Ligia Seman – „Funiile dragostei”

FuniileDragosteiCopertaIubirea între fericire şi nefericire, între dramă şi împlinire într-un roman de tip “clasic” 

În 1970, regizorul american Arthur Hiller câştiga Oscar-ul cu un film de mare succes, intitulat simplu, „Love story”. Ecranizarea sa după cartea lui Erich Segal, avându-i în rolurile principale pe Ali McGraw şi Ryan O’Nael, prezintă povestea de dragoste a doi tineri, studenţi, ce se căsătoresc şi au parte de o fericire de scurtă durată (tot încercând să aibă copii, vor descoperi că ea suferă de o boală incurabilă). Dramă, lacrimi, suferinţă, un tagline celebru – „love means never having to say you’re sorry” – şi o coloană sonoră de neuitat, aceasta ar fi în câteva cuvinte istoria filmului.

Un love story oarecum similar ne propune şi Ligia Seman în cea mai populară carte a ei, „Funiile dragostei”, tiparită la editura Cetate Deva, în anul 2008, care impresionează prin aceeaşi reluare a clasicei poveşti de iubire frântă înainte de termen, de data aceasta din cauza unui mediu social ostil. Continue reading

About these ads

Simbolul pierdut – SIMBOLUL REGASIT

Meditatie la festivitatea de pensionare

(1.) MOMENTUL EVENIMENTULUI imi ofera prilejul de-a gândi specific

Ieri fusesem la o inmormântare. O buna cunostinta,  un om remarcabil, trecuse din starea cunoscuta, a celui de om in trup animat de suflet si dorinte, când sufletul plecase de curând la Cel care l-a dat, iar trupu-i fusese asezat in tarâna din care fusese compus de mesterul Creator.

Sfânta Scriptura ne informeaza simplu, introducându-ne direct in Creatie: “La inceput Dumnezeu a facut cerurile si pamântul. Pamântul era pustiu si gol; peste fata adancului de ape era intuneric, si Duhul lui Dumnezeu se misca pe deasupra apelor. Dumnezeu a zis: Sa fie lumina! Si a fost lumina.” …. “ Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Sau, l-a facut dupa chipul lui Dumnezeu; parte barbateasca si parte femeiasca i-a facut.

Apostolul Ioan isi incepe si el Evanghelia sa scriind : « La inceput era Cuvantul, si Cuvantul era cu Dumnezeu, si Cuvantul era Dumnezeu. El era la inceput cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost facute prin El; si nimic din ce a fost facut, n-a fost facut fara El. In El era viata, si viata era lumina oamenilor. » …. “Cine nu iubeste, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru ca Dumnezeu este dragoste. Dragostea lui Dumnezeu fata de noi s-a aratat prin faptul ca Dumnezeu a trimis in lume pe singurul Sau Fiu, ca noi sa traim prin El.”

La timpul sau, sfântul apostol Pavel e cel care va scrie 13 sau 14 epistole ale NT, cel care invatase nu numai la picioarele celebrului intelept Gamaliel, ci primise Evanghelia sa prin descoperire dumnezeiasca, prin Duhul Sfânt.

Pavel foloseste simbolul botezului, care reprezinta ingroparea omului vechi, pacatos, si invierea, odata cu iesirea din apa, a omului nou, impreuna cu Cristos (“Noi deci, prin botezul in moartea Lui, am fost ingropati impreuna cu El, pentru ca, dupa cum Hristos a inviat din morti, prin slava Tatalui, tot asa si noi sa traim o viata noua – Romani 6.4, Toti care ati fost botezati pentru Hristos, v-ati imbracat cu Hristos. –Galateni 3.27, “)

Celebram acum moartea si ingroparea omului care a fost cu trup si suflet slujbas al Companiei CFR Marfa, revizor regional, si, de asemeni, invierea celui care este deja, un Pensionar Obisnuit – Gheorghe Danciu.

Marturisesc cu mirare si sfiala, imprumutând cuvintele potrivite de geniul poetului nepereche: Nu credeam sa-nvat a muri vreodata!

Dar de ce vorbim uneori greoi in comunicarea cotidiana si, indeosebi, când ne referim asupra lucrurilor importante demne de spus si auzit? Pentru ca nu folosim cuvintele care sa exprime mai bine realitatea de lânga noi sau mai de departe, ignorând Cuvântul Lui Dumnezeu, care era de la inceput, ignorând in mod brutal lumea invizibila de lânga noi.

Cum e posibil acest lucru ? Sa vedem si ce spun apostolii Scripturii, cu trimitere la Domnul Isus Cristos, la Creatie si la crestini:

Iov privind la planeta Pamânt, zice: “Pe ce sunt sprijinite temeliile lui? Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului?

Pavel vorbind despre Biserica formata din crestini, spune: “Fiind ziditi pe temelia apostolilor si proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Cristos. »

Petru, la rândul lui spune: “Caci este scris in Scriptura: Iata ca pun in Sion o piatra din capul unghiului, aleasa, scumpa; si cine se increde in El, nu va fi dat de rusine.

Petru si Ioan intr-o cuvântarea adresata contemporanilor sai (Faptele apostolilor cap 4) le vorbeste in acelasi fel: “Aceasta este piatra cea neluata in seama de catre voi, zidarii, care a ajuns in capul unghiului; si intru nimeni altul nu este mântuirea, caci nu este sub cer nici un alt nume, dat intre oameni, in care trebuie sa ne mântuim noi.”.

Mai marii preoti ai aceleiasi zile, dimpotriva au o alta parere, dar Petru si Iona ramân aceeasi:

“Si dupa ce i-au chemat, le-au poruncit sa nu mai vorbeasca cu nici un chip, nici sa mai invete pe oameni in Numele lui Isus. Drept raspuns, Petru si Ioan le-au zis: Judecati voi singuri daca este drept inaintea lui Dumnezeu sa ascultam mai mult de voi decat de Dumnezeu ..

Vorbind despre politica si problemele care decurg nemijlocit din ea, e mare suparare intre noi oamenii, daca suntem partizanii unei idei sau ai alteia. De ce? Deoarece se vorbeste intr-un limbaj de lemn, rigid si fara nici o acoperire!

Doar Cuvântul lui Dumnezeu are mare acoperire si implinire in timp – fara de timp- si in spatiu, fara de sfârsit!

Sa trecem insa la tema de azi, aceea a multumirilor.

MULTUMESC acum tuturor, celor mai de aproape colegi si celor mai de departe pentru frumoasa si rodnica colaborare de care m-am bucurat datorita ingaduintei si bunatatii domniilor voastre.

Multumesc sefilor mei care mi-au aratat multa intelegere, excelente indrumari si iubirea lor ca o o dimineata insorita!

Multumesc familiei CFR MARFA CLUJ care a fost o scena nu totdeauna confortabila, dar in care fiecare dintre d-voastra si-a jucat excelent rolul, intinzând o mâna si un gând plin de iubire, sa-mi pot implini rolul potrivit partiturii aduse si descifrate cu maiestrie de inegalabilul nostru director de scena (de la englezescul director, regizor, postura care ramâne inscrisa pentru posteritate, in documentele scrise si uzant ca apelativ).

Nu va mira deci pe nimeni ca aduc vii multumiri, in mod special, cu multa emotie si caldura, cu multa pretuire si sinceritate, celui care a fost pe tot parcursul, un monument de abilitate, competenta si bunatate, Domnului Director al Formatiei “Sucursala CFR MARFA Cluj”, onorabilul domn – ing. Vasile PETRULEA!

Dumnealui ne-a condus cu deosebita pricepere, cu discretie si maiestrie, punând in practica spusele sfântului Augustin Iubeste si fa tot ce vrei ! Adica, pe intelesul tuturor, Traieste in armonie si in pace cu ceilalti !

Multumesc, inainte de final, sotiei mele, care m-a ajutat permanent, mi-a tolerat multele imperfectiuni si m-a inconjurat cu multa dragoste si intelegere !

DAR IN FAPT toate multumirile mele se cuvin a fi aduse Maretului si Bunului Dumnezeu, creatorul si sustinatorul nostru si al tuturor lucrurilor ! Amin!

(2. Moment poetic

Oda (in nanometru credintei) – Parafrazarea unui poem celebru

Nu credeam sa-nvat a muri vreodata;
Cu spiritul vesnic tânar, infasurat in filosofia-mi,
Ochii mei ‘naltam visatori la steaua
Divinitatii.

Când deodata tu rasarisi in cale-mi,
Suferinta tu, dureros de dulce…
Si cât de adânc m-afundase voluptatea mortii
Ne-nduratoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca hercul inveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele marii.

De-al meu propriu vis mistuit ma vaiet,
Pe-al meu propriu rug, ma topesc in flacari…
Mai pot sa re-nviu luminos din el ca
Pasarea Phoenix ?!

Piara-mi din ochi tristetile din cale,
Vino iar in sân, credinta divina;
Ca sa pot muri linisitit, pe mine
Mie reda-ma, ca eu sa fiu Tu !

(Galateni 2.20 : Am fost rastignit impreuna cu Cristos, si traiesc dar nu mai traiesc eu, ci Cristos traieste in mine. Si viata, pe care o traiesc acum in trup, o traiesc in credinta in Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit si S-a dat pe Sine insusi pentru mine.)

(3.)  Cuvinte de laudatio

(3.1) DIPLOMA, oferita prin grija colegilor si a superiorilor mei, prin mâna celor care au semnat in dreptul functiei de Director, având in fundal un Tren care ne-a purtat fara intrerupere pe drumul de fier al vietii, pe care s-au inserat câteva cuvinte standard de pretuire reciproca, m-a onorat mai mult decât se poate crede ca ar putea insemna ceva oarecum tipizat caruia-i atribui in sfârsit un nume. Multumesc din inima!

