“IL POLLAIOLO” – ELIBERATORUL ZBORURILOR

puerta_bisagra_toledo_s38851849.jpg_1306973099by Adrian BOTEZ

Abatele Bernardo Gaizca Mendieta y Savayo y Alcàntara s-a născut la Toledo (în arabă: Tulaytulah; în iudeo-spaniolă: Toldoth; în mozarabă: Tolétho), capitala provinciei cu același nume și făcând parte din provincia autonomă Castilla-La Mancha. S-a născut, probabil, pe la 1561, adică atunci când Felipe al II-lea a mutat capitala Spaniei, de la Toledo la Madrid. A locuit şi copilărit nu departe de râul Tajo – primul palat, nu departe de Puente de Alcàntara. De atunci, din 1561, şi Toledo, şi familia nobilă, din care se trăgea abatele, precum şi regii Spaniei – nu s-au mai oprit dintr-o melancolică şi deplină decădere. Continue reading

About these ads

Recenzie la: „DOSOFTEI – VESTITORUL LUI EMINESCU” de ADRIAN BOTEZ

Carte DosofteiO REUŞITĂ ÎNCERCARE DE REABILITARE A LITERATURII ROMÂNE VECHI: CARTEA LUI ADRIAN BOTEZ -

„DOSOFTEI – VESTITORUL LUI EMINESCU”[1]

de Octavian Constantinescu

Scrisă aşa cum este, cartea despre mitropolitul Dosoftei nici nu poate fi lăsată din mână, aproape ca un roman poliţist, datorită  minuţiozităţii şi tenacităţii de “şoricar“, cu care autorul scormone după un adevăr ştiut de mulţi, dar acceptat de foarte puţini: poporul acesta are un destin supra-terestru, el este matricea, găoacea, cuibul din care au plecat alte limbi şi neamuri.

Cea mai surprinzătoare ştire, care vine să întărească adevărul acesta, este faptul (net!) că, în India, 800.000 (opt sute de mii!) de persoane vorbesc o limbă cvasi-românească. Nu mai dau şi alte detalii. Continue reading

Corina Diamanta Lupu: ÎNTOTDEAUNA SUNT AŞA DE SINCERĂ!

anamorodan-com-4(Prima parte)

Motto: Pentru această … foarte simplă poveste pe care-ncep s-o depăn pe hârtie, nu aştept şi nici nu cer cuiva crezare.
(Edgar Allan Poe, „Pisica neagră”)

Am aflat de curând că modelul de poşetă la care visam zi şi noapte pe când urma să împlinesc douăzeci de ani, poartă un nume franţuzesc: minaudiere. La vremea aceea, văzusem o singură dată o minaudiere, la o tânără profesoară de franceză, invitată ca şi mine, într-o seară caldă de sfârşit de august 1985, la aniversarea unei prietene comune. Proaspăt revenită de la Paris, aceasta purta o mică poşetă cu închizătoare şi rame metalice aurii şi feţele din goblen. Pe un fond albastru, de mătase, goblenul înfăţişa un băiat într-o atitudine meditativă, pescuind pe malul unei ape. În pantaloni bufanţi până la genunchi, bluză cu platcă şi pălărie canotier, micul pescar în picioarele goale dădea un aer elegant, capricios şi suav melancolic poşetei, făcând-o să semene cu o bagatelă costisitoare. Continue reading

Jianu Liviu-Florian: SPONSORUL

Adrian PăunescuSponsorul

Domnul Academician Eugen Simion a vorbit azi ultimul, în Concursul International de poezie Adrian Păunescu, editia a doua 2014. Din Filarmonica Oltenia.  După 1989, a spus, au fost 14 scriitori în Parlamentul României. (sper să nu mă înșele auzul sau memoria. Dacă o fac, îmi cer scuze Domnului Academician). Dintre ei, unul singur a făcut ceva pentru scriitori și artiști. Adrian Păunescu. S-a zbătut, și le-a acordat o pensie, ca să nu moară de foame. Sau în mizeria în care, totuși,  trăiesc. Sau o indemnizație. Marius Tucă se uită în sală. Domnul Eugen Simion se uită în sală. Ne uităm în sală. Sala, 2 treimi, goală. Televiziuni, nici pomeneală. Media, absentă. Scriitori, jurnalisti, gazetari, oameni de cultură și artă, doar câți se rătăciseră în treimea aceea de sală răzleață. Mai mult, din Basarabia și Bucovina. Continue reading

ADRIAN BOTEZ – UN CONDEI PRIN CARE PLÂNGE SUFLETUL ROMÂNIEI

Adrian BotezImpresii legate de proza şi publicistica domnului Adrian Botez

de Luminiţa Aldea

Am citit recent trei volume ale domnului Adrian Botez: “Ruguri – România sub asediu”, “Cartea cruciaţilor români” şi “Basme”  – şi toate trei mi-au tăiat respiraţia, de parcă tot aerul se consumase, arzând pentru cuvânt. Un scris ca o candelă veşnic nestinsă, un scris ca o fântână de lacrimi ce purifică şi înalţă, o voce ce aminteşte de Sfântul Ioan propovăduind în pustiu, un scris de român vertical… – gândeam dând filă după filă. Nu am citit uşor sau cu relaxare – nu e slova aici o apă ce curge liniştită, ci e un foc care arde – …ci am plâns, am râs, am suspinat, am tăcut adânc şi şi mai adânc am murit şi am renăscut prin cuvintele de foc ale publicisticii domnului Adrian Botez – ce este, fără doar şi poate, un condei în slujba României condamnate la moarte spirituală de timpuri nebune şi de legi bolânde, de guvernanţi Iude – care, pentru treizeci de arginţi, ar vinde, pe lângă Iisus, şi mamă, şi tată, şi morţii, şi viii, şi munţii, şi apele şi crucile din cimitire. Continue reading

