Pierd monopolul iubirii”. De fapt, aceasta este una dintre notele definitorii prezente si in celelalte aparitii editoriale. Nu e cam riscanta o astfel de declaratie – livresca, ce-i drept, din partea unei doamne?

Florica BUD: Toti muritorii au dreptul la iubire, cel putin in… poezie. Tocmai de aceea m-am asezat, asa cum nu obisnuiesc sa o fac in viata, in capul mesei la festinul iubirii, dand din coate sa obtin cat mai mult, daca se poate sa inhat cincizeci si unu de procente din actiunile ei, cotate la bursa. Am tinut cont si de sfatul facil, pe care eu nu il agreez, ca in dragoste ca si in razboi totul este permis. Dar am fost crunt dezamagita! Cine mai are nevoie astazi de iubire? Asadar… dupa ce m-am smiorcait din cauza ca… Pierd monopolul iubirii, m-am repliat si, prozatoarea ludica din mine, a notat pe urmatoarea pagina a acestui volum… „unii pierd si ceea ce nu au avut niciodata…” Sa fie vorba de cititori ? Sa fie vorba numai de sentimente?

Daniela SITAR-TAUT: Horia Garbea va definea drept o poeta a iubirii, cu un registru afectiv variat. Se resimt insa niste ghimpi aruncati femeilor docte, divelor. Sunteti o feminista? Ce aveti de impartit cu „frumoasele frigide ale napocalului cluj”?

Florica BUD: Nu, dimpotriva! desfid feministele, din cauza carora ne-am pierdut pentru totdeauna locul privilegiat in sufletul barbatilor. Consider asa-zisele feministe niste aeriene carora li s-a urat cu binele lor mic-burghez. Nu am nimic cu doctele, ci cu… indoctrinatele. Nu am nimic impotriva divelor adevarate. Iar cu ale noastre, confectionate din plastilina, am o singura problema. Fiind niste prezente cotidiene la televizor, devin formatoare de opinii, caractere. Or… mi se pare destul de periculos ca mii de adolescenti, de sufletul carora, din pacate, nu are nimeni vreme sa se ocupe temeinic,  sa confunde aparenta cu realitatea, naturaletea si competenta cu superficialitatea si cabotinismul acestor personage. Ce as putea imparti cu frumoasele napocalului Cluj… decat frigiditatea!?!

Daniela SITAR-TAUT: Una dintre cauzele respingerii cartilor dvs. este acuza referitoare la lipsa unei pregatiri filologice. Resimtiti acest aspect ca pe un handicap?

Florica BUD: La intrebarea aceasta as putea sa raspund pe vreo trei sute de pagini in care sa ma plang ca nu am avut norocul sa ma indrume nimeni spre un domeniu ce mi s-ar fi potrivit. Asa ca… pe fondul nebulozitatii existentei mele, din clasa a noua am urmat glasul profesorului meu de matematica, domnul Gheorghe Cardos, care imi spunea: „Trifule, (Florica Trif) sa nu mergi la umana, ca vei ajunge un stalp de cafenea!” Asa ca, dupa doua zile de sectie umana m-am intors la iubirea indusa in copilarie, matematica. Dar sa iti raspund la intrebare. Din cauza ca nu am un trecut filo-literar ma simt uneori in afara de concurs. Ba mai mult, unii ma fac sa ma simt o intrata pe usa din dos a literaturii.

Candva… m-a intrebat cineva daca ma cred mai desteapta ca altii si am raspuns sustinand un adevar care mie mi se potriveste: depinde langa cine stau. Sunt unii semeni care ma fac sa ma simt proasta si urata si… fara griji. Altii ma fac sa ma simt ca o regina… tot asa se intampla si in literatura, depinde langa cine stau! Uite, am stat vara aceasta la Neptun, cu ocazia „Festivalului de Literatura”, la o masa cu mai multi scriitori, masa prezidata de domnul Nicolae Manolescu. Domnia-Sa mi s-a adresat: „Haide, Florica, spune si tu ceva!” Nimeni nu mi-a mai cerut lucrul acesta. De parca ar fi simtit ca sufar de un complex, pe care l-am adus cu mine din copilarie. Am o problema cu discursul. In primul rand nu dispun de o voce destul de puternica pentru a putea sa acopar alte voci si… apoi… nu pot sa ma concentrez cand vorbesc altii. Pot sa gandesc doar cand sunt singura in fata hartiei sau a laptop-ului. De aceea, prefer sa particip la emisiuni doar eu si interlocutorul. Abia atunci pot sa ma concentrez, stiind ca am fost invitata pentru a-mi exprima opiniile. Desigur, mi-ar fi fost de folos o pregatire filologica. Dincolo de pregatirea de specialitate, ar fi insemnat profesori si colegi dispusi sa imi dea girul, daca as fi avut nevoie. Dar nu a fost sa fie!

