Adrian BOTEZ: Cea mai prezentă absență! – glose la volumul BREAKING NEWS PENTRU ABSENŢI, de Constantin Stancu

Breaking news” înseamnă, pe româneşte, “știri de ultimă oră” (“<<Este vreo boală>>, gândeam şi tăceam în mijlocul muşuroiului,/ înconjurat de termitele / obişnuite cu breaking news…” – cf. Termitele, p. 71).

Mai toţi televizioniştii, de azi, stau cu ochii, cât cepele, în faţa televizorului (în definitiv, analfabeţii contemporani nici n-au altă şansă, azi, decât televizorul…şi internetul…) – să vadă şi audă ce catastrofe s-au mai întâmplat…şi din care catastrofe, ei, televizioniştii analfabeţi, cu pricina –  au scăpat…”Mulţam Ţie, Doamne!

Prinţul continuă să privească oraşul,/apoi oamenii dispar brusc din piaţă,/ cineva i-a şters cu un burete,/ca-ntr-O LECŢIE PENTRU ANALFABEŢII STRUCTURALI” (cf. Ultima cetate, p. 39).

Dar…vor veni, teribil de curând, altele…alte catastrofe, apocaliptice (văzute de Marii Vizionari ai Lumii – şi vestite de mult, dar crezute de mult prea puţini!), neînchipuit mai mari…dacă…dacă ne facem că nu înţelegem niciun mit, niciun semn dumnezeiesc…ci doar încercăm, la modul meschin, strict şi scandalos-egoist, să ne protejăm EXCLUSIV pe noi înşine (dar fără vreun succes remarcabil…) – …adică, hoitul lepros şi pulberea : „În moarte am descoperit că murisem în locul altuia / lepra invadase ţesătura fină în care mă legănam, / placenta în care mă învelise moartea” – cf. Moartea de o mie de ani, p. 63 !!!

Dumnezeu te iubeşte („Oamenii ştiu că Dumnezeu îi iubeşte aşa cum sunt” – cf. Îngerii nu plâng, p. 19) şi Dumnezeu te vesteşte…dar, ce folos, dacă nu ţii cont deSEMNE (făcute cu MÂNA DEMIURGICĂ – „mâna dreaptă”!) şi de VOCEA DIVINĂ : „Dumnezeu te strigă pe nume şi-ţi face semne disperate/ cu mâna dreaptă, doreşte să-ţi şteargă sudoarea de pe frunte/ şi cuvintele din memoria pliabilă” – cf. Galeria chipurilor, p. 27.

…Prin volumul pe care-l am în faţă (Breaking news pentru absenţi, Editura Pim, Iaşi, 2018 – BILINGV! – cu deosebit simţ artistic, şi fără prea multă „trădare” semantică, stihul românesc este transpus, chiar obligat să sune, la modul „stancian” – ŞI în modulările limbii engleze…), subtilul şi autenticul Poet haţegan (dar şi eminent prozator, critic literar de forţă, harnic eseist şi ziarist etc.), CONSTANTIN STANCU, a ajuns (dacă nu mă-nşeală memoria) la al optulea volum de Poezie.

Volumul de faţă (92 de pagini, cu stihuri „molcomind” dublu LOGOS-ul, în româneşte, ca şi-n englezeşte) nu are cicluri, părţi etc. – ci doar câteva obsesii

Poate la fel, cel puţin la fel, precum poemele, încărcate de mito-plasmă, din volumul Ethemenanki…despre care muţi afirmă că este piscul creaţiei poetice „stanciene”. Nu suntem deloc de-acord : trebuie să vorbim despre „un MASIV Constantin Stancu” – pentru că, în felul lui, fiecare volum „stancian” este un PISC…uluitor ideatic şi temerar străbătător de ceaţă diversionistă (acumulată şi stimulată, „de sus”…!), întru o troglodită aculturalitate/aculturalizare daco-valahă, din contemporaneitatea isterizat-nevricoasă, anxioasă şi cronic-maladivă !

