IOAN MICLAU “GEPIANUL” – “APRECIERI DEDICATE CELOR DOUĂ POEZII ALE D-LUI ADRIAN BOTEZ…”

ioan_miclauAPRECIERI DEDICATE CELOR DOUĂ POEZII ALE D-LUI ADRIAN BOTEZ:

“ONIRISM ȘI PROFETISM” + “CUM APARE POEZIA”

Fără a recurge la probabilități sau alte criterii de a evalua valoarea operei scriitorului și poetului Adrian Botez, cred că important ar fi să știm a pătrunde înspre înțelegerea scrierilor sale. Pentru asta, e nevoie de un oarecare nivel propriu de pregătire – în cultură, istorie, religie, filosofie, hermeneutică ş.a.m.d. În vers, cu atât mai mult, nu odată mi s-a întâmplat să trebuiască să repet a citi și a desface, din metaforă, frumusețea unei idei, luate din realitate şi redate spre învățătură. Continue reading

About these ads

Isus este Fiul lui Iosif, Fiul lui David, sau Fiul lui Dumnezeu?

Hristos a înviat!by Laurențiu Nica

Caracterul este singurul lucru pe care-l făurim în această lume şi-l luăm cu noi în lumea următoare.

Circumstanţele în mijlocul cărora trăieşti determină reputaţia ta; adevărul pe care-l crezi determină caracterul tău. Reputaţia este ceea ce se presupune ca tu să fii; caracterul este ceea ce eşti tu de fapt. Reputaţia este ceea ce ai tu atunci când vii într-o comunitate nouă; caracterul este ceea ce ai atunci când pleci. Reputaţia se face într-un moment; caracterul este construit în decursul unei vieţi. Continue reading

“Scrisul ca destin – impresii legate de Poezia dlui Adrian Botez” – de Luminita ALDEA

Adrian BotezSCRISUL CA DESTIN – IMPRESII LEGATE DE POEZIA DOMNULUI ADRIAN BOTEZ

by Luminița ALDEA

Ani în şir am trăit cu durere, şi neputinţă, şi lacrimă în suflet că nu voi găsi niciun poet contemporan care să fi evadat din temniţa mocirloasă a postmodernismului – această epocă de Kali-yuga a artei – spre care să strig: Iată Poetul! şi să am faţă de el, măcar în parte, veneraţia, respectul şi fruntea plecată ca în faţa lui Eminescu.

Mircea Dinescu a murit înainte de a se naşte ca poet sau a rămas prizonier blestemului din cuvintele: „Mircea, fă-te că lucrezi!” – şi în el nimic nu mai este poezie. Mă întreb dacă a fost vreodată; dacă era poezie ceva din „scârţa-scârţa, pâinea şi tărâţa” – …atât îmi vine în minte, din poezia lui Dinescu…  Continue reading

Adrian Botez: HRISTOS ŞI SUPREMA NECESITATE DIVINĂ

Adrian BotezÎn cele de mai jos, vom expune un punct de vedere strict uman (şi consecutiv trăirii noastre de Duh, personale!), asupra „chestiunii divine”. Nu avem pretenţia că nu greşim (orice gând poate fi/se poate situa la limita blasfemiei, ba chiar dincolo de ea, dacă nu se depăşeşte pe sine, întru extază impersonală!), dar avem certitudinea sincerităţii liminare a credinţei noastre, în cele afirmate mai jos!

Dar, în plus, avem şi certitudinea funcţiei cosmice a Lui HRISTOS-DUMNEZEU – care este însăşi expresia SUPREMEI NECESITĂŢI DIVINE, de a ieşi din „discreţia excesivă” („discreţie” care a compromis-o, parţial, în ochii umanităţii!) – şi A SE EXPLICA PE SINE, de a intra în comuniune cu propria creatură, într-un proces admirabil şi adorabil, de eliberare spirituală, prin abolirea „proprietăţii divine arbitrare”, şi instituirea „achiesării conştiente” a omului, la Legea Divină – omul re-trezit la Viaţa Duhului, prin posibilitatea/ŞANSA COSMICĂ de fraternizare cu Dumnezeul săuContinue reading

Adrian Botez – RECENZIE la “PĂCATUL NELINIŞTII /LE PÉCHÉ DE L’INQUIÉTUDE”, de DANIELA GIFU

PacatulParadoxurile stilului şi sufletului feminin: “PĂCATUL NELINIŞTII /LE PÉCHÉ DE L’INQUIÉTUDE”, de DANIELA GIFU 

Editura EIKON, Cluj-Napoca, 2012

Rar ne-a fost dat să citim o carte mai contradictorială (în Duh, se-nţelege!), decât aceea (bilingvă, în română şi în franceză! – este, acum o modă teribilă, în România, care nu te lasă a-ţi exprima gândurile, simplu şi cinstit, în limba-ţi natală şi…”punct!” – ci această modă îţi dă ghes să crezi că locuitori din străine ţări, de pe mapamond, îşi dau coate, care de care mai cu violenţă, în înghesuiala de a-ţi citi şi cunoaşte, pe nerăsuflate, mai ceva decât pe Sfânta Evanghelie, revelaţiile-ţi poetice!) a DANIELEI GIFU: Păcatul neliniştii /Le péché de l’inquiétude.

