Sistemul BOLOGNA – pro si contra

Noul sistem Bologna de invatamant universitar a fost convenit in urma cu mai bine de zece ani de statele Uniunii Europene, iar in Romania aplicarea lui a inceput din 2005. El presupune impartirea invatamantului superior in trei faze: licenta, masteratul si doctoratul. Sistemul a suscitat nenumarate opinii pro si si contra. Printre cele mai relevante pareri se numara, evident, cele ale ’’beneficiarilor’’, care tocmai trec prin acest sistem sau care deja l-au parcurs, la universitati din Romania sau din alte tari europene. Cert este ca este evident imposibil sa faci medicina in doar trei ani, mai ales ca personal apreciez foarte mult conceptul de invatamant centrat pe student. Sistemul de educatie actual este fortat, din ce in ce mai mult, sa se axeze pe rezultate imediate, vizibile, tangibile. Romania produce, in schimb, foarte multe diplome. Inflatie de valori. Dar tot Romania, trebuie sa recunoastem, s-a specializat in productia de exceptii. Statisticile nu mint: suntem o tara de elite. Dovada – numarul de publicatii, articole, note maxime, premii, distinctii etc. Recunoasterea este un prestigiu si are un efect multiplicator. Numai ca, de dragul echivalarii unor diplome, s-a acceptat compromiterea sistemului educational. Sistemul Bologna nu este singurul lucru pe care Romania, intr-un entuziasm nejustificat, l-a preluat fara discernamant. Introducerea sistemului Bologna in Romania s-a facut in varianta autohtona: s-a luat un model strain, s-a schimbat cadrul legislativ intern si s-a incercat aplicarea lui, fara sa se tina prea mult cont de modificari de substanta. Iata de ce gandurile studentilor de la Facultatea de Stiinte ale Comunicarii a Universitatii ’’Apollonia’’ carora le predau NEW MEDIA, studenti cu care am conversat des pe aceasta tema, par si sunt, adunate, extrem de interesante, dand, totodata, teme de reflectat. Citind-ne veti afla care sunt problemele sistemului de invatamant superior in Romania la firul ierbii si cum percep studentii efectului procesului Bologna in tara noastra, in contextul in care acest sistem este din ce in ce mai contestat de catre majoritatea tarilor din Uniunea Europeana. Nu pot preciza daca introducerea sistemului Bologna la noi a fost o evolutie sau o involutie in calitatea educatiei superioare in tara noastra. Dintr-un bun inceput, nu am nici o indoiala ca din tara noastra vor rezulta elite, dar sunt la fel de sigur ca, intr-o proportie covarsitoare, ele nu vor ramane aici. N-am aflat, de pilda, daca ei ar opta sau au optat pentru un masterat, din pasiune sau necesitate. Elitele au darul de a iesi cumva la suprafata, sprijinindu-se abil pe cele cateva trepte sigure de ascensiune si avansand, in acelasi mod, pana pe terenuri mai sigure. Sunt destui insa care vor ramane cu o diploma de masterat in PR sau jurnalism, cu multe carti pe noptiera si cu mult prea putin timp sa le citeasca. Noroc, pana la urma, cel putin in universitatea noastra, cu profesorii care se straduie sa mai acopere golurile din materie propunand cursuri optionale, fiind disponibili pentru ore de consultatii si completand finalul unui curs mai scurt cu ce a ramas nespus in cursul precedent (dexteritate de navigare prin spatiul curriculumului, demna de un Phileas Fogg obligat sa faca ocolul parmantului in doar 48 de zile, in loc de 80). Ma tem ca profesorii si studentii ar trebui sa primeasca la pensie, respectiv la finalul facultatii, diploma de alergat viteza pe un traseu cu lungime de maraton. Asta pentru ca, in opinia multora dintre cei cu care am conversat, se pierde total ideea de etapa, rezervata ’’celor mai buni dintre cei mai buni’’. Mi s-au plans ca vor opta pentru masterat ghidandu-se dupa acelasi