Aceasta sarbatoare a fost posibila prin râvna pe care a manifestat-o constant primul meu sef, Dumitru Hara, caruia-i sunt deja foarte indatorat.

Apoi, multumirile mi se indreapta doamnei director Luminita Popa, care si-a dat acordul sa ne putem manifesta in voie. Ii multumesc pentru franchetea prezentei sale, asa cum ne obisnuise ca e un personaj aparte printre noi ceilalti.

Insa, piatra din capul unghiului, de neinlocuit, a fost si este domnul Director Vasile Petrulea, care ne-a strâns pe toti in jurul sau, cum o facuse cu atâtea alte prilejuri, dând consistenta si sens lucrurilor si locurilor comune, ca roua binefacatoare venita din cer.

DOMNIA SA ne-a coplesit de-a dreptul prin consistenta cadourilor, inepuizante suveniruri pentru lungul drum al zilei catre noapte.

- o felicitare si CD cu melodii Sfânta-i sara de Craciun cu Stefan Hrusca

- imagini si informatii pe CD CLUJ NAPOCA –Municipiu cu vocatie europeana

- colectie de 4 CD cuprinzând 80 de ani de muzica in 80 de melodii, sub genericul, Cele mai frumoase melodii românesti difuzate vreodata la radio.

- o Agenda carnet pentru a nota florile gândului, asa cum ne indeamna N.Iorga, pentru a nu se pierde pentru totdeauna…

- SIMBOLUL PIERDUT Secretele romanului- o carte emblematica de descifrare a secretelor unui celebru roman a lui Dan Brown, „Simbolul Pierdut”, celebru odata cu scrierea romanului politist de fictiune Codul lui Da Vinci, importanta carte in domeniu scrierilor pline de mister istoric si religios, pe prima sa pagina mâna priceputa cu scrisul inteligent si inconfundabil, dl director V.P. insereaza cu generozitate urmatoarele scumpe cuvinte:

„Cu toata dragostea,

prietenia si multumirile mele unui distins coleg si prieten

16.XI.2010”

(3.2) MESAJUL scris al sefului si prietenului meu, Cornel Neagota, a jalonat cu precizie nu numai prima si cea de a doua intâlnire, peste ani, dintre noi, dar face si o buna portretizare a celui de care … va despartiti: un om care prefera sa vorbeasca de literatura sau filosofie, care citeste romane si mai putin schemele electrice ale locomotivelor, cu abilitati in folosirea cuvintelor (stare care l-a molipsit pentru scris), m-a miscat profund pentru o buna marturie privitoare la trecerea mea prin viata sa.

(3.3) MESAJUL FELICITARII unor scumpi colegi, citita de sarbatorit in fata tuturor:

« Colaboratorului si prietenului nostru- Gheorghe Danciu,

Un capitol din viata dvs. se incheie acum.

Un altul nou va incepe in curând.

Astazi e prima zi a restului vietii dvs.,

in care va dorim ca Pensia sa fie o perioada speciala

petrecuta alaturi de familie, nepoti si prieteni.

Sa fiti sanatos si sa va bucurati de fiecare zi din viata

Cu drag ,

Colegii Serviciului Resurse Umane

Nicoleta, Mariana, Cristi, Florica, Ramona.»

(3.4) DIVIZIA TEHNICA, prin doamna sefa de  divizie Mariana Tat, insotita nu numai de serviciile din subordine, dar si de altele, asa cum cu totii ne strânseram inimile lânga si animati de directorul nostru de scena, a prezentat o felicitare de grup.  Colectivul de doamne harnice si pricepute, impodobite cu doi sau trei barbati, alcatuiesc un buchet de mare forta artistica care au dat intotdeauna greutate realizarilor noastre. Ma gândesc totodata si la cei nementionati aici, deloc anonimi, modesti la locul lor de munca, unii cu functii importante. Din urari retinem acum invitatia calda si nostalgica: “ Va mai asteptam pe la serviciu (cei care vom mai fi, daca ne veti mai gasi….)”

By George Danciu

Going to Theater – The American Way

Going to Theater – The American Way
By Ioana Moldovan

The University of Southern California (USC) in Los Angeles
You’d think that going to see a play is the same everywhere in this wild world. Wrong! Every society has its way of staging things, has its own rituals around the event itself and if you are a theater critic, not only the performance is the show you must pay attention to, but it’s everything that goes around it as well. Every piece of theater is actually a fair piece of the society that it was conceived in and for.

For an Eastern European, the Mark Tape Forum in Los Angeles seams a building that just has been opened. So much creativity goes in the building and in the space around it that it seams the work of a contemporary and not at all a product of the ‘60s. It’s hard to believe that the American society, while breaking down taboos on sexism and racism, kept on building in such a way that 40 years later it still looks hip! And if from outside the theater looks so advanced, the performance hall is the grand matrix one is so accustomed with: the Greek amphitheater.
The foyer started to buzz with people around 7 in the evening, just one hour before the curtains were supposed to rise up. Sorry! For the light to go down – that is! The bar just left to the entrance was a sort of a mix alter, one for capitalism and business – another way to make an extra dollar, but I can also see the relevance of it in a foyer, as a modern worship place for Dionysus, the ancient Greek God of wine, the one whose crazy celebrations brought the art of tragedy to people.

I’ve passed the invitation the curly god was waving me into. I wanted to feel it all and let myself dazzled by the talent of the playwright, the director, the actors, the stage designer, the light designer… They all were the drug I wanted to taste. I wanted their wit and profoundness to play with my mind! I am a theater junkie and there for I am the perfect spectator to have in the audience. I pay attention to people’s conversation around me and if I get details I know that are not right, I enter the conversation explaining about everything, giving secret details on theater and its masonry. I am a performer of a kind, I think. I am the one that gives away for free points of view and little stories that make up the Gnostic theater history. Each audience, at each performance, everywhere in the world, has one of such every time. I like to think I am that one every time I step in a theater hall.

The Glass Menagerie is a play I’ve never dared to see. I feel it’s about my life and I am Tom and Laura, one each of a time. It’s a play about how the hardships can consume even ties that can’t really be broken, as the family ones. But then, if you look in a Darwinist view, a family will still survive, by name at least, if the toughest gets away from the pack that consumes him. And this is what Tom was doing – I thought.

I was curious how this all American story is told by Americans for Americans. I was ready to plunge in the complete darkness, only to emerge on the other side, with the characters. Just when I was taking that last breath of reality, ready for a 3 hours ride to where it happens, I bumped my head on the green EXIT sign. There is no pitch dark in an American theater! The stairs are all lit, as well as exit doors. One feels as in the airplane, flying in a protected and highly controlled way. The last thing you hear is a nice voice asking you to locate the nearest exit door. And they are not being polite in case you dislike the play and decide to go home before it ends.

“We do not perform unless the exit signs are switched off”, a character shouted in my mind, a distant play I’ve seen many times in Bucharest / Romania, in a basement. This is what Mr. Bruscon, in Histrionics by Austrian playwright Thomas Bernhard says at one point in the play. And he was right to ask for that, just as I wanted to shout that too. Or at least to whisper it to someone’s ear.

The new production of The Glass Menagerie at Mark Tape Forum in Los Angeles, directed by Gordon Edelstein was a new approach to otherwise a classic American piece, a one of a kind family drama, a memory play that seams to haunt the collective memory of the New World’s people. I would have never dared to link humor to Tennessee Williams. Even the witty lines stir only a grimace, never a laugh. But the audience laughed during this performance. And it wasn’t the Southern accent that made worlds run as long trains through one’s ears. There was a twist in each character that made them provoke laughter. The measure was the same in each, so as a whole the play went on harmoniously, without conflicting. It was as if the director took the chess pieces and the board, kept them in same positions but moved the whole ensemble from the shade and cold to nice spring light. Gordon Edelstein took the play from a lock-in status and delivered it again, as an open to interpretation text. Debates may stat here. Philosophy is ready to claim The Glass Menagerie’s domain but what really counts is the body language of the audience. They were surprised; they reacted and played along; they laughed and applauded. More than a few stud up to congratulate the bowing actors: Patch Darragh (as Tom), Judith Ivey (as Amanda), Keira Keeley (as Laura) and Ben McKenzie (as Jim).

The stage design envisioned a humble habitation, with pieces of furniture gathered only for the purpose of their function and no other attribute. The bed, the table, the chairs, the desk were entirely poorest version that were ever made by the early 20th century. The bleak atmosphere was there but characters seemed to live in another dimension, not really wanting to acknowledge their true lives.

I’ve watched dazzled the staged flooding with Judith Ivey’s Amanda: a powerful acting and a deep connection with the character, a natural flow of all that was her’s in the literature of the character through this three dimensional human being that seamed to rule over an entity so fragile delimited, on paper, by the author himself.

When it was time to blow the candle and wake up to reality, the audience started to wave as in a slow waking up: heads, face-muscles, hands. When the claps started to sound, the magic was dissolving rapidly.

It was surprisingly how little the audience was applauding, only enough for a bow for each actor. Probably each member of the audience is too much aware of the gratitude they’ve already shown by using their credit cards to enter there in the first place. And then, in America, more than in any other place,”time is money” and “tomorrow is another day”.

So the audience left in a hurry, as midnight was getting near. Don’t think all were about to turn into pumpkins.

Probably only me…

Cântece despre lumina din vis

Calatoria gândului de Ilinca Nathanael, Bucuresti, Editura Anamarol, 11 p.

