CHICAGO – ORASUL DE SUB NORI

by Elena Buica

Daca treci prin Statele Unite ale Americii si ti se iveste ocazia sa vizitezi uriasa metropola Chicago din statul Illinois, orasul minune al secolului al XIX-lea, de care presedintele Barack Obama este atât de mândru, te poti socoti un om fericit. Visam demult la o asemenea vizita si în sfârsit, în august, 2009, am reusit sa-l vedem împlinit.

Cum sa nu-ti doresti sa vizitezi acest oras, care, datorita importantei lui economice, trece astazi drept capitala neoficiala a partii interioare a statelor Unite! Stiam ca orasul Chicago a avut un ritm de dezvoltare alert începând de la jumatatea secolului trecut, ajutat de pozitia sa geografica, de resurse naturale din zona, de tehnica avansata si de harnicia oamenilor, dar acum puteam sa vedem „cu ochii nostri” cum a ajuns o uriasa metropola, port pe litoralul marelui lac Michigan. E supranumit si „orasul care munceste”, dar mai poarta înca un supranume: „orasul vânturilor”, „windy city”, datorita vânturilor puternice care sunt foarte prezente în tot timpul anului. Scurta sa istorie ne spune ca prima atestare exista din 1803 când armata americana a construit un fort de aparare. Abia în 1825 s-a transformat în oras. La început a fost o mica localitate de frontiera, iar astazi este al treilea mare oras din USA cu  o populatie de 6.800.000 locuitori si este un centru important de industrie, comert, cultura si sport. Este sediul unora dintre cele mai renumite institutii de învatamânt din Statele Unite, iar locuitorii sunt mândri ca în orasul lor îsi desfasoara jocurile unele dintre cele mai puternice echipe sportive nationale.

Ne-am amintit ti de faptul ca numele orasului Chicago este legat de lupta dusa de muncitori pentru conditii de viata si de munca mai bune. În 1887 un mare miting al muncitorilor a fost reprimat cu violenta de catre politie. În memoria victimelor de atunci, ziua de 1 Mai, data mitingului, a fost aleasa drept Ziua internationala a muncii, zi pe care noi am trait-o în România un lung sir de ani cu mare alai. De asemenea, de numele orasului Chicago mai este legata si trista faima de a fi numit capitala crimei organizate din Statele Unite în epoca prohibitiei din anii 20. Orasul este faimos si pentru cluburile de jazz si blues. Dar pentru noi, mai ales pentru fiica mea, Andaluza, cea mai deosebita trasatura a orasului, ramâne incontestabil, arhitectura de-a dreptul uimitoare. Sunt cladiri cu stiluri diferite care se îmbina armonios, constructii celebre, cunoscute în toata lumea. In admiratia cu care le-am privit, mie mi se parea ca traiesc o adevarata simfonie a cladirilor. De aceea pentru noi, multe din celelalte valori ale acestui oras ramâneau în umbra celebritatii constructiilor. Ne fascinasera demult imaginile cu zgârie-norii vestiti în toata lumea si ramasesem cu gândul suspendat la ele. Când vorbesti despre ceva ce n-ai vazut decât în filme sau fotografii, ramâne ca ceva mort, dar daca vezi, se naste ceva nou, ceva în care pulseaza viata. Si în noi a pulsat multa viata în cele câteva zile de vizita.

Si, într-adevar, plimbându-ne pe jos, am respirat aerul pe care l-am trait privind arhitectura mareata, moderna care domina centrul, o adevarata minunatie. Desi are un sistem de transport în comun foarte bine pus la punct, Chicago este un oras facut sa-l vezi pe jos. Totul e clar, organizat, planificat, cu adrese usor de gasit. Primul contact cu orasul te impresioneaza prin conturul cladirilor proiectate pe linia de orizont. Înaltimea multor cladiri, unele peste 60 de etaje, ne producea ameteala, ne facea sa ramânem cu gâtul strâmb, privind mereu în sus. Simteam apasatoare micimea fiintei umane. Acolo am reflectat asupra unei idei. Mi-am amintit de un raspuns pe care mi l-a dat un ghid turistic, cu mai multi ani în urma, pe când ma aflam în Atena. L-am întrebat de ce în Atena nu sunt cladiri asa de înalte ca în alte orase mari ale lumii si raspunsul lui a venit întelept, ca din gura filosofului grec Protagoras: „omul este masura tuturor lucrurilor”. Avea dreptate ghidul, caci senzatia pe care o traiam acum la prima vedere a uriaselor cladiri era si aceea de înfricosare, alienare si nevoia urgenta de evadare.

Este o parere unanim acceptata de toata lumea ca zgâraie-norii au luat nastere în Chicago. În anul 1871, un devastator incendiu a distrus o treime din oras, dar nu si energia oamenilor, asa ca orasul a fost reconstruit din temelie. Strazile au devenit mai largi, iar conditiile sanitare mult mai bune. Arhitecti vizionari au construit cladiri frumoase, interesante, moderne, îndraznete pentru acea vreme, ramase în mare admiratie si astazi. S-au construit cladiri înalte folosind pentru prima data tevi lungi de otel, asigurandu-se astfel rezistenta fata de vânturile puternice din zona. S-au realizat cladiri asezate pe piloni umpluti cu beton de stanca fiind fixati de stratul de roci din pamânt. Asa a fost construit turnul Sears, numit de anul trecut Willis Tower, finalizat în 1973, unul din primii zgarie-nori din lume. Scheletul turnului e alcatuit din 9 uriase tevi, de înaltimi diferite, care au sectiunea transversala de forma patrulatera, formând la baza un patrat urias cu latura de 69 de metri. Cladirea are 110 etaje, înalta de 442 de metri, dar cu cele doua antene de televiziune, atinge 520 de metri. Dupa distrugerea World Trade Center, Sears Tower a devenit cea mai înalta cladire din SUA si a cincea din lume.

Turnul are 16.000 de geamuri de culoarea bronzului care sunt spalate de sase masini automate de spalat geamuri, de opt ori pe an. În dorinta de a atrage cat mai multi turisti, în anul 1985 i s-a adaugat un pavilion de vizionare pentru turisti (1,5 milioane anual), la etajul 103 de unde se poate admira superba panorama  a orasului. Când am urcat cu liftul  la acest pavilion, nu numai ca ne-a dus într-un neasteptat de scurt timp, un minut si câteva secunde, dar nu am simtit nici momentul plecarii, nici pe cel al opririi. Ca sa privim panorama orasului si sa facem fotografii, de pe terasa cu balcoane numai din sticla, ne-au trebuit multe minute de acomodare. Pasind pe podeaua de sticla transparenta, îti dadea fiori de gheata ca vei calca în gol. Am trait acolo senzatii tari, de neuitat, desi le-am mai încercat si în Toronto la CN Tower.

De la etajul 103, aflat la 412 metri înaltime, priveam celelalte cladiri ca din avion. Aceleasi cladiri pe care le vazusem de jos în sus ca pe niste colosi, acum îsi pierdusera imensitatea. De la aceasta înaltime, pe strazi, masini si oameni mici ca niste insecte, îti lasau impresia de miscare haotica, de forfota bezmetica.

Aceasta minunata cladire va fi depasita de o alta, aflata acum în constructie, numita Chicago Spire, creatia unui arhitect spaniol, Santiago Calatrava. Ea va fi una din cele mai mari cladiri ale lumii si va schimba radical orizontul orasului. Va fi urmatoarea atractie turistica a acestui oras.

Chicago Spire va fi în forma de spirala rotita cu 360 de grade si nu vor exista doua apartamente cu aceeasi priveliste. Uriesimea acestei cladiri  va avea înaltimea de 610 de metri, cu 150 de etaje si 1194 apartamente.

Despre cladirile din Chicago se pot scrie multe volume. Un aspect deosebit îl dau acoperisurile a zeci de imobile, inclusiv al primariei, cu  gradini suspendate care fac oficiul de acoperis vegetal si contribuie la limitarea emisiilor de dioxid de carbon. Acoperisurile vegetale au deosebite efecte estetice si în acelasi timp, ele permit  utilizarea mai buna a sistemului de evacuare a apelor, recuperând apa de ploaie care este folosita la stropit si protejând cladirile de uzura, asa cum sustin expertii în domeniu. Asadar, Chicago poate fi numit, si orasul gradinilor suspendate.

Merita mentionate, fie chiar si din vârful condeiului si alte aspecte deosebite ale acestui mare oras. Îti stârnesc admiratia solutiiile pe care le-au gasit transportului în comun. Reteaua metroului asigura deplasarea sigura si rapida în toate directiile. O multime de strazi sunt partial acoperite, deoarece pe deasupra lor trece metroul aerian.

Plimbarea cu vaporul de-a lungul tarmului, ne-a oferit imagini care ne  trimeteau iarasi si iarasi cu gândul la uriasa putere de creatie a oamenilor. Am înteles de ce se spune despre Chicago ca are cea mai frumoasa vedere din lume de pe lacul Michigan. Plimbându-ne cu vaporul, am înteles de ce a fost numit orasul vânturilor. S-a pornit un vânt atât de brusc si atât de puternic, încât a speriat pe toata lumea de pe platforma vasului si a trimis-o înauntru. Era de-a dreptul periculos sa mai ramâi. Un sfert de ora mai târziu se putea din nou iesi pe punte.

Am privit orasul si de la o alta înaltime, dintr-o uriasa roata, din scaunele careia am putut vedea o alta minunata panorama a orasului. Spre bucuria noastra, am avut norocul sa asistam de pe malul lacului Michigan si la o demonstratie aviatica în care maestria pilotilor ne-a dat satifactii deosebite, ca cea traita în uriasa roata cu avioanele zburând aproape de capul nostru.

În ziua în care am plecat, o zi de luni, 17 august, ne-am mai întâlnit cu o situatie deosebita. 11.000 de bugetari au fost trimisi în concediu fara plata în încercarea municipalitatii de a reduce deficitul bugetar. Primarul orasului, Richard M. Daley, a anuntat ca vor mai fi înca 2-3 astfel de zile pâna la sfârsitul acestui an. Orasul parea mort. Noroc ca pentru noi a fost ziua în care paraseam orasul si aflându-ne în masina noastra, am putut sa ne deplasam spre casa.

Am vizitat orasul Chicago de doua ori, si în drum spre Arizona, si la întoarcere, dar nu pot sa spun de câte alte ori as mai dori sa-l vad si cred ca tot cu aceeasi dorinta de la început, sa privesc ”bijuteriile” arhitectonice.

Este usor de înteles de ce ne-am alaturat presedintelui Barack Obama în admiratia acestui oras minune (Vezi poza!).

