Mircea Cărtărescu recunoaşte, după 35 de ani, că a plagiat în cartea lui de debut

Eveniment în istoria literaturii române contemporane

mircea.3osezju7kvAntologia publicată de editura Humanitas cu o parte dintre poeziile lui Mircea Cărtărescu are darul de a oferi literaturii române o mărturisire senzaţională: poetul recunoaşte după 35 de ani plagiatul din volumul său de debut, care a şi primit Premiul USR! Este lămurită în acest fel una dintre marile controverse din anii ’80.

Antologia de faţă (Mircea Cărtărescu – „Poezia”, ed. Humanitas, 2015) conţine majoritatea poeziilor publicate de Mircea Cărtărescu în volumele sale de versuri de pînă acum. El a debutat în anul 1980 cu volumul de poezie „Faruri, vitrine, fotografii”, apărut la editura „Cartea românească”. Continue reading

Teodora-Sorina Cotrău: Cartea care țese o pânză nevăzută între Dumnezeu și Omenire

TSC3Ai fost vreodată inspirat de o carte cu atâta intensitate, încât cuvintele pe care le-ai parcurs să-ți ghideze pașii spre zări îngemănate cu răspunsuri la atâtea întrebări care nesoluționate, au săpat un vid în viață ta?

Însă odată întoarsă și ultima pagină, odată atins și ultimul cuvânt, pentru tine să însemne de fapt, primul pas făcut spre o destinație în care știi că speranța te inundă când ești încărcat de îndoială, zâmbetul, când ești rănit de lacrimi, pacea, când frică te imobilizează spiritual, o destinație unde îl găsești pe Dumnezeu și implicit, te regăsești pe tine, eliberat și împlinit, fericit, reînnoit în atitudine și suflet.Continue reading

OCTAVIAN LUPU: Lumea Viitorului Rescrisă prin Visul unui Copil

Lumea Viitorului Rescrisa prin Visul unui Copil2Deși nu mergea încă la școală, îi plăcea să se gândească la ce dorea să devină când va deveni adult și când va putea să își croiască drumul prin viață de unul singur. Dar până atunci, trebuia să se mulțumească să aștepte și să parcurgă treptele copilăriei, așa cum îi erau date, pas cu pas.

Se bucura când auzea basme și povești pentru copii, așa cum îi erau citite de părinți sau de alte persoane apropiate. Întotdeauna, după ce le asculta, rămânea tăcut, închidea ochii și își închipuia acea lume fantastică plină de creaturi neobișnuite. Continue reading

Cum l-a „umilit” Adriana Săftoiu pe Mircea Cărtărescu

florin-negrutiu-editorialFlorin NEGRUȚIU

Sper că eşti fericită, Adriana Săftoiu! Am bătături în talpă şi nervii praştie.

– Nu vă supăraţi, caut cartea Adrianei Săftoiu…

– Game of Thrones?

– ?!…

„Valar morghulis! Adevărul e că unii consumatori, printre care şi subsemnatul, preferă un jurnal în sânge. Iar teasingul pe care de 24 de ore toată presa îl face cărţii doamnei consiliere de la Cotroceni ne sugerează că e cu sânge pe pereţi: doamna n-are milă nici de fostul ei şef, dl. Băsescu, nici de Madama…” Continue reading

Adrian Botez: OMUL CU PICIOARELE INVERSATE

Adrian BotezOMUL CU PICIOARELE INVERSATE

A fost odată un om care se născuse cu picioarele inversate: stângul, în locul piciorului drept, iar dreptul, în locul piciorului stâng. Degetele cele mari, de la picioare, erau îndreptate spre înafară, tot aşa cum cele mici – spre înăuntru.

Când s-a născut, din burta mamei lui (o femeie simplă, aproape analfabetă, dar tare de treabă…), a vrut, ca toată creatura umană, să intre, în lumea asta, cu dreptul…şi, vă daţi seama şi singuri, dreptul lui era stângul…

Ghinionul a fost, în aceeaşi clipă, lângă el – şi, de-a lungul vieţii lui, tovarăş nedespărţit! Şi, pe măsură ce ghinionul a crescut – i s-a chircit (de-a dispărut, aproape de tot!) simţul moral, de care-şi bat joc Satana şi Mark Twain, egal! Continue reading

ADRIAN BOTEZ: 13-ÎNTR-UN AMURG

Adrian Botez13-ÎNTR-UN AMURG

…Într-un amurg de dincolo de orice lumi, pe un drumeag fictiv, s-au întâlnit Petru şi cu Iuda. S-au oprit, amândoi, faţă-n faţă, şi se priveau, pe sub sprâncene, cu dureri trezite şi cicatrici rupte, din nou sângerânde.

Primul care a rupt tăcerea bănuitoare a fost Petru:

-Nu ţi-e ruşine?

-De ce să-mi fie ruşine? Şi eu am murit, în felul meu, pentru El – rosti, cu privirea înseninată, parcă, de o visare neaşteptată, Iuda.

