Sfințirea bisericii ortodoxe din satul Incești, comuna Ceica, județul Bihor, va avea loc pe data de 28 iunie 2015

Zaharia BalaPe data de 28 iunie 2015 va avea loc sfintirea noului locas de inchinare, biserica ortodoxa din satul Incesti, comuna Ceica, judetul Bihor.

La acest eveniment vor participa mai multe personalitati si lideri locali din judetul Bihor. Intrucat o parte dintre fiii satului nu mai locuiesc de multa vreme în casa copilariei lor, nici macar în judetul Bihor si nici macar în tara lor de bastina, un asemenea eveniment este ocazia fericita în care unii dintre ei se pot intalni si depana amintiri în mijlocul consatenilor, rudelor si prietenilor din copilarie.

Printre cei ce au parasit România de cateva decenii se numara si domnul Zaharia Bala. Personalitate marcanta in Lumea Noua si unul dintre romanii care fac cinste tarii natale si numelui de român, acesta s-a stabilit in Statele Unite ale Americii in 1987. Continue reading

About these ads

Simona Botezan, jurnalist româno-american: „Emigranţii sunt ambasadorii neoficiali ai României în lume”

Bombele_de_la_boston_vizele_r_simona_botezan_1366977665Anca Melinte

.

* „Cei mai puternici lideri ai planetei sunt oameni carismatici, foarte deschişi spre dialog şi uimitor de modeşti, nu sunt intangibili”

* „Politicienii români ar trebui să ştie că sunt slujbaşii poporului pe care-l reprezintă şi să se comporte ca atare”


”Emigranţii poartă tricolorul în suflet, chiar dacă fizic nu mai locuiesc în România sau chiar dacă unii nu mai sunt români în acte. Emigranţii sunt ambasadorii neoficiali ai României peste tot în lume, îşi pun amprenta pe imaginea ţării natale în locul de exil. De aceea, mă irită apelativul «americanco», pentru că intenţionat sau nu, mi se pare peiorativ”, ne-a mărturisit Simona Botezan, jurnalist româno-american la ziarul „Mioriţa USA”, unde este şi director adjunct. Datorită Simonei Botezan am aflat de ofiţerul american Tudorel Caliga, gălăţeanul care a defilat în una dintre formaţiunile militare de escortă a preşedintelui Obama. Continue reading

Concursul Naţional de Dramaturgie, ediţia 2013

Teatrul National TimisoaraTEATRUL NAȚIONAL DIN TIMIȘOARA, în calitate de organizator, lansează Concursul Naţional de Dramaturgie, ediţia 2013, care se adresează dramaturgilor de limbă română, debutanţi sau consacraţi, din România şi diaspora.

Concursul are ca obiectiv central stimularea scrierii de noi texte pentru teatru, în concordanţă cu direcţiile scenice contemporane.

Etapa I-a.  Participanţii vor trimite un dosar care va conţine un sinopsis – o descriere a subiectului, o descriere a personajelor, o descriere a structurii prevăzute a textului.

Dosarul va fi trimis, până cel târziu sâmbătă, 23 martie 2013, data poştei, într-un plic cu specificarea “pentru Concursul Naţional de Dramaturgie”, pe adresa: Teatrul Naţional, Str. Mărăşeşti nr. 2, 300086 Timişoara, România. Continue reading

Interviu cu Doru Levi Ilioi, candidat pentru Senat, Colegiul Uninominal 2, Diaspora

“Îmi propun sa fiu o punte de legatura între românii de valoare de pretutindeni”

Realizat de Octavian Curpas

 

- Care considerati ca trebuie sa fie implicarea Diasporei românesti în promovarea unei imagini pozitive a României la nivel international? Cum ar fi posibil ca Diaspora sa faca lobby pentru a ajuta ca România sa nu mai fie perceputa ca o tara aflata la periferia civilizatiei?

- Când vorbim de Diaspora Româna, vorbim de fiecare individ în parte care a decis sa traiasca în afara teritoriului tarii. Fiecare român de succes din afara tarii este un succes pentru toti românii si pentru România. În momentul în care, ca român implicat în viata sociala a tarii de adoptie, dai dovada de onestitate si integritate, faci automat o imagine buna tarii de origine. Românii din SUA sunt în general oameni muncitori, care au venit aici îndeobste cu familiile, au trecut printr-o ambasada si s-au apucat de munca în mod cinstit. Nu exista o alta tara în lume în care ca român, sa fii vazut atât de bine ca în SUA. Ceea ce lipseste românilor de aici este doar sa se constituie în organizatii, societati sau asociatii românesti, pentru a actiona împreuna la initierea unor proiecte pentru imaginea României. Consider ca în timp, fiecare comunitate de români sau în fiecare stat sau metropola în care sunt mai mult de 20.000 de români ar trebui sa beneficieze de o biblioteca menita sa ajute nu doar la pastrarea limbii si culturii românesti, dar care sa ofere informatii cu privire la cultura si civilizatia tarii noastre. Vorbesc de carti si reviste în limba româna.

- Cum credeti ca trebuie sa fie organizata Diaspora româneasca pentru a putea cuprinde românii aflati în afara granitelor tarii? Ce criterii ati avea în vedere si ce structuri de organizare considerati ca ar fi necesar a fi definite atât pe linie culturala, cât si administrativa?

- În primul rând consider ca românii din afara granitelor României ar trebui sa sustina mai mult presa scrisa din diaspora. Ziarele românesti din SUA au un aport substantial în mentinerea legaturii între membrii comunitatilor românesti. De exemplu, daca anumite subiecte despre diverse comunitati din SUA par banale pentru jurnalistii din România, membrii diasporei românesti vor sa stie unii despre altii, vor sa afle despre conationali de-ai nostri care traiesc în alte state, tari ale lumii. Apoi, tot prin intermediul presei, românii din diaspora afla despre modul în care sunt organizati românii în alte state. Spre exemplu, la Chicago exista mai multe organizatii românesti care functioneaza bine si care ar putea constitui un reper pentru alte comunitati. În curând voi avea o întrevedere cu reprezentanti ai unor institutii românesti din statul Illinois.

- Din acest punct de vedere, considerati ca punerea la punct a unui sistem de evidenta a Diasporei ar fi necesar? Fiindca traim în era informaticii, existenta unui astfel de sistem accesibil la nivel global credeti ca ar fi posibil sa fie definit sub egida unei structuri de organizare cu puncte de prezenta aflate în diferitele zone cu existenta româneasca semnificativa?

- În general, românii sunt cam rezervati când este vorba de a oferi informatii despre ei, având în vedere sistemul din care au venit, dar trebuie sa întelegem ca o evidenta de date este necesara pentru diaspora româna, pentru ca fiecare român sa poata fi la curent cu viata din România. Pe lânga consulatele din zona si pe lânga ambasada româna din Washington D.C. cred ca este necesar ca reprezentantul colegiului (deputat sau senator) sa aiba informatii despre cât mai multi români din diaspora, pentru a le cunoaste opiniile, doleantele si nevoile.

- Care credeti ca ar trebui sa fie rolul Ministerului Afacerilor Externe în a folosi reteaua de ambasade si consulate dispuse pe tot mapamondul, pentru a sustine dezvoltarea realizarii unei organizatii care sa cuprinda în evidentele sale pe românii din Diaspora si care sa permita derularea de proiecte menite sa promoveze unitatea culturala si comunitara a românilor de pretutindeni?

- Cred ca MAE si consulatele ar trebui sa fie mult mai angajate în colaborarea cu românii din diaspora. As propune ca MAE sa faca peridoc un sondaj printre românii din SUA, pentru a afla care este parerea acestora despre serviciile consulare, de care servicii sunt multumiti, care ar necesita îmbunatatiri si ce carente au aceste institutii sau care sunt nevoile românilor de aici, la care consulatele nu fac fata sau nu presteaza serviciile în timp util.

- Care ar fi rolul Institutului Cultural Român în promovarea unitatii culturale a românilor din toate colturile lumii? Cum ar trebui sa se faca selectia celor care lucreaza în aceasta institutie si cine ar trebui sa îi aleaga pe cei care îl conduc? Credeti ca Institutul Cultural Român ar putea fi util în integrarea culturala si sociala a românilor plecati în strainatate? Ce actiuni specifice ar trebui sa întreprinda si ce anume ar trebui sa evite?

- Institutul Cultural Român are filiale în aproximativ 20 de orase mari din afara României.  Menirea acestei institutii este de a promova cultura româneasca în afara granitelor tarii prin promovarea artei si literaturii românesti de calitate (filme, muzica, teatru, pictura, sculptura, literatura). Sigur ca ICR ar trebuie sa aiba în vedere nu numai promovarea artei si literaturii din tara, aducând diferiti scriitori, artisti si formatii care sa ne faca cu adevarat cinste, ci sa aiba evidenta artistilor, scriitorilor, oamenilor de stiinta, filosofilor si teologilor români din toate tarile care s-au evidentiat prin lucrari, sa tina legatura cu ei, sa le organizeze expozitii de arta (pictura, sculptura), vizionari de filme si spectacole de teatru (daca este cazul), sa organizeze seri de lectura pentru scriitori si poeti, în care acestia sa-si poata face cunoscute scrierile. Eventual, sa-i aduca în România, pentru a fi prezentati direct românilor din tara. Cu alte cuvinte, o promovare în ambele sensuri. În conducerea ICR ar trebui sa fie oameni din diferite tari, cu preponderenta din SUA, fiindca sediul este la New York. În acest mod va fi promovata cultura actuala a românilor din diferite tari. ICR ar trebui sa aiba si o revista proprie în care sa publice articole de valoare si sa fie un mijloc de înstiintare a diferitele activitati programate. Ea poate fi o revista on-line. ICR trebuie sa aiba ca prim scop promovarea valorilor românilor de pretutindeni;  cultura româneasca sa penetreze cultura altor tari. Dar, penetrarea literaturii de exemplu, nu se va putea face fara traducerea lucrarilor românesti. ?i pentru scriitorii români din SUA trebuie gasiti traducatori care sa fie platiti de catre ICR. Sa se traduca mult este foarte important, doar astfel va fi cunoscuta literatura noastra. Scriitorul, omul politic Ion Heliade Radulescu spunea la vremea sa (secolul 19): „Scrieti baieti, orice, numai scrieti!”. Astazi îndemnul pentru noi ar fi: „Traduceti!” Sa se termine cu propunerile celor de la Bucuresti, care si-au promovat „oamenii lor”. Cred ca trebuie lucrat la un proiect în acest sens, la care sa participe forte culturale, adica intelectuali de marca si care au si lucrari. ICR ar trebui sa tina legatura cu Bibliotecile si librariile mari din SUA, pentru a fi achizitionate de catre biblioteci, cartile autorilor români din Statele Unite si a fi primite spre vânzare cartile în librarii. Dar cel mai util lucru ar fi deschiderea unei librarii de carte româneasca la New York, unde sa fie primite spre vânzare, cartile scriitorilor români din toate tarile.

- Daca considerati ca ar fi necesara realizarea unei structuri organizatorice a Diasporei, mai precis cum ati vedea definite elementele sale structurale la nivel local, regional si global? Credeti ca un model de corporatie ar fi util de urmat cu filiale regionale, nationale si locale, precum si cu un centru de coordonare? Unde ar trebui sa fie plasat un astfel de sediu central si cum s-ar finanta o astfel  de organizatie? Ce nume ar putea sa aiba si cum s-ar putea obtine statutul de membru?

- Este greu sa vorbim despre o „corporatie” sau despre o structura organizatorica centralizata a diasporei, pentru ca odata plecat din România si ajuns cetatean al altei tari, te implici în viata comunitatii românesti din diaspora doar daca doresti. Nici o organizatie româneasca nu are nici o jurisdictie asupra ta, afara de faptul daca te înrolezi de buna voie într-o astfel de organizatie. Actualmente exista multe asociatii, organizatii, aliante etc. ale românilor din America de Nord. Nu putem însa sa punem pe vreuna deasupra celorlalte, chiar daca ar fi condusa din România (ceea ce nu cred ca ar fi indicat). Orice român din strainatate poate sa deschida o asociatie pe care sa o numeasca „Asociatia românilor de pe tot globul” si el sa se autonumeasca presedinte. El însa nu devine automat „presedintele românilor de pe întreg mapamondul”. Din punct de vedere al semnificatiei, putem spune ca orice român de pe glob poate sa se înscrie în asociatia respectiva, iar fondatorul acelei asociatii este presedintele celor care sunt înscrisi în acea asociatie. Astfel de organizatii trebuie însa încurajate, mai ales la nivel local. E greu sa tii legatura cu românii din întreaga lume, e mult mai usor sa întemeiezi organizatii solide ale românilor dintr-un anumit stat sau oras.

- Ce modalitati întrevedeti pentru promovarea valorilor culturale românesti la nivel international? Ce credeti despre promovare prin media electronica a valorilor românesti? Considerati ca revistele si atelierele de creatie literar-artistica din media electronica ar putea juca un rol si ar putea fi cumva coordonate si încurajate în promovarea unei imagini pozitive a României în lume, precum si în mentinerea constiintei de apartenenta la spatiul românesc?

- În mod categoric presa electronica joaca un rol determinant în promovarea culturii românesti la nivel international. As propune însa ca materialele jurnalistice care prezinta cultura româneasca sa fie publicate si în limbile de circulatie internationala: engleza, franceza, germana si spaniola. Cred ca sunteti de acord ca limba româna are o circulatie mai restrânsa si publicând articole doar în limba româna, în acest mod nu promovam cultura româneasca la nivel international. E laudabil faptul ca unele ziare românesti din SUA si Canada publica articole si în limbile engleza si franceza.