IESIREA DIN …(AUTO)PORTRET

by ELENA M. CÎMPAN

Motto: „Tu ma învatai/ Cum/ Se fac primii pasi de femeie/ pe cearceaful rece,/ Alb,/ perfect apretat./”( Melania Cuc)

„Autoportret”-ul Melaniei Cuc (poeme, Editura Nico, 2010) vorbeste despre o poeta, ce se ascunde în sentimente, se cauta în cuvinte, contrar modului de exprimare din arta plastica, unde o astfel de tehnica reda, cu fidelitate, un chip, luat drept model. Fiind un autoportret stilizat, ca la Salvador Dali, cititorul este derutat în a vedea si întelege adevarata fata a celui ce (se) prezinta. Poemele Melaniei Cuc nu sunt ca un strigat, nu sunt ca un cântec, sunt o incantatie pe o scena în aer liber, cu partea de sus aproape de cer, cu partea de jos îngropata adânc în pamânt. Ele îsi desprind propriul chip dintr-o materie amestecata: „Metamorfoza/ Trupului/ De care se bucura pamântul/ Ca de o gheisa autentica/ Este universul meu liric”. Arta poetica a Melaniei Cuc se concretizeaza în imagini de o expresivitate aparte: „De o mie de ori plec/ Si revin pe textul Regulamentului/ De ordine interioara a Vietii” si „Sunt un soldat de plumb/ Din ultimul razboi”.
Volumul e puternic marcat de tuse naturaliste, improprii unui lirism obisnuit: „Sunt muschiul de vitel/ Trecut prin masina cârnatarului./ Ma supun ei./ Fecioarei de fier/ Care ma strânge la piept/ Ca o mastera hoata”. Banalizarea sentimentelor, detasarea de acestea, neimplicarea afectiva, presupun obiectivitate care, la Melania Cuc nu este fortata, vine din ordinea lucrurilor: „Vorbesc despre dragoste/ Ca despre o marca pentru galosi”.
Cautând un motiv romantic în „Autoportret”, am gasit „luna”, dar surpriza a fost mare când aceeasi distanta fata de obiecte o face pe poeta sa rosteasca: „luna din staniol/ si nu mai mare decât o maslina”, iar noaptea e neagra ca o pisica” si „lumina grea/ Unsuroasa ca o frizura de domn/ În care s-a turnat în exces briantina”. În intentia de-a inventa o poezie noua, persista un filon al lirismului de altadata, într-un fragment ce pare o scrisoare care se încheie cu „Al tau,/ Serghei Esenin”, daca nu cumva este si aceasta o ironie la capatul unor „umbre fara trup”.
Asa arata, poate, postmodernismul începutului de mileniu trei, hranit din dor de romantism si vindecat cu exprimari socante într-o lume reala privita cu ochi de copil.
Câteva linii ancoreaza chipul sinelui descris în biografia textului si ofera informatii despre activitati de rutina, cu ecou în „logica sentimentelor”, în re-facere, în re-scriere: „Stapân si sluga/ Al unui singur poem”, „Mâna mea/ Ce aduna firimituri/ Si spatiile libere dintre silabe” (o imagine a formarii/ pastrarii cuvântului prin grija proprie), „Degetele mele fara inele/ Bâjbâie/ Cauta/ Acul de palarie/ Într-un car cu stele decupate/ pe viata/ Din hârtie verzuie” (paradoxul de-a dori ceva la care se ajunge cu greu si de care,oricum, nu ai nevoie), „Semnul meu de trufie/ Este agresiv ca dintele/ Care lipseste din pieptenele/ Mostenit de bunica” ( imaginatie debordanta, neasteptata).
Pe retina de serviciu a cititorului ramân expresii, precum: „sanii voievodale”, „pace probabila”, „orizont probabil”, cu remarca pertinenta ca, în poeziile Melaniei Cuc, metafora este a doua figura de stil, dupa comparatie: „E noapte neagra ca o pisica”, „Inima secundei/ Ce gâfâie obeza/ Ca locomotiva cu aburi”:
Începutul cartii-autoportret (o numim asa) sta sub semnul confesiunii. „Îmi las capul pe genunchi” transmite o stare de oboseala, de neîncredere, de pesimism, specifica unui personaj ajuns la capatul puterilor. Vindecat pâna la sfârsitul cartii, acelasi personaj anunta în final: „Buzunarele mele sunt burdusite”, întelegând ca mai are multe rezerve, ce-i dau târcoale, îl atrag în lumea poeziei.
Desi poemele nu au titlu ( primul vers fiind subliniat corespunzator), într-o libertate compozitionala desavârsita, ele au unitate, nu lasa nimic sa se piarda din autonomia fiecarui text si se termina, invariabil, cu punct, ca si cum ar fi piramide cu baza în sus.
Daca ne amintim de „pleaca substantivele-n armata”, atunci locul unde ajung ele este chiar poezia Melaniei Cuc, din „Autoportret”. Inventarul sumar ( grenada, glont, arma, epoleti, cazarma, catuse, razboi, ranita, dinamita, lupta, prizonieri), desi ne-ar putea pune pe gânduri, infirma ideea unei înregimentari în rândul unei categorii de poeti. Melania Cuc are o voce unica. Poeta iese, elegant, din rând, convinsa fiind ca este asa cum vrea ea sa fie. Cuvintele o ajuta, siguranta de expresie îi vine în ajutor, „noaptea-i fara luna”si „Autoportret” se vede tot mai bine, în lumina unei poezii adevarate.

FAPTE DE LIMBA, MAGISTRAL DALTITE IN ECCLESIASTUL

by conf.univ.dr.Ada ILIESCU

Parcurgând versetele acestei carti, întelegem si mai mult de ce acest personaj este atât de pesimist, facându-ne sa pricepem ca “viata, pe pamânt nu este decât un mare esec”, este o existenta consumata sub semnul absurdului, nu departe de existenta dobitoacelor, omul rezumându-se la un mod de existenta vulgar, adica la a mânca, a bea si a iubi o femeie, “data dupa lege” .

Dupa ce, în primele capitole, se trece în revista “nimicnicia” si “zadarnicia” celor omenesti, în Capitolul 4, asistam la derularea unor învataminte, dobândite de sfatuitor, în urma unei experiente personale, sustinute – asa cum am mai spus – , si de folosirea verbelor la timpul perfectul compus, care se stie ca exprima actiuni trecute si terminate, precum si folosirea , cu precadere, a persoanei I, nr. sg. :
. Si m-am întors si am vazut toate asupririle
care se fac sub soare (4,1).
. Si am vazut ca toata osteneala
si toata barbatia unei fapte
nu sunt decât invidia omului fata de aproapele sau(4,4).
În cele din urma, Ecclesiastul ajunge la o concluzie care socheaza, afirmând:
. Si i-am fericit pe cei morti
– pe cei ce de-acum au murit –
mai mult decât pe cei vii
– decât pe cei ce sunt înca în viata –;(4,2).
Si în acest capitol, apare – ca laitmotiv – propozitia :
…aceasta este, si ea, desertaciune si vânare de vânt(4,4).
cu varianta:
. Iata ca si aceasta-i desertaciune si nevointa rea(4,8).

În Capitolele 5, 6, 7 si 8 ni se prezinta ideea ca bogatia nu este altceva decât desertaciune, cu alte cuvinte este si ea zadarnicie :
. Cel ce iubeste argintul nu se va satura de argint,
iar cel ce iubeste bogatia nu se va bucura de roadele ei;
si aceasta-i tot desertaciune(5,9).
Spuneam, cu alta ocazie, ca aceasta carte abunda în constatari dureroase si în cugetari. De aceea nu trebuie sa trecem cu vederea nici multiplele interogatii retorice adresate de acest personaj unic, în felul sau, noua, cititorilor :
. Caci cine stie care e binele omului în viata lui,
în numarul zilelor vietii lui de desertaciune
prin care el a trecut ca o umbra?
si cine îi va spune omului
ce va fi dupa el sub soare?…(6,12)

Însa, taina lucrurilor ne-o ofera Capitolele 8 si 9 , în care i se ofera cititorului o unda de speranta, plecând de la ideea:
. Cel ce pazeste porunca nu va cunoaste vorba rea (8,5).
. ca bine le va fi celor ce se tem de Dumnezeu(8, 12).
comparativ cu cel ce nu se teme, care nu va petrece multe zile la umbra, aici, umbra semnificând viata sau protectia.

Solutiile pe care le ofera Capitolele 8 si 11, pentru a te bucura de viata si pentru a fi sigur ca vei supravietui sunt :
. Pazeste porunca regelui
si nu te grabi sa calci juramântul lui Dumnezeu,
Nu te îndeparta de la fata lui (8,2).
. Arunca-ti pâinea pe fata apei,
ca dupa multe zile o vei gasi(11,1)

Tot Ecclesiastul, evidentiaza si un mare paradox, si o mare dilema, pe care majoritatea oamenilor nu le înteleg si pe care nu le recepteaza ca desertaciune, ci ca pe o nedreptate, aceasta fiind, poate, “motivatia”, “scutul” cu care se apara necredinciosii, cei care nu-si explica de ce se întâmpla asa, ca nu e drept sa se întâmple ceea ce se petrece în lume :
. Exista o desertaciune care se face pe pamânt, caci
exista drepti peste care vin relele ca si cum ar fi facut
faptele nedreptilor si exista nedrepti peste care vin
cele bune ca si cum ar fi facut faptele
dreptilor(8,14)

Nota pesimista si indignarea mascata anunta finalul Capitolului 8, din care se deduce ca “omul este atât de ignorant si nepasator”, încât nu simte si nu poate sa descopere lucrarea ce se face sub soare (8,17):
… si oricât ar zice înteleptul ca stie, tot nu va putea
sa afle.
Oricât se va osteni sa caute, nu va gasi,

Si în Capitolul 10, la fel ca în celelalte, întâlnim cugetari, numai ca aici “curg în cascade”, amintindu-ne de povetele bunicilor, de Psalmi, de Proverbele lui Solomon si de întreaga Sfânta Scriptura, care este, în cele din urma, cel mai graitor si dens tratat de morala scris pâna în prezent, este cartea care ne ofera cea mai sigura orientare etica pe care o putem însusi de la cineva sau din ceva .
…un dram de întelepciune e mai de pret decât slava
nebuniei(10,1)
. Cel ce sapa groapa va cadea într’ însa(10,8).
. Cuvintele unei guri întelepte aduc bunavointa,
iar buzele nebunului îl vor înghiti(10,12).

Capitolul 11 surprinde si prin degajarea cu care Ecclesiastul îi îndeamna pe tineri sa duca o viata plina de veselie, desfatându-si inima si umblând chiar unde îi îndeamna inima, dar nu uita sa le spuna ca, totusi :
… e bine sa-si aminteasca de zilele întunericului, ca tare multe vor fi (11,8).
…sa stii ca pentru toate acestea, te va aduce Dumnezeu la judecata(11,9).

Capitolul 12 debuteaza cu o fraza, care nu numai ca este adevarata, fiind rostita de Ecclesiastul cel adevarat, ci si pentru ca fiecare dintre noi, cei ajunsi la batrânete, i-am verificat esenta, simtind – pe propria piele – , ca retinem, cu mare exactitate sentimente traite si fapte de viata petrecute în tinerete, dar uitam, poate, acum – la batrânete – , ce-am mâncat ieri la prânz (!?).

De aceea Ecclesiastul, prin intermediul unui verb la imperativ, trage semnalul de alarma, îndemnându-ne sa-l cunoastem si sa-l iubim pe Tatal Ceresc, înca din copilarie:

. Adu-ti aminte de Ziditorul tau
în zilele tineretilor tale,
mai înainte de a veni zilele rautatii
si mai înainte de a se apropia anii
în care vei zice: –
“Ei sunt pe dinafara voii mele !”
(12,1)
Dupa opinia noastra, asistam în acest capitol de sfârsit, la cele mai subtile si mai maiestrite “versuri libere”, scrise pentru prima data, despre ultima etapa a vietii omului, când vor veni zilele rautatii, în care se folosesc metafore de maxima densitate, revelatoare pentru ceea ce se întâmpla cu noi, “la vremea bogatiei în ani” :
…si frica îti este pe drum,
când înfloreste migdalul
si creste lacusta
si se scutura chiparosul(12,5)

Folosirea insistenta a conjunctiei SI cu valoare narativa, orala, pe parcursul întregului capitol, releva un fapt deosebit de adevarat si uman, si anume ca tot ce a creat Ziditorul îsi urmeaza un ciclu regulat si perpetuu, de mii de ani !