Daniela SITAR-TAUT: Care este cea mai elogioasa, respectiv cea mai denigratoare dintre cronicile de pana acum? Relevati-mi, daca e cazul, si „culisele” aparitiei acestora.

Florica BUD: Sunt in asteptare… si pentru una si pentru alta! „Asteapta mult si bine!…” vor spune rautaciosii. Un articol interesant a scris criticul Mircea Moisa, in revista „Ramuri”, nr 5/6, 2006, referitor la „Barbatul care mi-a ucis sufletul intr-o joi”: „Prin problematica si formula, prin proiectul teoretic organic conceput, incorporand multiple conotatii, cu semnificatii existentiale majore, lectura romanului semnat de Florica Bud o percep ca pe una memorabila”. M-am bucurat cand criticul Gheorghe Grigurcu a subliniat in cuvantul sau de pe coperta a patra a volumului „Reparam onoare si clondire”: „important e faptul ca Florica Bud poseda o scriitura atat de personala, incat paginile d-sale pot fi identificate numaidecat, chiar in absenta semnaturii” . Dupa cum nu imi displace nici ceea ce a spus criticul Alex. Stefanescu, in prefata romanului „Mariatereza” sunt eu: „ceea ce place si captiveaza este fiecare fraza luata in parte, plina de culoare si umor, de draci de femeie rasfatata si de inteligenta folosita capricios”.

Cel mai defavorabil articol despre mine (ca sa scrii bine-rau despre cineva, fara sa te descalifici ca om, trebuie sa ai talent, nu rautate) a fost publicat de criticul literar Ioana Both si se refera la „Barbatul care mi-a ucis sufletul intr-o joi”, roman pe care l-a catalogat „roman porn-soft categoria B”, lucru care ar fi trebuit, daca am avea un public avizat, sa faca din mine o autoare cool. Din pacate, neavand nici domnia-sa prea multi cititori, articolul  nu a avut efectul scontat. Dar, in schimb, mi-a aruncat site-ul, http://www.floricabud.ro, ce il contine la capitol „Referinte”, cu titlul „Un roman brebanian, intre site-urile XXX”. Asa ca, tot m-am ales cu ceva; ceea ce nu au reusit niste domni, a reusit o doamna! Adevarul este ca sunt putini degustatori de proza bine scrisa, chiar printre cunoscatori. Majoritatea prefera sa se scalde in apele salcii si statute ale unui roman in care un personaj foarte complex se lafaie extenuat in valurile maloase ale propriei profunzimi. Protagonistul, fie comunist, fie un fugar prin cele strainataturi, de frica securistilor, fie ca este un neocapitalist iubitor de prospaturi, se prezinta in fata cititorului, surescitat inca de la primul rand al cartii, cu grave carente de iubire, poate chiar din uterul matern. Se cunoaste ca fatul percepe toate tristetile si neimplinirile viitoarei mame si, mai ales, ii ramane incastrata in memorie dorinta ei, intr-un moment de ratacire, de a-l pierde. Si… de aici deriva neintelegerea de mai tarziu a propriei identitati, a sexualitatii, a propriei digestii, daca romanul este… suprarealist. Eroul lupta cu lumea, cu principiile care il incorseteaza si, de obicei, esueaza intre picioarele literaturii feminine, ca sa afle izvorul marilor valori umane. Dar… tot am invatat ceva. Nu se cuvine sa obosesti prea mult cititorul!

Daniela SITAR-TAUT: Scrieti mereu si, de la un volum la altul, va schimbati atat stilul, cat si specia abordata… Pamflete, romane, literatura pentru copii, poezii in editii bilingve. De ce o faceti? Literatura e o compensatie, un refugiu, o colectionare de „trofee” – diplome, premii, aparitii in dictionare, recenzii, cronici de intampinare?