Continue reading

Acedia, boală şi remediu

CartiRăsvan Cristian Stoica

Coincidenţă sau nu, mi s-a întîmplat să răsfoiesc o carte care trimitea la alta şi cum, de obicei, nu am una singură pe birou, am văzut că o citeam tocmai pe aceea la care trimitea şi autorul cărţii celei noi. “Se vorbeau” una pe alta, peste capul meu. 

Subiectul era trîndăvia, considerată de sfîntul Ioan Casian drept unul din cele opt păcate de care trebuia să ştim şi cu care trebuia să luptăm în fiecare zi.  Continue reading

Gândul de care ai nevoie

2-femei-stil-militarSă întoarcem foaia!”

Într-o localitate avusese loc o evanghelizare. Acolo s-a vestit cu multă claritate mântuirea prin credinţa în Hristos. La scurt timp, două femei vorbeau împreună despre cele ce auziseră. Femeia credincioasă o îndemna pe prietena ei să-L primească pe Mântuitorul ca Domn al vieţii ei. Cealaltă femeie spunea: „Da, am remarcat că trebuie să întorc o nouă filă în cartea vieţii şi să fac un început nou“. – „Dar eşti sigură că nu ai ajuns la ultima filă a cărţii vieţii tale?“, întrebă femeia credincioasă. S-a făcut o linişte deplină; la aşa ceva nu s-a gândit. Continue reading

Iubirea aproapelui – Teofil Paraian & Ilie Cleopa

parintele-teofil-paraianTeofil Părăian (1929 – 2009)
“Sa stiti, iubiti credinciosi, ca atunci cand Domnul Hristos a randuit lucrul acesta, sa iubim pe aproapele nostru, a avut in vedere pe orice om care ne vine in fata, pe care intr-un fel, Dumnezeu ni-l trimite in fata, Dumnezeu ni-l face aproape de noi, Dumnezeu ni-l aduce langa noi.Spunea cineva, si pe buna dreptate, ca cel mai insemnat om din lumea aceasta este omul de langa tine, de care atarna mantuirea ta. In Pateric se spune: „de la aproapele este viata si moartea ca, daca ajutam pe aproapele nostru, lui Dumnezeu îi slujim, daca-l smintim pe aproapele nostru, lui Hristos gresim”. Continue reading

Toleranta este dragoste otravita

toleranta3By Teofil Gavril

Am văzut ieri că toleranţa este un înlocuitor diabolic al dragostei şi că toleranţa nu are nicidecum efectele pe care dragostea le are, ci unele contrare. Nu este nici măcar o replică ci este o bomboană otrăvită. Auzeam când eram copil tot felul de poveşti din război de la bunicul meu dar şi de la alţi vecini care au avut de a face cu războiul. Unele erau despre oamenii flămânzi, cărora soldaţii inamici le mai ofereau câte o ciocolată otrăvită. Lor le era foame, ciocolata arăta delicios, era exact de forma şi culoarea unei ciocolate normale doar că erau otrăvite. Cam aşa stau lucrurile şi la toleranţă. Are cam aceeaşi formă, dar are otravă. Continue reading

DOI FRAŢI-POEŢI – DOUĂ DESTINE

Emil Botta ELEMENTE EMINESCO-ROMANTICE, ÎN OPERA POETICĂ A FRAŢILOR DAN ŞI EMIL BOTTA

Orice ar zice (sau, mai exact, ce n-ar zice şi nici nu zic!) istoriile literaturii române, din ultimul veac (de la George Călinescu, Eugen Lovinescu, Ion Negoiţescu, dicţionarul lui Mircea Zaciu ş.a.) – şi până la aceea a lui Alex Ştefănescu şi, mai cu seamă, la cea extrem de subiectivistă şi cu grave deformări de ordin axiologic, a dlui Nicolae Manolescu!), Adjudul, ca şi Răşinarii Sibiului, este un loc special, în România: dacă Răşinarii Sibiului i-au dat, ca spirite superioare, pe Octavian Goga şi pe Emil Cioran – Adjudul a dat, egal, României/Valahiei două Duhuri alese: pe Fraţii Orfici – Poeţii-Fraţi DAN şi EMIL BOTTA.

Amândouă, după opinia noastră, aplecându-se, într-o adâncă reverenţă, în faţa Duhului Protector al Valahilor – EMINESCU – dar reverenţa lor neînsemnând, nicicum, epigonism, ci creativitate, originalitate, complementaritate, faţă de Demiurgul Logos-ului Valah. Continue reading

Adrian Botez: “Bătrân Ovidiu” și alte poeme

OvidiuBĂTRÂN OVIDIU

străin – barbar şi

singur – exilat dintre limbile-nţelese cu

mine : un ovidiu al

lumii – fără pace – fără veşti – cu

lacrimi secate

am decăzut dintr-o împărăţie – căreia

numele i-am uitat – şi

adresa

în această limpezime alburie – incertă

între gheţuri sloită – nu

sunt demult: ieri

culegeam flori de foc – şi

făceam salturi mortale – în divine

alcooluri Continue reading