O Românie normală ieșind din UE: 14 MOTIVE pentru RoExit (I)

de PAUL GHIȚIU

Cea mai spectaculoasă scădere a simpatiei românilor pentru UE (chiar cea mai abruptă în toată istoria UE) înregistrată de ultimul Eurobarometru, de la 59 % în aprilie la 49 % în octombrie, ne arată că românii, departe de a fi “oile” Europei, dau dovadă de un simț al realității și de un fler politic mult superioare multor popoare din poleitul și semețul (încă) Vest al Europei și al lumii. Un aport semnificativ la această poziție l-a avut cu siguranță ofensiva din stradă, din presă, din politică a rezistilor, usriștilor, cioloșiștilor, semnatarilor platformei pt autonomia transilvaniei, activiștilor pro-lgbt-educație sexuală-ideologie de gen și restului de mercenari neo-sexo-marxiști ai globaliștilor, ambasadorilor și tuturor personajelor politice europene care îi susțin pe activiștii interni, care au trezit ochii multora în legătură cu „deliciile” care ne așteaptă în UE.

Și asta după ce eram printre cele mai entuziaste și optimiste popoare prinse în lațul imperiului progresist bruxelez.

E adevărat, circa 65 % nu doresc o ieșire imediată din UE, iar acest lucru ține probabil de mai mulți factori: nesiguranța privind ceea ce va urma, dacă mai avem cui vinde și de unde cumpăra, teama că rudele lor numeroase aflate în alte state UE ar fi nevoite să plece, fiind astfel lipsite de venituri, în destule cazuri, mult superioare celor de aici, propaganda că vin rușii etc.

Înainte de a expune, pentru cei nehotărâți sau potrivnici, motivele pentru Roexit într-o formulare mai pretențioasă, am să încerc să vă conving de necesitatea acestuia prin câteva întrebări simple, descriere frustă a unei realități care se schimbă accelerat în sens negativ.

VOI CHIAR VĂ VEDEȚI TRĂIND ÎNTR-O ASTFEL DE SOCIETATE, ÎNTR-UN ASTFEL DE STAT? PE BUNE?

Voi chiar vă vedeți trăind în viitorul apropiat într-o țară în care crimele, violurile, jafurile, traficul de droguri sunt tot mai multe, devin parte a vieții zilnice, în care sunt zeci de mii de atacuri cu arme albe și tot mai multe atentate teroriste, iar poliția, în loc să se ocupe de ele, îndeamnă populația să denunțe delictele de ură, adică de „discurs de ură” și „gând de ură”? În care vi se interzice să gândiți și să vorbiți altceva decât ceea ce este corect politic, altfel vă pierdeți locul de muncă sau/și libertatea? În care puteți fi lichidați social și închiși pentru opiniile voastre; sau pentru ceea ce s-ar putea presupune că gândiți, deși nu o faceți, sau, oricum, nu o arătați în niciun fel? În care veți fi vinovați , puși la zid, decăzuți din drepturi, izolați și chiar exterminați doar pentru că sunteți albi, heterosexuali, creștini, eventual și bărbați, țineți la tradiții și la norme morale?

În care drepturile musulmanilor și cele lgbt sunt mai tari decât oricare alte drepturi? În care copiii vă sunt luați de stat pentru motive de un absurd grotesc; sunt racolați în bande criminale; sunt decimați de droguri; devin sclavi sexuali ai rețelelor de pedofili și prostituție; sunt educați din scutece în a se concentra asupra sexualității, iar pedofilia va fi legalizată treptat până la aceleași vârste? În care bisericile nu-și mai pot trage clopotele și nici avea cruci deasupra? În care să vi se implanteze cipuri sub piele pentru a fi urmăriți și controlați; să vi se interzică deținerea de bani lichizi pentru ca și prin intermediul conturilor din bănci să fiți sclavi lipsiți de voință? În care să trebuiască să vă schimbați obiceiurile, să fiți la cheremul celor veniți din alte culturi (religii), așezați de autoritățile locale deasupra autohtonilor? Să vi se interzică salvarea copiilor bolnavi pentru că statul știe mai bine ce este bine pentru ei; să fiți eutanasiați chiar dacă aveți șanse bune de revenire și mulți ani înainte, tot pentru că statul știe ce e mai bine pentru voi? În care avortul este politică de stat, femeile sunt îndemnate să avorteze, resturile copilașilor avortați sunt traficate pe sume uriașe? În care oamenii nu mai sunt femei și bărbați, ci orice altceva de neimaginat până acum? În care sexul cu animale și cadavre, incestul, poligamia sunt normale și normative?