Punctul culminant al întregii opere este, dupa parerea noastra, versetul 7, din ultimul capitol, în care Creatorul si Atottiitorul Cerului si Pamântului, Cel ce L-a zidit pe om din tarâna, dându-i viata vesnica, îsi ia înapoi suflarea de viata pe care i-o daduse la începuturi, generând în sufletele noastre nu numai o strafulgerare si o teama cumplita, dar si constiinta realizarii de catre Ziditor a unui act justitiar, pus în aplicare, act pentru care numai noi, oamenii, în nimicnicia noastra, n-am facut nimic pentru a-l anula.

Analizând acest capitol, si cu instrumentele unui critic literar autentic, acesta n-ar putea trece cu vederea faptul ca, în finalul acestuia, se simte vocea unui alt autor, care îl elogiaza pe primul, cel care Mult s’ a straduit, relevându-i calitatile, începând cu efortul acestuia de a gasi – la fel ca Eminescu si ca Arghezi – , “cuvintele potrivite, care spun adevarul”, acest efort fiind nu numai o problema de tehnica poetica, ci si o traire afectiva din partea creatorului de inefabil si de frumos.

Nu putem trece cu vederea capacitatea de metaforizare a sensului unor cuvinte ori sintagme, de tipul “cuvintele dorului”, “scrisul sagetator”etc., adica cel care tinteste drept ca o sageata, fiind deci corect, îndreptându-se catre o tinta, pe care, neaparat, trebuie sa o atinga sau :
…tepusele sunt ca niste cuie bine batute, daruite din
îmbelsugarea unui singur Pastor 12,11

Cum putea sa se încheie acest superb tratat de etica si morala, care este cartea Ecclesiastul, decât cu câteva sfaturi – nu numai pentru cei care stiu sa mânuiasca fraza, transfigurând artistic realitatea :
… fiul meu, ia aminte:
“A face carti multe e o treaba fara sfârsit, iar nelinistea gândului e truda pentru trup” (12,12), ci si pentru toti muritorii – , sub forma unei încheieri :
. Încheiere:” Totul a fost auzit”.
“Teme-te de Dumnezeu si pazeste-I poruncile” (12,13)
. Ca Dumnezeu va aduce fiece fapta la judecata, în tot
ascunzisul ei, fie ca e buna, fie ca e rea (12,14).

Într-adevar, a face carti e o treaba fara sfârsit si, am spune noi, “este cel mai dulce supliciu”, mai ales când simti ca Dumnezeu îti permite sa intri în partasie cu El, trimitând pe Sfântul Duh sa te inspire, sa te ajute sa fii un mic hermeneut, si, cu modestie, sa încerci sa descifrezi si sa interpretezi aceasta lume extraordinara, cu faptele ei miraculoase si suspect de reale, care de secole s-au adeverit, acestea toate – existente în Sfânta Scriptura .

Spre deosebire de alte capitole ale Vechiului Testament, care, din punct de vedere gramatical, abunda în constructii inedite, privite sub aspectul concordantei gramaticale, care dau impresia unei discrepante, uneori, aparuta si din cauza unei ample succesiuni de unitati frazeologice, cu o cristalizare de tip arborescent, cartea Ecclesiastul însa da o larga deschidere registrului launtric al oricarui cititor, fie el “în clocot”,“caldut” sau “rece”, în iubirea fata de Tatal Ceresc.

Concluzia noastra, ca specialisti în Filologie, este ca toate structurile morfosintactice si lexicale, din opera Ecclesiastul, „ascund” perfect ideile pe care vrea sa ni le comunice bunul Dumnezeu. Depinde numai de noi daca suntem capabili sa interpretam si sa întelegem faptele de viata prezentate si redate, cu toata dragostea, prin Cuvântul lui Dumnezeu.

De aceea îi invitam pe cititorii nostri sa deschida Biblia si, la pagina unde se afla Ecclesiastul, sa-si permita sa poposeasca asupra acestei minunate opere inspirate de Dumnezeu si sa nu se sperie de cele ce va citi, ci sa ia aminte si sa-l simta pe Creator respirând pe pagina cu ei !
Amin !

CUBISMUL – O IMAGINE BAZATA PE APROPIERE

by Dr. Dorel SCHOR
14 ianuarie 2010

S-a întâmplat ca unii prieteni sau cunoscuti sa-mi spuna ca nu agreeaza cubismul sau ca nu îl înteleg. De regula, sânt cei care prefera pictura realista, figurativa, „care oglindeste realitatea asa cum este ea”. Or, pictura adevarata nu-si propune niciodata sa oglindeasca realitatea exact asa cum este. Treaba asta o face fotografia de amator. Pictura îsi propune sa atace conventia, sa distruga iluzia, sa comunice privitorului interpretarea subiectiva a artistului.

Cubismul, aparut la începutul secolului trecut, a fost poate cea mai importanta revolutie în pictura, dupa cea a descoperirii perspectivei în epoca Renasterii. Initiat de George Braque si Pablo Picasso si-a câstigat repede multi adepti. Istoria artelor consemneaza „Domnisoarele din Avignon” (Picasso) si „Viaduct în Estaque” (Braque) ca fiind primele tablouri cubiste. Ele erau puternic geometrizate, în ele dispare perspectiva. În fapt, cubismul, nascut fara o platforma, fara un manifest, precum alte miscari, îsi propune sa atace conventia, sa distruga iluzia, sa creeze o imagine bazata pe apropiere.

De aici, o noua conceptie asupra lumii, care genereaza în fapt un nou mod de gândire… Evolutia cubismului a cunoscut cel putin trei etape. La început, predominau formele geometrice fundamentale, apoi, a urmat o faza analitica, cu descompunerea obiectului în suprafete geometrizate pâna la abstract. În sfârsit, s-a ajuns la cubismul sintetic, care restabileste contactul cu realitatea prin asocierea unor motive cunoscute.

Cubismul datoreaza mult artei africane ca maniera de redare a fe?elor, prin stilizarea formelor pâna la redarea stricta a esentialului si prin expresivitate. Obiectul pictat nu mai este înfatisat dintr-un singur unghi de vedere (ca la realism), ci vazut simultan din mai multe unghiuri. Interesant este faptul ca nu numai artele plastice au suferit influenta cubismului. În arhitectura cubismul se regaseste în stilul Bauhaus. Tot cubismul este cel care duce la „design”-ul industrial, al bunurilor de larg consum, al ambalajelor. El decide ca frumosul trebuie sa fie util si utilul trebuie sa fie frumos.

În afara de cei doi „initiatori”, cubismul a avut performeri în pictura precum Juan Gris, Robert Delaunay, Fernard Leger, Max Ernst care l-a completat cu colaje, Juan Miro care a pornit de aici, arta pop care îsi recunoaste sorgintea si, evident, arta abstracta. Cubismul în sculptura a fost reprezentat de Brancusi, Arhipenko, Lipchitz, Zadkin… În Romania s-au remarcat Marcel Iancu, H. Maxy si multi altii. În Israel, Jean David (nascut în România), Zvi Meirovici, Arie Lubin, Leo Roth, Aharon Meseg, s.a.

IMITAREA MIRUMULUI

by Cezar IVANESCU

Acum, cînd pasim în cel de-al doilea veac al eternitatii eminesciene, vom spune ca Eminescu este nu doar „omul deplin al culturii românesti“ cum, cu întelepciunea senectutii, s-a straduit sa ne-o reaminteasca filosoful nostru, Constantin Noica, dar mai mult, ca pentru noi, românii, Eminescu încarneaza cea mai desavîrsit-conceptibila imitare a unui model sacru, iar opera sa ne va ramîne în veci, cartea sfînta a neamului.

Nu am fi îndraznit sa facem publica aceasta învestitura sacrala, daca nu am fi descoperit tocmai la cel mai „fara de nici un Dumnezeu“ filosof român, acest pasaj: „Tot ce s-a creat pîna acum in România poarta stigmatul fragmentarului. Afara de Eminescu, totul este aproximativ în cultura româneasca. Nici unul nu ne-am laudat cu el. Caci nu l-am declarat cu totii, o exceptie inexplicabila printre noi? Ce a cautat pe aici acel pe care si un Buda ar putea fi gelos ? Fara Eminescu, am fi stiut ca nu putem fi decît esential mediocri, ca nu este iesire din noi însine si ne-am fi adaptat perfect conditiei noastre minore. Suntem prea obligati fata de geniul lui si fata de turburarea ce ne-a varsat-o în suflet“.

Numai el ar putea rosti vorbele angelinului Paul Klee, „Doar lînga Dumnezeu îmi aflu locul“, si lînga el, nimeni…

Pentru sufletele comune, Eminescu a putut sa para doar un genial personaj „istoric“, „mais aux âmes bien nées“ el le-a aparut totdeauna învestit cu acea tremenda majestas, un mysterium tremendum et fascinans (Rudolf Otto) in stare sa provoace o conversiune fatala… De aceea, toti românii eruditi, de la Titu Maiorescu si Nicolae Iorga la Mircea Eliade, Perpessicius si Petru Cretia, au simtit ca pietatea fata de Eminescu masoara gravitatea cu care ne întîmpinam propriul nostru destin. Pentru toti acel care am avut si avem o patrie în limba româna (ca sa-l parafrazez pe marele portughez Fernando Pessoa caruia de drept îi apartine formularea) drumul de acces catre textele fundamentale ale umanitatii trece prin acest corpus al operei eminesciene si în acest ceas trebuie sa ne plecam cu recunostinta fruntea si în fata celui mai obscur eminescolog care va fi trudit sa ne redea întreaga „constiinta noastra mai buna“… Ca epigoni (în sensul meliorativ si etimologic al termenului) ai lui Eminescu, orice biografie a Poetului, scrisa chiar cu un sentiment tragic, nu ne mai poate multumi prin anticlimaxul inerent oricarei descriptii lineare realiste…

Visez la acel care va scrie o Lalita-Vistara si nu ma îndoiesc deloc ca trans-figurarea abia ne va arata adevarata icoana a Poetului.

Scriam cîndva ca orice ins, spre a-si proba siesi ca e român, ar trebui sa scrie o biografie a Poetului, actualizîndu-si astfel în constiinta nu doar un model exemplar al spiritualitatii românesti, ci modelul exemplar prin excelenta pentru oricine vrea sa realizeze „o vietuire lina si cumplita“ ca bun român…

Vom scapa si de acea rea constiinta a pacatului fata de Eminescu daca, pe deasupra, vom raspîndi, sa se afle la capatîiul oricarui bun român, si o editie populara a operei complete care acum ni se ofera noua, celor privilegiati români…

Vom experia astfel acel uimitor comert spiritual, potlach, în care fiecare se straduieste sa dea cît mai mult si vom constata vrajiti cît de putin am dat, chiar toata viata noastra primind în schimb totul, caci scris e-n firea Mirumului, ca o pleroma ce se afla sa ne copleseasca si bietul nostru trai, sa ni-l îndrepte înspre adevar si biata noastra constiinta sa ne-o preschimbe într-o hiperconstiinta beatifica…

Norocul nostru al celor de azi ni se masoara prin bucuria de a trai în deplinatatea revelata a spiritului eminescian, iar nefericirea noastra, cîta este, prin neascultarea „turburarii ce ne-a varsat-o în suflet“.