principiu care i-a condus la alegerea licentei, pasiunea. Asta nu inseamna ca, daca nu ar exista pasiune, ar renunta, ci dimpotriva. Sistemul actual insa ofera putine sanse celor care se limiteaza la primii trei ani de invatamant superior. Masteratul a devenit obligatoriu intr-un fel, atat pentru cei care doresc sa stie mai multe, din pasiune, cat si pentru cei mai pragmatici care urmaresc un post stabil. Nici un sistem de educatie nu poate garanta insa crearea elitelor. Sunt si destui care sustin ca nenumarate ’’forme fara fond’’ au marcat invatamantul romanesc in ultimii ani, dar cred ca nici o asa-zisa reforma nu l-a afectat mai grav decat ’’sistemul Bologna’’. Singura forma profitabila de pozitionare este ’’in contra’’. Reformele doamnei Andronescu au avut mai ales efecte beningne, deci excesele puteau fi evitate cu destula usurinta, iar ideile domnului Miclea, impuse mult mai totalitar, erau prea evanescent-autiste, cum ar fi invatamantul bazat pe competente, pentru a genera o degringolada de lunga durata. Se mai construiau zone paradoxale de libertate, in care procesul de invatamant avea inca substanta, pe cand procesul Bologna a subminat, in schimb, intr-un timp ireal de scurt, majoritatea conceptiilor valoroase din educatie.
Acum, cresterea calitatii educatiei prin reorganizarea ciclurilor de invatamant si facilitarea insertiei pe piata fortei de munca, sunt simple utopii teoretice. Asta pentru ca, in lipsa studierii lieraturii in liceu, primii doi ani de facultate coincid cu o alfabetizare, iar nu o specializare, in domeniu a majoritatii studentilor. Doi ani de masterat sunt considerati suficienti pentru o profesionalizare veritabila, insa finantarea infima impune ca regula angajarea masterandului. Nu se mai poate vorbi despre cercetare profesionista, educatie substantiala, mai ales in cazul studentilor saraci. Sunt destule voci si impotriva celor trei ani de doctorat. Asta pentru ca e nevoie de macar un an pentru ca proiectul de cercetare sa se configureze, redactarea propriu-zisa presupune poate inca un an, deci studiul, aprofundarea si celelalte, sunt limitate la 12 luni. Nu mai pomenim ca o serie de cursuri ale scolii doctorale trebuie absolvite, ca aproape fiecare doctorand e obligat sa tina seminarii, ca sarcinile birocratice de catedra sunt obligatorii, cu toate indemn pentru superficialitate si nivelare. Bursele de patru luni, posibile in perioada stagiului doctoral, sunt minime, de aceea xeroxurile si achizitionarea de carti sunt interzise. Una peste alta, de aceea studentii/cercetatorii/profesorii valorosi se formeaza cel mai adesea in marginea sistemului. Sistemul actual de educatie din Romania formeaza elite prin exceptie, si nu prin regula. Talentele deosebite insa, sustinute de profesori providentiali ori de parinti culti, se pot dezvolta in orice formula de educatie democratica. Altfel, dupa cum se stie, vor continua vremurile tulburi care au urmat anului 1989, cand valuri intregi de tineri specialisti din toate domeniile au parasit tara, fenomen care a diluat sistematic nucleul dur al competentei in toate domeniile, cu rezultate vizibile de la nivel guvernamental si pana la vanzatorii de flori din coltul strazii. Abia ajunsa la o stare de echilibru precar, societatea romaneasca pare a fi din nou marcata de aceste plecari in deceniul urmator. Caci, dincolo de orice reforme, statia finala a invatamantului autohton pare sa se atinga in momentul in care si educatia se va ’’privatiza’’. Iar sistemul Bologna ma tem ca intr-acolo conduce. Cine are o alta parere, s-o scrie si sa ne-o trimita la redactie. Ii vom face loc in paginile noastre. Cu plecaciune,
profesor asociat Pompiliu Comsa

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s