I-am urmărit, lui CONSTANTIN STANCU, rafinarea continuă, cvasi-calofilică, a Poeziei, de-a lungul timpului. De la primul până la ultimul volum orfico-poetic, Poetul haţegan este unic în expresie, în cizelarea uluitor-acribioasă a expresiei, unic în viziune. Şi, totuşi…

Şi, totuşi, optimistul, mitologia şi indiferentismul faţă de un social-politic vulgaro-brutal-materialist capitalisto-mercantil – sunt înlocuite (parţial!), în acest volum, printr-o revoltă socială sarcastică, deşi, oarecum, camuflată („caută europoeme corecte estetic, politic, biopoeme crescute lent”, „pe angrosistul de vorbe, pe agentul de vânzări…”, „sfârşitul de unică folosinţă”, „s-au obişnuit cu moartea din tranzacţiile lor”, „memorie corectă politic”, „moartea e doar o afacere pentru bancheri, misogini şi egoişti”, „oglinzile furate de revoluţii”, ”„se lăudau cu…banca lor de spermă”, „un câine alb de apartament/care dă din coadă de fiecare dată când au loc alegeri europarlamentare”, „E tipul…[care] deasupra capului are drept dumnezeu un tirbuşon de-argint/ de cea mai bună calitate”, „asfixiaţi de/ monoxidul de carbon şi de corectitudinea politică din secolele trecute” etc.)  – şi, lucru de subliniat : prin problematizarea Morţii

Este Moartea un fenomen banal?….este o realitate?…este o prejudecată fatală?…

Ce înseamnă „a fi absent”? Înseamnă, oare, „a fi mort”? Dar, oare, morţii ar mai avea nevoie de… “breaking news”-ul terestru ?

„[O nouă iertare] mă face mai tânăr cu o viaţă şi vă pot explica/pe îndelete ce se întâmplă cu adevărat : / ce viaţă izbucneşte în pomii care mor în picioare, / cu fruntea ei ating arcadele frigului, / ÎN RĂDĂCINI CU MINERALELE ABSENŢELOR NOASTRE” – cf. O nouă iertare, p. 45.

Deci, la o primă analiză, “absenţa” există ca o nouă stare  de … “agregare spirituală” (inventată de CONSTANTIN STANCU!). “Absenţa” este LA RĂDĂCINA “pomilor care mor în picioare”. Este ESENŢA DEMNITĂŢII. Prin Tăcere Minerală, dar şi prin Densificarea Minerală a Spiritualităţii Pure. “Absenţa” este “lapis philosophorum”/piatra filosofală, pentru toţi cei ce învaţă, ori, deja, ŞTIUsemnificaţia transfiguratoare (stimulatoare spre transcendenţă) a SUFERINŢEI-“ARCADELE FRIGULUI”. “Absent” aici – “înscris” dincolo, în lumea Duhului…

Toamna, deci (…bătrâneţea, îmbătrânirea umano-cosmică…) este o STARE INIŢIATICĂ, întru divinitatea pură a IERNII…iar nu o “decădere/degradare” a timpului şi a fiinţei.

Este, înseamnă, oare, toamna, aşa ceva ? Cel puţin, POATE FI / ÎNSEMNA…pentru “cei puţini şi aleşi”!!!

…Faptul că nu ne-am înşelat, în descifrarea…”cifrului” semantic al lui CONSTANTIN STANCU, ni-l confirmă şi

1-finalul poemului Bătrânul îndrăgostit (p. 47) : „Vine o locomotivă veche, cu abur, trece prin mine,/ trage după ea nopţile ratate şi/ ABSENŢELE DE ESENŢĂ TARE…” – deci, „absenţa-esenţă” este redenumită TOT în TĂRIA spiritului „mineralităţii mistice”!

2-„ (…) pentru unele dintre ele [naraţiunile mele] / au murit cei mai buni poeţi, cei mai buni soldaţi,/ cei mai buni profeţi, CEI MAI FRUMOŞI ABSENŢI…” – iată cum “absenţii” sunt puşi în rând cu “cei mai buni soldaţi” (adică, Eroii Neamului – MILITARI, dar şi MARI RUGĂTORI ! – Luptători în Văzut şi în Nevăzut!), cu “cei mai buni profeţi” (Vizionarii Neamului şi Apărătorii, Mediatorii, între Neam şi Nevăzutul Sorţii!)…da, “absenţii” sunt…”frumoşi”, sau, chiar, “CEI MAI FRUMOŞI”! Nu neapărat în sensul luciferic, cât în acela de Truditorii-Lucrătorii-Ţesătorii (din rădăcini!) ai destinului unui Neam sau, chiar, a Umanităţii…!!!