In volumul de versuri « Calatoria gândului », publicat in antologia “Spiralele vietii”,  Victorita Dutu, semnand cu pseudonimul Ilinca Nathanael, picteaza folosind cuvinte. Aici, Victorita Dutu nu este doar poeta, ci si artist plastic, astfel ca versurile carora le da viata devin cantece ale atmosferei, culorii si luminii. Expresia este concentrata si concisa si totul sta sub semnul metaforei si al epitetului cromatic evocator: « Cu mainile muiate in apele cerului/ Ca in florile lacului meu,/ Daca as putea sa cant/ Cu privirile-n soare… » (“Daca m-ai lasa”)

Victorita Dutu – matematician, filosof, poet si artist plastic

Poeta si prozatoarea Victorita Dutu este cunoscuta iubitorilor de arta prin cartile “Spatii”, “Vreau o alta lume”, “Calatoria gandului”, “Cea care as fi”, etc. Detinatoare a Premiului International de poezie “NAJI NAAMAN”, obtinut in anul 2009, Victorita Dutu debuteaza in august 2003, cu placheta de versuri “Spatii”. Poeta este absolventa a Facultatii de Matematica si a Facultatii de Filosofie din Iasi si are un masterat in logica si hermeneutica. In prezent, Victorita Dutu este profesor titluar de matematica la un colegiu din Bucuresti. In paralel, aceasta realizeaza la TVRM Cultural si Educational, emisiunea “Gandesti, deci existi”.

Ce faci lumina in visul meu

In „Visul meu”, lumina devine un topos edenic, aducand cu sine efluvii olfactive persistente. Poezia se detaseaza printr-o prezenta puternica a eului liric in peisaj, precum si prin sublimarea elementelor acestuia in stari de suflet bazate pe ambiguitate si sugestie: “Ce faci lumina in visul meu/ Mã chinui sã te privesc,/ Sa-ti privesc mainile/ Picioarele sarutate de ape,/ Dar tu te asemeni cu mine/ Foarte mult,/ Esti la fel de singura/ Ca atunci cand te caut.”

Zgomotul ce striveste ninsori

Rememorarea afectiva, spatiul amintirii unei trecute iubiri se concretizeaza la Victorita Dutu intr-o comuniune cu natura, pe care eul liric o transfigureaza poetic printr-o imagistica bogata. Poeta descrie senzatii si simboluri ale solaritatii, redate sugestiv prin filtrarea luminii in clipe nesfarsite de liniste. Forta cosmica a energiilor vitale este evocata prin elementul acvatic, fie ca este vorba de lacrima, apa sau ninsoare. Starii de liniste de la inceput ii ia locul, in final, zgomotul care ucide. “Intr-un cantec sublim/ Izvoarele saltau/ La visul tau albastru/ Si florile plangeau/ Odata cu tine./ De dupa zari ma priveai/ Cu lacrima ta de soare/ Si canta inima mea/ Impreuna cu lacrima ta nebuna/ Te iubeam, te iubeam/ Dar acum a sfarsit aceasta iubire/ Apa nu exista decat la un pret foarte/ Scump/ Si e mereu cãlcata in surdina/ De zgomotul ce striveste ninsori.” (“Cantec”)

Zãpezile…ah, zãpezile

In “Asfintit”, poeta creeaza un tablou de o cromatica intensa, textul cumuland cu figuri de stil extrem de expresive: ” Soarele era uneori la asfintit/ Valea suna a pustiu/ Desi era primavara,/ Se topeau zãpezile/ Zãpezile…ah, zãpezile…/ Atata fum de aburi/ Se-naltã din florile/ Ce urmau sã infloreascã/ Dar unde infloriserã,/ Unde era adancul nestiut/ Nevãzut incã de oameni,/ Plutitor dincolo de cuvinte?” Plinatatea luminii, fecunditatea cosmica revarsata in plan terestru vor transforma toate elementele in principii vegetale, redate prin florile ce urmeaza sa se deschida. Poeta conserva in aceste versuri o lume fixata intr-o aura de eternitate, intr-un orizont al sevelor reunite, cosmice si telurice.

Secunde

In “Scrisoare” – “Am primit o scrisoare./ De la cine e ?/ E de la tine la mine” – rememorarea afectiva a unei povesti de dragoste schimba perspectiva poetica. Versul penduleaza intre un plan al prezentului si unul al trecutului, intre “secunda aceasta,/ Si secunda aceea”.  Atmosfera erotica este tipic romantica, de basm, de  ritualitate a momentelor si a gesturilor dintre cei doi iubiti. Sentimentul de reverie  rezulta si din cele doua secvente temporale, trecutul si prezentul, ce se intalnesc intr-o simetrie perfecta. “Mã voi intoarce din drum candva”, afirma poeta, amplificand astfel atmosfera de melancolie in care se inscrie intreaga poezie.

Trebuie sã fie si altceva!!!!

In “Masca”, reflectia asupra trecerii timpului, usor mirata, sta sub semnul cugetarii filosofice: “Aceeasi masã pe care scriu,/ Aceeasi copaci care-si leagãnã frunza,/ Oamenii ce seamãnã intre ei,/ Trec pe stradã agale,/ Aceleasi masini , cu acelasi zgomot,/ Trec prin fata blocului meu./ Privesc in gol/ Si totul dispare in trecut/ Intr-o lume lipsitã de valoare./ Trebuie sã fie si altceva!!!!”

Acest “Trebuie sã fie si altceva” reflecta starea de neliniste nedefinita a eului liric, asa cum se regaseste si in afirmatia poetei din “Puterea de a intelege”: “Unul din cele mai mari daruri cu care a fost inzestrat omul de catre Dumnezeu este acela de a cunoaste. Care este sensul existentei umane pana la urma?” Cu alte cuvinte, ce se afla dincolo de evident, ce altceva mai exista in spatele cortinei? Tot autoarea este cea care ne da raspunsul: „Deodatã o floare mi-a cãzut in manã./ Era galbenã, cu raze de soare in ea.” Adevarata valoare, mireasma de floare si lumina solara, acest altceva in cautarea caruia poeta a pornit intr-o calatorie a gandului, este poezia. Pe care Victorita Dutu o plamadeste si acum, ca de fiecare data, cu daruire, pasiune si suflet.

Octavian Curpas
Phoenix, Arizona

„Prin muzica, omul poate fi inaltat spiritual sau coborat” – Interviu cu Amalia Cimpean, din Arizona, interpreta de muzica crestina

Amalia Mihaela Cimpean, interpreta de muzica crestina, a ajuns in Arizona in iarna lui 2005, cand sarbatoarea Craciunului batea la usa. La scurt timp, mai precis pe 22 Ianuarie 2006, aceasta se casatoreste cu Calin R. Cimpean, la biserica penticostala Happy Valley. Lansarea primului album de muzica, “Fii cu mine pas cu pas”, al interpretei Amalia Cimpean, se datoreaza intr-o mare masura, ajutorului acordat de sotul ei, Calin, despre care solista spune ca este o binecuvantare de la Dumnezeu. Incurajarea si sprijinului lui au sustinut-o pe  Amalia in pregatirea si editarea albumului. Amalia si Calin au doi fii, Andrew Joseph (3 ani) si Nathaniel (10 luni), pentru care isi doresc in primul rand, sa ramana langa Dumnezeu si sa Ii slujeasca. Amalia Mihaela Cimpean s-a nascut pe 29 octombire 1985, la Valenii de Munte, Prahova. Interpreta provine dintr-o familie numeroasa si spune ca parintii au fost cei care au facut tot ce le-a stat in putinta pentru ca ea si cei cinci frati si surori pe care ii are, sa ajunga sa isi vada visele devenite realitate. Ei si-au incurajat, si-au spirijinit financiar copii, chiar daca lucrul acesta a insemnat sacrificii serioase. Amalia locuieste in prezent in Surprise, Arizona si afirma despre sine ca este, pe langa interpreta de muzica crestina, studenta si full-time mama.

“Fii cu mine Pas cu Pas”
– Cum ti-ai descoperit pasiunea pentru muzica crestina?
– Dorinta de a canta s-a nascut in inima mea la varsta de 5 ani. Pot spune ca mama mea si matusa mea, Any Mehedinti, sunt cele ce au descoperit talantul meu. Ele au fost cele care m-au invatat prima mea cantare – „Biblia ma-nvata” – si de atunci incolo am laudat mereu pe Domnul prin cantare.
-Este “Fii cu mine Pas cu Pas” primul tau album muzical?
– Da, “Fii cu mine Pas cu Pas” este debutul meu muzical.
– Stiu ca anul trecut ai fost in vizita in Romania, ocazie cu care ai si lansat “Fii cu mine pas cu pas”. Cum s-a nascut acest album?
– Dorinta de a lansa un album cu muzica crestina s-a nascut in inima mea dupa ce eu si surorile mele am inceput sa cantam in duet in biserica, in urma cu zece ani. Totusi, acum doi ani, in urma rugaciunilor si la indemnul si incurajarea sotului, parintilor, fratilor si surorilor crestine din multe biserici de aici si din Romania, si nu in ultimul rand, la incurajarea prietenei mele, Romelia Radu, interpreta de muzica crestina, am inceput colaborarea cu Vali Mocanu. El este compozitor de muzica crestina si organist al unor formatii si interpreti ca Ruben Filote, Romelia Radu, grupul Saron, grupul Eliezer si chiar grupul Speranta, anumite melodii.
Un vis indeplinit
– Te rugam sa ne spui in cateva cuvinte ce inseamna pentru tine “Fii cu mine pas cu pas”?
– Pentru mine, albumul „Fii cu mine pas cu pas” este un vis indeplinit, o dorinta indeplinita pe care Dumnezeu a pus-o in inima mea de multi ani. Prin acest album am vrut si vreau sa aduc oamenii mai aproape de Dumnezeu, sa le ating inimile, sa ii incurajez, sa ii imbarbatez si sa le aduc aminte ca sus in cer avem un Tata care ne iubeste si ne-asteapta.
– Cine sunt colaboratorii tai la albumul “Fii cu mine pas cu pas?”
– Colaboratorii albumului ‘’Fii cu mine pas cu pas’’ sunt Vali Mocanu (compozitor si organist), Calin Cimpean (interpret voci aditionale), Samuel Buduleanu (interpret voci aditionale), Ema Mocanu (interpreta voci aditionale), Studio Targoviste (mixaj si procesare) si Studio Speranta (timbru si multiplicare).
– De ce acest titlu?
– Am ales titlul « Fii cu mine pas cu pas », pentru ca doresc ca Dumnezeu sa fie cu mine in orice clipa a vietii mele pe acest pamant. In acelasi timp, pot spune ca piesa numarul cinci, « Fii cu mine pas cu pas », are o insemnatate aparte pentru mine si de aceea i-am ales titlul ca sa caracterizeze albumul meu.
O muzica inaltatoare