Florica BUD: Am spus candva la un interviu, spre amuzamentul prozatorului Marian Ilea, ca literatura a fost un ultim tren pentru un om care si-a dorit sa realizeze ceva in viata si… acel tren a fost prins in ultimul moment. Mi se pare ca l-as fi suparat pe Cel de Sus daca as fi avut nesabuinta comoditatii, nevalorificand aproape nimic din zestrea pe care mi-a dat-o. Da, recunosc, cu totul altceva as fi dorit sa fac; sa cant la un instrument, sa fac balet, sa pictez, sa lucrez intr-un colectiv de inventatori, sa fiu actrita. Dar, pentru ca nu am avut sansa in vremea copilariei de a fi descoperita si nici indrumata,  a trebuit sa ma ajut singura, in plina maturitate. Incercari au fost. In studentie m-am inscris intr-o trupa de teatru pentru amatori, intr-una de dans, intr-o echipa de speologi, dar niciunde nu mi-am gasit jucatori de cursa lunga. In cele din urma, am ajuns la concluzia ca numai ceea ce voi face de una singura va fi bun facut. Or, la varsta cand mi-am dat un ultim avertisment, cele mai la indemana au fost creionul si hartia.

Mi-am dorit sa fac ceva deosebit, dar fara schimbari radicale, fiindca, atentie, nu imi plac schimbarile de niciun fel. Si, daca tot am prins acest tren, chiar daca nu le place unora, ma straduiesc sa imi dublez talentul cu multa, multa munca, fiind unul dintre copiii saraci ai literaturii. Ca si in viata, si in literatura exista copii saraci si copii de bani gata. Respectiv, de bani gata sunt scriitorii mai mult sau mai putin consacrati, care isi predau manuscrisele, mai mult sau mai putin lizibile, la o editura si nu-i mai doare capul, fiindca de restul se ocupa altii. Copiii saraci, aidoma mie, isi predau cartea la cheie… Editura doar o tipareste. Pentru a ajunge la acest punct, implic in demersul meu literar mai multi oameni. Primul este autorul copertei. Zabovesc langa el, adica langa pictorul Gheorghe Makara, pana iese coperta asa cum ne place. Stau zi-lumina langa poeta Maria Abrudan, alias Michis, profesoara de limba si literatura romana, cu ajutorul careia imi corectez inevitabilele greseli. Sunt zile in care domnia-sa este dusmanul meu numarul unu, dar… apoi o iert si… ma iarta. Parerea mea este ca in primul rand autorul trebuie sa isi corecteze cartea, fiind cel mai interesat ca aceasta sa iasa in conditii optime.

Am revazut fiecare volum de nenumarate ori… inainte si dupa ce a luat drumul tiparului. In timpul dedicat corecturii as mai putea scrie o carte, fiindca nu duc lipsa de inspiratie, dar sunt o perfectionista. Reiterez ideea ca nu ma cred o printesa, asa cum ma vad altii, ci un salahor literar, dar ma bucur ca am prins acest… post. Astfel, pot spune ca volumele imi apartin in integralitatea lor, incepand cu titlul acestora si terminand cu… aspectul literelor. Nimeni nu trebuie sa gandeasca in locul meu sau dupa mine ! Mi s-a intamplat sa accept ca editura sa faca unele schimbari la nivelul copertei, dar am regretat,  fiindca rezultatul nu a fost cel dorit.

Daniela SITAR-TAUT: Deseori lumea va priveste ca pe un personaj. Vestimentatie de eroina de roman de secol XIX, cromatica expresionista… Atrageti atentia. Pe de alta parte, sunteti un bun camarad si – deseori – un (micro)Mecena al literatilor. Mama Dolores a Academiei OJT, acestia va intampina cu aclamatii. Cine este, in fond, Florica Bud, locatara a unei camere cu papusi?