Norocul nostru, mai mare ca al altor români care au mers in drumul lui Eminescu (Hasdeu si Nicolae Densusianu, Xenopol, Iorga si Pârvan, Bacovia, Goga si Blaga, Arghezi si Ion Barbu, Enescu, Pallady si Tuculescu, Mircea Eliade si pîna la copilul de geniu care a fost Labis) ni se masoara prin distanta viziunii juste pe care ne-au transmis-o înaintemergatoril nostri: stim azi macar sa nu mai facem grosolane erori de situare, caci nu noi îl „distingem“ pe Eminescu („Rege el însusi al cugetarii omenesti, care alt rege ar fi putut sa-l distinga ?“, cu vorbele lui Maiorescu), ci Eminescu ne masoara insignifianta sau grandoarea noastra…

Un singur român ni se pare a mai fi trait deplin în duhul lui Eminescu: Brâncusi (aforismele lui sînt singurele „apocrife“ pe care le-am adauga cu voluptate operei eminesciene); marmoreele sale divinitati, adevarate yantra, pot fi gîndite ca imagini hermeneutice care induc starea necesara meditatiei asupra lui Eminescu…

Numai limba româna stie daca mai poate da un Eminescu în literatura („Nu noi sîntem stapîni ai limbii, ci limba e stapînul nostru“), si numai Dumnezeu stie daca ne va mai da un Bodhisattva pe masura lui…

Nevrednici de întîia lui venire, e mult mai întelept sa nu mai asteptam o alta, caci ne aflam în kali-yuga, si sa-ncercam sa privim cu ochii nostri de bezna, în ochii lui de lumina…

CONCURSUL INTERNATIONAL DE POEZIE PENTRU ROMÂNII DIN ÎNTREAGA LUME „STARPRESS” EDITIA A ll-A 2010

by Ligya DIACONESCU

La 1 februarie vom lansa ce-a de-a doua editie a Concursului International de poezie pentru romanii din intreaga lume .(prima editie a avut loc in 2008 )si s-a bucurat de un real succes, reusind sa descopere talente ascunse si sa reuneasca iubitorii  de frumos de pretutindeni.

COMUNICAT DE PRESA si REGULAMENTUL

Doua forte scriitoricesti  din VALCEA – ROMANIA si MONTREAL – CANADA au lansat in 2008 primul concurs international de poezie, pentru ROMANII DIN INTREAGA LUME , “STARPRESS”.

Incepand cu data de 1 februarie 2010, se va desfasura cea de-a doua editie a Concursului „STARPRESS” 2010.

CONCURSUL INTERNATIONAL DE POEZIE PENTRU ROMANII DIN INTREAGA LUME ESTE ORGANIZAT DE PUBLICATIA INTERNATIONALA  online STARPRESS http://www.valcea-turism.ro (e-mail: star_ligya@yahoo.com), (REVISTA ROMANILOR DE PRETUTINDENI ), in PARTENERIAT cu RADIO ROMANIA INTERNATIONAL, TVRM Romania, PUBLICATIA  „CANDELA” – CANADA in colaborare cu: AGENTIA DE PRESA A ROMANILOR DE PRETUTINDENI – ROMANIAN GLOBAL NEWS  si redactia RGN PRESS (www.rgnpress.ro), Agentia de presa ASII ROMANI (www.asiiromani.com) cu sprijinul a numerosi  scriitori romani din diaspora printre care amintim colaboratorii revistei noastre, STARPRESS (www.valcea-turism.ro):

George ROCA (Revista Romanian VIP Dallas) – Sydney, N.S.W., Australia
Magdalena Albu (Revista Romanian VIP Dallas), Romania
Lucretia BERZINTU (Revista Romanian VIP) – Israel
Octavian CURPAS (Revista Phoenix Magazine) – Phoenix, Arizona, USA
Lucian HETCO (Revista Agero) – Stuttgart, Germania
Cezarina ADAMESCU (Revista Agero)– Romania
Melania Cuc (Revista Agero) – Canada, Romania
Florin ZAHEU – Stuttgart, Germania
Virgil CIUCA – New York, N.Y., USA
Aurel STAN – Ohio, USA
Elena BUICA – Pickering, Ontario, Canada
Ion CUZUIOC – Republica Moldova
Mariana ZAVATI-GARDNER – Anglia
Monica YANGOU – Cipru
Eva DEFESES (Niram Art) – Madrid, Spania
Alexandru Emil PETRESCU – Madrid, Spania
Albert GYURIS – Germania
Viorel BAETU – Germania

si aportul a numeroase  publicatii nationale si internationale si posturi de radio –TV, printre care mentionam:

Revista Agero din Stuttgart, Germania http://www.agero-stuttgart.de
Revista Phoenix Mission -Arizona USA http://phoenixmission.org
Revista americana SALTMIN http://www.saltmin.com
Newsletter Contemporary Christian Connections – USA http://www.octavian.intercer.org
Scriitorul Michael Cutui, Germania – http://www.michael-cutui.de
Revista Lumea sub lupa – Australia http://www.lumeasublupa.ro
Revista Bruxelles Mission – Belgia -www.bruxellesmission.org
Revista Romanian Vip http://www.romanianvip.com
Radio Metafora a romanilor de pretuitindeni http://www.RadioMetafora.ro(radioul
Revista Glas Comun – http://www.glascomun.info
Revista Murmur – http://www.revistamurmur.info
Revista  Noi Dacii – Cluj – http://www.noidacii.ro
Ziarul de Iasi http://www.ziaruldeiasi.ro
Revista Scriitorilor Contemporani – http://scriitoriromanicontemporani.com,
Revista Flux – Republica Moldova – http://www.flux.md
Revista Stiri Botosani – http://stiri.botosani.ro,
Revista Cetatea lui Bucur – http://cetatea-lui-bucur.com
Revista Bocancul literar – http://www.bocancul-literar.ro
Revista Slova Crestina – http://slova-crestina.ro
Revista Noi ,NU ! http://www.revistanoinu.com
Victorita Dutu – http://www.victoritadutu.wordpress.com
Neogen – http://www.neogen.ro
Pagina Verde – http://paginaverde.wordpress.com
Revista Virtualia – virtualia.wordpress.com
Revista Poezia – http://www.poezie.ro
Romania Italia Community http://www.romaniaitaliacommunity.eu
Asocia?ia Culturala „Ars Longa” e.v. – Nürnberg
Teatrul InDArt – blog.indart.ro
eugen-ionut.blogspot.com
Reteaualiterara.ning.com
groups.yahoo.com.cehia
Cenaclul Virtualia Iasi
poesis weblog.ro
http://conexiuni.net
http://www.roliteratura.ro
http://www.stiri.botosani.ro
http://www.viataromaneasca.ro
http://www.clubliteraromanca.blogspot.com
http://www.cenaclu.intelepciune.ro
http://www.123people.ch
http://www.infocrestina.com
http://www.ortodox.net
http://www.lacasuriliterare.com
http://www.cartesiarte.ro
http://www.adventistonline.ro
http://russkaia.agonia.net
http://www.tangle.com,www.monitor-cultural.com
http://www.poesis.weblog.ro
http://www.elinks.ro/r/internationala
http://www.ro-muenchen.de
http://www.realitateadinitalia.com
http://www.romaniaitalia.net
http://www.es.wordpress.com
http://www.aradon.ro
http://www.sphere.com
http://www.pasi.ro,

***
Artefactele si Simbolistica de Premiere, de inspiratie istorica din antichitatea greco-romana, sunt oferite de «AGORA ROMAGNA LATINA» – Canada, Societate pentru Istorie, Cultura si Latinitate, prin grija domnului Daniel Constantin Manolescu, promotor si tribun al sus-numitei societati.

CONCURSUL INTERNATIONAL DE POEZIE SE DESFASOARA IN PERIOADA
01.02.2010 – 01.06.2010

PREMIILE CONSTAU IN VACANTE IN RENUMITE STATIUNI TURISTICE ROMANESTI SI OBIECTE.

Informatii si regulament concurs –  in revista Internationala STARPRESS
http://www.valcea-turism.ro

sau contactandu-ne prin  e-mail:
star_ligya@yahoo.com
free3ymher@yahoo.ca

***

REGULAMENTUL
CONCURSULUI INTERNATIONAL DE POEZIE ROMANEASCA
STARPRESS 2010
organizat de Revista Internationala STARPRESS
http://www.valcea-turism.ro

POEZIILE  PENTRU CONCURS  VOR FI TRIMISE PE ADRESELE:
star_ligya@yahoo.com
poetgfilip@yahoo.ca
sun_andrada@yahoo.com
free3ymher@yahoo.ca

pana la data de  31 mai 2010 .

Comitetul de selectie  va delibera pana la 15 iunie 2010 .

La finele lunii iunie se vor anunta castigatorii si publica versurile premiate.

LA CONCURS SE POATE PARTICIPA CU MAXIM 10 POEZII (indiferent de tematica)
CONCURENTII VOR PREZENTA ALATURI DE POEZII , UN C.V.si o fotografie.

Indiferent de rezultatul concursului, CELE MAI INTERESANTE POEZII VOR FI PUBLICATE IN PAGINILE NOASTRE SI ALE TUTUROR COLABORATORILOR NOSTRI din diferite state ale lumii.

Concursul International de poezie pentru romanii de pretutindeni îsi propune descoperirea si promovarea creatorilor de poezie autentica în limba româna, tineri si adulti, începatori si profesionisti, al celui mai bun debut în volum, a celor mai buni poeti consacrati, a celei mai bune antologii, ale celor mai bune versuri, care dintr-un motiv sau altul nu s-au putut publica intr-un volum.

Cu siguranta vom descoperi  talente pe care dorim sa le promovam in intreaga lume.

Premiile constau in sejururi pentru cate doua persoane, la finele lunii august si inceputul lunii septembrie, pe litoralul romanesc si in renumite statiuni montane.

FESTIVALUL CULTURAL MIHAI EMINESCU DE LA SYDNEY EDITIA A II-A 

Va informam ca maine, sânbata, 16 ianuarie 2010, va avea loc un eveniment cultural adresat cu precadere copiilor, in cadrul  celei de a doua editii a Festivalului Cultural Mihai Eminescu, de la Sydney. Va prezentam in continuare,  un Comunicat de presa care speram sa fie  edificator si incitant si ne cerem scuze pentru timpul scurt pe care vi-l lasam la dispozitie pentru „a digera” informatia; din motive care nu tin de noi abia in ultimele 24 de ore s-a luat hotararea de a introduce  o sectiune dedicata exclusiv copiilor, cu incepere din acest an, in  cadrul manifestarii mai sus mentionate.

Speram in prezenta dvs cat mai numeroasa, pentru a ne motiva si noua eforturile de a organiza, pe mai departe,  evenimente culturale orientate catre publicul de varsta mica- ei au nevoie de hrana spirtuala si de cultura  mai mult decat noi, cei veniti de acasa, unde cultura „se manca pe paine”.

Cu speranta ca va voi regasi printre spectatorii nostri de maine,

Loredana TUDOR-TOMESCU

COMUNICAT DE PRESA
15 ianuarie Sydney
Festivalul Cultural Mihai Eminescu, editia a II-a

Organizatori: Tudor Bucea, in colaborare cu Romanian Australian Cultural Society SOUTHERN CROSS Inc.

Biroul de presa al Societatii Culturale Romano-Australiene „SOUTHERN CROSS” Incorporated  anunta:

In cadrul celei de a doua editii a Festivalului Cultural  Mihai Eminescu, care se va desfasura in data de 16 ianuarie a.c., la Tap Gallery (278 Palmer Street în Darlinghurst, train station Museum), in Sydney intre orele 14:00 – 22 :00), a fost introdusa, incepand cu aceasta editie, si o sectiune dedicata copiilor, prin implicarea Romanian Australian Cultural Society „SOUTHERN CROSS” Inc.

Continutul  acestei prime incercari de a atrage  si mentine interesul copiilor pentru cultura romana, in general si  pentru  literatura  in special, rezida in lectura in premiera a uneia din  cele trei lucrari pentru copii ale Loredanei Tudor Tomescu, volume care chiar in momentul de fata  se afla sub tipar. In cazul de fata se va face lectura  volumului pentru copii „D-aia n-are ursul coada!”, prelucrare in versuri dupa  basmul clasic al lui Ion Creanga – „Ursul pacalit de vulpe”.