…Şi, deci, da, pentru a-şi împlini această datorie, necesită să fie “informaţi” (întru “Breaking news”!) … – …dar, în niciun caz, de către reporterii şi crainicii TV – ci, doar, de către Cavalerii-Poeţi, Cavalerii Mistici ai CUVÂNTULUI !!!

…Drumul Vieţii este unul iniţiatic, precum al lui Făt-Frumos şi al Ilenei Cosânzeana / Apollon-Artemis (deci, “un drum întru ABSENŢĂ în terestricitatea materială” şi de “PREZENŢĂ întru eliberarea spirituală”) – prin care afirmă (“colectând” o celebră expresie a lui Geo Dumitrescu – aceea care dă şi titlul unui volum al acestuia din urmă : Libertatea de a trage cu puşca!) – CONSTANTIN STANCU revelează mistica acestui Drum : „Pe drum NU NI SE TOCESC PICIOARELE, / PRIVIREA NU SE TOCEŞTE, PE DRUM AJUNGI SĂ VORBEŞTI LIMBA DUŞMANILOR TĂI ŞI EI SE MIRĂ şi / îşi iau libertatea de a trage cu puşca / spre peronul gării din care au alunecat în tablourile lui Adrian Ghenie ” – cf. Toate drumurile încep la Ierusalim, p. 79. Şi Mesagerul o porneşte „spre alte zări”, „în mintea lui îngheaţă mesajul / pe care-l poartă mai departe spre alt imperiu”… – cf. O nouă iertare, p. 45.

…Moartea nu are Drum. De ce ?  – din două motive straşnice :

1-ciocnirea lui Thanatos de EROS, „zeu dinainte de toţi zeii” (HesiodTheogonia,p. 6), Cel dinaintea Începutului Lumii (şi care se va înfăţişa şi la Judecata de după lume!), în faţa căruia Moartea, de fiecare dată, cedează şi…se transfigurează, absolut siderant, pentru neiniţiaţi în Misterele eleusine: „Te iubesc la fel de la începutul lumii” – şi : „Apoi moartea s-a relaxat, a scos picioarele pe fereastră/ şi a zâmbit la noi…” – pentru că FEMEII i s-a încredinţat, de către Dumnezeu-HRISTOSmisiunea SOTERIOLOGICO-DEMIURGICĂ (sau : RE-DEMIURGICĂ!)misiunea de a „<<înmulţi PÂINILE>>, CUVINTELE LUMI-CHIPURI-MITURI” („femeia cu o mie de trupuri, cu o mie de legende,/ toate proaspete, aburind de cuvinte, / abia scoase din piatra zdrobită de piciorul grădinarului, în dimineaţa/ aceea în care am înţeles/ ce singurătate este naşterea ŞI CE ABSENŢĂ ESTE IUBIREA” – cf. Femeia cu o mie de trupuri, p. 15) – iar, în definitiv :

2-„MOARTEA E DOAR O AFACERE PENTRU BANCHERI, MISOGINI ŞI EGOIŞTI”, adică…”ANTIHRIŞTI”! Căci Iisus Hristos este IUBIRE-DE-FACERE („livrează lumea într-un univers paralel”) – cf. Moartea a scos picioarele pe fereastră. Şi…”se pare că trecuse Iisus pe acolo / pentru că unii înviau în urma lui…”.

Şi, iată cum o teorie străveche, negată, la un moment dat… –  …devine, acum, normalitate şi „leac” împotriva „morţii” (…devenită, din „realitatea cea mai înspăimântătoare” – o simplă NOŢIUNE…): Teoria „UNIVERSURILOR  PARALELE”…INFINITE!!!

DEMIURGIA, dar, simultan (logic!), şi VIAŢA – devin…infinite, întru Veşnica Re-Înviere.

Evident, în ipostaze schimbate, perpetuu dinamice…

Afară de iresponsabilii, care împrăştie lepra  EGOISMULUI/INDIFERENTISMULUI CRIMINAL – pentru care este „rezervat” un NEANT cât se poate de REAL : ŞTERGEREA DIN PLANUL COSMICO-DIVIN

E ca şi cum n-ai fi existat nicicând-niciunde…!