Recenzia scriitorului OCTAVIAN CONSTANTINESCU, la vol. “BASME…”, de Adrian Botez

Adrian BotezA MERITA MINUNEA BASMELOR “DOMNULUI AUTOR”: volumul “BASME – pentru copii, pentru oameni mari şi pentru foarte mari oameni…)”, de Adrian Botez[1]

Azi am meritat, prin cine ştie ce minune minunată, să pătrund într-un teritoriu ascuns. Atât de bine e ascuns de ochii lumii (“taman” acest teritoriu!), încât posesorul cheii nu mi-a îngăduit, deşi mi-e prieten bun, încă din negura anilor mei chinuiţi (hăt-înapoi, încolo, înspre cei douăzeci şi ceva, ai “studenţiei filologice”) – nu mi-a îngăduit, ziceam, niciodată, să intru. Continue reading

OCTAVIAN CURPAȘ: Din istoria unui campion român la polo

titi-filipConstantin (Titi) Filip s-a născut la Oradea.

A fost sportiv de performanţă, un priceput înotător pe spate. Alături de fratele său, Gicu Filip juca polo pe apă la echipa Crişul Oradea. Îi povestise lui Dumitru Sinu, de multe ori, despre viaţa de sportiv: Îi băteam pe bucureşteni cu 10 la 2 sau 25 la 5. Fratele meu le mai dădea mingea, dar ei, da’ de unde, tot nu marcau! Bucureştenii tot bucureşteni sunt! Iar când noi strigam spre public: «Trăiască! Trăiască! Trăiască!», ne răspundeau cu «Een! Een! Een!» – cuvânt ce înseamnă «trăiască», pe ungureşte. Continue reading

Jianu Florian: Moartea domnului Ionescu

Florin-JianuBrandul libertatii executiei domnului Ionescu

 

Si tocmai in iulie 2014, cu ocazia montarii spectacolului cu piesa “Rinocerii”, in regia unui englez, la Craiova, a murit domnul Ionescu. Se retrasese la tara. Isi distribuise un rol, din timpul vietii. Acela de strungar, in Uzinele Electroputere. Sectia Scularie.  Atunci, exista câte o sectie de Sculărie la cateva  mii de locuitori ai cetatii, si urmasi ai lor pe Coloana Infinitului. Acum, fiecare om, cu scula lui. Pe Lume. Continue reading

“DOSOFTEI – Vestitorul lui EMINESCU”, de Adrian Botez

DosofteiRecenzie de  Constantin Stancu:

ADRIAN BOTEZ

DOSOFTEI – VESTITORUL LUI EMINESCU

-prima abordare stilistico-poetică/hermeneutică a operei Sfântului Mitropolit DOSOFTEI -

Editura RAFET

DOSOFTEI: CA ROUA CE CURGE PE MUNTE…

Într-o vreme în care Biserica este în criză, un ev în care criza a marcat sisteme sociale, politice sau culturale, Adrian Botez ne prezintă, în cartea sa Dosoftei – vestitorul lui Eminescu, carte apărută la Editura Rafet, Râmnicu Sărat-2014 (Director Constantin Marafet) – o parte a miracolului românesc, cumva uitat, cumva discret. Continue reading

ÎNDRĂGOSTIT DE DRAGOSTE: IOAN VASIU, „TÂRZIU ÎN CUVINTE”

TÂRZIU ÎN CUVINTERecenzie de Adrian BOTEZ

 la

 „TÂRZIU ÎN CUVINTE”[1]

de IOAN VASIU

Fără pretenţii de profunzimi poetice abisale (deşi există, în volumul spre cercetare, cel puţin un distih iconico-hieratic, de excepţie: „să ştii că-ntr-un târziu o să te rog/îngenuncheat precum un inorog” – cf. Să ştii…, p. 30), IOAN VASIU se înscrie, fără niciun dubiu, prin poezia sa, în zona eroticului teluric-apoteotic (cu năzuiri, rareori împlinite, de transcendere spre celest). Poezia izbutită a lui IOAN VASIU este cea cu rimă şi cu metru clasic – rareori, şi doar în al doilea micro-ciclu al volumului, întâlnim valori (relevante şi revelatorii), în cea cu vers liber şi alb. Continue reading

ADRIAN BOTEZ: O parere de scriitor…

Adrian Botez

O PĂRERE DE SCRIITOR…

Stăteam, acum un an, la căpătâiul unui amic, scriitor remarcabil (între pereţii camerei sale…) şi cam pesimist el, de felul lui. Tocmai împlinise, cu câteva zile în urmă, jumătate de secol de existenţă pe Terra…şi urma, foarte curând (într- una din zilele care se tot îmbulzeau, dinspre viitor spre trecut, complet nesimţitoare…), să „suporte consecinţele deciziei Divanului Divin” (întrucât suferea, cum teatral şi cu regal prost-gust se exprimă ziariştii: „de o boală necruţătoare”). Nu se lamenta, ci doar comenta labirinturile vieţii înfruntate… Continue reading