- Cum ai defini stilul care caracterizeaza primul tau album de muzica crestina?
– Am dorit ca acest album sa cuprinda cat mai multe categorii de oameni, de aceea stilul de muzica prezentat este divers. Nu pot defini un stil anume.
– Ai si compozitii proprii? (muzica, text)
– Prefer a fi mai mult interpret decat compozitor, de aceea pe albumul meu muzical am introdus doar o singura melodie compusa de mine, muzica si versuri – Deschide-ti inima.
– De ce ai ales muzica crestina si nu un alt gen muzical?
– Nu mi-as imagina vreodata ca as putea canta un altfel de gen muzical decat cel crestin. Dumnezeu m-a inzestrat cu acest talant si vreau sa-l pun in negot pentru lucrarea Lui.

- Prin ce se deosebeste muzica crestina de celelalte genuri muzicale?
– Pentru mine, muzica crestina este muzica ce imi sensibilizeaza inima si ma aduce mai aproape de Dumnezeu. Prin muzica, omul poate fi inaltat spiritual sau coborat. Muzica crestina este o muzica inaltatoare care incurajeza descurajatii si le da speranta celor pierduti.
Un mesaj special
– Canti si in engleza? Intentionezi sa scoti pe viitor si un album in engleza?
– Obisnuiesc sa cant si in engleza, dar prefer sunetele muzicii romanesti pentru ca nu o aud la orice pas si in acelasi timp imi aduce aminte de patria mama, Romania. In legatura cu a doua intrebare, raspunsul meu este da, as dori pe viitor sa public un album in care sa introduc cateva piese in limba engleza, pe langa cele in limba romana.
– Ce simti atunci cand interpretezi o melodie crestina?
– Am o bucurie enorma cand stiu ca pot sa  laud numele Domnului prin vocea pe care El mi-a daruit-o.
– Care este mesajul pe care il transmiti celor care te asculta?
– Fiecare melodie pe care am ales-o pe album are un mesaj special si este indreptata spre toate categoriile de oameni (tineri, varstnici, mantuiti, nemantuiti, descurajati, incercati, asteptatori ai venirii Domnului, doritori de umplerea cu Duhul Sfant, etc).
O impletire de genuri muzicale

- Cum ai defini muzica crestina contemporana?
– Muzica crestina contemporana este o impletire de genuri muzicale care aduce inovatii repertorului crestin muzical in fecare zi.
– Cine sunt cantaretii tai de muzica crestina preferati, atat romani cat si americani?
– Pot spune ca am multi cantareti crestini preferati, dintre acestia amintesc grupul Speranta, grupul Ierusalim, Ramona si Catalin Lup, Simina si Gabriela, Marius Livanu (cantareti romani), Selah, Third day, Mathew West, Michael W. Smith, Jaci Velasquez (cantareti americani) si multi altii.
Bachelor in Business Adminstration
– In prezent, impreuna cu sotul tau, esti studenta in ultimul an in programul de Bachelor la Universitatea din Phoenix, specializarea Business Administration – tu, Business Management – sotul tau. Anul acesta in septembrie iti vei lua licenta in “Business Administration” tu, „Business Management”, sotul?
– Da, anul acesta in septembrie voi lua diploma de Bachelor in Business Adminstration eu, iar sotul in Business Management”.
– Ce intentionezi sa faci dupa terminarea studiilor? Ai in perspectiva un anumit job sau vrei sa-ti deschizi un business? Dar sotul tau?
– Dupa terminarea studiilor, am in perspectiva dorinta de a incepe a lucra ca si Academic Councelor la Universitatea din Phoenix. In acelasi timp, doresc sa continui studiile de master in Business Administration. Oricum,  eu astept sa mai creasca cei mici, ei fiind mai importanti decat profesia mea.
– Pe de alta parte, Calin insa, dupa terminarea studiilor, are in vedere pozitia de Postal Inspector, in prezent lucrand ca si supervisor la United States Postal Service (USPS).
„Arizona, un fel de Californie”
– Ce anume gasesti atractiv aici in Arizona?
– Cred ca pentru noi, romanii, cel mai atractiv lucru pe care il gasim in acest stat este clima superba din timpul iernii si al primaverii. Arizona este asezata strategic, daca dorim zapada, mergem la Flagstaff (3 ore de noi), iar daca dorim „Marea Neagra”, mergem la ocean, in California (5 ore de noi). Pe deasupra, in ultimii ani, s-au facut atat de multe constructii si s-au plantat atat de multi palmieri, ca nici nu iti mai dai seama ca locuiesti in desert. Arizona a devenit un fel de Californie mai uscata…
– Tii legatura cu comunitatea romana din Surprise? Cum ai caracteriza aceasta comunitate?
– In general, tinem legatura cu romanii din Surprise, Arizona, dar si din celelate zone ale Phoenix-ului. Obisnuim sa ne bucuram impreuna la seri de rugaciuni romanii punandu-si casele la dispozitie pentru a avea partasie cu cei din neamul lor. In acelasi timp, ne bucuram impreuna la bisericile din zona Phoenix-ului si uneori la un lunch dupa programul de dimineata. Poate, pe viitor, vom organiza evanghelizari si concerte in oraselul Surprise, pentru ca si ceilati romani ce nu Il cunosc pe Dumnezeu sa isi predea viata in mana Lui.
– Cat de usor ai reusit sa te adaptezi la cultura americana?
– La inceput mi-a fost foarte greu sa ma adaptez, dar Ii multumesc lui Dumnezeu pentru sotul meu care m-a ajutat foarte mult la aceasta. Si in acelasi timp Ii multumesc Lui, ca a ingaduit ca parintii mei si cea mai mica surioara sa participe la nunta mea si sa stea aici, timp de trei luni. Si nu in ultimul rand, multumesc Domnului ca m-a ajutat sa invat limba engelza inca din clasele primare. In acest fel, tranzitia a fost mai usoara.
„Imi place gastronomia”
– Am inteles ca iti place sa calatoresti. Ce state ai vizitat si care dintre ele ti-a placut cel mai mult?
– Da, imi place sa calatoresc. Statele pe care le-am vizitat sunt California, Texas si Portland. Pot spune ca toate mi-au placut, fiecare au ceva deosebit. In California mi-au placut oceanul si numeroasele activitati pe care le poti face acolo, in Texas mi-au placut constructia caselor moderne si istoria acestui stat, iar in Portland m-au incantat clima din perioada de vara si tendinta acestui stat de a semana foarte mult cu relieful Romaniei.
– Cum iti petreci timpul liber?
– Momentan, scoala si copilasii imi ocupa tot timpul. Totusi, in putinul meu timp liber ma bucur sa am oportunitatea de a ma implica intr-unul din grupurile de inchinare de la biserica Happy Valley.
– Ce hobby-uri ai?
– Pe langa hobby-ul de a canta si de a calatori, imi place gastronomia.
– Ce mesaj ai dori sa le transmiti cititorilor nostri?
– Mesajul meu pentru cititori este sa priveasca in jurul lor, la natura, la flori si chiar la fiinta lor si sa creada ca avem un Dumnezeu mare, care tine in mana Lui ziua si noaptea, pamantul si cerul, viata ta si viata mea. El doreste sa ne inchinam Lui cu reverenta si sa Il slavim pe El cu darurile pe care ni le-a dat.

Octavian Curpas
Surprise, Arizona

Obiective turistice argesene. Manastirea Curtea de Arges

Biserica Domneasca Sfantul Nicolae din Curtea de Arges, avand planul arhitectonic in modelul clasic bizantin al bisericilor de tip „Cruce greaca inscrisa”, datand din vremea imparatilor Comneni, este ctitoria lui Basarab I Intemeietorul (1310-1352) si este inclusa in Lista Indicativa UNESCO.

Ctitoria Basarabilor de la Curtea de Arges este un edificiu de dimensiuni mari, format din trei incaperi: un pronaos ingust (2,80 m), un naos spatios (11,80 x 12,40 m) si altarul compus dintr-o absida mare, centrala, flancata de doua absidiole.

Naosul, incaperea principala si, totodata, cea mai reprezentativa a bisericii, are in mijloc patru stalpi de sectiune patrata, care impart spatiul in trei compartimente lungi – trei nave: una mediana, larga, si doua laterale, mai inguste, prelungite, fiecare din cele trei, spre rasarit, cu cate o absida.

Aspectul exterior al cladirii este impunator si de o cromatica rafinata, data de combinatia dintre caramida si piatra de rau. Din materiale nepretentioase, arhitectul a reusit sa realizeze cu iscusinta o imbinare de linii si volume de o eleganta deosebita.