- Ce resurse de finantare întrevedeti pentru sustinerea unei organizatii mondiale a diasporei românesti, precum si pentru proiectele culturale si sociale pe care ar trebui sa le initieze sau chiar sa le sustina? Cum ar fi necesar sa se implice statul român în sustinerea unui astfel de organism? Ar fi bine sau nu sa se afle sub controlul institutiilor publice din România sau un statut neguvernamental ar fi mai potrivit?

- În general, cel care te plateste, acela te si controleaza. Cu totii cred ca suntem „sick and tired” de coruptia care exista în momentul de fata în România. De aceea, un statut neguvernamental ar fi mai potrivit. Pe de alta parte, când spunem „organizatie mondiala” suna pompos, este greu sa te ridici la înaltimea titulaturii. Îmi propun sa creez punti de legatura între comunitatile românesti: daca un sistem functioneaza bine într-un oras, ideea sa fie împartasita membrilor altor comunitati din alte state, care o pot prelua într-un mod chiar îmbunatatit.

- Cum s-ar putea armoniza actiunile din diaspora româneasca cu cele desfasurate de catre diferitele institutii culturale din România? Cum ar putea fi promovate în strainatate produsele culturale de valoare realizate în România si reciproc, cum ar putea fi promovate pe piata româneasca produsele culturale din Diaspora?

- Colaborarea dintre mass-media româna din tara si cea din strainatate este indispensabila pentru promovarea valorilor românesti de ambele parti. Într-o oarecare masura, cred ca aceasta colaborare deja exista. Îmi propun sa ma implic direct în organizarea unor evenimente culturale atât în România, cât si în SUA. De exemplu, lansarea unei carti. Exista la ora actuala scriitori români în SUA care sunt mai putin cunoscuti în România, dar si invers. Îmi propun sa fiu o punte de legatura între românii de valoare de pretutindeni.

- Considerati ca ar fi utila introducerea votului prin corespondenta sau prin Internet? În momentul de fata se pot realiza tranzactii bancare sigure prin Internet, astfel ca o initiativa de votare online credeti ca ar fi utila?

- Da, gasesc ca fi unul util votul prin corespondenta, dar cel prin internet ar fi cea mai mare revolutie în istoria votului. Din moment ce se asigura fiecarui român numarul de CNP, aceasta persoana va trebui sa aiba posibilitatea sa-si faca privat si un PIN (cod secret); ar fi cel mai sigur vot exprimat vreodata. Nu cred ca pot exista fraude. Daca avem capacitatea de a anticipa viitorul, ne putem da seama cu usurinta ca oricum se va ajunge acolo. Totul este o chestiune de timp. Cu cât se implementeaza mai repede, cu atât mai bine. Implementarea votului pe Internet ar economisi miliarde de dolari.

- Cum s-ar putea implica o organizatie mondiala a românilor de pretutindeni, la modul concret, pentru protejarea drepturilor în diferitele tari de „adoptie”? Cum s-ar putea realiza o unitate sociala si politica a românilor pentru a nu fi dezavantajati în tarile în care ei locuiesc? Ce s-ar putea face în mod concret pentru stimularea spiritului comunitar între români?

- Este foarte importanta unitatea românilor din tarile în care ei se afla. Trecutul negru pe care l-a cunoscut prima generatie de emigranti i-a cam facut sa fuga unii de altii si sa se desparta, într-un fel. A doua generatie, noi care nu am cunoscut acele timpuri, nu avem de ce sa fugim unii de altii, noi vedem sau ar trebui sa vedem, în fiecare un ajutor si un prieten. Prin unitatea noastra vom împiedica discriminarea anumitor tari fata de români, pe care-i considera a le fi inferiori. Prin unitate ne putem ridica pe o treapta mai înalta, ne vom putea implica în politica altor tari, vom putea vota schimbari majore, în special acele legi care privesc emigrantii.

- Cum credeti ca s-ar putea integra contributiile la asigurarile sociale si de pensie realizate în România si în strainatate, astfel încât sa se evite dubla retinere de fonduri? Ce masuri legislative ar trebui sa fie initiate în Parlamentul României si ce demersuri ar fi necesar sa fie realizate la nivelul Comisiei Europene, Parlamentului European sau al guvernelor în care se afla comunitati de români?

- Eu cred ca cel mai usor ar fi ca pensionarilor care locuiesc în tarile straine si primesc pensiile din România sa nu li se mai retina contributia pentru asigurarile de sanatate în România. Un pensionar român are dreptul la medicamente compensate sau gratuite care se platesc din acel fond, ori de îndata ce el nu mai locuieste în tara, el nu mai beneficiaza de acele drepturi si i se retine ilegal acea contributie la asigurarile de sanatate. Va trebui vazut si cum se poate face aceasta asigurare a tuturor pensionarilor aici, în tara, statul în care au emigrat.

- Ce initiative legislative ar trebui sa fie initiate în interesul românilor din Diaspora si cum credeti ca ar putea fi sustinute pentru a deveni acte normative care sa ofere raspunsuri concrete la problemele semnalate de catre comunitatea româneasca din strainatate?

- În primul rând, ma fascineaza revolutia votului electronic, unde ar disparea frauda.
Românii care se întorc acasa din Diaspora si vor sa deschida o afacere angajând cel putin unul sau doi români legal din tara, sa fie scutiti câtiva ani de taxe. Românii care se întorc în România sa aiba dreptul sa duca o masina din strainatate fara sa plateasca taxa auto (pe primul vehicul), dar sa ramâna pe numele lor. Românii care se întorc în tara definitiv, nu temporar, sa aiba o prima de stat pentru localizare si începutul restabilirii. Orarul consulatelor sa fie mai flexibil; sa fie suplimentate orele de lucru cu publicul; sa se deschida noi consulate permanente în orasele cu peste 30.000 de români.

- În final, cum considerati ca veti putea contribui personal si oficial la dezvoltarea unui climat de unitate si buna întelegere dintre românii din Colegiul 2?

- Întrucât am lucrat încontinuu cu publicul român, cunosc bine moravurile lor, îmi place sa ma implic personal si chiar de multe ori sa ma cobor la nivelul celui mai simplu om pentru a-l asculta si întelege. Voi pune suflet în tot ceea ce voi face si voi lucra cu toata capacitatea la unitatea poporului român.

Octavian D. Curpas
Phoenix, Arizona

TRÂMBITE DE BÂLCI

În mod normal, pentru un popor, ar fi ca Diaspora acelui popor sa sustina, cu bucurie, cu buna-credinta si fermitate, cu insistenta, inteligenta si luciditate – nazuintele spre liberatate, demnitate, prosperitate, dreptate etc., ale confratilor aflati/ramasi între granitele tarii lasate, de catre membrii respectivei Diaspore, în urma…

…Citim, cu stupefactie si scârba, mesaje ale unor români din Diaspora (mai ales din Germania!), care habar nu au pe ce lume sunt, habar nu au ce se întâmpla, CU ADEVARAT, în România acestor vremi, dar au pretentia aroganta (…”nerusinata” este cuvântul care, socotim noi, ar ilustra/numi, mai exact, raportul dintre pretentie si…”directie”!) de a ne dirija si determina destinul de Tara si Popor/Neam, spre atingerea, cât mai totala si urgenta, a…HAULUI PIERZANIEI!

De fapt, ei (respectivii, cu pretentii de…”co-nationali”!) s-au transformat, banuim ca prin bani împinsi de biroul de propaganda externa al lui Basescu, ÎN ADEVARATE TRÂMBITE DE BÂLCI!

Incredibil! Ei, gugustiucii din Germania, se dau atotcunoscatori si super-civilizati! -  dar ne (re)comanda noua (cu care, cica, “se simt de-un sânge”!) sa ramânem (sau sa devenim, dupa caz…!) niste brute mancurtizate, o masa de trogloditi basecianizati, pâna la cretinismul liminar!

…Mai, oameni-neoameni: dar noi, cei din România, putem sa votam contra Merkaloaiei voastre (…madam Merkel, care se ocupa mai mult de Diktat-uri Europene, decât de Germania ei…, madam Merkel, cea care începe sa semene, “la mustata”, cu…HITLER/SCHICKLGRUBER!)? Dar eschimosii din Alaska pot vota contra …sefilor triburilor de bosimani, din desertul Kalahari?! Pentru ca exact asta faceti voi (evident, ma refer numai la O ANUMITA PARTE din Diaspora Româneasca!): desi nu mai aveti ABSOLUT NICIO LEGATURA cu România si românii, vreti sa decideti, prin Diktat-ul vostru (si al stapânilor vostri!), umilirea si sinuciderea a milioane de destine de oameni, ca si prabusirea sortii, istorice si geografice, a unei tari STRAINE DE VOI, DE SUFLETUL SI DE DUHUL  VOSTRU!!!

Prin aceasta, ati devenit (din pacate, pentru voi!), automat, DUSMANII ROMÂNIEI si ai ROMÂNILOR ISTORICI!!!

…Pentru ca, ascultati cine sunt, de fapt, si cum gândesc domniile lor:

-Domniile lor au fugit din România, PE TIMPUL LUI CEAUSESCU (“Eu unul nu am plecat în exil din cauza lui Traian Basescu, ci din cauza Ceausestilor si nestimabililor lor ciraci: Ion Iliescu, Vacaroiu, Brucan, taticul prostanacului Geoana, raposatul Plesita, toti tare interesati, prin anii 80, de <<salvarea tineretului>> – a se citi beizadelele lor nenorocite, a la Bogdan Olteanu, Petre Roman, V. Ponta si ejusdem farinae…” – …noi, pâna una-alta, vedem cum, din pricina “renascentistului” de Golan-în-Tricou-Albastru, nu se mai poate salva tineretul nu “al lor”, ci AL NOSTRU… vedem cum ne pleaca, în “neagra strainatate”, propriii nostri copii/tineri, alungati, OFICIAL, nu doar de criza/saracia de sorginte pur-basista, ci si ca urmare a  îndemnurile staruitoare, cu EFECT GENOCIDIC, ale “pacientului” Basescu, catre tineretul României, DE A-SI PARASI TARA/PATRIE…!!!) , si-au trait traiul, începând din anii ’70-’80, EXCLUSIV în  strainatate, au devenit cetateni ai strainatatii…: SI DOMNIILE LOR VIN, ACUM, SA NE ÎNVETE (TRÂMBITÂND NEFIRESC SI AFON, DE MAMA FOCULUI! -  …CE MAI, CURAT “TRÂMBITE DE BÂLCI”!), PE NOI, CINE-I BASESCU, SI SA NE INSULTE, PENTRU CA NU STIM SA-I PRETUIM ACESTUIA …GOLANIA LUI MAJORA!

…A, era sa uitam ce mai trâmbiteaza, “pedagogic”, acesti bâlceni: “…SI SA-I RESPECTAM ANTICOMUNISMUL LUI DE BASESC’…”!
Sa facem bine sa înghitim galusca (altfel, ne vom dovedi…PROSTIA FUNCIARA: „Ma rog, atâta va duce capul si întelegerea!”) si sa ne prosternam, în fata “<<dictatorului>> (sic! – CU GHILIMELE-SAGETI GROASE!)  care a îndraznit sa condamne comunismul în parlamentul de strânsura, atragându-si ura si dispretul clasei muncitoare cu… trâmbita, microfonul si ecranul…” Da, cu…Antena 3, sigur ca da…ochiosule si bengosule ce esti tu, care nu esti „clasa muncitoare” si nu esti „de strânsura” (iar Basescu e …„de alesatura”, nu?!), ca… Parlamentul României!

Ptiu, sa nu-ti fie de deochi, Catavencule!!!

…Mai, mamelucilor, dar voi chiar v-ati luat-o teribil în cap: ori v-ati senilizat de tot, ori ne credeti gata cretinizati, pe toti locuitorii României/VALAHIEI! Pai, cu gurita lui cât sura, i-a zis Basescu-Hahaila, lui Nastase, “în direct si la ora de vârf”, pe TVR-1, la alegerile din 2004: “BAI, ADRIANE, CE VINA ARE POPORUL ASTA, OARE, DE TREBUIE SA ALEAGA ÎNTRE DOI FOSTI COMUNISTI?

Nu stim cât de “fosti”… – …dar cât de securisti, STIM!!!

…Mai, Gogletilor, Barbuletilor, Poponetilor… sau cum va mai cheama! – n-am ajuns noi, cei care am trait/traim, îndurând, dar si revoltându-ne (în ce grad se putea/se poate face asta, fara sa-ti lasi, cu sanse de 100% , copiii orfani! – …si nu sunteti voi în drept sa ne masurati, noua, curajul ori lipsa de reactie: fuga, ori… acceptarea statutului de mercenari, în Vest, ai lui Ceausescu-Iliescu-Constantinescu-Basescu,  o fi ea o “reactie”, dar…în sens contrar “acelor ceasornicului istoriei”!)  – sa fim scuipati de voi, cei care ne judecati, din postura unor bortosi, catarati pe movila “binecuvântarilor”, pentru burdihan, ale “societatii de consum”, a Vestului Capitalist!

…Si sunteti si ilogici! Pe de o parte, spuneti ca nu va intereseaza societatea româneasca de azi (fiti fara grija, am priceput asta, din însusi gestul multora dintre domniile voastre, gest de dezertare, sau de iude… – iar nu de eroism politic!), dar, pe de alta, va permiteti sa ne dati lectii, în legatura cu câte “mânastiri si…crâsme” ar trebui sa-i ridicam noi, lui Basescu Traian, Basina devenita… “Supra-Galactica” (…daca i-am asculta pe lingaii  de tip Traian Ungureanu, sau pe tradatorii din ceata lui William Brânza si Teodor Baconschi)! NOI sa-i ridicam…?! Noi, cei ramasi în România, sufocati sub blacheul pedelisto-basist…?! – …nu din inertie, cum vi se nazare voua, ca rod de alienare mentala fara de margini, prin infinita voastra îngâmfare decerebrata! – ci pentru ca n-avem/nu vom avea de gând, NICICÂND, decât peste cadavrele noastre, sa lasam Gradina Maicii Domnului – nici pustie, s-o re-populeze altii, venetici de pe coclauri, care n-au sângerat la temelia “MONASTIRII  ISTORIEI  EI”…nici vraiste, în bataia pradalnicilor, adusi de vânturi turbate! – …n-avem de gând sa ne lasam tara sa fie paraduita si praduita de ginghis-hani, impostori si criminali, români sau/si straini…!