În care bunăstarea actuală se va duce repede, bugetele prăbușindu-se sub povara asistaților social, a zecilor de milioane de migratori musulmani, dintre care doar circa 10-20 % lucrează, ceilalți fiind întreținuți, împreună cu familiile lor numeroase cu stipendii și drepturi consistente? În care, odată cu venirea la putere a reprezentanților acestora, pe fondul înlocuirii rapide a populației autohtone, devenită minoritară, situația economică se va degrada accelerat? În care nu veți mai avea dreptul la pensie , ci pe cel la eutanasie și prelevare a organelor? În care vor fi războaie, măceluri, omoruri în masă între autohtoni și migratori, apoi, între diversele facțiuni etnice și religioase ale migratorilor?

Toate aceste sunt procese și fenomene așezate, sau dezvoltare, în toate statele UE, mai avansat către Vest, o parte dintre ele, în stadii incipiente în Est. Dar ele vor deveni realitate peste tot în doar puțini ani dacă această Uniune Europeană, acest imperiu al neo-sexo-islamo-marxismului va mai exista. Sau, va deveni pentru cei care vor rămâne acolo.

Pentru cei care nu cred, sau contestă spusele mele: le pot documenta oricând concret, cu date, documente, decupări din realitate.

14 motive pentru Roexit

Realitatea din întrebările de mai sus poate fi cuprinsă în 14 argumente pentru părăsirea UE. Pentru a evita inutile discuții despre vina noastră, despre faptul că dăm vina pe alții pentru problemele noastre etc., precizez că cele ce urmează nu implică, pe de altă parte, că am multe cuvinte de prețuire pentru ceea ce au făcut românii cu România în acești 29 de ani. Dar aceasta este o altă discuție. Iată, deci, motivele:

1. Decizia manifestă și acțiunea sistematică a elitei UE și a celei din statele occidentale de înlocuire/amestecare/ schimbare a structurii de populație, prin migrația musulmană organizată. Agresiunea împotriva specificului cultural și spiritual al popoarelor europene. Promovarea unor politici pro-migratori și anti-localnici, discriminarea fățișă a acestora din urmă, ascunderea, nepedepsirea, în final încurajarea activității infracționale a migratorilor. Ajutoarele pentru migratori mai consistente decât pachetele sociale și de sănătate pentru localnici.

2. Promovarea dictatorială a politicilor socialiste, ideologiilor marxismului cultural, care pun în pericol identitatea persoanei, identitatea etnică și identitatea națională. Promovarea individualismului, a unei libertăți limitate la cea a simțurilor, poftelor și promovarea invidiei, egoismului, însingurării, a unei culturi a morții și reducerea drastică a libertății de gândire, de opinie și de exprimare – legislația privind avortul, căsătoriile homosexuale, transgenderismul, experimentele pe embrioni umani, eutanasia, hate-speech-ul.

3. Infestarea cu socialism, intoleranță și distrugerea sistematică prin reducționism ideologic a sistemelor de educație europene. 

4. Eludarea, ocolirea, nesocotirea, neconsultarea dezideratelor populare reale. De exemplu, Franța și Olanda au nesocotit rezultatele negative ale referendumurilor privind aprobarea Tratatului de la Lisabona, iar celelalte state au anulat organizarea acestor referendumuri.

5. Pozițiile, imixtiunea, amenințările inacceptabile și impardonabile ale unor funcționari/structuri ai/ale Comisiei Europene, plătiți/bugetate de către statele contribuabile, împotriva opțiunilor unor state sau ale unor popoare, sau pentru impunerea unor măsuri neagreate de acestea cum ar fi acceptarea migratorilor și implementarea legislației enumerată la punctul 2.

Continue reading Activenews.ro

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s