Forma si ingustimea ferestrelor se datoreaza adaptarii la circumstantele vremii, cladirea oferind, in trecutele vremuri, si un loc de refugiu in caz de primejdie.

… Patrund in interiorul bisericii si am senzatia ca tin in maini o carte de istorie. Incep sa-i rasfoiesc paginile impregnate cu parfumul timpului…

Pictura bisericii

Pe peretii Bisericii Domnesti se pastreaza picturi datand din trei momente ale evolutiei artei noastre religioase: frescele din secolul al XIV-lea, cele din secolul al XVIII-lea, realizate de Radul Zugravul si cele de la inceputul secolului al XIX-lea, datorate zugravului Pantelimon.

Exista unele diferente intre pictura din altar si cea din naos. Intre picturile murale din altar, sunt bine conservate: pe latura estica – Pilda celor zece fecioare, Petru si Ioan in fata mormantului gol si Iisus in muntii Galileii, Cortul Marturisirii si Impartasania apostolilor, Mormantul si Iisus infasurat in giulgiu (in proscomidie); pe peretele nordic – Izgonirea negustorilor din templu si Inmultirea painilor; pe cel sudic – Recensamantul lui Quirinus, Sarutul lui Iuda si Drumul crucii; catre sud-est – Spalarea picioarelor si Rugaciunea de pe munte; peretele de vest – Adormirea Fecioarei – una dintre cele mai ample din intreaga pictura medievala romaneasca.

Marturii ale vremii

In timp, au fost descoperite aici 14 – marturii ale unei lumi feudale romanesti prea putin cunoscute pana atunci. Inventarul acestora a procurat informatii pretioase in special  despre vestimentatia de moda occidentala a boierimii din statele feudale romanesti – imbracaminte fastuoasa, vorbind despre posibilitatile materiale ale clasei dominante, beneficiara a unor mari venituri de pe urma intinselor mosii pe care le poseda.

In aceste morminte s-au gasit diverse podoabe: inele de aur inscriptionate in latina sau slavona, diademe de margaritare sau din lame de aur, aplice din aur, o egreta de argint, un fragment de brau si multe altele. Cand a fost deschis al zecelea mormant, presupus a fi al lui Vladislav Vlaicu (atribuit, multa vreme, lui Radu I, legendarul Negru Voda), aflat intre cei doi stalpi de pe latura sudica a pronaosului, s-a constatat ca mormantul scapase intact timp de sase veacuri, iar cand piatra funerara a fost ridicata de pe sarcofag, a aparut cadavrul nealterat al cavalerului din secolul al XIV-lea. ,,Pe cap purta o diadema de margaritare, incheiata cu un lant de aur peste pletele lungi, lasate pe spate. La gat, peste tunica din matase purpurie, venetiana, se rasfrangea un guler de dantela lucrata in matase si aur. Un sir de circa 30 de nasturi de aur incheiau [sic] tunica, impodobita la gat, la piept si la manseta cu siruri de margaritare. Colturile pulpanelor erau impodobite in fata cu doua rozete de margaritare. Nasturi de aur erau si la maneci, iar coatele erau brodate cu galoane de fir. Peste solduri avea petrecuta o centura brodata cu fir de aur si margaritare, care se incheia cu o magnifica pafta de aur. [...] Paftaua reprezinta o cetate gotica cu doua turnuri poligonale la colturi. In partea centrala, pe un fond de smalt albastru, este lucrata in relief o lebada cu cap de femeie, a carei semnificatie n-a fost descifrata nici pana acum. Lateral, in doua balcoane, stau parca de vorba un cavaler si o doamna. In contact cu aerul, stofa s-a pulverizat. S-au pastrat numai cateva fragmente ici- colo. Din vesta au mai ramas margaritarele ce o impodobeau. Imaginea unei lumi feudale, de moda europeana, pe care istoricii nu indraznisera sa si-o inchipuie, era demonstrata cu probe elocvente, rasarite de sub podeaua Bisericii Domnesti”. (http://bisericadomneasca.ro/descoperiri.html).

Astazi, mormantul este expus sub sticla, conservandu-se si resturi din vesmantul feudal ornamentat cu aur si pietre pretioase.

Domnitorul celor 20 de razboaie

Fiul lui Radu al IV-lea cel Mare si al doamnei Catalina – Radu de la Afumati, domnitor al Tarii Romanesti in ianuarie-aprilie, iunie-august, octombrie 1521 – aprilie 1529 – este inmormantat in Biserica Domneasca din Curtea de Arges. El si-a inceput glorios domnia – cu o victorie asupra lui Mehmed-beg, roman turcit, aspirant la tronul Tarii Romanesti. Spre finele anului 1525, decedeaza sotia lui Radu, fiica vornicului Vlaicu, iar in anul urmator, 1526, in luna ianuarie, se recasatoreste, cununandu-se, de data aceasta, cu Ruxandra, fiica cea mai mica a lui Neagoe Basarab. Prin aceasta casatorie, Radu a intrat in puternica familie a Craiovestilor, beneficiind de sprijinul acestora, dar atragandu-si, in acelasi timp, ura Draculestilor, care l-au socotit tradator. Acest mariaj a declansat si dusmania lui Stefanita, domnul Moldovei, care considera ca Ruxandra ar fi trebuit sa-i devina lui sotie, ca urmare a unei vechi fagaduieli a lui Neagoe. Pe deasupra, Radu a domnit in vremuri tulburi, cand Imperiul Otoman dorea transformarea tarii in pasalac. El, insa, a izbutit sa impiedice planurile sultanului Soliman Magnificul, purtand lupte crancene cu turcii si cu alti pretendenti la tron.

I s-a dat supranumele nobiliar „de la Afumati” dupa denumirea unei mosii pe care o avea in satul Afumati din Judetul Ilfov. Pentru a putea fi deosebit de alti voievozi pe care i-a chemat Radu, i s-au dat si alte nume: in timpul vietii i s-a zis Radu Voievod cel Nou si Radu-Voda cel Tanar, in documente se intitula „Io Radu Voievod, fiul marelui si preabunului Radu Voievod”, iar dupa moarte i s-a mai spus si Radu cel Viteaz. Inscriptia de pe mormant consemneaza toate razboaiele pe care le-a purtat. La primul razboi nu este mentionata localitatea. Urmatoarele sunt: „la Gubavi; la satul Stefeni pe Neajlov; la Clejani; la Ciocanesti; la cetatea Bucuresti; la cetatea Targovistei; la raul Argesel, la satul Plata; la Alimanesti, pe Teleorman; cel mai iute si cel mai vartos din toate razboaiele la Grumazi, cu 7 sangeacuri; la Nicopole; la Sistov; la cetatea Poenari, cu taranii; la Gherghita; iar la Bucuresti; la oras, la Slatina; la cetatea Bucuresti, cu Vladislav voievod; la satul Rucar; la Didrih.” (http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:TLO6yIHqFX4J:www.descopera.ro/maratoanele-descopera/descopera-istoria-romanilor/5117364-radu-de-la-afumati-domnitorul-celor-20-de-razboaie+%22la+Alimanesti,+pe+Teleorman%3B+cel+mai+iute+%C5%9Fi+cel+mai+vartos+din+toate+razboaiele+la+Grumazi%22&cd=2&hl=ro&ct=clnk&gl=ro)

Sprijinit de Craiovesti, recunoscut de turci, Radu ar fi putut domni mult timp, daca nu ar fi fost victima unui complot.

Nemultumiti de puternica familie a Craiovestilor, la sfarsitul anului 1528, vornicul Neagoe si postelnicul Dragan se ridica impotriva domnului care, neavand la indemana oastea spre a li se opune, fuge inspre partea de apus a tarii, sperand sa primeasca sprijinul Craiovestilor. Dar la Ramnicu Valcea, in biserica de pe dealul Cetatuii, nerespectandu-se sfantul locas, in data de 2 ianuarie 1529, sub privirile ingrozite ale preotului, Radu de la Afumati este ucis. Radu, care iesise victorios din 20 de mari lupte, cadea sub sabia unor boieri manati de interese meschine. In aceeasi zi este ucis si Vlad, fiul sau.

DOAMNE, CE MINUNE SA FII OM!