Sa-i ridicati “mânastiri si…crâsme” (cu ghiotura!), lui Basescu, unii dintre VOI! – …cei care sunteti platiti, direct de Basescu, DIN BANII NOSTRI! – sa fiti agentii lui de presiune anti-româneasca, în Diaspora!

…Cunoastem, în Diaspora Româneasca, ROMÂNI ADEVARATI (fata de care avem tot respectul si toata compasiunea, pentru expatrierea lor necajita si silita!) - români carora le sângereaza inima, cu sânge rosu, fierbinte (nu cu…ciocolata!), pentru România, în care nu se mai pot întoarce, nu din comoditate, ci pentru ca sunt în vârsta, pentru ca toate rândurile lor de copii si de nepoti, si toata bruma de agoniseala, de-o viata… nu le mai pot pune, acum, într-o caruta, si s-o ia, înapoi, spre Valahia SFÂNTA! Sau români (la fel de adevarati si nestricati la suflet si Duh!), care, cel putin o data pe luna, se întorc la parintii, ori la fratii si surorile, ori la prietenii lor, din România – …SI acestia stiu, da, stiu EXACT ce simtim noi, cei ramasi, permanent, sub ramurile, partial arse, de praduitori, ale Gradinii Sfinte/Akes Samenos!

Si ei, cei care ne stiu baiul si durerea, nu vor îndrazni sa ne contrazica, ÎN VECI, dorinta de a ne scutura de jugul tiraniei si al batjocurii pedelisto-basiste! D-apoi sa ne si batjocoreasca, de parca EI ar dicta Vestului cum sa ne “trateze” : ca pe niste cimpanzei, dupa “mintea” lor, a tradatorilor de Neam… – da, dupa “mintea” (?!) lor, cea infectata de slogane basiste, si dupa buzunarele lor, umflate de argintii lui Iuda!

Cui îi pasa, dintre oamenii care se simt, de 8 ani, batjocoriti, umiliti, prin însusi faptul ca-i conduce un golan si derbedeu ordinar (care-i uraste pe români, din strafundul rarunchilor lui, de alogen!) – cui îi pasa (zicem noi, stiind ce zicem!) de alde Ponta, Antonescu, Geoana, ori Marga…?! Va zicem, cu mâna pe inima: NIMANUI, DINTRE OAMENII CINSTITI! Noi, subsemnatul, am fost dintre cei care nu s-a dus la vot, în 2004, si care-l blestema, SI AZI, pe Adrian Nastase, pentru ca, prin toate actiunile lui anti-românesti, ne-a pus în aceasta situatie revoltatoare: sa alegem între DOI BANDITI, candidând, ambii, pentru conducerea României/VALAHIEI!

Acesta este si unul dintre motivele pentru care noi nu agream democratia, pentru ca a început sa însemne, de mult, Dictatura Golanilor! Si acest adevar n-a fost ameliorat, cu mai nimic, de votul din 29 iulie 2012! Daca România ar fi avut o ELITA AUTENTICA (iar nu niste masoni yesmani, ai altor masoni, mai “sm(n)echeri”: cei din UE!…în istoria noastra, au existat si masoni patrioti, deci, masoni martiri, chiar! -  precum Balcescu, ori Tudor din Vladimiri!), nici nu s-ar fi pus problema sa ascultam noi de comenzile imbecile ( cele ale…”pragului impus”!), venite dinspre liderii masoni ai UE!

…Având în vedere cele de mai sus, cu tot regretul pentru românii diasporeni cinstiti si de buna credinta, carora continuam si vom continua sa le purtam/pastram tot respectul, pâna în ultima clipa a vietii noastre (dar neuitând ca “fratii moldoveni”, din asa-zisa “Republica Moldova”, ne-au pricopsit  cu absenteismul total, la Referendumul din 29 iulie 2012, si cu cca 700.000 de VOTURI PRO-BASESCU, la alegerile din 2009…:

“Primarul general al Chisinaului, Dorin Chirtoaca, a facut un apel catre toti cetatenii români din Republica Moldova sa nu mearga duminica la Referendumul pentru demiterea lui Traian Basescu, potrivit Realitatea.net.” – …ooo, sa nu credeti ca din dragoste pentru România si pentru Basescu, ci…pentru a tranzita “moldovenii” si “moldovencele” România, mai cu spor, spre “câinii cu colaci în coada”, spre mafiile si spre …paturile de hotel/bordel ale  VESTULUI!)  – propunem, spre meditatie, o schimbare legislativa, devenita, din pacate, IMPERATIVA (dupa anul 2009, dar, mai cu seama, acum, dupa Referendumul din 2012):

-Legea electorala sa fie modificata, în sensul de a nu mai avea drept de vot (în legatura cu problemele vitale ale României si ale românilor!), decât cel/cea care s-a nascut si-a crescut si-a suferit, în România, pâna la momentul votului! Minimul de ani suferiti în România (pâna la momentul votului!), sa nu fie sub 5 (adica, sa nu fie sub limita unui mandat prezidential întreg!).

…Astfel, poate ca vom mai avea un strop de sansa, de a ne pastra România (ca pamânt si popor, întru NEAM!)… România cea istorica, martirica si sfânta, care “(…)n-a fost a stramosilor mei, n-a fost a mea si nu e a voastra (n.n.: nici a noastra, a celor rastigniti în ea, de tirani si de tiranie… – … dar, cu atât mai putin, a voastra, a unor mameluci aroganti, din Diaspora!),  ci a urmasilor vostri si a urmasilor urmasilor vostri, în veacul vecilor…!!!
prof. dr. Adrian Botez

19 Iunie 2011 – Triplă sărbătoare la Hickory-N.C., USA

.

EBEN EZER- Piatră de aducere aminte

Samuel a luat o piatra pe care a pus-o între Mitpa si Sen si i-a pus numele Eben-Ezer, zicând: „Pâna aici Domnul ne-a ajutat.” (1 Samuel, 7.12)

Motivele de Sarbatoare:

(1) Biserica a implinit 23 de ani de la infiintare (1988)

(2) Binecuvântarea micutei Isobelle-Emanuela, fiica lui Cristian Pantea si a Laviniei

(3 ) FATHER’S DAY – ZiuaTatalui


(1) In urma cu 23 de ani in Hickory- NC, Domnul pusese pe inima a sapte familii de credinciosi, initiativa de a forma o biserica crestina baptista de limba româna. 

Ioan Costea, unul din cei care au fondat biserica in urma cu 23 de ani, povesteste cu nostalgie, cum, dupa ce a vazut orasul Hickory si imprejurimile minunate, desi clima era putin cam rece pentru unul venit din Los Angeles, s-a indragostit de aceste locuri la prima vedere, locurile amintindu-i de vestul României, mai precis de podgoria Aradului. Revenit acasa, in Los Angeles, i-a spus sotiei this is the place. Fiecare român sosit in acest oras a ramas fermecat de oamenii sau locurile primitoare, sau de amândoua aceste aspecte, asa incât, astazi biserica numara cca 90 de membri prin harul lui Dumnezeu.

In duminica dinainte de Memorial Day 1988, fratele Ilie Costea i-a invitat pe toti la un picnic intr-un loc frumos ca raiul, recomandat de John Mich, acest loc fiind Pine Mountain. Totul iti incânta privirea, muntii inalti impaduriti cu-n vesmânt verde pitoresc, parcurile frumoase cu flori multicolore, pârâul cu apa curata si rece ce serpuia la vale pravalindu-se in cascade, si unde se prindeau pastravi, locurile de picnic pentru fript pui si mititei, raiul pe pamânt! Continue reading

SARBATOARE IN BISERICA BAPTISTA DIN HICKORY- N.C.

19 IUNIE 2011 – SARBATOARE MULTIPLA

 

EBEN EZER- Piatra de aducere aminte

[pullquote]

Samuel a luat o piatra pe care a pus-o între Mitpa si Sen si i-a pus numele Eben-Ezer, zicând: „Pâna aici Domnul ne-a ajutat.” (1 Samuel, 7.12)

[/pullquote]

 

Motivele de Sarbatoare:

(1) Biserica a implinit 23 de ani de la infiintare (1988)

(2) Binecuvântarea micutei Isobelle-Emanuela, fiica lui Cristian Pantea si Laviniei (Numeri 6.24).

(3 ) FATHER’S DAY – ZiuaTatalui


(1) In urma cu 23 de ani in Hickory- NC, Domnul pusese pe inima a sapte familii de credinciosi, initiativa de a forma o biserica crestina baptista de limba româna.

Ioan Costea, unul din cei care au fondat biserica in urma cu 23 de ani, povesteste cu nostalgie, cum, dupa ce a vazut orasul Hickory si imprejurimile minunate, desi clima era putin cam rece pentru unul venit din Los Angeles, s-a indragostit de aceste locuri la prima vedere, locurile amintindu-i de vestul României, mai precis de podgoria Aradului. Revenit acasa, in Los Angeles, i-a spus sotiei this is the place. Fiecare român sosit in acest oras, a ramas fermecat de oamenii sau locurile primitoare, sau de amândoua acestea, asa incât, astazi biserica numara cca 90 de membri prin harul lui Dumnezeu.

In duminica dinainte de Memorial Day 1988, fratele Ilie Costea i-a invitat pe toti la un picnic intr-un loc frumos ca raiul, recomandat de John Mich, acest loc fiind Pine Mountain. Totul iti incânta privirea, muntii inalti impaduriti cu-n vesmânt verde pitoresc, parcurile frumoase cu flori multicolore, pârâul cu apa curata si rece ce serpuia la vale pravalindu-se in cascade, si unde se prindeau pastravi, locurile de picnic pentru fript pui si mititei, raiul pe pamânt!

S-au adunat intr-o poiana, la marginea pârâului si ideea a fost exprimata:

- Ce- ar fi sa incepem o biserica baptista in limba noastra?

Si astfel, viziunea a prins contur si curând s-a materializat intr-o hatarâre ferma:

- Hai s-o facem. ( Acele familii au fost: Nutu si Fibia Andras, Ilie si Anica Costea, Nelu si Victoria Costea, Daniel si Lidia Lucaciu, John si Becky Mich, Marin si Maria Oprea, Sandu si Emilia Salai)

Trei saptamâni mai tirziu, de Ziua Tatalui-Father’s Day, intr-o frumoasa zi din iunie 1988, in biserica Mountain View Baptist Church s-a tinut serviciul de dedicare a Bisericii Baptiste Române din Hickory, NC.

In toamna anului 1988, familia Smilovici Teofil si Norica au simtit calauzirea de a se muta la Hickory, unde fratele a slujit ca primul pastor al bisericii, pâna in anul 1989.
Familia Percy Livius si Mariana s-au mutat din Chicago in Charlotte in aceeasi perioada, iar in ianuarie 1990 biserica l-a ordinat pe Livius Percy ca pastor al bisericii. Liviu Percy a slujit ca si pastor al bisericii p
âna in toamna anului 2003 si a fost o perioada de crestere si de maturizare. Apoi, din vara anului 2004 pâna in vara 2006, biserica l-a avut pastor pe Nelu Chitescu.

In vara anului 1998, biserica crescând, si locul de stângere la inchinare in biserica americana devenind neincapator, am fost calauziti de Dumnezeu in a construi un sanctuar propriu al bisericii române, un loc spre care sa indreptam exodul de români care vor ajunge in zona Hickory-NC. Cu ajutorul lui Dumnezeu s-a cumparat peste 5 acri de pamânt in zona Mountain View si in toamna anului 1998 a inceput constructia Casei de rugaciune.

Prin harul Domnului constructia a fost dedicata in luna mai 1999.

Este extraordinar ceea ce Dumnezeu poate realiza prin oameni cu viziune si hotarâti in a urma calauzirea Duhului, in a intelege ce inseamna jertfa pentru a realiza ceva frumos, care sa aiba rasunet in eternitate.

Multi români, moldoveni, ucranieni, rusi, americani si alte natii, au gasit alinare si mângaiere, ajutor si mântuire, in aceasta Casa de rugaciune. Am vazut copiii nostri, crescuti in America, primindu-l pe Domnul Isus ca Mântuitor si Domn, in limba noastra româneasca. Oameni care nu au stiut ce inseama nevoia de pocainta, sau nici nu au auzit de Dumnezeu, au ajuns la decizia de a-L urma pe Domnul Isus.

Din vara anului 2006, Nelu URS a fost ales pastor al bisericii române din Hickory-NC si suntem multumitori lui Dumnezeu pentru el, pentru slujirea, devotamentul si dedicarea pe care o are in pastorirea bisericii.

Biserica a trecut prin si incercari, prin vremuri tulburi, dar in ciuda tuturor impotrivirilor, in ultimii doi ani, se simte in biserica un avânt deosebit, un aer si un foc nou; copiii nostri, tinerii nostri, intreaga adunare e motivata sa creasca in umblarea cu Domnul Isus. A Domnului Dumnezeu sa fie toata slava, gloria si creditul, acum si in eternitate!

2. Binecuvântarea micutei Isobelle-Emanuela, fiica lui Cristian Pantea si a Laviniei

Dupa invatatura si traditia biblica, copiii mici sunt adusi de catre parinti in Casa lui Dumnezeu pentru a fi incredintati in mâna Domnului, prin rugaciune si citirea binecuvântarii din Numeri 6.22-27, prin invocarea Numelui lui Dumnezeu peste copil, de catre pastor, in nadejdea ca prin invatatura si rugaciunea continua a parintilor, cu ajutorul si binecuvântarea lui Dumnezeu, odrasla lor va ajunge la maturitate sa-L cunoasca personal pe Dumnezeu.