Pentru un efect mai impactant si o mai buna  fixare a informatiei  in randul micilor spectatori,  organizatorii  au decis sa  faca si proiectia in format electronic (proiector video) a cartii,  care contine ilustratii semnate de Ofelia Constantinescu si Craita Serbanescu  (Editura  ZIP, Bucuresti)
*
Cartea face parte dintr-un proiect multimedia al Romanian-Australian Cultural Society „SOUTHERN CROSS” Inc., realizat cu sprijinul financiar al  CRC of NSW (Community Relations Commissions of NSW), si se alatura altor doua volume de poezie –  o prelucrare  in versuri dupa  alb basm clasic de-al lui  Ion Creanga – Povestea lui Harap-Alb (cu titlul  Harap-Alb si calul nazdravan), si un volum de versuri pentru copii- „Carticica lui Tudorel – poezii pentru copii”, toate trei volumele mai sus mentionate  deschizand seria cartilor pentru copii, in limba romana, „Colectia BIBLIOTECA LUI TUDOREL”, sub semnatura aceleiasi autoare.

Intr-un viitor apropiat (pe parcursul acestui an), Romanian Australian Cultural Society SOUTHERN CROSS  Inc. va monta  un spectacol pentru copii, teatru de papusi, avand ca punct de plecare una din cele trei carti mentionate mai sus. Profitam de aceasta ocazie pentru a va informa ca la sediul Societatii Culturale Southern Cross Inc. se va efectua o sesiune de casting pentru a alege micutii actori care vor juca in piesa de teatru  bazata pe una din cartile mentionate mai sus. Spectacolul va  fi un mixaj intre  teatru de papusi si teatru cu actori-copii. Lectura si proiectia cartii „D-aia n-are ursul coada!” va avea loc maine, sâmbata, 16 ianuarie 2010, de la ora 16:00

***
Prin colaborarea cu dl. Tudor Bucea, organizatorul principal al acestei manifestari culturale, speram si  construirea unor punti de comunicare si colorare constructiva, pe termen lung, intre organizatiile noastre, lucru care nu poate fi decat in beneficiul intregii comunitati  romane din Sydney-NSW si, de ce nu, cu extensie la intreaga comunitate romana din Down Under.

Biroul de Presa al Romanian-Australian Cultural Society „SOUTHERN CROSS” Inc.

***
Prezenta dvs la manifestarile organizate de noi ne va da increderea necesara, energia si motivatia de a merge mai departe, de a organiza noi si noi manifestari culturale.  Daca ne gandim ca totul este o investitite in fondul emotional, spiritual, artistic si intelectual al copiilor nostri, probabil ca anuntul nostru si evenimentele noastre merita 2 ore din timpul dvs. Veti fi rasplatiti cu prisosinta, pe termen lung, este aproape o promisiune.

Cu  simpatie si speranta  ca va voi  regasi printre spectatorii mei de maine,

Loredana TUDOR-TOMESCU

—————————————————————————————

Loredana TUDOR-TOMESCU
Creative Director / PO
Romanian-Australian Cultural Society „SOUTHERN CROSS” Inc.
M: 0431-181-118
RYDE, NSW
Sydney, Australia
freewebs.com/southerncrossarts

MESSAGE
Sent: Wed, January 13, 2010 5:00:23 AM
Subject: Festivalul Eminescu
A doua editie a Festivalului Cultural „Mihai Eminescu” va avea loc in Sydney pe data de 16 ianuarie 2010. Festivalul Cultural “Mihai Eminescu’ are loc la TAP Gallery, 278 Palmer Street în Darlinghurst.  Acest spatiu de expozitie este locat doar la un minut de Oxford Street si la sapte minute de statia de tren Museum.

Festivitatile se vor desfasura între orele 14:30 si 22:00 începând cu un eveniment în limba româna si continuând cu un eveniment în limba engleza în timpul serii de la 19:30. Pe durata festivalului comunitatea româna din Australia are ocazia sa sarbatoreasca nasterea marelui poet, si sa atraga publicul Australian vorbitor de limba engleza, sa informeze si expuna acest public la traditia culturala si poetica a României.

Traditia Australiana are radacini comune cu poezia si traditia orala Australiana, iar publicul amator de arta din Sydney este un pasionat consumator si admirator al poeziei traditionale cât si contemporane. Astfel, prin acest festival, comunitatea Româna din Sydney are ocazia sa îsi expuna bogata traditie literara si sa îsi sublinieze pasiuni si trasaturi comune cu restul Australienilor.

În cadrul acestui festival veti avea ocazia sa ascultati poezii Eminesciene recitate de Luminita Banu, Loredana Tudor-Tomescu si Tudor Bucea. Poetii Australieni Benito di Fonzo, Jessica Cook si Robert Balas vor recita poezii proprii si poezii ale lui Mihai Eminescu traduse în limba engleza.

În cadrul galeriei de arta vor fi expuse lucrari realizate de catre artisti plastici români din Sydney.

Festivalului Cultural „Mihai Eminescu” este sustinut de catre Consulatul General Român din Sydney.

Pentru mai multe informatii si un program detaliat al festivalului visitati adresa http://www.eminescu.com.au pe Internet.

ROLANDA CAMIN-NACHT

by Liana SAXONE-HORODI

Luni, 28 noiembrie 2009, am condus-o pe ultimul drum pe actrita Rolanda Camin-Nacht, sotia legendarului N. Stroe, mama lui Eugen si a Danei.
Povestea de dragoste dintre celebrul comic N. Stroe si frumoasa începatoare în teatrul de revista, Rolanda Camin (Kaminski), a început ca în basme, la spectacolul „Circul Tanase”, pus în scena de Compania Carabus la Circul Paladium, dupa ce Sala Savoi fusese avariata de bombardamente. Un roman de dragoste, cu flori si ciocolata, care s-a concretizat cu cei doi copii, Eugen, nascut în 1952 si, doi ani mai tarziu o fata – Dana.
Au trecut anii, perechea N.Stroe – Rolanda Camin a fost unita si la „bine” si la „rau”. Au aparut împreuna în multe spectacole. În anul 1977 au emigrat în Israel. Aici trioul Stroe – Eugen – Rolanda a jucat un timp, în spectacole organizate pentru originarii din România. Apoi Eugen si-a urmat calea lui, integrându-se în societatea israeliana ca regizor de teatru, pedagog, dramaturg si compozitor. Iar Dana, care n-a vrut sa mearga pe linia teatrului, este psiholog, în Germania.
Dupa disparitia lui N. Stroe, în 1990, Rolanda si-a propus sa-l comemoreze pe marele artist, cu ocazia împlinirii centenarului nasterii sale. Asa, am asistat la marele eveniment organizat la Tel Aviv în mai 2006 si, câteva luni mai tarziu, la Centrul Comunitar din Bucuresti. De fapt, cu acest prilej, la Tel Aviv, am vazut-o pe Rolanda pentru ultima oara.
Acum, în ziua de Craciun, putin timp înainte de a împlini vârsta de 90 de ani, ea a trecut în lumea celor drepti, fiind înhumata în cimitirul din Kibutul Ghivat Brener.
Am plecat devreme din Haifa, era un drum lung si necunoscut, asa ca am ajuns putin înainte de ora anuntata; am avut în felul acesta ocazia sa vedem cum arata un „Cimitir alternativ”.
Nu pot descrie emotia vazând monumentele, pe unele fiind sapate cruci, lânga altele cu „Maghen David”, un pom îmbodobit de Craciun si jucarii la mormântul unui copil, care nu a apucat sa traiasca macar o luna, multe monumente cu înscriptii în limba rusa, câteva în româneste, altele în ebraica. Sotul meu a gasit mormântul unei femei nascute, ca si el la Pascani, care a peregrinat prin Roman, Bucuresti, Paris, Tel-Aviv si acum odihneste tocmai la Ghivat Brener. Închideai ochii si-ti imaginai o „lume” cu traditii, cu obiceiuri diferite, simteai ca dragostea nu are „granite”, nici de religie, nici de mentalitate, într-un cuvânt, cât de adevarat este atunci când spunem ca, „totii venim de- <acolo> si, plecam intr- <acolo>”, cu totii suntem în primul rând oameni.
Ceremonia înhumarii a fost condusa cu eleganta de cantorul sinagogii reformiste „Beit Daniel” din Tel-Aviv, dl. Fredi Peer, cu fragmente religioase si laice.
Liane Herman, cunoscuta artista acompaniatoare si prietena apropiata a familiei, a citit o emotionanta evocare, subliniind ospitalitatea deosebita a disparutei, devotamentul cu care l-a îngrijit pe sotul ei atunci când era internat la „Beit Rivka”, si eforturile pentru a-l aniversa atunci când se împlineau 100 de ani de la nasterea sa. Ea a citit, în încheiere poezia „Parintii” de Ana Blandiana, din care citez:
„Parintii fac totul oricând pentru noi –
Ne nasc si ne cresc mai mari decât ei,
Ramân apoi cu discretie în urma,
Nu ne deranjeaza de obicei. (…)
Apoi îsi muta privirea în stea,
Când raza-nglodata de cer se subtie.
?i, obositi, nu pregeta-o clipa
Sa ni se aseze în pamânt, temelie.”

Eugen, cu vocea strangulata de plâns, a spus cuvinte de adio, traducând din româna în ebraica. Era pregatit sa citeasca poezia „Repetabila povara” de Adrian Paunescu, dar podidindu-l plânsul, poezia a fost citita tot de Liane Herman, la fel de talentata ca si la pian. Redau si din aceasta poezie o strofa:
„Cine are parinti, pe pamânt nu în gând
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând
Ca am fost, ca n-am fost, ori ca suntem cuminti,
Astazi îmbatrânind ne e dor de parinti…”
De altfel si în ceremonia funerara s-au introdus poezii ale unor poeti israelieni. La sfarsit Eugen a spus „Kadish”. Sicriul cu corpul neînsufletit a fost coborât în groapa în aplauzele celor prezenti, cortina a cazut ultima oara.
Rolanda Camin-Nacht ne-a parasit cu durerea în suflet, ca N.Stroe a fost omis si uitat în „analele” Teatrului de Revista Constantin Tanase. Le promit Rolandei si copiiilor, ca daca Dumnezeu o sa-mi ajute, nu voi precupeti eforturile ca numele lui N. Stroe si al Rolandei Camin sa nu fie uitate.

George ROCA – "EMINESCU"

Într-o dimineata,
Dumnezeu
s-a sculat vesel si binedispus!

A închis vântul în camara,
a alungat norii,
a scos din priza fulgerele,
a oprit cutremurele si valurile
si a stins focul sub cazanele vulcanilor!
În ziua aceea nu se faceau razboinici,
nici teroristi, nici mercenari…

Dumnezeu avea nevoie de
liniste si pace!
Venise vremea sa împarta
meseriile la români!

Pe Brâncusi l-a facut pietrar,
pe Tiriac, jucator de tenis,
pe Vlaicu, zburator,
pe Grigorescu, zugrav,
pe Enescu, muzicant,
pe Hagi, fotbalist.

N-a uitat-o nici pe doamna Aslan,
nici pe domnisoara Comaneci…
N-a uitat pe nimeni!
A tot lucrat pân’ la sfârsitul zilei,
ca sa-i multumeasca pe toti!

Spre seara,
la lumina luceferilor,
pentru a-si desavârsi lucrarea,
a creat poetul,
pe Eminescu!