Motto:
„Iert si eliberez trecutul cu iubire. Aleg sa-mi umplu
Sufletul cu bucurie si fericire eterna!…”

Sunt sortit sa fiu poetul sufletului in cautare
De fericire, pe pamant strain, cu lupte si dureri,
Unde-nvinge cel ce are tupeul cu bani de sfidare,
Iar crestinii asteapt-ajutorul din Cer, ca strajeri…

Prin lume alearga nelinistita o noua stafie… Pare ca are chipul de om, dar, de fapt, este o creatura hibrida in care se amesteca aluatul de pamant cu combinatiile chimice venite din izvoarele mocirloase ale infernului. Este neomul timpurilor noastre rele si grele. Acesta incearca sa subjuge si sa anihileze creatura frumoasa a lui Dumnezeu: pe omul cu sufletul sau.
„Neomul” este o persoana lipsita de insusirile proprii unui om normal. Este o fiinta omeneasca lipsita de omenie, fara mila, cruda, rea si salbatica, rece, grabnica sa verse sange, egoista, imorala, mieroasa, orgolioasa, ticaloasa si mincinoasa, necinstita, sireata, in stare sa defaimeze, sa spioneze, sa barfeasca, fara frica de Dumnezeu…
„Neoamenii” – ne spune Biblia – „… au schimbat slava Dumnezeului nemuritor intr-o icoana care seamana cu omul muritor, pasari, dobitoace cu patru picioare si taratoare. De aceea, Dumnezeu i-a lasat prada necuratiei, sa urmeze poftele inimilor lor; asa ca isi necinstesc singuri trupurile, caci au schimbat in minciuna adevarul lui Dumnezeu si s-au inchinat fapturii in locul Facatorului, care este binecuvantat in veci! Amin… Fiindca n-au cautat sa pastreze pe Dumnezeu in cunostinta lor, El i-a lasat in voia mintii lor blestemate, ca sa faca lucruri neingaduite. Astfel au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lacomie, de rautate; plini de pizma, de ucidere, de cearta, de inselaciune, de porniri rautacioase. Sunt soptitori, barfitori, uratori de Dumnezeu, obraznici, trufasi, laudarosi, nascocitori de rele, neascultatori de parinti, fara pricepere, calcatori de cuvant, fara dragoste fireasca, neinduplecati, fara mila. Si macar ca stiu hotararea lui Dumnezeu ca cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totusi ei nu numai ca le fac, dar si gasesc buni pe cei ce le fac” (Romani 1:25, 26-a, 27- 32).
Pe neoameni ii gasesti in toate locurile, ca pe paianjeni…
Vrei, nu vrei, paianjenul – neam de spion ce sta la panda – este prezent pretutindeni: in case, in pivnite, in grajduri, in palate si in bordeie. Ce pacat!… Nu lipseste – mai ales in zilele noastre intoarse pe dos – nici din biserici, lipit de pereti, de tavane, de lampi, de amvoane…
Paianjenii au o lume aparte, un cerc al lor, inconjurat si aparat de fire multiple si otrava. Sunt tot felul de paianjeni; unii-s mai deschisi, altii de o culoare mai bruna, unii-s mai otravitori, dar toti parca-s azvarliti pe pamant sa aduca groaza in lume. Si mai ales pentru musculitele mici si neinsemnate, pe care, pandindu-le, le ucid fara mila. Oamenii se duc, dar paianjenii raman sa sperie si sa continue sa prinda in plasele lor prada…
Paianjenii formeaza cercuri inchise si vaneaza ocazia oarba…
Mi-e groaza de paianjenii mai mici sau mai mari. Mi-e teama de otrava lor… De aceea astept sunetul vremurilor bune, doar cu oamenii lui Dumnezeu…
Doamne, ce minune sa fii om! Sa fii om dupa asemanarea lui Dumnezeu si sa stii ca ai fost creat cu un scop. Sa nu pierzi putinul aur din multul nisip de pe albia cautarilor, ca sa raspunzi la intrebarea: Cine sunt?
Esti neomul creionat mai sus, sau esti fiinta inteligenta, capodopera creata de Arhitectul universului, si asezata pe planeta Pamant, ca chirias al Timpului, pentru aproximativ 26.650 de zile, adica vreo 70 de ani, ca sa-ti pregatesti sufletul in Scoala vietii de pe Pamant, pentru a te muta in Cerul lui Dumnezeu ?…
Dumnezeu a pus in om creierul ce macina mintea, pe care o simtim si fara de care n-am putea exista. In corpul nostru, avem asezate „motorase”, care lucreaza fara incetare, ca sa ne sustina existenta, pe timpul acordat de Creator, ca sa urmam Scoala vietii. Sunt plamanii nostri, inima, ficatul, rinichii, pancreasul – adevarate „uzine chimice”, care lucreaza fara incetare in cei „cativa ani” ce-i petrecem, ca niste calatori prin campiile, vaile si muntii acestui pamant, pe soare, pe zapada, pe ploaie, pe vant… Organele acestea – si altele mai mici – fara de care n-am putea trai – sunt conectate unele de altele prin tuburi si tubulete, prin care ne circula viata, sub forma de sange ce ne tine caldura si bucuria oportunitatii sa fim creati unicate, ca sa traim si sa ne pregatim vesnicia.
Definitia data de Dictionarul limbii romane omului este ca acesta „este o fiinta superioara, sociala, care se caracterizeaza prin gandire, inteligenta si limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic, prin pozitia verticala a corpului si structura piciorului adaptata la aceasta, mainile libere si apte a efectua miscari fine si creierul deosebit de dezvoltat”. Din definitia aceasta lipseste esenta omului: sufletul sau, pus in cortul lui de lut, ca sa-i dea viata, chiar de Dumnezeu…
Sufletul este locatarul ceresc, invizibil si intangibil, fara greutate, al fiintei umane, sculptata cu maiestrie si grija divina de Dumnezeu. El este misterul de viata ce ne tine treaza mintea, izvorul logicii, dar si al entitatii ce ne dirijeaza sentimentele si actiunile. Eu simt si cred ca sufletul este un atom de lumina din Dumnezeu, asezat invizibil, undeva-n corpul meu…
Un om al lui Dumnezeu a scris ca „sufletul este un suflu de la Dumnezeu si desi este de natura celesta, se lasa amestecat cu pamantul. El este lumina inchisa in pestera, dar care nu este mai putin o lumina divina si nepieritoare”.
Cu alte cuvinte, sufletul face din interiorul corpului meu un lacas, in care se afla lucruri din Cer, sosite in mine prin caile tainei divine ce m-a miluit cu harul divin direct de la Dumnezeul meu.
Sufletul este partea invizibila a existentei omului, partea netrecatoare si neschimbatoare, dar si nemuritoare. Fiinta noastra ar fi ca un avion fara pilot, sau ca o masina fara sofer, daca nu i s-ar fi revarsat sufletul, ca o legatura cu Cerul si cu Misterul… Fara pilot, avionul este o masinarie inutila, iar masina fara sofer este doar un obiect ce sta in parcare. Sufletul este pilotul sau soferul trupului nostru de lut, care asculta de el, daca mintea omului este conectata la Inventatorul ei, cum este tabloul de comanda cu circuitele de lumina conectat la sursa de electricitate.
Am fost facuti cu un scop clar: sa fim oameni!… Oameni dupa chipul lui Dumnezeu: buni, altruisti, milosi, cinstiti, curajosi, neprihaniti, sfinti, intelepti, rabdatori, credinciosi, pasnici, impaciuitori, iubitori de bine, iertatori, harnici, plini de bunatate, cuviinciosi, legati, prin credinta, de Arhitectul trupurilor noastre si din care purcede sufleul nostru.
De altfel, toate partile alcatuitoare ale trupului nostru uman – inima (motor), plamanii (oxigenarea sangelui), creierul (cu menirea lui in inmagazinarea si administrarea tehnica a gandirii), tendoane, rotule, mainile, ca niste scripeti, oasele, ca niste mijloace de sustinere, pielea, ca invelitoare a casei noastre de lut etc. ne indeamna sa ne gandim la Creatorul nostru, in ochii Caruia suntem fiinte de pret, caci ne-a creat sa mostenim viata vesnica, pentru care trebuie sa ne pregatim sufletul, cata vreme suntem in scoala dura de pe pamant.
Omul trebuie sa stie ce inseamna sa fii Om si sa doreasca sa traiasca dupa legile lui Dumnezeu. Doar gasind sensul vietii poti sa afli esenta fericirii si linistea sufleteasca. Simtul vietii te ajuta sa te acomodezi conditiilor de pe pamant, dar constiinta – parte din sufletul nostru – ne ajuta sa alegem binele de rau si sa traim o viata in plinatatea ei spirituala. Aceasta viata este deplina doar cand intelegem adevaratul sens al vietii aratat de Mantuitorul nostru Isus Cristos, care S-a numit pe Sine „Fiul Omului”. El ne-a aratat prin viata Sa cum trebuie sa fie omul. El a fost si este idealul nostru. El a vazut viata clar si a trait in armonie cu ceea ce stia ca este o cale desavarsita. Partasia Lui intima cu Tatal Ceresc i-a fost taria si secretul vietii. Viata Lui pe pamant a fost inradacinata in Dumnezeu, iar curatia Lui biruitoare este idealul spre care ne atrage Duhul lui Dumnezeu, cand ne lasam sub calauzirea Sa.
Cand iti afli sensul vietii si traiesti ca om – ca om al lui Dumnezeu –, simti in sufletul tau fericirea si bucuria mantuirii, caci credinta te-a legat cu Cerul. Fericirea este treapta a bucuriei de maxima intensitate: o stare de multumire sufleteasca intensa si deplina. Fericirea presupune plinatatea bucuriei pe care o simti si o traiesti, dar se si vede in lumina ochilor tai, pe fata ta, in gesturile si in comportarea ta, care devin molipsitoare, caci transmit in jurul tau uimire si dorinta altora de a fi ca tine, in circumstante asemanatoare. In fericire, auzi vocea lui Dumnezeu ce vorbeste sufletului tau… Si Cerul se coboara in tine cu bucuria de pace si bine…
Bucuria fericita de om a lui Dumnezeu este o stare de suflet: acea scanteie divina de multumire si bine, pusa in tine de Dumnezeu, care te-a creat unicat. Nu poate altcineva sa-ti toarne bucuria in suflet, cum ai turna apa de izvor rece si buna, intr-un pahar de cristal, si sa dai cuiva din el sa bea, cand este de tot insetat. Sufletul tau poate fi inchis ermetic, iar incuietoarea este pe dinauntru; si doar tu poti descuia bucuriei sa intre, ca sa te faca fericit mantuit… La usa inimii tale, poate sa stea, pentru a intra, chiar Urzitorul fericirii tale, a Carui voce o poti descifra, oprindu-te din alergare: „Iata Eu stau la usa si bat.
Folosesc aici cuvantul „om” cu sensul de fiinta care crede ca Dumnezeu este Creatorul lui si ca, prin credinta in Mantuitorul Isus, el este salvat si traieste o viata crestina reala si fericita, pregatindu-se, in scoala vietii de pe pamant, pentru vesnicia in Patria de Sus.
Stiu, din experienta vietii mele, ca urcusul bucuriei spre varful fericirii este presarat cu neprevazute incercari neplacute si nedorite, din cauza integritatii de caracter a crestinului, dar la capatul drumului de urcus si experiente, ca o pecete de aprobare si trecere a examenului de o viata, sunt cuvintele Invatatorului ce suna ca un imn al multumirii ce pecetluieste fericirea credinciosului: „Bucurati-va si veseliti-va, pentru ca rasplata voastra este mare in Ceruri, caci tot asa au prigonit pe proorocii, care au fost inainte de voi”. Ce minunat indemn si incurajare de rezistenta la orice incercare a bucuriei pe cale!
Cand vorbesc de bucurie, ma refer la bucuria credinciosului, care este superioara altor forme de bucurii efemere, deoarece nu poate ajunge cineva sa aiba bucurie prin Duhul Sfant, pe aceste pamant, inainte de a fi cat mai aproape de Dumnezeu, avand pacea in suflet, care deschide calea spre Adevar si Lumina Divina. Darul de bucurie, ajuns la treapta de fericire, ne ajuta sa ne desfatam privirea si sa ne inundam de sentimentele de adanca multumire, cand privim la tot ce este frumos si bun, lasat de Dumnezeu in natura, in om si in lumea aceasta, creata de Tatal Ceresc.
Bucuria si fericirea trebuie invatate, exersate si practicate, ca sa devina parti din noi, asa cum a vrut de la inceput Dumnezeu.
Doamne, ce minune sa fii Om!… Om al lui Dumnezeu….
Daca ai un zambet permanent in sufletul tau, exteriorul vibreaza de bucurie; si atunci toate sunt in ordine si in pace. Fii fericit ca esti tu insuti si bucura-te de tot ce este bun in fiinta ta, lasand si pe altii sa se oglindeasca in aceasta bucurie!
Dumnezeu te-a creat sa fii Om fericit!
Sa traim ca oameni ai lui Dumnezeu!