[pullquote]

Tatal nostru care esti în ceruri! Sfinteasca-se Numele Tau; vie Împaratia Ta; faca-se voia Ta, precum în cer si pe pamânt. (Matei, 6.9-10)

[/pullquote]

(3 ) FATHER’S DAY – ZiuaTatalui (Matei, 1.18- 25)

Pentru aceasta ocazie speciala, mesajul pastorului Nelu URS s-a adresat, deopotriva familiei lui Cristian Pantea (de profesie medic), cât si tatilor (sotilor), dar si intregii congregatii, prezentând, sub inspiratia Duhului Sfânt, modelul extraordinar pe care il gasim in Iosif tatal pamântesc al Mântuitorului Isus, ca sot al Mariei. Acest model exemplar e demn de urmat de catre orice tata (sot) care doreste sa-si implineasca cu succes menirea sau vocatia.

[pullquote]

Iar nasterea lui Isus Hristos a fost asa: Maria, mama Lui, era logodita cu Iosif; si, înainte ca sa locuiasca ei împreuna, ea s-a aflat însarcinata de la Duhul Sfânt. Iosif, barbatul ei, era un om neprihanit si nu voia s-o faca de rusine înaintea lumii; de aceea si-a pus de gând s-o lase pe ascuns. Dar, pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a aratat în vis un înger al Domnului si i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme sa iei la tine pe Maria, nevasta ta, caci ce S-a zamislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naste un Fiu, si-I vei pune numele Isus, pentru ca El va mântui pe poporul Lui de pacatele sale.” (…) Când s-a trezit Iosif din somn, a facut cum îi poruncise îngerul Domnului; si a luat la el pe nevasta sa. Dar n-a cunoscut-o, pâna ce ea a nascut un Fiu. Si el I-a pus numele Isus.” (Matei, 1.18-25)

[/pullquote]

 

Dumnezeu pregateste un ajutor potrivit Mariei. El ne cunoaste trecutul, dar si viitorul. Pentru Maria l-a rânduit pe Iosif, un om de caracter. El era neprihanit!

Insa aflase ca Maria e insarcinata, … dela Duhul Sfânt, zicea ea. Iosif, ca orice barbat al acelor vremi, n-o crede. Dar nu voia s-a faca de rusine inaintea lumii. De aceea si-a pus in gând s-o lase pe ascuns, altfel va fi omarâta cu pietre, conform traditiei. O iubea, si-i dorea binele! Nu stim cum se gândea ca vor decurge lucrurile.

Dar Iosif, afla in vis de la un inger al Domnului ca e adevarat ce zisese Maria. Aflam si ca el se temea s-o ia la el pe Maria, deci dorea s-o ia la el! Ingerul ii spune sa nu-i fie teama sa ia la el pe Maria, caci ce s-a zamislit e de la Duhul Sfânt!

Câta credinta! Câta ascultare! Caci Iosif va face intocmai cum spune Domnul! A facut cum poruncise Domnul. El ia Cuvântul Domnului ca pe o porunca, implinind intocmai cerintele Domnului. Si-a pus interesele sale personale si eul lui, deoparte, in spate, mult in urma. S-a subordonat voii lui Dumnezeu, apoi Mariei, si copilului Isus.

Ne-a lasat un bun exemplu pentru un sot si un tata, bun, care a sacrificat totul pentru familia lui. A luat in permanenta cele mai bune decizii. Lucreaza ca tâmplar si intreaga familie isi duc traiul prin munca lui.

Atunci când a fost instiintat de inger sa plece impreuna cu Pruncul si Maria in Egipt, intrucât Irod dorea sa-i ia viata pruncului Isus, asculta de Domnul.

Când Isus, aflat la varsta de 12 ani, a ramas in Ierusalim in Casa Domnului fara ca parintii sai sa stie acest lucru, Iosif nu L-a certat când a aflat motivul: „De ce M-ati cautat? Oare nu stiati ca trebuie sa fiu în Casa Tatalui Meu?

Avem in Iosif un model de tata, un arhetip al lui Dumnezeu, adevaratul tata, al tuturor credinciosilor, Tatal Dumnezeu. Si Duhul ne indeamna sa-I zicem Ava, adica taticule! Slavit sa fie Tatal Ceresc care intotdeauna ne poarta poverile! Aleluia. Amin.

[pullquote]

Isus (…) le-a zis: „Adevarat, adevarat va spun ca Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatal facând; si tot ce face Tatal face si Fiul întocmai. Caci Tatal iubeste pe Fiul si-I arata tot ce face (. ..) „De atâta vreme sunt cu voi si nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal. Cum zici tu, dar: „Arata-ne pe Tatal”? ” (Ioan 5.19- 20; 14.9)

[/pullquote]

Slavit sa fie Domnul, ca ni L-a facut de cunoscut pe Tatal! Aleluia. Amin!

Duminica, 19 iunie 2011, crestinii autentici din multe tari si locuri, au sarbatorit ZIUA TATALUI  -  ZIUA  LUI  DUMNEZEU, Tatal tuturor credinciosilor, copiilor Lui! GLORIE DOMNULUI!

 


Amintiri de refugiat: Intre Panciova si Montreal

Nea Mitica isi continua povestea. Cuvintele lui sunt incarcate de amintiri. Il privesc in timp ce vorbeste si imi dau seama ca trecutul l-a insotit mereu, ca n-a uitat nimic din ceea ce traise candva. Numele localitatilor pe care le mentioneaza au pentru el o incarcatura sentimentala: Covacita, Zrenianin, Trieste, Cinecitta, Torino. Il ascult cu atentie. Inteleg drama pe care a trait-o in urma cu niste ani buni, acest om.

Intre legionari si nazisti

Legionarii au fost cei care l-au trecut granita in Iugoslavia pe nea Mitica, desi el nu era legionar. Fusesera opt persoane in grupul lui. Au stat trei zile inchisi la Panciova,  resedinta districtului Banatul de Sud din Voivodina (Serbia), orasul unde Timisul se înfra?este cu Dunarea. La 15 kilometri distanta de Pancevo se poate trece Dunarea în „Orasul alb”, Belgrad, situat la confluenta râului Sava cu Dunarea. Acolo, in Pancevo era cea mai veche puscarie de pe timpul imperiului austro-ungar, care a durat cincizeci si unu de ani, din1867 si pana in1918; de abia in anul 1918, Serbia se unea cu Muntenegru, Regatul sarbilor, croatilor si slovenilor, formand Regatul Iugoslav. In timpul celui de al II-lea razboi mondial, Serbia a fost un stat marioneta al Germaniei hitleriste; teritoriul sau includea Serbia Centrala de azi si partea vestica a Banatului. În 1945, Serbia a devenit parte a unei federatii, cea de a doua Iugoslavie, Republica Socialista Federativa Iugoslavia, condusa de Iosip Broz Tito, pâna la moartea acestuia în 1980, imi relata cu usurinta, nea Mitica, toate aceste date istorice.
Apoi, grupul lui a fost mutat la Covacita, o localitate tot in  Banatul de Sud din Voivodina, (Serbia), unde au stat doua saptamani. De acolo i-au trimis la Banovici, in nord-estul Bosniei-Hertegovinei, unde au stat un an si cateva luni, el lucrand la o cantina.
I-au arestat din nou si i-au pus pe toti in baracile facute de nemti. Intrucat nemtilor li se terminase contractul, acestia, prizonieri de razboi fiind, au plecat inapoi in Germania.

La Trieste

La scurt timp, nea Mitica si grupul sau au plecat in Zrenianin, localitate situata mai la nord de Pancevo, la o distanta de 80  kilometri si aproape de frontiera cu Romania. De aici, sarbii i-au trimis acasa. Venea un sarb schiop si se uita cu lampa la ei. Sarbul acela schiop ii trimitea pe toti inapoi in tarile lor. Facuse el, dupa socotelile lui, un grup pe care l-a trimis spre apus, grupul lui nea Mitica fusese trimis aproape de orasul Trieste, situat la granita Italiei cu Slovenia, la o fabrica de caramida, la vreo 30 de km de Trieste. Au stat cu totii acolo cateva zile, pana a venit seful si le-a spus: “Dati niste bani si eu va duc pe frontiera” si astfel i-au trecut in Trieste. Italienii i-au asteptat cu un “Bun venit” ; existau acolo, pe langa italieni si englezi si americani.

Un prieten pianist

Italienii le-au facut acte de identitate. De la Trieste nea Mitica a plecat pe jos pana intr-un sat numit Santa Croce. Cauta de lucru. La poarta unei case erau caramizi, pietre si tot felul de materiale de constructie. Ce-a gandit ? “Omul acesta precis are nevoie de cineva sa le duca de aici, sus”. A batut la poarta si l-a intrebat in italiana daca are ceva de lucru. Proprietarul l-a intreabat ce limbi mai vorbeste, iar el i-a spus : «Limba franceza », asa ca s-au inteles.  Cei doi proprietari (sot si sotie) erau medici, amandoi de origine franceza.  I-au dat de lucru lui nea Mitica pentru 3 luni. In acest timp, el a primit vizita unui prieten, Anton Stefanescu, care era professor de pian. Cand a intrat in casa, Stefanescu a observat un pian. L-a intrebat pe proprietar daca poate sa cante putin. Proprietarul a fost de acord. Cand a inceput acesta sa cante, s-a facut liniste in casa. Elvetianul si sotia sa au fost impresionati. Mai tarziu, nea Mitica a primit un plic pentru “prietenul sau pianist”.
Cand i l-a inmanat, Nea Mitica, mai in gluma, mai in serios, i-a spus : « Eu am lucrat doua saptamani la carat piatra si caramizi, munca grea, nu gluma si uite cat mi-a dat…iar tie ti-a dat atatia bani pentru o ora de cantat. » Stefaneascu i-a spus povestea cu un pictor : « Cat timp ai lucrat la tablou? » « Trei ore ». « Si pentru trei  ore imi ceri atat de mult? » Si raspunsul a fost: “Da, am lucrat trei ore si toata viata.”

Cand o poarta deschide o alta poarta

Romanii incepusera sa-l vobeasca de rau pe nea Mitica. “De unde are asta bani?”  El le dadea bani de timbre si pentru alte mici cumparaturi. Presupuneau ca are contact cu comunistii. « Altfel nu ar avea bani ! », spuneau ei. Probabil ca erau informati ca in Trieste se tineau meetinguri si acolo vorbea seful partidului communist din Italia, pe nume Toleatti. Italienii erau peste 30% comunisti. Ei aveau o vorba : “O poarta deschide o alta poarta”, si de aici sa fi pornit banuiala. Atunci, nea Mitica l-a chemat pe Stefanescu si l-a dus vreo treisprezece kilometri, sa vada unde lucreaza.

Ursu

Pe Ursu, nea Mitica l-a cunoscut in Iugoslavia. Era un tip simpatic. Avea un vocabular aparte, care ii amuza pe ceilalti. Cand il intreba cineva ce a facut in Romania, el raspundea: “M-am luptat cu ursoaicele, am dat lovitura la case de bani ”. Cand il intrebau ce stie sa faca, el spunea ca are degete fine. « Cum adica? » “Deschid orice casa de bani”. Sau, cand ii reusea ceva, se exprima : “Mi-a iesit pasenta !” Povestea cum i-au adus case de bani elvetiene, germane, americane, etc.  “Nu-mi vine sa cred, am reusit la americani” – spunea el. Pe Ursu l-au imbracat in haine americanesti, i-au dat bani, l-au dus in America si nu a mai auzit nimeni de el. Posibil,  spune nea Mitica, sa-l fi folosit in cadrul serviciilor secrete pentru a deschise seifuri cu diverse documente.

De la Paris la Montreal

Din Trieste, grupul lui nea Mitica a fost transferat la Cinecitta, unde au stat doua luni, timp in care nea Mitica a lucrat la un gradinar. Au trimis apoi un lot si in vest, ca sa inchida gurile rele. Pierre Rosetti a fost trimis in Bulgaria ; s-a dat drept francez si l-au trimis la Paris. El era roman sadea. De la Cinecitta i-au trimis la Torino. La Torino trebuia sa scrie unde vor sa plece. Fiecare isi declara optinea pentru cate o tara. Nea Mitica s-a inscris pentru Australia. Cand a plecat insa trenul din Torino, s-a razgandit, a rupt biletul de vapor Neapolis si Nail si a luat trenul spre Franta. Ajuns in Franta, l-au dus in inchisoare unde a stat o zi. De pe timpul lui Napoleon era o lege: cine trece frontiera clandestina in Franta, trebuie sa stea cel putin o noapte in puscarie. Incepuse razboiul in Coreea. Erau multi comunisti in Franta. De fapt s-a dus la Paris pentru ca acolo erau toti prietenii lui.
Mai tarziu, canadienii i-au acordat viza si asa a ajuns la Montreal.

« Daca vii la studii, iti dam viza »

Te puteai inscrie in orice tara, in afara de America, pentru ca in America nu mai erau locuri, acolo plecasera 48.000 de evrei. Asa ca refugiatii de acolo au plecat in tari ca: Brazilia, Argentina, Chile, Uruguay, Paraguay, Australia, Noua Zeelanda, Franta, etc. Francezii conditionau viza de inscrierea pentru studii : « Daca vii la studii, iti dam viza ».
Inca din Iugoslavia facusera stampila din cartofi si cerneala  si cantau “O Tanenbaum, O Tanenbaum”, se spalau cu zapada, si cand ii vedeau sarbii, spuneau: “Neamtul e tot neamt”. Era o stratagema pentru a-i convinge pe sarbi ca sunt nemti.
A fost un inginer, Cernea, isi aminteste nea Mitica, venit de la Stalingrad, tot asa, cu stampila falsa.  Ca asa le era vorba : “Cand diavolul este in spate, trebuie sa faci orice ca sa reusesti”.