George ROCA
15 ianuarie 2010

Literatura si arta româneasca la Espacio Niram din Madrid

Comunicat de presa:

Saptamâna trecuta a avut loc, la Espacio Niram din Madrid, întâlnirea inter-culturala dedicata literaturii române care a avut ca tema “Cartea româneasca în Spania”. La eveniment, au participat scriitorii români Gabriela Adamesteanu, Dan Lungu, Petru Cimpoesu si Victor Ivanovici, scriitorul spaniol Martin Cid, autorul cartii “Eminescu si cele 7 pacate”, artistii plastici Romeo Niram si Bogdan Ater, jurnalistul Fabianni Belemuski, directorul revistei Niram Art, traducatori, artisti si alti invitati spanioli.
Evenimentul a fost prezidat de Horia Barna, directorul ICR Madrid. Au fost prezentate ultimele aparitii de carte româneasca în limba spaniola si s-au dezbatut problemele traducerilor atât din limba româna în limba spaniola cât si invers, asemanarile si deosebirile dintre literatura spaniola si cea româna si au fost împartasite experiente legate de viata de scriitor. Cartile prezentate la Espacio Niram s-au numarat printre numeroasele titluri care au alcatuit oferta de carte româneasca a Standului României, organizat de Institutul Cultural Român din Madrid, la Târgul International de Carte, desfasurat în perioada 7-9 Octombrie 2009, în capitala Spaniei.
Sfârsitul de saptamâna a adus o noua expozitie de arta româneasca la Espacio Niram, având loc inaugurarea expozitiei de pictura “Povesti cu zâne” a artistului plastic Tudor Serbanescu, prezentata de promotorul cultural Antonio Calderon de Jesus si de Martin Cid, directorul revistei de arta Yareah din Spania. Seria este compusa din 18 lucrari, în care artistul a pictat teme legate de legendele românesti si iberice.

Mai multe informatii si fotografii:
http://revistaniramart.wordpress.com/2009/10/11/intalnire-cu-scriitorii-romani-la-espacio-niram-din-madrid/

http://revistaniramart.wordpress.com/2009/10/11/inaugurarea-expozitiei-de-pictura-%E2%80%9Cpovesti-cu-zane%E2%80%9D-a-artistului-plastic-tudor-serbanescu/

ORIGINEA CUVÂNTULUI CRACIUN SI SEMNIFICATIA ORIGINARA A SARBATORILOR DE CRACIUN

by George Liviu Teleoaca
liviuteleoaca@yahoo.com

Cu putin înainte de Sfintele Sarbatori ale Craciunului, câteva lucrari publicate în presa româneasca din tara si din afara tarii au repus în discutie vechimea precrestina a acestei mari sarbatori crestine. În revista AGERO (www.agero-stuttgart.de) doamna Dr. Valerica Draica semneaza articolul Prezenta Divinitatii în colindele românesti, doamna Camelia Tripon ne propune anumite explicatii sub titlul In asteptarea lui Mos Craciun, iar doamna Julia Maria Cristea (Christea) într-un mai amplu studiu de istorie si etnografie, intitulat Sarbatorile Craciunului descopera si ne descopera ca la germanici si la scandinavi sarbatoarea de la sfârsitul lunii decembrie fusese un prilej de cinstire a marelui zeu Odhin, desi pornise de la ideea ca radacinile adânci ale sarbatorii se afla în Cultul soarelui.
În revista FORMULA AS Nr. 748, doamna Aurora Petan, ca buna cunoscatoare a ceea ce s-a mai putut salva din placutele de plumb de la Sinaia, prezinta în premiera absoluta o asemenea placuta în care Sacrificiul dacic al porcului bine atestat pentru sfârsitul neoliticului, este consacrat învierii zeului. Urmând firul dovezilor pe care le scoate la lumina, si doamna Aurora Petan regaseste, la originea sarbatorii, existenta unei mari divinitati despre care arata ca „oamenii acelor vremi credeau intr-o divinitate a învierii si a vietii de dincolo care guverna ritmul vietii lor pamântene.”, desi nu ezita sa vehiculeze, alaturi de celelalte autoare, aceasta idee a zeificarii soarelui aparuta mult mai târziu prin erodarea credintei originare, idee conform careia soarele era invocat pentru a se întrema ca un nou nascut odata cu cresterea zilei.
Prin teoretizarea acestei forme de sarbatorire, târzie sub aspect mitic, cunoscuta sub denumirea de Sol Invictus, care pune accentul pe renasterea puterii solare, nu s-a ajuns si nici nu se putea ajunge la o întelegere corecta a sarbatorii, din moment ce Craciunul fusese celebrat si la solstitiul de vara, adica atunci când puterea soarelui începe sa scada, asa cum arata mai ales domnul Mihai Vinereanu în manuscrisul dictionarului sau etimologic (netiparit, de mai multi ani, din lipsa de fonduri). Dar chiar si în lipsa acestei importante informatii, doamna Aurora Petan, ca specialist de marca în lingvistica, stabileste cu fermitate ca denumirea sarbatorii Craciun este straveche, „iar cei care se caznesc sa-i gaseasca o origine latina uita ca aceasta sarbatoare este prea veche si prea importanta pentru a fi numita cu un cuvânt luat dupa venirea romanilor.”, realitate bine sustinuta si de faptul constatat de aceeasi remarcabila cercetatoare ca 75% dintre colinde sunt de origine precrestina, în care se aduc laude Craciunului si lui Dumnezeu fara a se face referire si la Fiul.
Preluam din articolul doamnei Dr. Valerica Draica o asemenea colinda precrestina, convingatoare si prin maiestria cu care este sugerata omniprezenta lui Dumnezeu în cer si pe pamânt, acolo unde colindatorii traiesc intens sentimentul ca sunt trimisi Sai nemijlociti.

„Iesiti, iesiti, boieri mari

Colindam Doamne, colinda

De vedeti pe Dumnezeu,

Cum coboara de frumos,

Cu-n hojmânt pâna-n pamânt,

Da de larg jur pre pamânt.

Scris în pieptul Domnului,

Scris-e raza soarelui.

Iar în dosul soarelui

Scrisa-i luna si lumnina,

Dar în brazii umerei

Scris-îsi doi  luceferei,

Mai în jos pe mânecile

Scrise-s stele maruntele,

Dar în poala Domnului

Scris îsi juni colindatori.”