Prof. Dumitru Buhai

EVA DANON – O PIANISTA CARE PICTEAZA

by Dr. Dorel SCHOR

S-ar putea crede ca afirmatia din titlu este o metafora. Dar nu este… Ma aflu în fata unei doamne mignione fragile si elegante, într-un apartament cu peretii acoperiti de tablouri. Pictate de ea. Numai ca doamna Eva Danon are alta formatie: e pianista de profesie. A studiat ani de zile pianul la Conservatorul din Bucuresti ca apoi sa predea lectii în scoli de balet si, mai mult, sa însoteasca formatii de mare tinuta, balerini vestiti si coreografi de faima internationala, precum Mia Arbatova, Gertrud Krauss, Rina Scheinfeld… Si altii.

Cum a ajuns la pictura? La aceasta întrebare nu e greu de raspuns. Sunt foarte multe exemplele cu oameni talentati, dotati pentru mai multe arte. În cazul Evei, începuturile se pierd în copilarie si adolescenta. Întotdeauna i-a placut sa deseneze. Sa picteze. Tablourile ei, din diferite perioade, deci din vîrste diferite, au un numitor comun. O pregnanta sensibilitate. O deschidere catre un romantism nealterat de trecerea anilor si de framântarile firesti ale vietii. Poate ramâne romantica o femeie care a cunoscut, ca mai toata lumea, ce înseamna lupta pentru existenta? Dovada ca da…

Stilurile sunt totusi diferite. Fara sa-si propuna în mod special, Eva Danon aluneca în surrealism într-un tablou în care pianista ar putea fi chiar ea, pianul ajunge la plafonul unei sali de concert aristocratice si în aer pluteste bustul lui Toscanini. Alteori, stilul e aproape naiv, mai ales cînd tabloul îsi propune un aer familial, nostalgic. Multe pânze sunt impresioniste, dar altele au o curioasa alcatuire, cu o parte figurativa si o alta care se poate încadra în expresionismul abstract. Influentele marilor maestri sunt, de asemenea firesti si explicabile, simtim uneori o linie din modernistii francezi, alteori o respiratie larga ca a peisagistilor rusi sau spanioli.

Tematica abordata este si ea diversa. Natura statica, compozitii cu personaje, peisaje câmpenesti, flori, portrete. Eva Danon are remarcabila capacitatea de a povesti în tablourile ei. Demonstreaza o întelegere profunda a oamenilor vîrstnici, a neputintei si dezolarii, vizavi de naivitatea si jocurile fara de griji ale copilariei. Sau predilectia si atasamentul pentru familie, cu personaje exemplare, surprinse în trecerea anilor… O anume dinamica a culorilor din mai toate lucrarile pledeaza fara îndoiala pentru optimism si sinceritate. Iar întâlnirea muzicii culte cu pictura de sevalet nu face decît sa le permita ambelor un spectru mai larg de exprimare. Nu degeaba exista în muzica termenul de coloratura, iar în artele plastice uzitata metafora „o simfonie de culori”.

VIATA CA O SCENA

by Gabriela PETCU

Cuvinte…

uneori, prea putine pentru a defini o stare…

alteori, prea multe pentru a înfaptui o liniste…

Soarele meu, a rasarit într-o primavara cu miros de iarba cruda si culoarea florilor de mar. Nici nu banuiam câta fericire îmi va aduce minunea de a face primii pasi la tarm de mare. Aici, am învatat sa râd, sa plâng, sa iubesc, sa-mi fie teama, sa fiu puternica, sa fiu mama, sa ma îmbogatesc cu bucuria de a avea prieteni. Aici, am simtit ca sunt vie!

De mult, m-am trezit cu sufletul plin de iubire încât, revarsa peste toate ce sunt pe lume… Si tot curgea iubirea… curgea repede si armonioasa; mi-am spus: „voi mai creste si va avea loc în mine”. Si am crescut… dar, odata cu mine se înmultea si ea… si atunci, L-am iubit pe Dumnezeu! El mi-a daruit pentru îndrazneala, cel mai bun si frumos copil! Am mai primit, nenumarate bucurii pentru tot ce ma înconjoara. Si pentru ca sunt atât de multe de spus, mi-a mai lasat Cuvântul ca sa pot face din el, forme de viata în adevar si frumusete.

De nu ar exista poezia, cum as putea sa pun culoare în rasarituri si apusuri? si cum as mai putea sa ascult valurile sparte de tarm în soapte de iubire? Fara vers, as plânge apasându-mi pieptul de durerea cuvintelor nerostite. De aceea, eu nu sunt altceva decât Iubire si Cuvânt!

Gabriela PETCU

martie 2009

Constanta

*************************************

VIATA CA O SCENA: NEBUNUL ÎNTELEPT

Motto:

„Daca-ntre voi i se pare cuiva ca-i întelept în veacul acesta,

sa se faca nebun ca sa devina întelept.”

(1 Corinteni 3: 18–19.)

Cu pieptul gol si haina-n vânt

Si-un bat ce scormonea-n pamânt

Cu ochii tristi si glasul stins

De lume, el era învins.

Si-asa tacut si ostenit

Parea un om îmbatrânit

Ce încerca sa-si faca rost

Din amagirea ce a fost

Un câine, s-a oprit în loc

Si mârâind, latrând cu foc

Sa-l muste, parca n-ar fi vrut

Si-apoi, pe loc a disparut

Ridica batu-n urma lui

Si striga tare câinelui:

„Sunt înca viu! Tu nu ma vezi?

Probabil, ai fi vrut dovezi…”

Un om, vazându-l revoltat

Si-atât de tare afectat

A zis ca e periculos

Si-a tras de haina nemilos

Slabit, el cade la pamânt

Si-acolo jos, cu batul frânt,

El s-a trezit ca din senin

Cu-n sut usor si feminin

Buimac de tot ce s-a-ntâmplat

Usor nebunu-a rasuflat:

„Iata ca-s viu! Ei m-au vazut!

Eu, mort o clipa m-am crezut!”

VIATA CA O SCENA: DINCOACE DE IERI

Lumina-mi arde palma a timp trecut,
Cad clipele în cercuri orbitoare
De soarta sunt strivita, mult ma doare!
Încerc sa-adun în pumni tot ce-am avut…

Îmi cade lacrima a strop din cuget,
Mocnit, deplâng a ochiului durere
În suflet, amintirea-mi e avere
As vrea sa uit ce-a fost… fara de preget!

Cu mâini însângerate fruntea îmi sterg,
Cad gândurile, si durerea curge
Astept sa-mi strige cineva: ajunge!
Spre mâine, linistita as vrea sa merg…

VIATA CA O SCENA: EXISTENTA

Cortina se ridica, si rând pe rând
Îsi fac intrarea actori cu masti pe fata.
Pasesc usor, înaintând în ceata
Prin gesturi ample viata sugerând.

Unul se crede filozof, fara sa fie.
Doctor se vrea a fi, dar fara leac!
Învatator fara stiinta, e doar un fleac.
Altul, în rege îmbracat… ce utopie!

(Ei nu par ceea ce sunt,
Ci par exact ce nu sunt!)

Iata ca masca le da închipuire
Discret si numai ascunzând adevarul
Devine dual pe scena actorul
Iar taina nu-i mincinoasa din fire!

Cortina se lasa si rând pe rând
Privitorii tacuti se ridica si pleaca
Spectacolul sfârsit, nu mai e joaca!
Mastile cad, actorii priviri evitând.

(Lumea e teatru…
Iar teatrul suntem noi!)

VIATA CA O SCENA: PRIMEJDIA

„cine privind, pofteste o femeie,

a si pacatuit cu ea…”

-Dar daca n-o poftesc privind-o?