…Forţa CUVÂNTULUI este Forţa Poetului. Ştim că, fără Cuvânt, fără „ghiers” de „GHITARĂ-POEZIE” („un om cu o ghitară ţine albul deasupra zăpezilor, pentru a nu se ridica la cer…” – cf. Breaking news pentru absenţi, p. 11), ori fără de PIAN-POEZIE, nu se împlineşte MINUNEA VIEŢII…şi, dacă nu ni se revelează MINUNEA VIEŢII, dacă nici Cuvântul Orfic al GHITAREI nu „ţine albul deasupra zăpezilor”, apoi încep să năvălească, din bezne, de sub Pământ, ÎMPOTRIVA Cerului, monştrii de carton (dar extrem de credibili!) ai Morţii…dar şi viscolele NEANTULUI REAL : „Aştept să aşezi sub gutui PIANUL şi fulgi mari să atingă în cădere / CLAPELE ALBE, CLAPELE NEGRE” (cf. Toamnă barbară, p. 51), sau : „Îmi faci în ciudă, eşti mai tânără, iar ai făcut o minune, / şi-mi vorbeşti de PIANELE uitate pe ierburi crude, / a venit toamna” (cf. Pianele şi toamna, p. 29).

CUVÂNTUL, vorba lui Esop, „sparge cetăţi”, dar „cuvântul lui Dismas îl re-îndumnezeieşte, ÎN ULTIMA CLIPĂ,  pre acest fost tâlhar şi pocăit ucigaş”. Cartea lui CONSTANTIN STANCU începe, cum e şi firesc, pentru un autentic Poet, cu EMINESCU ŞI FORŢA CUVÂNTULUI (..a sa şi a urmaşilor săi, întru ORFISM!) – atrăgând atenţia că Poetul este urât de către cei…urâţi, tocmai pentru funcţia lui taumaturgo-cristică…cea care SCADE PROFITUL „bancherilor, misoginilor, egoiştilor”… – ”cultivatorii” şi propovăduitorii Morţii…Calpe  :

„(…) Atât vă mai zic: / Nu pe voi vă urăşte lumea, nici pe Eminescu,/ Sunteţi cu toţii mărci industriale precum numele sfinţilor / din zilele de pe urmă./ Lumea urăşte pe FABRICANTUL DE CUVINTE,  / PE ANGROSISTUL DE VORBE, pe agentul de vânzări,/ pe VINDECĂTORUL care are o ambulanţă,/ plină cu acele cuvinte de lux, cu diacritice” – cf. Biopoeme crescute lent, p. 7.

Vindecă-te, daco-valahule, prin întoarcerea la CERUL HRISTIC („Am înţeles că trecuse Iisus pe acolo” – cf. Moartea a scos picioarele pe fereastră, p. 75)…sau la CERUL KOGAIONIC (vârful lor a fost KOGAIONON – cf. Sărbătorile fixe, p. 25) – …TOTUNA!

RE-AMINTIŢI-VĂ…PE VOI ÎNŞIVĂ…VISELE VOASTRE MONTANO-PARADISIACE (…GOLGOTA-DE-DUPĂ-GOLGOTA…sau KOGAIONUL…) – pe care numai UITAREA VOASTRĂ DELĂSĂTOR-IRESPONSABILĂ le-a zdrenţuit şi prăbuşit în derizoriu, în banalitate oarbă şi-n umilitor…în NEANT… – …urmând, fireşte, „plata şi răsplata”  – CATASTROFALUL „INTUIBIL…după ce a fost chiar şi „VIZIONAR” (deci, de gloate uitat şi nerecunoscut…devenit, acum, o „mică surpriză sacră”…şi nu prea plăcută…de care „te sperii şi ţipi”!): „Privesc MUNŢII, sunt aproape de mine, / nereal de aproape, MĂ SPERII ŞI ŢIP, vârful lor a fost KOGAIONON / şi se zăresc toate aripile căzute cândva peste stâncile / călcate de copitele caprelor negre în zori / când oamenii au vise pe care / nu reuşesc să şi le reamintească”… – cf. Sărbătorile fixe, p. 25.

…Ce-aş putea eu a vă mai zicere, acum, întru încheierea gloselor de mai sus ?

Doar atât : „IUBIŢI ŞI ASCULTAŢI POETUL PYTHIAC! –  CĂCI, ÎNTRU HRISTOS, PE PĂMÂNT, DOAR EL, POETUL,  A MAI RĂMAS CU FUNCŢIE MÂNTUITOR-LECUITOARE ŞI ANAMNEZICĂ !  IAR PRE ACESTA DINTRE FIII LUI EMINESCU, PRE CONSTANTIN STANCU –  MAI CU OSEBIRE!

                                                                                      prof. dr. Adrian Botez

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s