Nea Mitica se opreste din povestit. Lumea din amintirile lui dispare. Raman doar nostalgia, gandul la vremurile care s-au stins. I-a fost greu, i-a fost usor? Imi dau seama ca dincolo de aceasta intrebare exista certitudinea ca in fata mea se afla un om curajos, brav, stapan pe el, care a razbit si a depasit obstacolele din viata. Il privesc cu admiratie si ma gandesc deja la urmatoarea intalnire, cand imi va impartasi alte amintiri de demult.

Octavian Curpas

Cronica de carte

Alexandru Petrescu, „Un ploiestean la Curtea Regelui Juan”

de Gabriela Calutiu Sonnenberg

[pullquote]

Fiecare e convins ca poate critica o carte, pentru simplul fapt ca a învatat sa scrie si sa citeasca (William Somerset Maugham).

[/pullquote]

 

Iau aminte la aceasta constatare si ma apropii cu bagare de seama de cartea jurnalistului român traitor in Spania, Alexandru Petrescu. Mi-am propus o simpla descriere a continutului ei, din punctul meu de vedere, strict personal, având grija sa nu ma avânt pe teritoriul criticii literare pretentioase. Din capul locului va anunt asadar ca veti citi aici doar constatarile mele.

Pare simplu, dar nu e deloc usor, pentru ca nu este un text omogen, ci o colectie de articole scrise în decursul unei perioade de timp destul de lungi. Desi tematica abordata este oarecum mereu aceeasi – viata românilor din Spania – varietatea abordarilor si evantaiul stilistic par a nu avea margini. Întâlnim în egala masura reportaje, interviuri, eseuri, epistole, scrisori deschise precum si evocari nostalgice. Unele merg mai aproape de suflet, altele trezesc mirarea sau chiar dorinta de a-l contrazice pe autor. Un lucru e cert: nu poti ramâne indiferent la ideile exprimate cu aplomb gazetaresc, din convingere.

Încep mai bine prin a spune ce nu este aceasta carte: nu este un roman care se citeste dintr-o rasuflare. Aproape 300 de pagini nu încap cu una cu doua într-o pauza de masa. Nici aspectele beletristice nu se claseaza pe primul loc printre prioritatile autorului. Limbajul este cel uzual, presarat cu expresii consacrate prin emisiuni sau reclame TV, sloganuri vechi si noi, refrene spumoase, dar care – de ce sa nu recunoastem? – puncteaza uneori textul cu accente vioaie, binevenite.

Indiferent de verdictul nostru final, ideea de a reuni într-o carte comentariile autorului pe marginea evenimentelor care au afectat comunitatea românilor din Spania, de la venirea sa încoace si pâna astazi, are cel putin un merit incontestabil: acela de a crea tabloul unei comunitati deloc usor de descris. Misiunea e îngreunata si de faptul ca nu doar românii sunt actualmente greu de definit si de localizat, ci si vremurile sunt complicate. Pe cât de diverse sunt motivele plecarii lor din tara (în special de natura economica, dar si politica, morala sau profesionala), pe atât de variate sunt si „prototipurile” de conationali cu care avem aici de-a face. Dezideratul identificarii si includerii lor într-un grup unic este utopic. Toti românii plecati – nu doar cei din Spania – sunt greu de privit ca o comunitate, fie ea si eterogena.

Revenind la textul cartii, pentru început facem cunostinta cu autorul. Nascut si format în Prahova si ulterior la Bucuresti, jurnalistul Alexandru Petrescu nu face un secret din orientarea sa politica pro-monarhista si din convingerile religioase crestine. Poate ca pe alocuri am simtit o strîngere de inima, citind pasaje în care idealul jurnalismului impartial este generos înlocuit printr-un stil gazetaresc patimas si partinitor. Însa, dupa depasirea primelor pagini, am deprins îndemânarea de a ignora subtila manipulare, probabil involuntara, concentrându-ma pe continutul pur, cu valente informative incontestabile. Mi-am spus ca opiniile sale proprii sunt doar o invitatie la adâncire, Domnia sa propunând doar una din multele viziuni posibile. Cititorul e liber sa-si cladeasca propria sa imagine. Important este volumul impresionant de informatie, colectat si imortalizat minutios, formând o cronica moderna, chiar daca …dupa Ureche. În fond, auzim si interpretam cu totii foarte diferit; gusturile si parerile ramân împartite.

N-am luat, asadar, în nume de rau încercarile de deviere de la subiect, ci am apreciat chiar franchetea si caracterul extrovertit al autorului, ca nota dominanta a întregii carti.

 

Primul capitol: Avatarurile Contelui. Titlul – o aluzie la forurile la care se doreste raportarea? Avem, pe de-o parte, avatarul, cuvânt la moda, care înaripeaza imaginatia tinerilor, dar nu numai a lor. Duce cu gândul la dedublarea persoanei noastre, odata ce parasim patria. Schimbarea „pielii”, cum s-ar zice. Pe de alta parte avem Contele, un personaj pitoresc cu care se identifica autorul – amator declarat al nobilimii si al caselor regale. Nimic de zis fata de simpatia pentru traditii, cu singurul amendament ca poate ar fi fost mai aproape de adevar situarea spatiala a posesiunilor nobilului autor undeva în Prahova, si nu în Transilvania – fie ea si cu y-grec – caci noi, ardelenii, nu l-am prea vazut pe acolo.

Dar, lasând la o parte titulatura, capitolul reda plastic imaginea copilariei generatiei noastre si a convulsiilor istorice pe care am avut ghinionul, dar si privilegiul sa le traim. Cum bine zice autorul în verva sa nostalgica, „suntem generatia „De-a Baba-Oarba”, blugi si bretoane, ultimii Soimi ai Patriei, Pionieri, Utecisti, cei care au prestat munca voluntara („patriotica”) pe câmpurile patriei, la inundatii, la struguri, pe santierele tineretului, atât la scoala, cât si la armata sau Universitate.”

Si unde suntem acum? „Am preferat sa fim capsunari decât corupti sau corupatori. Sa ne mintim ca suntem bine si sa trimitem banii în tara. Noi suntem cei care, când venim în vizita în România, le aratam tuturor poze pe care le-am facut cu masinile altora sau cu casele si piscinele celor la care mergem sa facem curat” – spune apoi autorul, alunecând în rolul de exponent al generatiei sale.

Matematic vorbind, capitolul întâi pune conditiile de existenta, enuntând problema în linii mari: noi suntem emigrantii; iata prin ce-am trecut si de ce am plecat. Se trece apoi la o analiza mai sofisticata a termenului de diaspora, luat la purecat sub toate fatetele, inclusiv lingvistic si istoric, duca cum bine zice chiar autorul, AB OVO, adica din negura vremii, la nevoie fie ea si latina. Dihotomie-trihotomie, ouale lui Adrian Nastase, politicieni de azi si de ieri, traditia formarii lor în exil, a lor sau al parintilor lor, studii la Moscova, români cu simpatii anarhiste în Spania lui Franco, Basarabia si tinuturile de dincolo de Prut, istorie care ne tine sub pantof, ofuri, tragism, destin. Enumerarea halucinanta se continua cu enigma înca nedezlegata a originii poporului român, latinizarea tracilor si ilirilor înaintea daco-dunarenilor. Apoi Gheorghe Gheorghiu Dej si Regele Mihai, si iarasi citate din latina.

Nu fara dreptate sunt mentionate problemele de comunicare ale politicienilor din România post decembrista, chiar daca indicatiile terapeutice recomandate ar trebui poate sa aiba la baza consultatia unui diagnostician specializat (autism infantil, sindrom Kanner, psihoza infantila si sindromul Asperger). Recunosc ca am consultat dictionarul pentru a trece nevatamata pe lânga termenii acestia, dar si altii, precum gnosologie sau triumvirat, mi-au dat de furca. Totusi, a meritat cititul mai departe, aflatând astfel motivele concrete pentru care românii din diaspora deplâng promisiunile desarte ale politicienilor, care îi momesc sa se întoarca în tara iar apoi, odata întorsi, îi lasa balta.

Fac o paranteza si remarc aici ca, pe lânga unele inadvertente care i e pot reprosa autorului, de doua lucruri e cert ca nu duce lipsa: nu e indiferent si nici …taciturn. Chiar daca are înclinatie spre … povestire, cum bine-i sta autointitulatului Conte, caci verbul contar înseamna în castiliana a povesti, a relata. Contabalanseaza prin angajament si curiozitate, mereu în cautare de subiecte, daca se poate cu un sâmbure acolo, macar un picut senzational.

Capitolul aranjat într-un crescendo apoteotic („Pentru românii care se vor întoarce acasa, în tara, unde sunt pensiile? Bunastarea?”) se încheie cu un citat în latina, prin cuvântul „nodus” (nod). Chiar ca e înnodata situatia! Complicata e si lectura pentru cititorul ocazional, insuficient de transparenta pentru profesionisti; demersul AB OVO are din punctul meu de vedere un singur merit, anume acela ca … este.

Nu-i de mirare ca ne bucura sa salutam usurati paragrafele urmatoare, în care autorul renunta la stilul fornaitor de prin note de subsoluri si revine la teme mai „pamântesti”, pe care le trateaza cu deja familiarul sau stil proaspat, colocvial. Expresii precum „ca pe vremea lui Ceausila Voda” descretesc fruntea.

Trecând din plan general în plan personal, este criticat demersul Ministerului Învatamîntului de nerecunoastere a studiilor la facultatea privata absolvita de autor. Atacul direct la adresa ministrei de resort si trimiterile la practicile luarii de mita competeaza tabloul unei societati putrede, imposibil de controlat, în care Institutiile de Stat nu-si fac datoria. Autorul da dovada de vaste cunostinte despre coruptie, dar pacatuieste prin generalizare. Ma întreb daca sunt singura care a învatat pâna la limita epuizarii pentru examenele de treapta si de admitere, doar pentru scrupulul de a nu da satisfactie sistemului perfid de luare de mita?! Critica la adresa taxelor exagerate pentru serviciile consulare de la Ambasada Româna din Madrid, comparativ cu tarifele ambasadelor altor tari se prelungeste prin critica la adresa institutiilor si firmelor mari (Blue Aur, Antena 1), care comanda servicii, dar „uita” sa le plateasca si se revarsa în critica la adresa organizarii defectuoase, acest pacat originar la români. Din critica în critica, se cauta rezolvarea si se sugereaza concedierea personalului. Si ce urmeaza apoi? Concret, cine si cum îi alege pe noii angajati? Dupa ce criterii si, cum alegem alegatorii? Ma rog, demersul pare neterminat, dar eu nu ma pricep la politica.

De pe acum ma bântuie gândul ca autorul nu e neaparat un om cu multi prieteni. Asa direct si bataios, de buna seama ca multi îl considera un spirit nelinistit, provocator. Aflu dealtfel din paginile cartii ca a interpretat în câteva pelicule roluri de vikingi, înfatisarea sa recomandându-l pentru un astfel de rol. „Sunt un luptator, un razboinic. Am forta lor în oase si în spirit. Nu ma las doborât. Pe vremuri, pe litoralul românesc, ma dadeam viking, ori danez, ori suedez, ori norveg.” Îl cred.

Cronicarul angajat revine la ceea ce numeste ironic „viata noastra capsunara” si interogheaza deschis politicienii români pentru lipsa de ajutor si promisiunile fara acoperire. „Care drepturi si care stânguri, Don Pedro? Când erati mai liberal, domnule Roman?” Gazetarul incita si agita, dar tot el constata în final inutilitatea efortului sau: „?tiu ca aceste rânduri nu vor servi la nimic. Ca voi avea probleme ca si dumneata, cititorule, când la ghiseu ti se raspunde cu indiferenta. Sau când suni la Informatii si nu-ti raspunde nimeni…”

Se deruleaza încet, pas cu pas, evenimentele din sânul comunitatii românilor spanioli:

- înfintarea Centrului Hispano-Rumano de lânga Madrid: bani spanioli, bine investiti;

- comentarii pe marginea esecului mediatic al emisiunii “Hola, soy rumano!”, care se dorea o reabilitare a imaginii deformate despre români în strainatate: bani românesti, inutil risipiti;

- tenorul Costel Busuioc, ascensiune rapida în Spania, urmata de pierdere „subita” de memorie, fanii fiind clasificati de el acum drept „prosti” agasanti care-l deranjeaza: risipa, de timp.

 

Al doilea capitol, Oameni pe care i-am cunoscut face o trecere în revista a unor personalitati românesti din diaspora spaniola, oameni mai mult sau mai putin renumiti, români cu care ne mândrim. Sunt conturate portetele unor valori incontestabile, precum recent decedatul profesionist de televiziune Valeriu Lazarov, scriitorul Grigore Vieru, artistul Mihai Petre, pictorul Romeo Niram sau chiar sculptorul în lemn Mircea Magiaru. Ultimul, supranumit „sculptor în lemn de abanos” nu pentru ca materia prima ar fi neagra, ci pentru ca el însusi apartine etniei tiganesti, remarca mucalit: „Pâna acum, lumea ma stia ca sunt mexican, ca îmi era rusine sa spun ca sunt român, sa nu va fac de râs, ca eu sunt de fapt tigan si asa o sa mor: tigan, tzigionen sau gitano… gitan… hitan”.

Urmeaza Adrian MacLiman, ziarist spaniol de origine româna, purtator de cuvânt al Comitetului Olimpic International, care l-a intervievat pe Osama Bin Laden; Domnica Radulescu, autoare americana de origine româna, care a câstigat, recent, premiul statului Virginia pentru cel mai bun roman de fictiune; Irina Onea, exploratoare în colturile cele mai îndepartate ale lumii; Cornel Tabacaru, respectat om de afaceri român cu cetatenie canadiana, cu o avere estimata la aproape 40 de milioane de euro sau Radu Sebastian, fost fotbalist, actualmente student la celebra Universitate Complutense din Madrid, care a reusit sa ia bacalaureatul în limba spaniola cu nota maxima, dupa ce a studiat într-un timp record de sase luni materiile în limba lui Cervantes, desi nu o învatase înainte.