Florica BUD: Nu doresc cu tot dinadinsul sa fiu originala, dar ma imbrac cu ceea ce cred ca ma defineste, in primul rand ca personalitate si ca stare de spirit. Si, de ce nu? Imi folosesc si aici imaginatia. Regret ca m-am nascut intr-o epoca a pantalonilor si… a femeilor mult prea comode. Simt nevoia de a ma inconjura de tot felul de lucruri care sa ma bine dispuna. Imi cos rochiile in asa fel incat sa se armonizeze cu felul meu de a fi si de a simti. Se pare ca m-am nascut cu un dezvoltat simt estetic, verificat in timp. Fiindca oamenii nu pot sa mi-i asortez, ii iau asa cum sunt si nu ii judec dupa aparente, studii sau avere, ci dupa caracter. Nu iau pareri de-a gata nici chiar despre cei din jur, ci ma obosesc sa mi le conturez singura. Obiectele care sunt in armonie cu mine nu imi distrag atentia. Respectand aceste reguli si cunoscandu-ma, mi-am decorat ca atare habitatul. Abia cand ma aflu in consonanta cu tot ceea ce ma inconjoara pot sa creez. Sunt fericita, fiindca pot sa ma bucur de tot ce este frumos si mai cu seama de bucuria celorlalti.

Daniela SITAR-TAUT: Care sunt, exceptandu-l pe Mircea Santimbreanu, intalnit in copilarie, scriitorii care v-au ajutat si influentat cel mai mult?

Florica BUD: Pe regretatul scriitor Mircea Santimbreanu l-am  descoperit in copilarie, din lectura cartilor sale. Ca om l-am cunoscut abia in anul 1996, la un colocviu de literatura pentru copii, la Calarasi. Spirit fermecator, cu mult umor, iubea copiii si copiii il adorau. Fascinant fiind, simteai ca nu te poti dezlipi de el. In timp, am cunoscut multi scriitori, critici, profesori universitari care m-au impresionat prin cunostintele si talentul lor oratoric si pe care i-as fi ascultat la nesfarsit. Complexitatea si eruditia acestora imi trezesc si acum parerea de rau ca nu am avut parte de asemenea mentori in perioada de formare a personalitatii. In alta ordine de idei, m-au ajutat sa debutez ca scriitor, in Baia Mare, jurnalistul si scriitorul V.R. Ghenceanu, folcloristul Pamfil Biltiu, profesor doctor Valeriu Achim, directorul Editurii Gutinul. Au fost alaturi de mine scriitorul si profesorul universitar Victor Iancu, criticii literari Gheorghe Glodeanu, Ion M. Mihai, Saluc Horvat, poetii Maria Abrudan, Rodica Brad Pauna, Nicolae Scheianu, Ioan Burnar si altii.

Am beneficiat, la volumul de debut, „Iubire, sunt un obiect nezburator”, de prefata scriitorului Neagu Udroiu. De asemenea, m-am bucurat de aprecierea scriitorilor Petre Salcudeanu, Gabriel Chifu si Varujan Vosganian. Poetii Ioan Es.Pop, Niculina Oprea, George Vulturescu, Gh. Mihai Barlea au rostit cuvinte de incurajare la aparitia primelor mele poeme, in diferite reviste literare. Am beneficiat de atentia poetilor Lucian Perta, Vasile Muste, Echim Vancea. Un rol decisiv in afirmarea mea l-a avut grupul de scriitori din jurul revistei art-panorama, in frunte cu Dan-Silviu Boerescu, Horia Garbea, Ioana Dragan, Catalin Tarlea, Mihail Galateanu, Mihai Gramescu. Tin foarte mult la opiniile scriitorului Gelu Iova, caruia i-am atras atentia odata cu aparitia volumului Billclintonienii. Am conlucrat foarte bine cu scriitorii Iuliu Ratiu, Crina Bocsan. Decuseara, Iolanda Malamen si Lucia Verona.

M-a onorat cu prezenta, la lansarile de carte de la Muzeul Literaturii si Gaudeamus, romacierul Nicolae Breban, iar poetul Ion Muresan a remarcat, la o intanire literara, evolutia mea. Poetul Radu Ulmeanu mi-a oferit o rubrica permanenta in revista sa, „Acolada”, care apare la Satu Mare. Respectiva rubrica poarta titlul „Migdale Dulci-Amare” sau „Texte cu Nume”. Colaborez si la „Nord Literar”, unde sunt redactor asociat. Intretin o frumoasa prietenie cu un grup de cercetatori de la Institutul de Literatura George Calinescu, format din Anamaria Brezuleanu, Lucia Toader, Andrei Nestorescu. Ma bucur de o fructuoasa colaborare cu poetul si traducatorul de limba albaneza Baki Ymeri, care mi-a tradus cartea „Stindardul Dorintelor”. Recent, am fost invitata sa fiu prezenta, alaturi de alti poeti, cu mai multe poeme, in antologia alcatuita de scriitorul Igor Ursenco. Cred ca nu ma pot plange de prieteniile literare.