Ce daca are ochii mari
Si flori albastre în priviri?
Ce poti mai mult ca sa admiri?
Cu trupu-i zvelt si sânii tari

Cu pielea alba ca de nea
Si gura-i rosie ca focul
Sa-mi faca numai mie jocul
Asa, cuvântul ei ar vrea!

Ce daca o privesc mirat?
Eu n-o poftesc ci doar admir
Mi-am pus pe frunte sfântul mir
Si n-o doresc, nici n-am visat!

- Ma faci sa cred ca nu îti pasa
Si tu nu arzi de acea dorinta?
Cu joc ascuns ea te atâta
Cum iarba uscata focul lasa.

Si spui ca n-o poftesti de fel?
Dar, întorcandu-te acasa
De ce nevasta este stearsa?
De ce copiii sunt altfel?

Caminul greu, griji o multime!
Oricine îti va fi povara
Si viata îti va fi amara
De ce te porti cu asa asprime?

(pricina)

Nu te-ai întors singur acasa…
În constiinta si în cuget
Tu esti cuprins fara de preget
De-acea femeie pacatoasa!

„Cuvinte alese” – Sfântul Ioan Gura de Aur

VIATA CA O SCENA: EXTREME

cautare

Cu-nfrigurarea omului pierdut
Caut în noaptea sufletului mut
Am rana în cuget, tare-mi e greu!
Durerea e seaca, revine mereu!

întrebare

Cine esti tu, de-mi slutesti sufletul?
M-ai lovit rau, mi-ai ranit cugetul!
Cine esti tu, de-mi strivesti inima?
M-ai zdrobit tot, mi-ai lasat lacrima!
Cine esti tu, trecut neiertator
Iluzie muta, cuvânt apasator?

rânduiala

A dat Dumnezeu omul sa se nasca
Mai înainte ca acesta sa vrea!
Si i-a mai dat Domnul dar, sa iubeasca
Mare necaz si încercare grea!
I-a daruit apoi, multa putere
Omu-ncrâncenat, s-a pus pe avere!
Frumuseti nedescrise el a primit
A vrut si mai mult, vesnic nemultumit!
Si i-a dat Dumnezeu, din toate ce sunt
Însa acesta natâng, le-a încurcat crunt!
S-a pierdut dara, omul! Iata-l ratacit!
E îndestulat zice…dar, nu-i fericit!

“Politist, Adjectiv” de la Cannes, la necalificarea în finala Oscarului, dar ajuns pe ecranele americane!

by Madalina Corina Diaconu
Washington DC, SUA

Povestea unui politist care refuza sa aresteze un tânar ce ofera droguri prietenilor sai, este subiectul filmului în regia lui Corneliu Porumboiu, care, dupa succesul cu pelicula “12:08 la Est de Bucuresti” revine în forta, câstigând, tot la Cannes, premiul juriului în cadrul sectiei “Un Certain Regard” cu noul sau film “Politist, Adjectiv”. Dupa o primire buna pe plan international, filmul reuseste sa adune o serie de critici mixte: “ foarte comun, chiar fara afectiune si incredibil de bogat…..spune foarte bine o poveste simpla” (A. O. Scott in New York Times); “…foarte sec, nu pentru toate gusturile… Nu sunt multe filmele care pot da audientei un sentiment de sufocare provocat de opresia birocratica, dar care sa fie si comic în acelasi timp (un anumit tip de comedie). Acest film poate si o face.” (Michael Phillips în “Chicago Tribune”)
Filmul a fost nominalizat pentru participarea în cursa catre cea de-a 82 editie a premiilor Oscar din Februarie 2010, în cadrul sectiei filme straine. Din cele 65 de filme nominalizate, numai 9 au fost cele care au atins faza de finala, “Politist, Adjectiv” nenumarându-se printre ele. Dar acest lucru nu a produs nici un impact asupra difuzarii peliculei în unele dintre cele mai importante orase ale SUA, cum ar fi San Francisco, St Louis si chiar capitala, Washington DC. Salile au fost pline, iar comentariile pe masura:
“Filmul începe si continua ca si când nimic nu se întâmpla pentru o lunga perioada de timp, însa se incheie ca si un fascinant dialog al personajului, între a-si urma constiinta sau legea.” (Joe Morgan în “Wall Street Journal”)
Producatorul filmului este Marcela Ursu, în colaborare cu 42km Film, Periscope Picture, HBO România si Raza Studio. Bugetul filmului a fost partial acoperit de un fond primit de la Centrul National de Cinematografie si îi are ca actori principali pe: Dragos Bucur, Vlad Ivanov, Irina Saulescu, Ion Stoica, Marian Ghenea, Cosmin Selesi.

A ridica pe cel cazut…

Atunci Te-ai pravalit sub bici,

Sfârsit, cu crucea Ta, cu tot,

Si n-ai putut sa Te ridici,

Ca de pe cruce sa spui: “Pot!”

Cadeau sudalmele suvoi,

Si bicele pe carnuri goale,

Dar Dumnezeul de Apoi,

N-avea putere sa se scoale –

Si-ai fi ramas acolo-n drum,

Un Hrist ce nu putea sa urce,

De n-ar fi fost un om de fum,

Sa-Ti duca crucea, catre cruce -

Pesemne-avem un rost mereu –

Noi, oameni, care vesnic cer –

Sa-L ajutam pe Dumnezeu

Sa-si duca crucea pâna-n cer –

27 ianuarie 2010

Jianu Liviu-Florian

DUMNEZEUL MEU

by Corina Diamanta Lupu

Dintr-un potop, Tu, Doamne, m-ai salvat,
În pumnu-Ti ape mari si dese ai strivit -
Cu glasul Tau de tunet, din ceruri ai strigat,
Si ploaia ce curgea-n perdele s-a oprit.

De-un nou pamânt, Tu parte mi-ai facut,
Sa-l stapânesc, ai spus, de-acum-nainte –
Si-un curcubeu din mâna-Ti sfânta s-a nascut
Ca semn dumnezeiesc de-aducere aminte.

Eu chem de-atunci, în ruga, pe Nume a-Ta Fiinta,
Un vârf de munte-am temelie sub picioare –
Te vad, de pe înalt acoperisul lumii, prin credinta,
Croindu-mi drumul prin Iordan si mare.

Lauda luminii

by Elena Armenescu

Veniti sa ne veselim…*Aliluuuiaaa!
In inimi sa ardem ca smirna si tamaia
Mireasma gândului bun va cuprinde
Cerul si Pamantul cât se-ntinde!

Zorii apar furisându-se împatimit
Sarutând pamantul dinspre rasarit
Crestele muntilor înca opresc
Tulburatorul lor alint, dumnezeiesc.

Incins cu lumina, întunericul noptii
Se retrage smerit supunându-se sortii
Se departeaza ascultator, ca un sfetnic
S-adoarma alte vietuitoare, sfielnic.

Astept extaziata si inima-mi tresalta
Când vine unda aceasta luminata
O înghit, e calda atingerea, pura
Te-nfioara dulce, ca o cuminecatura!

De dupa munti si piscuri, abia acum
Se-nalta Soarele pe cunoscutul drum
Croit în Ziua întâia, de propria-i lumina
Despletita-n raze la porunca divina.

Cu slava Sa, în ochi adânc patrunde
Rostogolind mereu corpusuli-unde
Ne cheama-n fapte si spre noi zidiri
Cum îmbie clopotul spre mânastiri.

Lumina blânda matasos ma înfasoara
Sadeste-n mine magic, o vioara
Vibrez sub maretia ei, sinele meu
Îl premareste-n duh pe Dumnezeu!

Mi- arata-n semn si soapta noile carari
Pios desprinse drepte, dinspre zari
Cu duioasa-ngaduinta apoi ma duce
Cu sufletul spre Înaltata Cruce.

E dezmierd, tumult si încântare
Când razele se înmultesc, altare
De slava devin pomii din gradini
Când pasarile sunt trezie de lumini.

Desi nu-i cald, încep si ele ciripitul lor
Ca slova voalata, cu acel viers înaltator
Care lui Dumnezeu, simbolic îi da stire
Tradus în limba noastra: Parinte, Preamarire !

Miroase a alb si a vazduh nuntit
In mine Doamne cu lumina ai miruit
Tot freamatul si toata cautarea
Adormite în samânta lor, ca floarea.

Aici vin Îngerii Stelari sa se adape
Din fluviu de lumina, nu din ape
Vor revarsa apoi întremator lumina lor,
Din Sfânt Potir, asupra stelelor.

Arhangheli veghetori grabit alearga
S- ajute ordinea ce vesnic se reîngheaga
De aceea, cu cap plecat sa te închini
Ambasadorilor ce ne aduc lumini!

Vin heruvimii sa savârseasa liturghie
Cât Dumnezeu va-ngadui sa fie
Viata, bucurie, sub acest albastru cer
Plin de miracole si miscator mister.

Merg pe urmele lupilor, spre înaltimi
Las în urma-mi dâre de lumini
Sus Îngerii Virtutii ma mângâie cu vânt
Cuvinte-mi pun pe limba, legamînt.

Doar aici în munti, între zapezi
Cu sacra lumina te înmiresmezi
Doar aici te întâlnesti cu îngerii
Atras de lumina, uiti Valea Plângerii!

În vazduh, serafimii danseaza lin
Cu aripile ating eteric padurile de pin
În ritmul Simfoniei Rotirii, astrelor ceresti
Simfonia izbânzii Creatiei dumnezeiesti.

Sonoritati purtand pe aripi: Aliluia!
Se fragmenteaza-n ramurile de tuia.