-Dar cum…cum ai murit…de ce uiţi asta? Continue reading

Nicolae Băciuț: Concurs de Poezie Religioasă “Credo”

AFIS-CREDO-2015-200x300Direcţia Judeţeană pentru Cultură Mureş, Biblioteca Municipală „Petru Maior” din Reghin, organizează, în parteneriat cu ASTRA Mureş, cotidianul „Cuvântul liber”, Fundaţia Culturală “Cezara Codruţa Marica”, Asociaţia Culturală pentru Descoperirea, Susţinerea şi Promovarea Valorilor Culturale şi Profesionale, alte instituţii publice şi ONG-uri-

A XV-a ediţie a Festivalului Concurs de Poezie Religioasă “Credo”.

Cei interesaţi, membri sau nemembri ai uniunilor de creaţie, fără limită de vârstă, pot participa cu 5 – 10 poeme la secţiunea “poeme în manuscris” şi cu cărţi apărute în 2014-2015, la secţiunea “volume tipărite”. Continue reading

Adrian Botez: UN PORTRET

Adrian BotezUN PORTRET

Ţinea, pe raftul din mijloc al bibliotecii, proptit de un suport de carton, un portret fotografic, al unei femei. Se uita destul de des la el – şi cădea pe gânduri, de fiecare dată când îl privea.

El nu era Hugh Grant şi nici Brad Pitt, iar ea, cea din fotografie, nu era nici ea, la rândul ei, Demi Moore, nici Julia Roberts. El era un bâtrân, de 60 de ani (aşezat, acum, într-un cărucior, în faţa bibliotecii), iar cea din portretul fotografic era mama sa. Mama sa, care nu murise de mult, dar murise foarte departe. Atât de departe, încât el nici nu apucase, la început, să-şi facă vreme să meargă la mormântul ei… pentru ca, apoi, din pricina unei paralizii, instantanee, a ambelor picioare, să nici nu mai poată a se gândi că va mai ajunge, vreodată, la acel mormânt prea îndepărtat, al mamei sale. Continue reading

Adrian Botez: IMPORTANŢA FIRELOR DE PĂR DIN NAS

Adrian BotezIMPORTANŢA FIRELOR DE PĂR DIN NAS

-fragment dintr-o cronică siciliană-

Aţi văzut, vreodată, cum merge, cum umblă, cum păşeşte un sicilian sadea? – pe străzi, ca şi pe drumeagurile şi cărăruile Siciliei, care şerpuiesc, la nesfârşit, peste dealurile stranii, ca de pe lună. Un sicilian “sadea”, adică, nu unul dintr-ăia, încovoiat de zgarda stupidă, a stupidelor şi meschinelor legi omeneşti, şi nici azvârlit de soartă, prin lume, castrat de menghina străinătăţii şi de umilinţele ei – şi pretinzând, apoi, la întoarcerea în Paradisul Pierdut (pentru el) al Siciliei, că nu s-ar fi schimbat nimic, în el… Continue reading

ADRIAN BOTEZ: La început a fost hulubul

Adrian BotezLA ÎNCEPUT A FOST HULUBUL

Un hulub alb intră, aşa, din senin, pe fereastra bisericii văruite de bolşevici, cu vreo săptămână în urmă…Nimeni nu-l văzu. Nu pentru că nu era un hulub mare, ci pentru că aşa sunt oamenii, nu pot vedea lucrurile importante, ci îşi rùmegă şi vizualizează, se delectează, cu o obstinaţie, care apare, în cele din urmă, absurdă – doar cu propriile opinii şi… “viziuni”.

O icoană a Sfintei Fecioare, de pe catapeteasmă, era văruită numai pe jumătate (să fi fost vreun început de trezire a conştiinţei văruitorului, sau, mult mai probabil, neglijenţa şi neîmplinirirea muncii apăruseră din pricina votcilor, prea multe, adunate, pe stomacul gol, de “neobositul” văruitor…?) – era văruită până sub ochi, mai exact. Ochii icoanei se dilataseră, enorm (parcă pentru a suplini, prin intensitatea privirii şi lărgimea ochilor – lungimea porţiunii văruite, barbar, de până sub ochi): ochii Maicii Mântuitorului deveniseră atât de încăpători, încât se vedea, în ei, nevăzutul cer, din afara bisericii-temniţă – cer uitat, cu totul, de Profesor şi de Ţăran, în toiul disputelor lor politice, purtate printre paiele împuţite: unele îngrămădite, în mici mormane, altele răsfirate pe pardoseală. Continue reading

Adrian Botez: ALEGEREA

Adrian BotezALEGEREA

-Viaţa-mi este mai uşoară, pentru că nu am şi n-am avut încredere, niciodată, în nimeni şi-n nimic. Da, în nimeni şi-n nimic. Până şi de Dumnezeu mă îndoiesc, deseori. Aproape mereu. Nu datorez, astfel, nimănui, nimic. Nu-mi fac iluzii, deci nu-mi produc dureri viitoare, vătămătoare, în plus, excesive…

Cel care vorbea era un bătrân. Cel căruia îi vorbea era peretele unei case. Mai exact, era oglinda de pe peretele unei odăi, din palatul său vast, plin de ecouri moarte, gol de fiinţă, gol de gânduri de viaţă.

Imaginea din oglindă îi replică, ironic:

-Dar în mine, de ce ai încredere, şi-mi destăinuieşti frământările inimii tale, ale cugetului tău pustiit de ne-viaţă? Doar eu sunt însuşi simbolul răzvrătirii, împotriva oricui şi a orice – simbolul răzvrătirii împotriva iluziei, dar în numele iluziei. Continue reading