Daniela SITAR-TAUT: Sunteti nelipsita de la sedintele USR. Definiti-mi, in cateva randuri, atmosfera faunei literare. Care sunt „familiile” de scriitori? Cine impune si se impune?

Florica BUD: Particip cu placere la sedintele de consiliu desfasurate in Casa Monteoru, in care mai functioneaza Uniunea Scriitorilor din Romania. Sedintele sunt prezidate de catre presedintele Nicolae Manolescu si cei trei vicepresedinti: Irina Horia, Gabriel Chifu, Varujan Vosganian. Unii dintre scriitori sunt niste copii mari care dau impresia uneori ca au pierdut legatura cu… pamantul. Ii invidiez pentru aceasta forma de detasare, pe care eu nu mi-am permis-o niciodata. Dar un lucru am inteles de la prima sedinta, este nevoie de mult tact din partea criticului Nicolae Manolescu pentru a canaliza atatea orgolii stranse la un loc inspre binele Uniunii, ca altfel o paste dezintegrarea. Deocamdata sunt la inceputul mandatatului meu de consilier, respectiv in faza de cunoastere si acumulare. Promit mai multe informatii in cel de al doilea volum de interviuri.

Daniela SITAR-TAUT: „Bookataria de texte”, primul volum, a fost o reusita. Ati fost vecina cu nume consacrate ale literaturii pentru copii si nu numai. Ce aduce nou acest al doilea tom, mult gastronomic fata de primul?

Florica BUD: Am avut sansa de a fi prezenta in aceasta minunata carte pentru copii, cu desene atragatoare si… nume de scriitori-surpriza. Ceea ce aduce nou, volumul al doilea, este strict secret. Alaturi de povesti si desene vor fi prezente si mini-retete de bucate ce vor aduce bucurie copiilor si nu numai. Colaborarea la aceasta carte mi-a adus  doi  prieteni noi, respectiv pe artistul plastic Stela Lie si  pe traducatorul Florin Bican.

Draga Daniela, ai uitat sa ma intrebi despre cartea de bucate aparuta recent, „Mancaruri de altadata”, semnata de catre Dan-Silviu Boerescu, Adrian Paduraru, Florica Bud. Ori nu iti plac gospodinele si gospodarii literari? Vezi, ca si tu ai… lipsuri?

Daniela SITAR-TAUT: Aveti un model de viata feminin?

Florica BUD: Am crescut in casa cu doua femei nascute in zodia Varsatorului, bunica si mama (soacra si nora). Desi nascute in aceeasi zodie, nu s-au potrivit ca fire. Bunica, Valeria Trif, a fost o femeie cerebrala, introvertita si iubitoare de carte,  femeia cu cei mai frumosi ochi albastri pe care i-am intalnit vreodata. Ea avea o vorba buna pentru toata lumea. Mama, Cornelia Trif, a fost si este o femeie frumoasa, scuturata, o femeie demna care se vede pe unde trece. Este o prezenta vesela si harnica, la fel ca o albinuta. Dar, din pacate, pentru noi, copiii, sora Valeria-Ana si cu mine, a fost si este genul de femeie-capitan, fiind in stare sa poarte razboaie pe mai multe fronturi, din care de fiecare data iese victorioasa.

Crescuta intre ele, ca zona tampon, a trebuit sa uit ca sunt berbec si am devenit ceea ce si-au dorit dansele. Fiecare dintre ele s-a straduit sa isi lase amprenta decisiv asupra mea. Nu e de mirare ca ani de zile nu am prea stiut cine sunt. Dar, odata cu trecerea anilor, constat cat de mult seman cu mama si ca dispun de suficienta  energie ca sa intorc partea mea de univers pe dos si sa imi port razboaiele, desi m-am straduit sa traiesc asa cum si-ar fi dorit bunica mea. De aceea, imi place sa spun ca m-am nascut poeta, dar ca voi muri prozatoare. La un moment dat chiar am reusit sa mentin echilibrul si sa fiu si una si alta.