În legatura cu un posibil cult solar, important este faptul ca versurile acestui colind indica în mod explicit ca Soarele si Luna nu sunt zeitati ci componente ale creatiei pe care Marele Dumnezeu Atoatecreatorul le tine la piept, asa dupa cum se vede si pe placuta de plumb din figura alaturata în care astrul zilei si astrul noptii nu reprezinta decât ornamente pentru Marea Zeitate care poarta mitra. De aici si convingerea ca stravechile sarbatori precrestine ale Craciunului, desi aveau loc la solstitiile de vara sau de iarna, ele nu au pornit de la un presupus cult al soarelui, ci chiar de la proslavirea Marelui Dumnezeu, asa dupa se întâmpla si în cazul lui Odhin la germanici.
Pentru a consolida aceasta convingere Victor Kernbach arata ca „De un cult solar în miturile folclorice ale românilor nu se poate vorbi”, pentru ca în acelasi DICTIONAR DE MITOLOGIE GENERALA sa faca referire la un document ecleziastic din secolul XVII care condamna la românii din Transilvania persistenta stravechilor colinde pagâne (precrestine) consacrate Craciunului. Aceeasi origine precrestina a Craciunului este bine pusa în evidenta si de domnul Mihai Vinereanu, care utilizând legitatile lingvisticii comparate ajunge la concluzia ca „sarbatoarea Craciunului are radacini vechi indo-europene, întâlnita într-o forma sau alta la mai multe popoare indo-europene, fiind în esenta o celebrare la solstitiu, iar denumirea însasi a Craciunului este de origine traco-daca, preluata apoi de celelalte popoare din Europa Centrala si de Rasarit.”
În acest caz special, al cuvântului Craciun, domnul Mihai Vinereanu trece dincolo de caracterul strict tehnicist al palierului indoeuropean si, la unison cu doamna A. Petan, preconizeaza originea traco-daca a denumirii, care în cele din urma poate fi dedusa, tocmai datorita faptului ca denumirea de Craciun este bine reprezentata nu numai în unul ci în trei domenii lingvistice majore: în teonimie, în hidronimie, dar si în antroponimie. Aflata cu totul în afara unui proces de contaminare, imposibil în cazul teonimelor, existenta denumirii de Craciun în cele trei domenii lingvistice nu poate fi explicata altfel decât pornind de la unul si acelasi cuvânt arhetipal care supus în cele trei domenii lingvistice unor transformari fonetice similare, dar autonome a produs o aceeasi forma „Craciun” si pentru teonim, si pentru hidronime si pentru antroponime.
Având în vedere postulatul lui Ernst Cassirer care a aratat ca aceleasi procese mentale genereaza forma cuvintelor atât în domeniul teonimelor cât si în celelalte domenii lingvistice, se poate accepta ca hidronimele de vecinatate Valc(hid)?Avrig?Vârghis?Hârghis?Cârtis(oara) din bazinul Oltului reflecta acele etape care, în toate cele trei domenii lingvistice, au condus la radacina Carc-Crac pornind de la marele arhetip valac sau valc. În ceea ce ne priveste, concludent este faptul ca alaturi de râul Cârtisoara exista comuna Cârta, denumire care face legatura directa cu denumirea de Cartun asa cum rostesc megleno-români cuvântul Craciun. În acelasi bazin hidrografic exista alaturi de râul Hârghis si râul Hârta care sustine odata în plus forma Cârta, În bazinul alaturat al Muresului, dar în aceeasi zona comuna dinspre izvoare exista si râurile Craca, Crac sau Cracului care împreuna cu râurile Cricau, Curciu si Craciuneasca exemplifica modul în care sintagma teonimica arhetipala Vilac-Vilac devenita ulterior Valac-Valac a generat în cele din urma teonimul Craciun.
Remarcabil este faptul ca si mitologia ofera puncte de sprijin pentru lantul acestor transformari fonetice asa dupa cum am aratat în eseul intitulat Stindardul dacic sau heraldica Stramosului Vârcolac – Întemeietorul publicat si în revista AGERO. Reluând fragmentul respectiv se constata ca radacina mitonimica Herc (din Vârc), bine ilustrata de nume ca Baba Hârca sau Hercule, conduce la radacina Karc, care sustine formarea numelui de Craciun.
Resfintite de religia crestina prin praznuirea la 25 decembrie a Nasterii Fiului, Cel întrupat nu pentru a strica ci pentru a plini prin jertfa Legea si proorocii (Matei 5, 16-17), Sarbatorile Craciunului au proslavit de-a lungul a mii de ani numai pe Dumnezeul arhetipal, pe Mosul-Stramosul Vilah-Vilah sau Valac-Valac numit de laici si Vârcolac. Dar pentru Dumnezeu Tatal Atoatefauritorul ca Existenta fara de început, momentul aniversar nu putea fi decât de natura cosmica, asa încât a fost praznuit ca Ziditor al Universului în ipostasul sau de creator al luminatorilor lumii, soarele si luna (Facerea 1, 14-18), mai ales la solstitiul de iarna (uneori si la solstitiul de vara) atunci când soarele se reîntoarce (renaste) în emisfera boreala si lumina creste, eveniment cosmic natural, usor de observat si usor de prognozat pentru oricine.
Simbolismul busteanului arzând toata noaptea, al rotilor de foc sau al colacului special, numit Craciun, evoca în mod evident soarele ca furnizor de energie pentru viata de pe pamânt, dar ofrandele si întregul ritual erau consacrate Dumnezeului Transcendental, adica Celui care crease totul, inclusiv, soarele. Faptul ca Fiul Sau se întrupeaza în chip minunat în apropiere de ziua Tatalui, tot asa dupa cum în aceeasi luna (Tisri) s-au nascut patriarhii din tata în fiu Avraam, Isac si Iacov, reprezinta marele motiv de bucurie pentru acel moment în care dumnezeirea ni s-a revelat plenar în Treime. Iar daca omul este cel care se desavârseste, aceste coincidente înceteaza de a mai fi sincretisme sau suprapuneri, considerându-le minuni care consolideaza relatia reala om-Dumnezeu. Ca popor consacrat slujirii acestei relatii, purtând adânc genetic, în subconstient, începuturile edenice ale revelatiei divine, dar si nadejdea mântuirii promise de la cadere (Facerea 3.15), vlahii de sub curcubeul tricolor al primului mare legamânt (Facerea 9,12-17) sunt cei care la Craciun preamaresc atât pe Tatal prin colindele de sorginte precrestina cât si miracolul nasterii Fiului Sau prin colindele cu continut cristic.
Ca sarbatoare primordiala precrestina devenita crestina în momentul întruparii Logosului Crestin, Craciunul îsi conserva semnificatia originara, dar si originea denumirii sale în succesiunea radacinilor Vârc?Hârc?Cârc pornind de la Vârcolac, a carui etimon arhetipal Vilah-Vilah, în mod evident precrestin, sustine în plan lingvistic si denumirile Craciunului din ceha si slovaca, adica pe cele de Vanoci si, respectiv, Vianoci, ca si pe cea din germana Weihnacht, dar si cuvântul ucrainian Visciun pentru numele lupului mutant.
Tot pe baza aceluiasi arhetip teonimic Vilah-Vilah poate fi explicat si numele vâscului numit de G.J. Frazer Creanga de Aur. Mereu verde si cu remarcabile proprietati terapeutice, vâscul a patruns în recuzita obiceiurilor de Craciun, motiv pentru care i s-a si atribuit o denumire asociata sarbatorii urmând succesiunea Vilk?vik?visk?vâsc.
Pastrând mereu semnificatia originara a sintagmei teonimice arhetipale Vilah-Vilah, prin lantul fonetic Volk?Vârc?Hârc?Karc,Crac limba româna a mai creat si expresivul concept de Mos Craciun cu sensul de Craciun Întemeietorul de mostenire. Ca înca o dovada ca Sarbatorile Craciunului fusesera de la început consacrate Dumnezeului numit initial Vilah-Vilah [a carui esenta teologica este cuprinsa în întelesul tetragramei sacre YHWH] Cel care a dat si iar a dat oamenilor spre mostenire pamântul cu toate bunatatile si cerul cu soarele si luna (Facere 1,27-31;9,1-3), cehii si letonii desemneaza luna decembrie ca luna în care este praznuit Marele Vilak-Vilak, motiv pentru care o si denumesc Vilk Menesis, gresit denumita astazi luna lupului datorita omonimiei.
În amintirea faptului ca sarbatorirea solstitiului de iarna a fost instituita pe acest pamânt românesc, limba latina denumeste solstitiul ca moment cosmic prin cuvântul dacic bruma, tot asa dupa cum limba Vedelor denumeste solstitiul de iarna si ceremoniile aferente lui prin cuvântul d?ksa, pregatirile care se fac pentru întâmpinarea ceremoniilor religioase prin cuvântul d?ksa, iar procesiunea prin cuvântul valaka.
Aici vom mai arata ca maiestos si oferind conditii excelente pentru vâscul ce creste în simbioza cu el, stejarul ca arbore sacru consacrat aceluiasi Unic Dumnezeu înca din perioada druidica precrestina, poarta în celtica si în latina denumiri care confirma lantul etimologic indicat mai sus. Astfel lucus, us (a se citi Vulcus) înseamna padure sacra, Hercynia silva înseamna padure de stejari în limba celta, iar quercus, us înseamna stejar, cuvânt de la care deriva în italiana quercino sinonim cu vischio pentru întelesul de vâsc.
Ca termeni extremi ai lantului etimologic Vâlc-Vârc-Herc-Karc,Crac exista în latina cuvintele viscum,i – vâsc si cracca, ae – boabe de vâsc, tandem semantic care nu putea sa apara întâmplator. Ca act de vointa a marilor preoti, acest tandem conserva sub forma enigmistica faptul ca sarbatoarea, dar si cuvântul Craciun îsi regasesc originea în sintagma teonimica arhetipala Vilah-Vilah sau Valac-Valac. Celelalte cuvinte referitoare la vâsc care provin de la radacina mel ca în limbile slave sau de la radacina mistel ca în limbile germana si engleza se afla în corespondenta cu mitonimele Melqart, Meilichios si Melchisedec ca semn al legaturii lor prin alt lant fonetic cu aceeasi magnifica sintagma teonimica arhetipala Vilah-Vilah sau Valac-Valac.
Inclusiv ca dovada ca sarbatorile de la solstitiul de iarna, numite ale Craciunului, durau mai multe zile, românii, mai ales cei din Transilvania, au pastrat pâna nu demult pentru noaptea Anului Nou datina profetirii norocului de peste an numita Vergelat sau Vergel, denumiri care prin intermediul verigii Vârcolac evoca înca odata arhetipul teonimic Valac-Valac ca origine a Sarbatorilor Craciunului si a numelui de Craciun.
Lasând la o parte imaginile sale comerciale de astazi, vom arata ca Mos Craciun a fost imaginat ca personaj tainic înca din perioada de început a sarbatorii precrestine din moment ce în colinde îi se recunosc drepturi de judecator stând alaturi de Dumnezeu si de Ion-Sânt-Ion reprezentat pe placuta de plumb din figura sub forma lui Ianus Bifrons „socotit principiul initial al tuturor lucrurilor” si având aceasta dubla fata ca expresie grafica pentru dublul cuvânt Vilah-Vilah al sintagmei teonimice arhetipale, care de asemenea poate fi considerata principiul initial al tuturor lucrurilor. Interesant este faptul ca Cel judecat de dumnezeirea care îsi reuneste diferitele sale ipostasuri este chiar Sivo-Ilio, Vasileo-Ilio, nume care evoca aceeasi sintagma arhetipala, dar sub alte doua forme.
Aceeasi imagine tainica transpare si din unele denumiri enumerate de doamna Julia Maria Cristea (Christea) pentru Mos Craciun. Dintre ele atrag atentia cele de Baba Chaghaloo din Afganistan, Gaghant Baba din Armenia, Kal?d? Senelis din Lituania, sau Dyado Koleda din Bulgaria care împreuna cu numele românesc de calindau si cu cele celtice de chalendal, chalendaou, calignaou, calnos (M. Vinereanu) atribuite busteanului care se aprinde în noaptea de sarbatoare, alcatuiesc un grup de cuvinte a caror forma provine tot de la sintagma teonimica arhetipala.

În încheiere vom arata ca prin coroborarea obiceiurilor si elementelor de vocabular specifice Sarbatorilor Craciunului cu caracterul special al hidronimelor din Transilvania, s-a putut dovedi ca arhaicul cuvânt traco-dac Craciun îsi are originea în sintagma teonimica arhetipala Valac-Valac, numele primordial al lui Dumnezeu celebrat ca Unic Ziditor al Universului mai ales la solstitiul de iarna. Odata cu întruparea Logosului Divin tot în aceasta perioada, Craciunul devine si sarbatoarea crestina a Nasterii Mântuitorului. Desi, de mii de ani, Sarbatorile Craciunului au avut loc, asa cum au loc si astazi la momentul solstitiului de iarna, ele nu pot fi puse în legatura cu un presupus cult al soarelui din moment ce de la bun început au reprezentat marele praznic anual al acelui monoteism funciar numit Urmonotheismus, tocmai fiindca s-a aflat la originea societatilor civilizate, asa dupa cum au demonstrat Wilhelm Schmidt si scoala sa vieneza.

ROMÂNII ÎN CARTILE SACRE ALE OMENIRII PRIN CALITATEA LOR RELIGIOASA DE VLAHI-NEGRI

by George Liviu Teleoaca

Motto: „Un neam care n-are o misiune nu numai ca nu merita sa traiasca, dar n-are absolut nici un sens.”
„Daca o natiune nu se crede necesara, mai mult: indispensabila mersului universal, n-are drept sa traiasca sau este superflua.”
EMIL CIORAN

