Dr. Dan BRUDASCU

În editia de miercuri 23 noiembrie a.c. a ziarului Jurnalul national se publica o întreaga pagina, pagina 4, dedicata fostului deputat Ion I. Bratianu. Alaturi de acest interviu se publica si o nota, nesemnata, intitulata “O familie ilustra”, în care se ofera informatii legate de diversi oameni politici de seama din “dinastia Bratianu” si perioadele când acestia au detinut functia de prim ministru al României. Parcurgând cu atentie aceasta nota, am constatat, însa, ca s-au strecurat câteva regretabile erori. Pentru ca subiectul mi se pare important, redau mai jos periodele exacte când membri ai familiei Bratianu s-au aflat în fruntea unor guverne ale României:

Astfel, I. C. Bratianu este prim ministru în perioada 24 iulie 1876 – 9 aprilie 1881. Îi urmeaza un guvern efemer, condus, ca prim ministru, de Dumitru Bratianu, în perioada 10 aprilie – 8 iunie 1881. Tot lui i-a fost încredintata, de regele Carol I, si formarea noului guvern, care a ramas la conducerea României între 9 iunie 1881-20 martie 1888.

Bratienii au fost lipsiti vreme de 20 de ani de functiile de prim ministru, fiind preferati politicieni conservatori de catre regele Carol I. Abia la 27 decembrie 1908 Ion I.C. Bratianu formeaza un nou guvern, care se mentine la putere pâna în 4 martie 1909. Urmatorul guvern prezidat de acelasi om politic va rezista doar o perioada scurta, respectiv între 4 martie 1909- 28 decembrie 1910. Ion I. C. Bratianu revine în fruntea guvernului la 4 ianuarie 1914 si-si pastreaza mandatul de prim ministru pâna la 10 decembrie 1916. Ca urmare a evenimentelor tragice prin care trecea tara, tot el formeaza un nou guvern, la 11 decembrie 1916, si ramâne în functie pâna în 28 ianuarie 1919. Apoi la 28 noembrie 1918, regele Ferdinand I îl însarcineaza din nou sa formeze guvernul, care va rezista doar pâna în 12 septembrie 1919.

Dupa caderea, în iunie 1927 a guvernului condus de maresalul Alexandru Averescu si dupa efemerul guvern prezidat de printul Barbu Stirbei, functia de prim ministru i se încredinteaza lui Vintila I.C. Bratianu al carui guvern va functiona între 24 noiembrie 1927 – 9 noembrie 1928.

Ion I. C. Bratianu revine ca prim ministru abia în 1928, fiind ultimul reprezentant al Bratienilor care prezideaza guvernul României.

Ca urmare a decesului, înanul 1927, a regelui Ferdinand I si a situatiei tulburi create în tara datorita pozitiei iresponsabile adoptata de printul mostenitor Carol, are de suferit si dinastia Bratienilor. Pe perioada regentei minorului Mihai de Hohenzollern nici un membru al Bratienilor nu va mai accede la functia de premier. Tot la fel, dupa restaurarea lui Carol al II-lea si proclamarea sa, cu concursul taranistilor, ca rege, în iunie 1930, nici un alt reprezentant al acestei familii nu va mai detine functia de prim ministru al României.

Datorita jocurilor mârsave ale “regelui jucator” Carol al II-lea, membrii familiei Bratianu se vor confrunta cu situatii grele în chiar propriul partid, unii dintre ei fiind împinsi sa-si creeze propria formatiune politica, ca o dizidenta a P.N.L. Dar nici în noua situatiei ei nu vor reusi sa determine pe monarhul cu apetit dictatorial sa le încredinteze formarea vreuni guvern.

Putem, asadar, spune ca, desi si-au adus o contributie incontestabila la faurirea României Mari, reprezentantii familiei Bratienilor, considerati, în timp, rivali ai familiei regale de Hohenzollern si egali ai acesteia, au fost eliminati din viata politica a tarii la mai putin de un deceniu de la realizarea statului national întregit.

Din pacate, urmasul lor Ion I Bratianu, ale carui pregatri sau merite intelectuale nu le pun sub semnul îndoielii, nu s-a dovedit demn de ilustrii lui înaintasi. Prestatia lui politica a atras atentia opiniei publice nu prin consistenta programelor propuse, cât printr-o serie de giumbuslucuri ieftine. Cu toata experienta sa occidentala si pregatirea profesionala, asemenea multor altor politicieni post decembristi reîntorsi în tara, nici el nu a fost capabil sa recomande si sa asigure tarii, în noul context, un pacurs ferit de dezastrele cu care ne-am confruntat sau care sa grabeasca intrarea noastra în clubul select al tarilor democratice. Mai mult chiar, dezavuat de electorat, el a dat destul de rapid bir cu fugiti. De altfel, el s-a retras rapid din viata politica pentru care, se pare, nu a fost deloc pregatit si ale carei exigente nu le-a înteles câusi de putin. De aceea el ramâne în memoria generatiilor de azi si de mâine cel mult ca o figura comica si trista a sfârsitului de veac XX.