Daniela SITAR-TAUT: Cand se va face mare, ce-i va face literaturii  fetita care se joaca cu chibriturile?

Florica BUD: Ii va da foc, pentru a vedea daca va arde si… pentru a vedea daca va arde si… daca raspunsul va fi afirmativ, va dori sa se regaseasca in ceea ce a ramas… Parafrazand titlul cartii de debut pot afirma: „Iubire, mai sunt un obiect nezburator!”

Daniela SITAR-TAUT
Revista Acolada
Baia Mare
2010-2011

DE SARBATORI, PROHIBITIE LA… MAZARE

On By nelursIn Life and HealthLeave a comment

Nici de Craciun si nici de Anul Nou nu ne-a lipsit niciodata de la masa celebra salata de boeuf. Facutul ei cadea in sarcina noastra, adica a mea si a surorii mele, Valeria-Ana. Invatasem la scoala sa preparam maioneza, fara sa se taie. Secretul unei maioneze fara surprize neplacute este… mustarul. Separam albusul de galbenus. Galbenusului ii adaugam o lingurita de mustar. Se amesteca bine si se toarna uleiul care, spre deosebire de reteta fara mustar, nu trebuie pus picatura cu picatura. Pot sa spun cu mana pe inima ca de atunci nu am mai patit rusinea sa mi se taie maioneza! Eram la concurenta cu sora mea, Valeria, care invatase reteta maionezei fara mustar, dar cu un galbenus moale si unul fiert. Cand am invatat sa prepar maioneza, am deprins si felul in care trebuie tocate  ingredientele pentru salata de boeuf. Domnisoara Aurelia Pasca este vinovata!

Desigur nu lipseau nici aiturile (raciturile) de la masa Sarbatorilor de Iarna. Gospodinele casei le preparau din picioare, urechi si cap de porc. Se fierbeau bine, pana se desprindea pita (carnea) de pe cioante (oase). Se sfarma aiul (usturoiul) in mojerul de lemn. Aici simt nevoia sa fac o precizare. Este o mare deosebire intre tocatul usturoiului in mojer si presarea acestuia in ustensila de metal. Lemnul nu-i altereaza gustul, ci dimpotriva ii accentueaza aroma. Se adauga usturoiul pentru a fierbe impreuna cu pita. Secretul unor racituri limpezi ca lacrima este fiertul lor pe marginea sporului (masinii de gatit) cateva ore bune, la foc nu prea mare. In final, se strecoara si se pun la rece.

Pirosthile (sarmalele)!

Ce sa mai zicem despre nemaipomenitele pirosthe?! Mamica spune mereu ca nu se simte satula daca dumineca de dumineca nu sunt prezente la masa si acestea. Cu atat mai mult la Craciun si Anul Nou! In zilele de post ele se faceau din pasat, pthitoi (ciuperci) uscate si ulei, compozitie pusa in frunza de curecthi (varza). De sarbatori si mai ales dupa taiatul porcului ele contineau din abundenta carne, slanina, sorici, unsoare (untura de porc), dar si riscas (orez). Din cauza acestor ingrediente nu eram buna prietena cu sarmalele de sarbatori si intram in conflict armat cu mamica. Dumneaei nu intelegea asa-numitele mofturi de domnisoara.

Levesa (supa) pe gaina de casa, carnea fripta, cu morcovi si usturoi, pireul de cartofi cu unsoare de pe friptura de gaina si friptura de porc la tepse (tava) erau alte bunataturi. Las la urma carnatul (carnatul) deja afumat si calbasul (caltabosul) fript in tepse (tava), in ler. Acritura erau pepenii morati (castravetii) sau popricile (ardeii) umplute cu curethi. Am uitat ceva? Phitha (painea) de casa si cocii copti in cuptor, pentru copiii veniti cu… corinda (colindul). In atare conditii nu e de mirare ca era sa primesc bataie, cand satula de atatea bunatati am cerut, intre Craciun si Anul Nou, zupa de mazare (fasole uscata) cu ceapa. Nu stiam ca in saptamana dintre Craciun si Anul Nou era prohibitie la… mazare. Asadar, sa nu va fie teama ca va vom omeni cu… mazare, daca veti veni la noi cu buhaiul!

Noi va vom astepta cu acele bunataturi pe care le stim cu totii din pruncie!