Finalul capitolului este rezervat câtorva interprete vestite de folclor românesc (Maria Ciobanu, Irina Loghin) si se încheie cu constatarea – fara comentarii – ca vremea „folcloricilor nostri visatori, sentimentali, care cînta pentru doua perechi de adidasi” pare a se încheia acum, când starurile de manele înregistreaza încasari record, inclusiv si mai ales la turneele din Spania. ”Ma doare sa stiu ca românii îi platesc pe tigani cu 10.000-15.000 de euro sa le cânte manele” (citat Irina Loghin).

Chiar daca si aici se mai strecoara note critice si întepaturi („Unde sunt cei care, la TVR, când a revenit Valeriu prima data în tara, dupa ’89, se gudurau pe lânga el?”), capitolul secund se citeste usor, trezeste simpatie pentru caracterele ireprosabile de români bine situati din diaspora si respect pentru realizarile lor.

Al treilea capitol, Eseu si yeseu, se joaca putin cu cuvintele, înglobând britanicul aprobator „yes” în ceea ce, din nou, se conjuga la persoana I, singular: autorul, personajul nostru central. Inventarul românilor raspânditi prin întreaga lume este impresionant: milioane si sute de mii, din Banatul românesc, prin Serbia, Germania, Spania fireste, Norvegia, Canada, si America, practic peste tot. Si nu putini. Comun au un singur lucru: toti viseaza pe limba lor. Visele lor nu sunt subtitrate doar în româna. „Eu visez. Mult. Tu visezi din Italia. El viseaza din S.U.A. Visam. Români visând prin lume din Spania”, spune autorul.

Accentul cade pe natura visurilor românilor de pretutindeni si pe experienta de pâna acum, anume a lipsei de realism, a imposibilitatii ducerii la îndeplinire a viselor lor. În opinia autorului, vina revine îndeosebi politicienilor. Face aici o analiza pe marginea termenului de mogul, cu sensul de persoana foarte importanta, cu puteri discretionare. Personal sunt mai degraba adepta teoriei „norocul si-l face fiecare cu mâna lui”, dar e prima data când vad cifre clare despre românii raspânditi în lume, drept pentru care m-am gândit ca poate nu strica sa le reproduc aici.

Iata ce armata de visatori români avem în lumea asta:
Statele Unite ale Americii – 862.526, Ucraina – 409.608 (inclusiv moldoveni), Germania – 73.365 sau poate 200.000, Canada – 192.170, Rusia 177.638 (inclusiv moldoveni), Serbia – 74.630 (inclusiv „vlahi”), Austria – 29.044, Grecia – 25.375, Kazahstan - 20.000, Regatul Unit – 19.096, Australia – 18.320, Franta – 18.000, Ungaria – 14.781, Suedia – 12.748, Portugalia – 10.818. Sa fim cu bagare de seama, însa! În România înca se viseaza…”

Se succed apoi articole pe teme diverse, unele cu iz nostalgic: ”Ma uit la pozele tineretii mele de parca m-am detasat de acest pamânt, de acest trecut secol. Da! Asa numeam noi fotografiile: poze. Si erau digitale doar pentru ca le faceam cu degetul, apasând pe butonul Smena sau al vreunui Zenit.” Sau amintiri din vremea când multi foloseau drept argumente bâte si rangi, plus o dorinta pe care o vor exprima sintetic într-o formula ce va face cariera, poate chiar istorie: “Moarte intelectualilor!”. Se tineau discursuri împotriva partidelor care doreau sa opreasca ascensiunea politica a Frontului: “Jos cu fiii de chiaburi si legionari!”, “Nu vrem ca cei care au stat la caldura, în strainatate, sa vina acum si sa ne dea lectii”, „Ei n-au mâncat salam cu soia”, „Nu ne vindem tara”, „Noi muncim, nu gândim”…

Altele cu continut critic: „Cred ca asta se întâmpla si în zoo-ul nostru politic. În locul unor democrati, oameni civilizati, persoane integre avem, la fel ca în Gaza, magari vopsiti în diverse culori politice… dar – culmea! – toate au la baza cromatic nu alb-negrul, ci mult rosu comunist. Magari vopsiti în dungi, pe post de zebra”.

Concluzia autorului: „Suntem liberi, dar legati înca de piatra istoriei, iar comunismul tot ne ficateste clipa de clipa. Prometenienii din 1989 au adus focul dreptatii si adevarului pe mesele noastre. Prometeu înlantuit.”

Despre primele încercari de organizare a românilor din Spania: „Conglobatia” FADERE  se vrea o federatie a românilor din Europa si SUA (…) Ce s-a nascut acolo a fost o (F)aderare în masa fara transparenta, ce se va repercuta în noi printr-o sete insatiabila de a deveni mici dictatori.”

Înfiintarea bibliotecii românesti din Spania denota dragoste de carte si mai ales de românism, pe care autorul spera s-o faca publica acum, „pentru a sublinia faptul ca mai sunt si flori printre straturile de balarii si pogoanele de indiferenta ale românilor ce au napadit parca organizat viata noastra.”

Amuzante sunt si descrierile întâlnirilor românilor la o „coslada”, termen folosit pentru Centrul Hispano Român de lânga Madrid, care fac trecerea spre capitolul al IV-lea,

Români cuceriti de catre români.

Eseul de început „Despre convenientul de a fi strain” trezeste amintiri duioase: „Când eram copil, toata lumea ma întreba: “Ce vrei sa fii când te vei face mare?”. Le raspundeam ca vreau sa fiu… strain!… Îmi amintesc faptul ca în acea perioada a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, mecanicul de la CFR, s-a cazat la noi în casa o familie de cehi. Probabil venisera prin vreun program turistic fratesc. Si muncitoresc. Dar ei erau altfel de fratesti si muncitoresti comunisti. Aveau un autoturism Wartburg 311. (..) Cutia cu lapte praf ce ne-au dat-o cadou am folosit-o câtiva ani la rând drept cutie de zahar sau de faina, iar mai apoi pe post de pusculita. Iar eu, în poleiala de ciocolata pastrata de la cehi, pe care am lins-o vreo luna fata cu toti copiii de pe maidanul din cartier, tot mereu puneam o ciocolata autohtona si ma dadeam mare în fata lor.”

În replica, românul emigrat, în loc sa se „molipseasca” de farmecul strainatatii, este descalificat din start de compatrioti, pe motiv ca s-ar sustrage consumului de … salam cu soia. Pentru ilustare, autorul recurge la citate din români care au reusit prin alte parti:

În România, lumea nu prea ma place. Poate ca exista unii carora le plac cartile mele, dar eu, ca persoana, nu le sunt foarte simpatica”, declara proaspat laureata cu Nobelul pentru Literatura, scriitoarea Herta Müller.

Sau ziaristul Adrian MacLiman recunoaste ca de multe ori nu se recomanda ca fiind român, ci scotian. „Nu pentru ca mi-ar fi rusine, dar exista riscul ca expunerile mele sa nu se bucure de credibilitate. Înainte de 1989 era altceva; ca român în exil erai considerat un erou”.
Alexandru Petrescu completeaza în cuvintele sale: „Când în presa on-line din România apare un articol despre un român din diaspora, oricare ar fi natura sa, va rog sa cititi în rubrica de comentarii si sa observati aciditatea lor, cât de usor sunt împroscati cu noroi si cât de minimalizate sunt eforturilor lor, cât de murdara este denigrarea lor.”
La fel, putini stiu ca pictorul Romeo Niram – de fapt Marin – singurul artist contemporan ale carui tablouri vor fi expuse la Palatul Regal de la Madrid alaturi de operele lui Goya, El Greco si Velazquez, este român.

Se succed opinii despre revolutie, despre mineriade, despre diferentele de concept privind socialismul, euro-comunismul, dreapta, si de conceptie – privind românii care, odata ajunsi afara devin, în opinia celor care ramân în tara, orice mai putin decât români. Apelul autorului vine la timp: „Haideti sa fim ceea ce meritam sa fim! ?i sa fim înainte de toate români, sa fim artisti români, europeni si cetateni ai planetei, cu bun simt.”

Este salutata apoi vizita în Spania a Patriarhului României, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, dar se taxeaza aspru birocratii care organizeaza vizita în asa fel încât sa nu ajunga la el rugamintile credinciosilor.

Urmeaza enumerarea unor organizatii si persoane particulare care contribuie masiv la o mai buna desfasurare a activitatilor românilor din Spania: Organizatia de Femei „A Flor de Piel”, Filarmonica “Paul Constantinescu” din Ploiesti, care a obtinut Marele Premiu al românilor din Spania, scriitorii Arthur Silvestri si Grigore Vieru, omagiati în Spania cu ocazia întâlnirii de Sfântul Valentin, Cristi Mungiu si Alberto Sole Buset, care au câstigat Premiile Goya, numerosii donatori de carti pentru biblioteca româneasca din cadrul Universitatii „Spiru Haret” din Spania. Autorul nu uita sa critice autoritatile din România care, somate sa contribuie la dotarea bibliotecii, s-au rezumat sa dirijeze corespondenta într-un cerc vicios, de la un departament la altul, declinând raspunderea. Singurul politician care s-a implicat a fost deputatul diasporei, William Brânza, ploiestean. Alta realizare este înfiintarea Muzeului „Ion Stratan” (poet ploiestean), în cadrul bibliotecii Universitatii „Spiru Haret” din Madrid. Transpare aici, firesc, mândria de prahovean a autorului. De ce oare s-a supranumit Conde de Transilvanya si nu de Plo-y-esti?

Tema „Cât câstiga scriitorii români?” este si ea abordata, chiar daca doar marginal, stiut fiind dealtfel ca scriitorii nu sunt bine platiti nicaieri în lume, nu doar în România. Dar orisicât, vorba românului!

Reportajul de la Festivalul International de Folclor „Villa del Mora” – Editia a XIX-a face sa ne tresalte inima la citirea pasajului dedicat Ansamblului Folcloric din Spania „Românasul”: „Mai toti spectatorii, indiferent de nationalitate, bateau ritmurile românesti cu pantofii. Nu poti sa ramâi indiferent la un asemenea spectacol. A fost într-adevar o prestatie foarte valoroasa si… spectaculoasa!”.

Alte file de cronica (continuare):

- peste 4000 de persoane au participat la slujba de Pasti organizata în Coslada. Miscator discursul primarului spaniol al localitatii, subliniind ca „locuitorii români au dreptul de a se simti cetateni cu drepturi depline în Coslada, fapt care reprezinta temelia si impulsul pentru dezvoltarea viitoare a orasului nostru. Coslada a fost un exemplu de integrare, nu doar din Comunidad de Madrid, ci din întreaga Spanie”;

- România la târgul Integra pentru imigranti, o prestatie, din pacate nu tocmai reusita, o „expozitie de varza murata si salam”, citat din carte;

- noua varianta lingvistica de romaniol-rumañol, utilizata tot mai des în Regatul Spaniei. „Spaniolii agreeaza sonoritatea limbii române. Nu putini sunt cei care învata câteva cuvinte pentru a putea da, cu umor, o replica. Romaniol – Rumañol.”

 

Capitolul al V-lea, Reportaje relaxate, descrie evenimente si manifestari spaniole, privite prin ochii autorului român, prezent la fata locului. Aventuri la alergarea taurina din San Fermin, batalia cu rosii din localitatea Buñol, din zona Valencia si alte minunatii cu colorit local largesc orizontul, conturând tabloul incitant în care se integreaza de pe acum si românii, ca minoritate conlocuitoare.

Spaniolii nu înteleg ca, pâna la urma, românii pot sa se adapteze oricarei situatii, ca suntem niste cameleoni ai „regnului” uman”, remarca autorul. Alina, croitoreasa de costume de matador, de fapt învatatoare din România, s-a adaptat rapid, desi nu tinuse acul si ata în mâna înainte de a pleca din tara. Românii îsi ofera forta de munca pretinzând ca „fac orice”, si chiar sunt priceputi la toate. „Orice”, e bine platita meseria asta.

Ingenioasele sunt si definitiile ad-hoc inventate de autor: o cerveza muy fria, un fel de bere cu promoroaca, sau verbul „a lidia”, care desemneaza în spaniola dansul toredaorului cu taurul, un cuvânt care va intra cu siguranta în vocabularul limbii române.

Se succed apoi numeroase portete de români din Spania, unii cu meserii si nume ciudate, precum vrajitoarea Nigerica si asistentul ei, Jetonel; altii cu destine tragice, precum Catalin Craciun, bodyguard de discoteca, ucis în confruntarea dintre doua clanuri mafiote. Si ne trezim pe nesimtite ca am luat deja primul contact cu ilegalitatea. Politia Nationala Spaniola estimeaza ca, începând cu perioada Sarbatorilor de  “Navidad” (Craciun), pâna în 6 ianuarie, de ziua Regilor Magi, Regatul estei invadat de peste 5000 de cersetori proveniti din România.Trecerea spre zona obscura a muncilor dubioase, pe care multi români sunt nevoiti sa le preteze în Spania, se face în capitolul urmator.

Capitolul al VI-lea, Paella cu bulz ciobanesc, cuprinde reportaje despre unii din românii din Spania, cu tente ironice la adresa subculturii de cartier. Iata un fragment din „decalogul” fantezist imaginat de autor:

Românii nu fura din casele spaniolilor si nici nu sparg case. Ei doar intra sa vada cum se comporta tencuiala peste noapte, ca doar ei au renovat casa acum o saptamâna. Deci sa se schimbe prin ziare termenul de “spargator” cu cel de “controlor nocturn”.