Spre deosebire de toate celelalte neamuri care, roind, au parasit vatra arheologica a bastinasilor Europei, atât de bine descrisa de Marija Gimbutas1, românii au ramas pe loc slujind sanctuarele Vetrei Primordiale, motiv pentru care au primit denumirea religioasa de Vlahii Negri, denumire inspirata de structura stindardului dacic alcatuit ca hieroglifa de un corp moale de pasare cu cap de lup, care ilustreaza sintagma teonimica Volco-Dlac, initial Volco-Blac2 atribuita Dumnezeului Dumnezeilor, Unicul Ziditor al tuturor celor vazute si nevazute3.
În prelungirea respectului de care s-au bucurat ca promotori ai revelatiei primordiale, izvoarele straine le-au vehiculat pâna în evul mediu târziu demnitatea de Vlahi Negri denumindu-i Kara-Iflac, Mauro-Vlahi sau Latini-Nigri dupa ce în Cartile Sacre au fost înregistrati sub diferite alte forme.
Atestati, astfel, ca pastratori autentici ai Traditiei Primordiale, românii de astazi sunt chemati sa complecteze eforturile de unificare a Europei, eforturi facute pâna acum mai mult prin masuri de tip Sanepid, dar care trec sub tacere dimensiunea religioasa a omului ca si nevoia sa de unitate spirituala autentica, edificabila doar prin raportarea diversitatilor la origini.
Definirea corecta a originilor si constientizarea lor la nivel de masa nu (mai) pot fi demonetizate prin peiorativul „protocronism” din moment ce reprezinta temeiurile ontologice ale unitatii batrânului continent. Or, din aceasta perspectiva avem obligatia de a veni cu propriul nostru aport, de importanta speciala, ca cei care detinem cu certitudine vatra arheologica a bastinasilor Europei si implicit matricea stilistica a revelatiei primordiale care a daruit omenirii sacrul. În fond, înaintarea omenirii spre desavârsire prin etape de prezent presupune largirea orizonturilor de cunoastere si nu doar tehnicizarea.
Chiar, acceptând ca miscarea de unificare a continentului va respinge oferta noastra si înca ar trebui sa o facem. Vor raspunde pentru optiunea adoptata, tot asa dupa cum si noi vom raspunde de implicarea ca si de nonimplicarea noastra. Teama sau comoditatea, chiar drapate în modestie, ramân culpabile caci nu exista derogare de la ceea ce poate fi numit dreptul, dar si obligatia de a sluji.
Pentru a circumscrie domeniul slujirilor ce ne-au fost încredintate, de la începutul lumii si ca atare pâna la sfârsitul ei, se cuvine sa rememoram felul în care Cartile Sacre se refera la neamul valahic al carui nume îl purtam:
1.Tara Havilah (Fac. 2.11) consemnata si de Scrierile Vedice cu numele de Havila este Valahia în care traim si astazi4.
2.Numai steagul vlahilor negri, românii de astazi, este asemanator curcubeului, semnul legamântului facut de Dumnezeu cu oamenii dupa potop (Fac. 9.8-17).
3.Foarte important este faptul ca în sirul neamurilor de la Sem la Avram este înscris neamul valahic al lui Peleg ca întemeietor al lumii civilizate (Fac 10.25). Reiterarea aceluiasi arbore genealogic în I Cronici (1,24-27), dar si în Evanghelia Apostolului Luca (3,34-36) prin dublarea numelui de Peleg cu cel de Falec (a se citi Valac), si prezenta vârfului Peleaga în muntii Retezat fac identificarea indubitabila5.
4.Sintagma teonimica arhetipala Vilah-Vilah, regasita si în mitonimul vedic Valak-Hilya atribuit unui mare grup de iluminati, a fost codificata de întelepciunea ebraica sub forma tetragramei sacre YHWH6.
5.În Eddele germanice, eroul civilizator se numeste „Loki”, adica un „Vlaki” la care nu se mai pronunta litera „V”, iar Walkiriile sunt zeitele care slujesc în paradisul germanic numit Walhalla.
6.Pe seama cuvântului „Dlac” al sintagmei teonimice Volco-Dlac a aparut etnonimul de sine statator „trac” regasit în antroponimul Terah, tatal lui Avram. Tot de la cuvântul „Dlac” deriva etnonimul „dac” sacralizat prin mitonimul vedic Daksa7 considerat stramosul primordial al tuturor fiintelor lumii si adorat ca personificare a fortei divine de creatie.
7.Citit de la dreapta la stânga, acelasi cuvânt Dlac, al sintagmei Volco-Dlac, a generat denumirea regatului „Caldeea” (Fac. 11,28-31) si cuvântul „Caldei” cu întelesul de teologi (Daniel 2,2-10; 4,4; 5,7; 5,30), ceea ce dovedeste ca regatul a fost întemeiat si condus de teocratia Vlahilor Negri.
8.Teonimul Volco-Dlac, purtând toate sensurile sintagmei teonimice arhetipale Vilah-Vilah de la care provine, justifica atât forma cât si întelesul de Marele Preot al cuvântului Vla-Dica. Cu acelasi înteles s-a mai format cuvântul Vesco-vo (= posco-po = episcop = bishop = évêque …) desprins direct din sintagma originara Vlosco-Vlosc.
9.Numele de al-Ilah, astazi Allah adorat de urmasii lui Ismail, primul fiu al lui Avram si fratele lui Isac, provine tot de la sintagma arhetipala Vilah-Vilah prin omiterea (afereza) literei (fonemului) V.
10.Sintagma „Fiul Omului” prezenta atât în Vechiul Testament cât si în Noul Testament nu are înteles în lume decât daca Fiul este considerat Fiul Unicului Dumnezeu, adica Fiul Celui întruchipat pe vârful Omul din Bucegi, dupa cum se vede Kogaion al lumii, cuvântul Sfinx având chiar întelesul de întruchipare.
11.A nu se uita faptul ca în limba franceza de astazi sintagma „pays de Cocagne” desemneaza tara în care curge numai lapte si miere, respectiv Paradisul.
12.Atât prin caracteristicile sale de preot al Dumnezeului celui Prea Înalt, care l-a întâmpinat cu pâine si vin pe Avraam, cât si prin numele sau, Melchisedec apartine de asemenea complexului religios valahic8.
13.Tot în acest context mai trebuie mentionat ca Vaç, numele vedic pentru suflul universal cu atributii cosmogonice deriva de la acelasi arhetip primordial Valac-Valac, bine ilustrat nu numai de simbolurile ci si de toponimele pamântului pe care traim ca români. Ceea ce astazi redescoperim cu neîncredere, înca, pe baza postulatului lui Casirrer, Scrierile Vedice consacrau cu 4000 de ani în urma prin zeificare. Cuvântul Vaç, respectiv Valah9, este cifru al logosului universal, atâta doar ca ei i-au spus „sufletul lumii” sau „suflul universal”.
Despre toate acestea la un loc, prin a caror reunire se alcatuieste un sistem armonios cu centrul în spatiul carpato-danubiano-balcanic, nimeni nu va mai putea spune „simple coincidente”, asa încât respingerea lor, chiar si numai prin ignorare, devine un gest culpabil caci, daca avem de dat Cezarului ce este al Cezarului, avem de dat si lui Dumnezeu ceea ce este a lui Dumnezeu.
Asadar, prezenti, sub o forma sau alta, în Vede, dar si în Edde-le germanice, în Vechiul Testament si în Noul Testament, dar si în Coran românii nu mai pot împartii cu nimeni responsabilitatea demersurilor care se impun pentru a aseza pe baze ontologice miscarea pentru unitatea credintei ca singura forma de a trai în mod real sacrul. Avem a ne asuma la nivelul fiecarui individ rolul pentru care traim în lume, fara de care devenim inutili, numai buni pentru a fi dispretuiti, ocarâti si haituiti de cei care ne sug. Ar trebui sa fim „Gradina Maicii Domnului”, dar 80% din avutia „Gradinii” am dat-o pe mâna jefuitorilor si continuam sa dam prosteste în schimbul promisiunilor desarte.
De prea multa vreme ne tocam între noi oferindu-ne prada Înaltelor Porti, tocmai fiindca ne-am pierdut idealul care sa ne coaguleze ca natiune respectata pentru menirea si aportul ei în lume. Îmbuibarea, oricare ar fi ea, nu poate înlocui IDEALUL, tot asa dupa cum saracia nu îl poate distruge. Te nasti pentru a deveni om, traiesti ca om si mori ca om numai crezând în IDEAL. Restul nu sunt decât mijloace pentru a-l sluji.
Nu putem înlocui idealul cu mijloacele, iar IDEALUL nostru ni s-a dat de la Facerea Lumii, în sensul concret al cuvântului. Suntem singurii care mai putem restitui prezentului istoria sacra a vetrei originare ca prima conditie pentru Schimbarea la fata a Europei. În ceea ce ne priveste întrebarea ni se pune transant: a fi sau a nu fi? Stim sa slujim pentru a deveni utili si respectati pentru calitatea prestatiei noastre sau vom fi desconsiderati în continuare ca nevolnici?

SE RESTABILESTE DREPTATEA! A CÂTA OARA?

by Prof. Mariana Terra

Societatea Internationala ”Reînvierea Daciei” si revista ”Dacia magazin” se mândresc cu faptul ca ideile si dovezile despre vechimea si prioritatea culturii daco-getilor în ansamblul concertului mondial cultural – idei ilustrate cu competenta în cartea doctorului Napoleon Savescu, ”Noi nu suntem urmasii Romei” – îsi gasesc confirmarea, o data în plus, în expozitia deschisa în New York la ”Institutul pentru studiul lumii antice” din cadrul Muzeului Universitatii din Manhattan ( 15 E 84 St ) unde pot fi vazute si admirate exponate uluitoare ce dovedesc, fara niciun dubiu, ca CEA MAI VECHE CULTURA A LUMII A FOST ÎN SPA?IUL NOSTRU DE ORIGINE (s.r.)
”THE NEW YORK TIMES”, cel mai prestigios ziar din Statele Unite ale Americii, publica, la 1decembrie a.c. – în sectiunea Science – un articol despre aceasta expozitie, articol scris de John Noble Wilford si intitulat ”A Lost European Culture, Pulled From Obscurity”.
Prezentam mai jos fragmente traduse în limba româna din acest articol.

O CULTURA EUROPEANA PIERDUTA,
SCOASA DIN OBSCURITATE
Înaintea gloriei care a fost Grecia si Roma, înainte chiar de primele orase ale Mesopotaniei sau a templelor de-a lungul Nilului, au trait în valea de jos a Dunarii si la poalele Balcanilor oameni care au fost primii în arta, tehnologie si comert la mare distanta.
Timp de 1.500 de ani, începând mai devreme de anul 5.000 Î.Chr., ei au lucrat pamântul si au construit orase, unele cu 2.000 de locuinte. Ei au fost mesteri priceputi în arta bronzului, noua tehnologie a acelui timp. În mormintele lor s-a gasit o varietate impresionanta de ornamente de cap si bijuterii pentru gât si, într-un cimitir, au fost descoperite, ca ansamblu de aur, cele mai vechi artifacte din întreaga lume.
Uluitoarele desene ale vaselor vorbesc de rafinamentul limbajului vizual al culturii lor…
Peste 250 de artifacte muzeale din Bulgaria, Moldova si România sunt expuse pentru prima data în Statele Unite.
Doctorul David W. Anthony, profesor de antropologie la colegiul Hartwick din Oneonta, NY, curatorul expozitiei: ”Vechea Europa a fost printre cele mai sofisticate si tehnologic avansate locuri din lume” si a devzoltat ”multe dintre semnele politice, tehnologice si ideologice ale civilizatiei.”…
La recenzia facuta expozitiei, Roger S. Bagnall, director al institutului, a marturisit ca pâna acum ”Foarte multi arheologi nu auzisera de aceste vechi culturi europene”. Admirând ceramicile colorate, Dr. Bagdall, un specialist în arheologia egipteana, a remarcat ca, în acel timp, ”egiptenii cu siguranta nu faceau vase ca acestea.”
Un catalog al expozitiei, publicat de Princeton University Press, este primul compendiu de cercetare în engleza despre descoperirile Vechii Europe… Cartea include eseuri ale expertilor din Marea Britanie, Franta, Germania, Statele Unite si din tarile în a existat acea cultura…
Pe un vast teritoriu care acum apartine Bulgariei si României, oamenii s-au stabilit în sate cu una sau mai multe case adunate înauntrul gardurilor. Casele, unele cu doua etaje, erau încadrate în lemn, cu pereti în tencuiala de argila si podea din pamânt întarit…
Câteva orase ale oamenilor din Cucuteni,… o cultura robusta din nordul vechii Europe, au crescut la mai mult de 800 de acri, ceea ce arheologii considera un spatiu mai mare decât orice alta asezare umana cunoscuta în acel timp. Escavatii viitoare au rolul de a descoperi dovezi definitive ale palatelor, templelor sau ale cladirilor civice mari…
Una dintre cele mai cunoscute (figurine) este figura în argila arsa a uni om care sade, cu umerii aplecati si mâinile la fata, ca într-o contemplare. Numit ”Gânditorul”, aceasta piesa si o figurina feminina au fost gasite într-un cimitir al culturii Hamangia, în România…
Un set de 21 de figurine feminine mici, asezate în cerc, a fost gasit într-un site apartinând perioadei pre-Cucuteni din nord-estul României…
”Gânditorul”, de exemplu, esti tu sau eu, arheologii si istoricii confruntati cu si perplecsi de catre o cultura ”pierduta” din sud-estul Europei, cultura care a avut o viata adevarata înainte ca un singur cuvânt sa fi fost scris si o singura roata miscata.”…

N.R. Expozitia este deschisa publicului larg pâna în 25 aprilie 2010.
Pe internet se pot vedea exponate la site-ul: http://www.nytimes.com/2009/12/01/science/01arch.html
Nota redactiei
Unii dintre cei mai renumiti arheologi ai lumii sunt uluiti si recunosc vechimea si perfectiunea culturii înflorite pe meleagurile noastre strabune cu mult înaintea cunoscutelor civilizatii grecesti si romane.
Continuitatea noastra ca popor evoluat înca de la rasaritul civilizatiei mondiale este dovedita, de asemenea, prin traditiile populare care s-au pastrat pâna în vremea noastra.
Discontinuitatea noastra ca popor si ca limba exista numai în mintea acelora pentru care adevarul si dovezile stiintifice remarcabile nu înseamna nimic, fiindca minciuna si dezinformarea perpetuate de-a lungul anilor sunt aliatii lor la care, spre rusinea lor, nu renunta.
Noi avem sacra datorie fata de contemporani si fata de urmasi de a prezenta adevarul, asa cum a fost scos la iveala din ceata trecutului.
Iar expozitia recent deschisa în New York despre cultura vechii Europe, în care aportul românesc este de 80%, ne îndreptateste sa spunem lumii, din nou, tare si raspicat: ”Noi nu suntem urmasii Romei!”