Va asteptam…
Acum…
La Anul si la Multi Ani!
Florica BUD
Maramures
31 decembrie 2010

Mos cu coarne / Bucatele copilariei (14) …povestite de FLORICA BUD

On By nelursIn Life and HealthLeave a comment

Pe vremea mazarii cu cont (fasolei cu afumatura) si a mosilor cu coarne putin imi pasa de cacofoniile limbii romane. Fericita perioada! Acum cu cat scriu mai mult cu atat imi dau seama cat de greu ma exprim literar, la prima trasatura de condei. Nu fiindca nu as fi romanca, nu am nici macar scuza aceasta, dar limbajul primilor cincisprezece ani si-au pus amprenta, chiar daca am citit mult, dar nu cu tinta precisa. Am facut-o din placere – avand in sange morbul lecturii – nu cu gandul sa imi insusesc limba literara. Dincolo de asta, am inceput sa vorbesc tarziu si destul de greu. Pana in ziua de azi am cuvinte care ma sperie si pe care ma feresc sa le pronunt. Dar ce vina au mosii, veti spune Feti-Logofeti Dumneavoastra!

In sambetele acelor ani lipsiti de griji, aveam parte de un desert special, numit mosocoarne. Eu, cea mai nealintata dintre alintate, ii spuneam mos cu coarne. Mosocoarnele se faceau fie din paine, fie din cozonacul special asogat (facut) din aluat de paine si umplut cu branza dulce de vaci. Dupa ce se scoteau din cuptor,  asa calde, painea ori cozonacul se rupeau cu mana si apoi bucatile din care mai ieseau aburi erau inecate in smantana obtinuta din laptele smuls (muls) de la Mandraia noastra. Aproape toate vacutele noastre au fost botezate cu numele Mandraia. Din cand in cand am avut si cate o Lunaie. Pana in ziua de azi eu si familia mea avem privilegiul, traind parintii mei, sa consumam lapte, branza si smantana de la nemuritoarea noastra vacuta buna de lapte, Mandraia.

Probabil de aici mi se trage si conservatorismul si frica de nou si, in acelasi timp, neputinta de a schimba ceva radical in viata mea. Pentru ca in familia lui Ioan Trif a Victorului lui Hedes (hedes inseamna drept, iar in cazul bunicului meu Victor porecla se referea la tinuta lui mandra si dreapta) banii se faceau greu si doar atunci cand se vindea cate un animal. Am fost educate sa avem grija de lucrurile noastre, care trebuiau sa ne tina… o viata. si, poate… de aceea imi displace efemeritatea lucrurilor de unica folosinta din multtrambitata societate de consum in care suntem nevoiti sa traim.

Cel mai trist este ca sunt silita, in ciuda firii mele blande, sa desfid, prin mii de terminale nervoase, existenta unor semeni cu sentimente de unica folosinta. Din nefericire, nicio societate, alta decat a noastra, nu are mai mare nevoie de idoli falsi, carora oamenii, mai mult sau mai putin simpli, sunt ademeniti sa li se inchine. Se intampla aceste ciudatenii, fie ca aripa neagra a disperarii in care sunt aruncati le intuneca vointa si dorinta de a-si trai propria viata, fie din lipsa de ocupatie si de modele adevarate. Da! Privita dintr-un anumit unghi, viata este o gogoasa in care s-a pus prea mult elestau (drojdie) si care tot creste, creste, gata sa crape pe fundalul unui cod galben, portocaliu sau rosu,  mereu anuntat la tv.

Sa lasam gogosile pe seama politicului si sa ne intoarcem la mosii cu coarne… dar nu cornite puse de nevestele lor, unele mult prea tinere si necoapte, facute din aluat nedospit! Rezultatul amestecului de paine calda si smantana era acoperit cu un dosoi din panura, tesuta in razboi de catre mamica. Mosocoarnele erau lasate pret de un Tatal Nostru si abia apoi ne primeam fiecare portia.

FLORICA BUD este scriitor, co-autor la “Mancaruri de altadata”. Alte titluri: “Barbatul care mi-a ucis sufletul intr-o joi”( Premiul ASB, 2005), “Mariatereza sunt eu” (Premiul Cartile Anului, 2008) si volumele de poeme “Pierd monopolul iubirii” si “Crucificat intre paranteze” (premiul revistei “Nord literar”, 2010).
http://www.bucatarescu.ro