Sa se înceapa redenumirea de strazi în localitatile unde românii sunt majoritari (Îmi permit câteva exemple: Guta, Mihaela Minune, Edy Talent etc). ?i fara numere. Este suficient sa raspunzi “Eu stau pe Mihaela Minune!”. Si noi, românii, cum ne cunoastem, gasim imediat casa.”

În opinia autorului, nimeni dintre politicienii români nu doreste întoarcerea acasa a românilor. Ar însemna pentru România înca doua milioane de someri si tot atâtea probleme. Dar Spania a însemnat o scoala de viata, transformând gloata noastra si educând-o în a fi mai receptiva si mai toleranta. „Românii au învatat sa poarte castile de protectie pe teasta, sa se spele pe mâini când patronul îi duce la restaurant în pauza de masa si sa fumeze si un „puro” (tigara de foi) în stil mic burghez.”

Convietuirea rodeste de ambele parti. La o ferma de pere din regiunea Navarra, lucratoarele românce au conditii de cazare mai bune decât în „casutele” de la Costinesti iar spaniolii au învatat sa le cânte chiar si melodii în româna, cum ar fi <<Drumurile noastre>> si manele”.

Iata o situatie paradoxala: în timp ce spaniolii se duc în Franta sa munceasca pe o perioada de 35-40 zile, câte 10-12 ore pe zi, pentru o suma de 2500-3200 euro, românii accepta sa lucreze în locul lor, chiar pe proprietatile celor ce pleaca. Conditiile oferite de francezi muncitorilor spanioli sunt net superioare celor oferite românilor din taberele ridicate la marginea locului de munca din Spania.

Dar româncele detin si o pondere majora prin bordelurile „alegale” (nici legal, nici ilegal). „Unele dintre noi cer la receptie sa ne puna muzica de manele, ca sa fim mai inspirate”, remarca o românca „angajata”. „Franzeluta”, o românca star porno are ambitii înalte si tinteste spre marile ecrane. O alta românca sustine showuri erotice bine platite în penitenciarul în care sunt încarcerati celebrii tarhetsti (falsificatorii de carduri bancare) si temutii pesti.

Ma minunez în taina de numarul mare de persoane din „zona gri”pe care a reusit sa le intervievieze autorul. Subiectele picante, informatiile detaliate despre prestatii si tarife diferentiate sunt poate socante pentru spiritele sensibile, dar nu putem contesta faptul ca aduc un aport vadit la crearea imaginii de ansamblu a comunitatii românilor din Spania, în toata vastitatea ei. Cu adevarat, avem de-a face cu o cronica a vremurilor noastre, chiar daca pe alocuri ne-am fi dorit-o poate mai blânda, mai ponderata.

Un spaniol naiv si nelamurit se întreaba de ce oficialii români resping manelele, în timp ce spaniolii cultiva arta tiganilor lor (flamenco). La urma urmei si tangoul sau capoeira braziliana, tot din arta strazii sau dezvoltat. „?i spaniolilor le place muzica asta ritmata, chiar daca nu înteleg textul melodiei. Cred ca daca la Eurovision ati trimite manelisti, sigur ar câstiga concursul.”

Reversul medaliei este ca oficialitatile spaniole, satule de lipsa de civilizatie a câte unui grup de tigani români care terorizeaza cartiere întregi, se straduesc fara succes sa scape acum de ei. “Problemele sunt iscate de tiganii care, dupa amiezele, când ne facem siesta, pun muzica turca la maxim (manele), scot pe ferestre boxele, îsi fac necesitatile pe strazi si chiar sex”, declara Juan Calvo, “el patriarca” (bulibasa tiganilor spanioli). „Avem un proiect cu primaria, prin care le aratam noilor veniti cum trebuie sa traiasca civilizat într-o tara ca Spania. Nu ne întelegem bine cu ei pentru ca nu vorbesc “cahlo”, ca noi. Este foarte dificil sa comunici cu ei, si am început sa învatam noi româneste mai repede”, continua Juan Calvo.

Finalul în coada de peste lasa loc pentru continuare. De pe acum devine evident ca suntem îndreptatiti sa ne asteptam la mai mult, evolutia românilor din Spania fiind abia la început.

Ultimele pagini sunt rezervate unei selectii de fotografii alb-negru din colectia privata a autorului. Majoritatea redau imagini din trecut, din anii copilariei si vârsta scolara în România sfârsitului de secol XX.

Un lucru e sigur, indiferent de directia în care va evolua comunitatea românilor din Spania, putem conta pe reportajele pline de verva ale jurnalistului Alexandru Petrescu, recunoscut si premiat pentru activitatea sa de gazetar în Spania. Ingenioasele sale gaselnite verbale ne vor amuza sau întrista, întrebarile sale insistente vor sâcâi poate pe alocuri, dar cu siguranta nu-l vom putea trece cu vederea, pentru ca, asa se pare, nu se da batut cu una cu doua. Perseverenta si dârzenia îi prisosesc, fara tagada.

Nu-mi ramâne decât sa-i urez succes în continuare, sa ne vedem si sa ne citim, sper eu, cu bine. Cum zic spaniolii: ¡Nos vemos!

¡Nos leemos! – as adauga eu.

 

Benisssa

 

 

Clujeanul care a jucat în Hannah Montana: “Rolul meu era al unui fotograf care o urmareste”

Daniel Ganea, un clujean plecat în SUA în urma cu 20 de ani, care a jucat alaturi de faimoasa Miley Cyrus, a vorbit pentru ZIUA de CLUJ despre cum a ajuns la Hollywood, ce îl leaga si acum de Cluj si ce trebuie sa stie românii care se viseaza în SUA.
Actorul Daniel Ganea spune ca amintirile copilariei si tineretii l-au influentat foarte mult si îl leaga mereu de Cluj, oras care i se pare “vibrant, frumos. În general, oamenii din România sunt destul de realisti si directi, foarte diferiti de occidentali”.
Cum ati ajuns sa jucati în Hannah Montana? Cum este Miley Cyrus?
Recent am lucrat la mai multe reclame si în cinci filme la Hollywood, dupa care am fost contactat de catre directorul de casting din Los Angeles, de la It’s a Laugh Production Studio, si mi-a spus ca voi juca în episodul 4 din serialul Hannah Montana. Rolul meu era al unui fotograf care o urmareste. A fost experienta placuta. Este o fata superba si foarte prietenoasa, mai ales în spatele camerei de luat vederi. I-am întâlnit si pe tatal ei, Billy Ray Cyrus, si pe bunica ei: e o familie superba.
Cum ati decis sa va alegeti aceasta profesie?
Îmi placeau înca din copilarie teatrul si filmele. Am început în anii ‘90 sa fac actorie si modeling, iar la scurt timp am plecat în SUA definitiv. M-am casatorit cu Anita, tot din Cluj, si apoi am început o afacere. Începutul si adaptarea mi-au fost foarte grele. În 2004 m-am mutat de la Washington în Arizona, am vândut compania si am pornit alta, doar cu servicii de limuzine. Prin 2007 aduceam de la aeroport un regizor de film care m-a întrebat daca mi-ar placea sa joc în filme. I-am zis ca e visul meu, dar viata m-a dus în alta directie. Mi-a dat cartea lui de vizita si a zis zâmbind ca “niciodata nu e prea târziu”. Parca m-a trezit dintr-un somn adânc. Am încercat de atunci sa îmi gasesc destinul, sa studiez, sa fac antrenamente si tot ce se cere pentru industria productiei de filme profesioniste. În 2009 am participat în filmele Maneater si Middle Men. Am lucrat, astfel, cu George Gallo, Giovanni Ribisi, Luke Wilson, Kelsey Grammer, Terry Crews, Sarah Chalke si James Caan. Am semnat un contract cu o mare agentie de pe coasta de vest a SUA si lucrez ca model si actor.
Cum ati decis sa plecati din România?
Nu apucasem sa fac multe prin Cluj, deoarece parasisem Clujul la doar 20 de ani. Am plecat sa îmi împlinesc visul. Iubesc foarte mult Clujul si tara si simt ca ma leaga ceva acolo, care nu se poate uita niciodata, oriunde as fi.
Ce v-a impresionat mai mult dupa ce ati ajuns în SUA?
Am fost socat de tot cea ce vedeam în jurul meu . Tin minte ca am început la Los Angeles sa numar benzile auto: sase si sase, din sensuri opuse amândoua, erau 12 benzi, încolacite una peste alta. Am fost uluit de blocurile zgârie-nori de la New York si Los Angeles, de Oceanul Pacific si de magazinele imense. Mi-a placut cultura si americanii mereu zâmbitori si veseli.
Cum vi se pare ca s-a schimbat România de când ati plecat?
Mult. Sunt noutati si în cultura, au aparut constructii noi, afaceri de tot felul, asta e o foarte mare propasire. Încurajarea afacerilor, cât de micute ar fi ele, este cea mai puternica arma a economiei si aceasta a fost politica adoptata si de SUA. Urmarim la TVR muzica si filmele. Sotiei îi place mult muzica populara. Mie îmi plac mult filmele vechi, cu Puiu Calinescu, Dem Radulescu, Florin Piersic, Amza Pellea, Jean Constantin, Toma Caragiu, Sebastian Papaiani si altii. Ma uit si acum cu drag la filmele românesti cu care am crescut.
Este bine ca românii sa plece din tara?
Am vazut oameni bucurosi ca au plecat, dar si oameni suparati, care si-au risipit tot ce au avut. Este bine sa ai pe cineva stabilit deja acolo. Daca ai trecut de greutatile începutului înseamna ca ti-ai gasit locul. America este înca tara tuturor posibilitatilor, dar nu e pentru toti. Ai de luptat cu singuratatea si cu dorul, dureaza ani de zile pâna sa îti vezi familia din nou. Am vazut multe familii despartite si dezamagite, divortate din cauza aceasta. Este bine sa îti faci calculele de acasa înainte de emigrare si sa cumpanesti daca merita sa faci acest pas.
Cum este vazuta România în rândul cunoscutilor dumneavoastra?
România are locuri frumoase si oameni curajosi care au rasturnat comunismul si au oferit poporului o alta deschidere spre lume. Nu exista actor, regizor, producator în Hollywood sa nu stie de Nadia Comaneci. Sau de Vlad Tepes. Sunt oameni care au marcat cu faptele lor un popor, care i-au conferit o eticheta aparte, recunoscuta de întreaga lume.
V-ati mai întoarce în tara?
Împreuna cu sotia ne gândim mereu la locul natal, la rudenii, prieteni. Ne place foarte mult sa mergem în vizita, dar sa ne întoarcem definitiv nu cred ca am dori.

Florentina Tatar
Ziua de Cluj
26 aprilie 2011

BELGIA  – BUTOIUL CU PULBERE AL EUROPEI?

Ziua de duminica 20 februarie am petrecut-o cu niste prieteni, am vorbit despre multe, inclusiv despre Belgia; stare, perspective, griji, avantaje… Zilele urmatoare am fost putin mai atent la opinii si reactii pe marginea subiectului adus în discutie, asa ca acest episod va fi dedicat reactiilor si parerilor ce am receptionat. Nu doar românii, ci si automobilele Dacia sunt tot mai prezente în Belgia. Se vinde bine Dacia Duster aici!

Adi A este un barbat cu putin peste 30 de ani. A venit prima data în Belgia din dulcea Bucovina pe când era flacaiandru, prin 1994 si apoi a mai batut de câteva ori «cararile Europei» prin Polonia, prin Slovacia, Austria si, nu mai stiu pe unde. Astazi este la casa lui – sot împlinit, tata fericit, gospodar neîntrecut. Locuieste în zona flamanda, dar cu toata familia vorbesc franceza si n-ai zice ca nu-i neamt sau nu stiu care alta „semintie aleasa” dupa ordinea ce domneste la casa lor. Iar dupa belsugul din ea… zici ca este, fara îndoiala, mostenitor – deja intrat în drepturi – al fagaduintelor sfinte. Îl stiu de peste 10 ani, dar ne-am apropiat mult cu prilejul pelerinajului de anul trecut în Tara Sfânta; cu el si cu sotia lui, asa ca tare am tinut sa le aflu opiniile:

Exista dupa parerea lor cam 400-500 de firme belgiene, ai caror proprietari si administratori sunt români veniti aici în ultimii ani. Sigur peste 50 din acestea sunt ale unor persoane care sunt membri sau frecventeaza Biserica Româna Elim Bruxelles. Deschiderea unei firme sau asocierea într-o firma este si ramâne deocamdata una din posibilitatile pe care cei doritori le au la îndemâna pentru a-si legifera sederea în Belgia. Spre deosebire de multi altii, fratele A si sora M, sotia lui, nu sunt cu gândul mereu acasa; pentru ei acasa este aici, detin cetatenie belgiana din 2003. Cred ei ca românii truditori pe pamânt belgian au o demnitate mai aparte: putin pretentiosi în ce priveste confortul si dotarea cu echipamente sofisticate, muncitorii români si-au câstigat în Belgia un bine meritat prestigiu prin curaj, calitate si inventivitate în tot ce fac.

Firmele de constructii ale românilor de aici sunt bine cotate si aducatoare de beneficii de ambele parti, taxele platite catre Statul Belgian au greutate. Nu are o parere prea buna despre cei care si-au inclus si numele în sigla firmei, mai ales ca numele lui este axiomatic ; firma daca da faliment – ca asta este un fel contragreutate pe grapa – apoi sa nu-mi fie târât si numele în noroi, zâmbeste Adi cu subânteles. Altfel nu vrea sa ne spuna câte ceva si despre românii de aici cu firme falimentare, macar ca n-ar fi prea multi…

Nu exista în casa lor o preocupare anume pentru riscul spargerii Belgiei, nici pentru dezlegerea itelor conflictului dintre flamanzi si valoni ; mai degraba sunt interesati si doritori sa participe la proiecte bisericesti. Ar dori ca Biserica româna din Capitala Europei sa tina pasul cu standardul social de viata al membrilor ei: un centru de recreere dotat cu tabara pentru elevi, terenuri de sport, sala de conferinte si cursuri teologice, sala de cult si câteva apartamente pentru oaspeti, situat într-o zona linistita înafara aglomeratiei urbane ar fi un proiect pe care l-ar saluta, ba chiar li se pare ca daca am fi avut o conducere cu viziune mai clara, mai larga si orientata înspre nevoile oamenilor pe toate planurile, acesta s-ar fi putut afla în derulare.

Despre numarul real al românilor traitori acum în Belgia nu risca sa se pronunte, dar cifra de o suta de mii li se pare reala, cu precizarea ca în ritmul prezent ea se poate dubla în cel mult doi ani. Doamne ocroteste-i pe români!

Am tinut sa aflu si opinia lor despre prima parte a documentarului «Belgia-butoiul…». Raspunsul a fost simplu, direct, încurajator: Adevar bine spus, important de stiut, ati vorbit parca si în locul nostru, fiti binecuvântat!

Scurta cuvântare a pastorului Raymond Vandepute din seara aceleasi zile la Biserica Româna Elim, unde adunarea generala de sfârsit de an nu s-a putut tine din prea slaba participare, a fost parca sora geamana cu textul ce cu o zi înainte l-am scris. Un belgian flamand si un român belgian uniti în acelasi gând, preocupati de acelasi obiectiv, nu degeaba a facut fratele Daniel B supozitia ca as fi scris textul dupa cuvântare… Nu, nu l-am scris dupa, ci înainte. Din cuvântarea pastorului autohton care i-a asezat adânc în inima sa pe români, ca de altfel si pe alti credinciosi straini din Belgia, voi retine doar doua aspecte:

- Spre deosebire de alti gânditori, pastorul nostru traieste cu teama ca, sub ochii lui, Belgia se va afunda tot mai mult în pacatul neascultarii de Dumnezeu, în necredinta si îmbuibare, stari care induc fara îndoiala vrajba, dezmembrarea, lipsa unitatii si a întelegerii. Îsi leaga sperantele mai mult de strainii din Belgia care prin rugaciunea lor si prin fapta lor nu vor lasa sa se stinga flacara credintei, care ardea odinioara pe aceste meleaguri. Îmi doresc mult sa pot pune în tipar macar cele doua întrevederi cu dânsul, absolut edificatoare.

- Recent a demarat o actiune de post si rugaciune pentru tara, s-a adresat catre zeci de pastori evanghelici, iar cei care au raspuns primii au fost cei straini : brazilieni, portughezi, congolezi… Se întreaba abatut: oare românii nu sunt informati, ori sunt nepasatori, adica inconstienti, nici macar de valabilitatea textului biblic din Ieremia pentru diaspora iudaica… Sau cel din 2 Timotei 2. 1-3 «Va îndemn dar, înainte de toate, sa faceti rugaciuni, cereri, mijlociri, multumiri pentru toti oamenii, Pentru împarati si pentru toti cei ce sunt înaltati în dregatorii, ca sa putem duce astfel o viata pasnica si linistita, cu toata evlavia si cu toata cinstea. Lucrul acesta este bun si bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru…» si altele? Cert este ca si de data aceasta, ca de multe alte dati fruntasii nostri au lipsit de la astfel de actiuni…

- Legatura pe care dumnealui a facut-o între familie si patrie, între relatiile dintre parinti si copii cu cele dintre populatia unei tari si conducatorii ei mi s-a parut absolut reala si binevenita. Priviti cu atentie referinta citata din Scripturi si trageti si dumneavoastra concluziile cuvenite :

«El va întoarce inima parintilor spre copii si inima copiilor spre parintii lor, ca nu cumva la venirea Mea sa lovesc tara cu blestem. » – citat din Vechiul Testament, Maleahi 4. 6
A doua zi stirile alarmante ne-au coplesit: alerta cu bomba la Tribunalul din Charleroi, plic cu pudra alba (antrax) la posta din Tournai, busculada cu evadare la închisoarea din Namur… Pâna seara s-au linistit si/ori dezmintit toate. Dar sa fie oare numai linistea dinaintea furtunei? Ca pastorul nostru chiar nu glumeste.

Monica A împreuna cu sotul ei, amândoi absolventi de conservator, sunt în Belgia de peste 4 ani cu cei doi copii. Dupa ce a lucrat o vreme la menaj face acum cursuri intensive de limba franceza si  limba flamanda. Sotul ei lucreaza în continuare pe santierele de constructii, dar au proiecte îndraznete. Se apropie de 40 de ani si nu pot sa nu le urez succes ; ba chiar sa ma rog pentru nazuinta lor de a vedea o scoala româneasca de muzica aici în Capitala Europei. Iata ce zice Monica :

„Lumea vorbeste despre separarea Belgiei, dar curentul pro-belgian ia amploare. Zeci de mii de oameni participa la manifestatiile pentru unificarea tarii – în fapt lupta împotriva dezmembrarii (n.r.) – si la tot mai multe ferestre ale locuintelor este arborat tricolorul rosu-galben-negru.

„Touche pas à mon pays – Raak niet mijn land!” („Nu te atinge de tara mea!”), este deviza ce poate fi vazuta pe tot mai multe autocolante si tricouri. ” «De mult nu am mai citit un text pâna la capat si nu l-am gasit atât de ancorat în realitate, atât de bine motivat ; astept sa citesc si episodul urmator, sunteti chiar bun cunoscator al tarii si prieten al poporului ei. Asa se cuvine, bravo române!» – îmi marturiseste doamna Camelia B.

Chemat de curând în slujba, pastorul D are pareri mai alambicate despre criza politica din Belgia, asa cum si eu aveam asteptari mai înalte de la dumnealui : La cele patru guverne regionale care exista, îmi spune fratele pastor, nici nu ar mai trebui un guvern federal. De retinut ca multi din prietenii mei români au stiinta si pareri mai aparte despre politica belgiana, precum cea de fata. Totusi cei mai multi nu au nici o parere, nici o cunostinta.

Parlamentul Belgian este doar unul, cel federal, compus din doua camere; nu exista unul valon si unul flamand cum au sustinut unii, iar guvern propriu are fiecare regiune; Flandra, Valonia si Bruxelles – capitala ; mai putin regiunea germanofona, care numara circa 70 de mii de locuitori, adica, aproximativ populatia unui orasel. Totusi ca un simbol al democratiei europene si respect pentru marele vecin din sud – Germania – vorbitorii de limba germana din preajma orasului Liége au obtinut pentru limba lor statutul de a treia limba oficiala în Belgia. Doar atât. Autonomia locala exista în Belgia, dar este limitata si face acum obiectul nesfârsitelor negocieri între flamanzi si restul mâncatorilor de cartofi prajiti.

La ce ar mai trebui guvern federal, când treburile curente si economia merg mai bine fara de el ?, se întreaba retoric domnul pastor româno-belgian ! Poate ar fi mai necesar sa alcatuiasca un guvern pentru populatia musulmana… ca aici în Belgia, ea este mai numeroasa si cu mai multe probleme… a continuat interlocutorul meu.

Am stat de vorba si cu niste cetateni flamanzi mai moderati :

„Nu ma pasioneaza politica si nu am ambitii de vreun fel, dar Barth Wawier are dreptate, numai ca nu este acum momentul potrivit pentru despartire’’ – ne spune domnul Kuhn, un batrânel iesit de curând la pensie. A lucrat la Uzinele Ford si este un foarte bun vorbitor de limba franceza si un sustinator moderat al cauzei flamande.

În schimb Alexander, caruia i-am renovat partial casa, îsi rupe limba ca mai toti flamanzii, când si-o învârte în graiul latin ; o face însa cu multa ambitie. Dornic sa vorbeasca mult si multe în franceza a facut progrese enorme în a vorbi limba lui Moliére în cele trei saptamâni cât ne-a fost gazda. Se zice ca multe lucruri le învatam mai usor de la cei care nu le stiu, ori le stiu foarte precar…

Dupa parerea lui despartirea flamanzilor de valoni nu are vreo miza ; e bine si împreuna, ar fi bine si separat, dar un lucru ramâne : flamanzii au totdeauna dreptate (cred ca din cauza imperfectiunii limbii n-a precizat «…si atunci când n-au »!  - n.a.) si ei nu fac niciodata compromisuri. Ei gândesc simplu, eficient, rational. Simpatic si prietenos, domnul Alexander, cred sa fie tipul de flamand obisnuit si asemeni lui, cei aproape 6 milioane de flamanzi belgieni se vor multumi doar cu unele reforme ceva mai radicale ale politicilor fiscale belgiene, între care legea refinantarii este nodul gordian care trebuie taiat : De ce sa plateasca statul federal ajutoare sociale si sa asigure tot felul de facilitati celor care nu muncesc, celor care aleg sa se stabileasca în Belgia, desi asta nu este patria lor ? De ce sa poarte flamanzii în cârca lor pe cei lenesi si betivi si smecheri ?! Cum sa acorzi cetatenie belgiana cuiva care nici macar limba tarii nu se sinchiseste sa învete? Aceasta este, de fapt, întrebarea la care nici ultimul mediator, domnul Waterbeek, presedintele executiv al celui mai moderat partid flamand nu gaseste raspunsul cel mai potrivit si de toti acceptat, solutia care sa scoata Belgia de astazi din impas, desi se vorbeste mereu de progrese…

Ultima duminica am petrecut-o iarasi în Biserica Româna ELIM din Bruxelles, unde ne-am rugat si pentru pacea în Belgia si pentru binecuvântare în România si pentru liniste sociala si vremuri mai bune în lume. La iesire câtiva crestini au tinut sa-mi multumeasca pentru articolul despre Belgia, despre pulbere, despre butoi si pulberea din el… Între ei pastorul baptist Nicolae R, ale carui vorbe le-am retinut spre stiinta tuturor « Sunt interesat în mare masura de politica ; de cea europeana, de cea româneasca si bineînteles belgiana, asa ca ma întreb ce s-ar întâmpla si cum ar arata ziarele si jurnalele de stiri europene daca România ar traversa o criza politica de asemenea amplitudine ? În fapt Belgia se înscrie în trendul european: Tara Bascilor, Irlanda de Nord, Nordul Italiei, toate butoaie cu pulbere… Situatia, desi aparent calma, este grava, ati facut bine sa atrageti atentia: îmi pare rau ca nu le am cu scrisul sa va pot ajuta, dar va apreciez straduinta si viziunea’’.

Multumesc, domnule pastor, ma bizuiesc si pe rugaciunile dumneavoastra si ale Bisericii baptiste române Betel Bruxelles. Dar despre Bruxelles-ul European în episodul urmator, acum mai adaug un ecou sosit din tara, tocmai de la Mangalia, unde un brav pescar si iubitor de carte si de natura, pensionar, îmi scrie «Interesanta stire asta despre Belgia, nu stiu cum se face ca nici în jurnalele radio-televiziunii, nici prin ziare, nicaieri n-am bagat de seama sa fi suflat cineva o vorba… Ai vrea sa revii dumneata cu noutatile ce se deruleaza?»

Sa traiesti, neica, sa traiti dragi români – cu pace si în belsug ! Noi aici avem cam de toate si din toate câte putin, Domnul Sfântul binevoieste sa ne poarte de grija prin al vietii val.Voi reveni cu voia Lui.
—————————————
Foto: Instantaneu din Biserica Româna Elim Bruxelles în timpul serviciului divin de duminica dimineata. Aici se aduna de regula peste o mie de credinciosi la închinare, iar la adunarea generala recenta a fost confirmata propunearea conducerii de a nu mai primi noi membri. Hotarârea ni se pare corecta si acoperitoare având în vedere ca în Belgia la început de an 2011 exista cam 30 de adunari ale fratilor români din confesiunile evanghelice. Cine ne spune câte biserici ortodoxe sa fie? Pâna acuma am stiinta de cinci. (n.a.)

Zaharia BONTE
Sombreffe, Belgia
20 martie 2011

NU VORBI PROSTII

•    Unu-i în putere, altu-i la putere…
•    Vai noua daca  lipsa de  logica si bun simt se numeste originalitate.
•    Intr-un muzeu de arta, unii admira tablourile, altii semnaturile (Vlad Nicolau).
•    Cine nu e de stânga la tinerete nu are inima; si cine nu e de dreapta la maturitate nu are minte (auzita).
•    Expresie: creier la purtator.
•    O biata iubire e preferabila niciuneia…
•    Scoala ascunde riscul de a ajunge intelectual…
•    Uimitor… Ti se opreste mintea in loc! Mie, nu tie… (Zoltan Terner).
•    Exista situatii când isi pierd mintile chiar si cei care nu le-au avut niciodata.
•    Cine da cu pietre in  arborele meu genealogic?!
•    Suntem cu totii o sapa si-un pamânt…
•    Voi va jucati cu mine… Eu zic ca ma joc cu voi (Solo Har Herescu).
•    Libertate avem prea multa. De acea nu stim s-o apreciem.
•    Nu dezlega toate misterele.
•    A retinut textul in arhiva lui secreta de plagiator (Roni Caciularu).
•    Nu vorbi prosti fara sa stii. Mai intii informeaza-te!
•    Prostii sunt de doua feluri: cei care cred absolut tot si cei care nu cred absolut nimic.
•    Fara nelinisti si intrebari, existenta ar fi tare anosta (Mihai Batog Bujenita).
•    Unii luneca in Uitare, altii se prabusesc.
•    Nu mai suport sa mi se faca mereu autocritica …
•    A te destainui e ca si cum ai apare in fata tuturor fara chiloti (Nae Cernaianu).
•    Din când in când ni se intrerupe lumina si  dreptatea din cauza suprasolicitarii.
•    Sintem optimisti din disperare.
•    Cu toti suntem in depresie, dar unii au si motive.
DOREL SCHOR